marți, 1 iulie 2014

Ce obligaţii morale avem faţă de duhovnicul nostru?



În porunca a cincea din Decalog se vorbeşte despre necesitatea respectării părinţilor noştri (Deuteronom 5, 16). Această poruncă se referă în primul rînd la părinţii care ne-au dat viaţă, ne-au crescut şi educat pentru această lume, cît şi pentru cealaltă existenţă veşnică. În al doilea rînd, această poruncă se referă şi la părinţii noştri duhovniceşti: naşii de botez, de la cununia religioasă, cît şi la duhovnicul nostru care are un rol foarte important în relaţia noastră cu Dumnezeu.

Faţă de părintele duhovnic avem multe îndatoriri morale:
a) Să-l cinstim pentru demnitatea preoţească pe care o are prin Taina hirotoniei de la bunul Dumnezeu. Să-i arătăm respectul cuvenit, deoarece el este "omul lui Dumnezeu" şi "împăciuitorul nostru cu Dumnezeu". A spune "sărut-mîna" părinte duhovnic şi chiar a-i săruta mîna dreaptă duhovnicului este o cinstire pe care i-o aducem, deoarece atunci cînd ne aflăm la spovedanie, părintele cu mîna dreaptă ne face semnul Crucii pe cap, rostind formula liturgică de dezlegare a tuturor păcatelor mărturisite cu multă căinţă şi cu hotărîrea de a nu le mai repeta niciodată.
b) Întotdeauna, cînd scriem pomelnicul pentru a-l da la altar să fie citit, este foarte bine ca să punem primul numele părintelui duhovnic, în semn de respect deosebit. Pe linie religioasă,   părintele duhovnic este cel mai mare din familia noastră şi dintre prietenii noştri cei mai apropiaţi. Dumnezeu ascultă cu bucurie rostirea tuturor numelor scrise de noi pe pomelnic; în faţa lui Dumnezeu toate numele rostite se bucură de aceeaşi preţuire.
c) Să ne rugăm cît mai des pentru părintele nostru duhovnic deoarece are mare nevoie sufletească de acest sprijin moral. Gîndiţi-vă că, la fiecare spovedanie, mergem la părintele duhovnic şi îi lăsăm lui toate păcatele noastre, unele foarte grele, unele mizerabile şi plecăm de acolo uşuraţi, curaţi ca nişte fulgi albi de zăpadă, iar pe bietul părinte l-am lăsat împovărat cu atîtea păcate. Apoi trebuie luat în calcul că zeci şi sute de persoane, ca şi noi, vin foarte des la părintele duhovnic făcînd acelaşi lucru.
Toţi pleacă uşuraţi, iar părintele nostru duhovnic, bietul de el, trage de toate păcatele noastre în faţa lui Dumnezeu. Duce pe umerii lui o mare şi grea povară. Trebuie şi noi să-l ajutăm pe părintele duhovnic cu multă rugăciune înlăcrimată. Este bine să fim solidari în această lucrare de refacere sufletească a părintelui duhovnic. Putem face metanii sau închinăciuni la pămînt în faţa icoanei Mîntuitorului Iisus Hristos; putem rosti rugăciuni: Acatist sau Paraclis, sau să citim chiar din Psaltire, special pentru el. De asemenea, în multe cărţi de religie există rugăciune formulată special pentru duhovnicul nostru.
d) Atunci cînd duhovnicul nostru pleacă din lumea aceasta la bunul Dumnezeu, să venim la mormîntul lui să-i aprindem o candelă sau o lumînare însoţită de o lacrimă înflorită cu parfumul recunoştinţei în ea. Părintele duhovnic nu are nevoie de flori de la noi, ci de lacrimi pe care să le vărsăm pe mormîntul lui, căci şi el, tot timpul vieţii cît a trăit pe pămînt, a vărsat lacrimi la rugăciune şi pentru păcatele noastre.
e) Cînd oficiem parastase pentru cei din familia noastră, să nu uităm să trecem şi numele părintelui nostru duhovnic! Rugăciunile pe care noi le facem pentru duhovnic sînt cele mai frumoase daruri duhovniceşti pe care i le putem trimite în lumea de dincolo cu destinaţia clară: "pentru părintele meu duhovnic x, y".
f) Cea mai mare obligaţie morală faţă de părintele nostru duhovnic este să nu-i uităm sfaturile duhovniceşti; să le punem în practică şi să avem o viaţă curată, demnă de un ucenic ales şi preferat de duhovnicul nostru. Viaţa noastră îmbunătăţită cu multe virtuţi creştineşti este cea mai frumoasă recunoştinţă faţă de bunul nostru părinte duhovnic.

Fiecare dintre noi să facem, după putere, cît mai multă rugăciune pentru duhovnicul nostru!

Niciun comentariu: