În porunca a cincea din Decalog se
vorbeşte despre necesitatea respectării părinţilor noştri (Deuteronom 5, 16).
Această poruncă se referă în primul rînd la părinţii care ne-au dat viaţă,
ne-au crescut şi educat pentru această lume, cît şi pentru cealaltă existenţă
veşnică. În al doilea rînd, această poruncă se referă şi la părinţii noştri
duhovniceşti: naşii de botez, de la cununia religioasă, cît şi la duhovnicul
nostru care are un rol foarte important în relaţia noastră cu Dumnezeu.
Faţă de părintele duhovnic avem multe
îndatoriri morale:
a) Să-l cinstim pentru demnitatea
preoţească pe care o are prin Taina hirotoniei de la bunul Dumnezeu. Să-i
arătăm respectul cuvenit, deoarece el este "omul lui Dumnezeu" şi
"împăciuitorul nostru cu Dumnezeu". A spune "sărut-mîna"
părinte duhovnic şi chiar a-i săruta mîna dreaptă duhovnicului este o cinstire
pe care i-o aducem, deoarece atunci cînd ne aflăm la spovedanie, părintele cu
mîna dreaptă ne face semnul Crucii pe cap, rostind formula liturgică de
dezlegare a tuturor păcatelor mărturisite cu multă căinţă şi cu hotărîrea de a
nu le mai repeta niciodată.
b) Întotdeauna, cînd scriem
pomelnicul pentru a-l da la altar să fie citit, este foarte bine ca să punem
primul numele părintelui duhovnic, în semn de respect deosebit. Pe linie
religioasă, părintele duhovnic este cel
mai mare din familia noastră şi dintre prietenii noştri cei mai apropiaţi.
Dumnezeu ascultă cu bucurie rostirea tuturor numelor scrise de noi pe pomelnic;
în faţa lui Dumnezeu toate numele rostite se bucură de aceeaşi preţuire.
c) Să ne rugăm cît mai des pentru
părintele nostru duhovnic deoarece are mare nevoie sufletească de acest sprijin
moral. Gîndiţi-vă că, la fiecare spovedanie, mergem la părintele duhovnic şi îi
lăsăm lui toate păcatele noastre, unele foarte grele, unele mizerabile şi
plecăm de acolo uşuraţi, curaţi ca nişte fulgi albi de zăpadă, iar pe bietul
părinte l-am lăsat împovărat cu atîtea păcate. Apoi trebuie luat în calcul că
zeci şi sute de persoane, ca şi noi, vin foarte des la părintele duhovnic
făcînd acelaşi lucru.
Toţi pleacă uşuraţi, iar părintele
nostru duhovnic, bietul de el, trage de toate păcatele noastre în faţa lui
Dumnezeu. Duce pe umerii lui o mare şi grea povară. Trebuie şi noi să-l ajutăm
pe părintele duhovnic cu multă rugăciune înlăcrimată. Este bine să fim solidari
în această lucrare de refacere sufletească a părintelui duhovnic. Putem face
metanii sau închinăciuni la pămînt în faţa icoanei Mîntuitorului Iisus Hristos;
putem rosti rugăciuni: Acatist sau Paraclis, sau să citim chiar din Psaltire,
special pentru el. De asemenea, în multe cărţi de religie există rugăciune
formulată special pentru duhovnicul nostru.
d) Atunci cînd duhovnicul nostru
pleacă din lumea aceasta la bunul Dumnezeu, să venim la mormîntul lui să-i
aprindem o candelă sau o lumînare însoţită de o lacrimă înflorită cu parfumul
recunoştinţei în ea. Părintele duhovnic nu are nevoie de flori de la noi, ci de
lacrimi pe care să le vărsăm pe mormîntul lui, căci şi el, tot timpul vieţii
cît a trăit pe pămînt, a vărsat lacrimi la rugăciune şi pentru păcatele
noastre.
e) Cînd oficiem parastase pentru cei
din familia noastră, să nu uităm să trecem şi numele părintelui nostru
duhovnic! Rugăciunile pe care noi le facem pentru duhovnic sînt cele mai
frumoase daruri duhovniceşti pe care i le putem trimite în lumea de dincolo cu
destinaţia clară: "pentru părintele meu duhovnic x, y".
f) Cea mai mare obligaţie morală faţă
de părintele nostru duhovnic este să nu-i uităm sfaturile duhovniceşti; să le
punem în practică şi să avem o viaţă curată, demnă de un ucenic ales şi
preferat de duhovnicul nostru. Viaţa noastră îmbunătăţită cu multe virtuţi
creştineşti este cea mai frumoasă recunoştinţă faţă de bunul nostru părinte duhovnic.
Fiecare dintre noi să facem, după
putere, cît mai multă rugăciune pentru duhovnicul nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu