A fi în şi a-L avea pe Dumnezeu este un fenomen cultural, dar cu finalitate într-un demers liturgic. Pentru acest motiv, în seara zilei când a avut loc Cina cea de taină, Mântuitorul a dat poruncă ucenicilor: ,,Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“ (Lc.22, 19). Nu sunt puţini cei care neglijează astăzi tocmai acest aspect al lucrurilor: faptul că, dacă nu-L vom percepe liturgic pe Hristos, adică într-o stare de închinare şi de adorare, ne-a scăpat esenţialul din ceea ce căutăm. A-L recepta pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta, mai ales cu sensibilitatea religioasă, îţi va da forţă ca lui Ilie, acea forţă care, chiar în situaţii neprielnice, îţi va oferi resursele să-ţi afirmi identitatea, tocmai pentru că Îl ai în tine pe Dumnezeu, că în tine domneşte Dumnezeu. Vei confirma că nu te stăpâneşte, nu te domină nici duhurile rele, nici propriul tău spirit infestat de necurăţirile în care te-ai fi complăcut. Din păcate, există mulţi oameni care, fie că Îl evită pe Hristos, precum gadarenii altădată, fie că Îl alungă pur şi simplu, precum locuitorii Nazaretului.
În ceea ce ne priveşte, noi ştim că El ne caută şi ni se oferă în credinţă şi în învăţătura Bisericii, în lucrările ei sacre şi, mai ales, în Sfânta Liturghie. Aici, în Sfânta Liturghie, când preotul iese cu sfântul potir şi ne îndeamnă să ne apropiem de el ,,cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“, este bine să ştim că este momentul în care Hristos ni se oferă şi este de dorit să profităm din plin de această ofertă. Să ne pregătim să-L primim cu aceeaşi dragoste şi fidelitate cu care el ni se oferă şi să nu-l ţinem departe, precum gadarenii din Evanghelia acestei duminici.
PREDICA PARINTELUI MIRCEA PRICOP
Domnul ing. Eugeniu Giurescu, un om de o nobleţe deosebită şi un creştin adevărat a trecut la cele veşnice. Dumenzeu să-l ierte şi să-i binecuvânteze familia îndoliată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu