Vindecarea slugii sutaşului – Duminica a IV-a după Rusalii - 06 iulie

Cum să se mântuiască un om lipsit de smerenie, de blândeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu? Cum să se mântuiască necredinciosul şi păcătosul „dacă dreptul abia se mântuieşte” (I Petru 4, 18)? Apa nu se adună pe crestele munţilor, ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mândri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi şi blânzi, care şi-au adâncit inima prin smerenie şi blândeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui Dumnezeu şi ascultare de voia Sa. Când o viţă de vie nobilă, îndelung îngrijită, se mănează şi se usucă, gospodarul o taie şi o aruncă în foc şi în locul ei sădeşte o viţă sălbatică.
Când fiul uită dragostea părintească şi se ridică împotriva tatălui său, ce va face acesta? Îl va alunga din casa sa pe fiu şi va înfia pe străini.

Astăzi suntem chemaţi la ospăţul credinţei, punându-se înainte fapta minunată a credinţei sutaşului. Astăzi să lepădăm din inimă toate gândurile de necredinţă şi cu nădejde întru Cel Ce ne-a chemat pe noi la desăvârşire să păşim pe cărarea poruncilor dumnezeieşti. Astăzi să lepădăm jugul răutăţii şi căzând cu gând smerit înaintea lui Hristos să-i cerem să ne vindece sluga cea bolnavă, adică sufletul nostru, cel ce zace demult în boală nevindecată şi se primejduieşte a fi înghiţit de gura morţii. Astăzi să aducem în icoana rugăciuni înaintea lui Hristos şi chipurile fraţilor iubiţi ai noştri, cu nădejde în puterea Celui Ce toate le rânduieşte spre mântuirea tuturor. Astăzi să zburăm cu aripile gândului smerit spre înălţimile cereşti şi să aducem jertfa laudei serafimilor Celui Ce aprinde făcliile gândurilor noastre cu focul iubirii dumnezeieşti. Astăzi să aducem jertfa rugăciuni cu dragoste pentru cei ce zac în boala necredinţei şi a altor păcate, ca împreună să ne mântuim în viaţa cea veşnică. Pnetru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, dă-ne nouă îndrăzneala credinţei sutaşului şi ne ridică din groapa păcatelor pe toţi, ca să aducem mulţumire milostivirii Tale negrăite !
Să ne aşezăm cu inimă deschisă şi curată pe cărările poruncilor dumnezeieşti şi să auzim adierile tainelor şoptite de Duhul la urechea inimii. Minunile Mântuitorului nostru să le însemnăm şi noi în cartea inimilor noastre, ca să ne picure râuri de nădejde spre întărirea în credinţă. Luând seama la dragostea curată a sutaşului faţă de sluga sa, să îmblânzim fiarele patimilor noastre şi cu razele iubirii duhovniceşti să înconjurăm pe cei ce ne slujesc nouă. Întărindu-ne gândurile pe piatra credinţei să privim în jos, punând înaintea Stăpânului florile gândurilor umilite, căci nevrednici suntem de darurile Sale. Să ne acoperim sufletele cu aripile rugăciunii şi să înălţăm gânduri umilite înaintea Celui Ce poate să ne umple pe noi de toată bogăţia duhovnicească. Mintea să trimită pe cărarea rugăciunii săgeţile gândurilor smerite, ca să meargă mai înainte în cămara inimii şi să ceară cu stăruinţă lui Hristos să vindece rănile patimilor sufleteşti. Plecând genunchii gândului smerit înaintea Stăpânului tuturor să-L rugăm să fie milostiv nedreptăţilor noastre şi să ia aminte la suspinurile inimii celei rănite de săgeţile păcatelor. Să ne apropiem de Cel Neapropiat Care Trup omenesc a luat ca să ne aşeze nouă pe pământ cărarea pocăinţei, brăzdând inima noastră cu plugul rugăciunii spre a scoate din adâncul inimii toţi spinii patimilor. Să trimitem gândurile întărite în credinţă ale minţii ca pe nişte soli în cămara inimii unde sălăşluieşte Hristos, ca să-L roage pe Acesta prin cuvânt să vindece gândurile cele îmbolnăvite de muşcarea fiarelor patimilor. Cu glas tânguitor să cerem îndurare Celui Ce cu tăcerea S-a acoperit pe Cruce ca să amuţească şoaptele ispititorului ce ne îndeamnă la lucrarea patimilor. Cu mila Stăpânului nostru, să ne învrednicim şi noi a bea doctoria cuvântului Său dumnezeiesc, care vindecă toate rănile păcatelor, ridicându-ne gândurile din patul sufletului neputincios. Doar prin cuvântul Său cu putere dumnezeiască, Hristos, Dumnezeul nostru, să ridice şi mintea noastră îmbolnăvită de răutate şi, tămăduindu-o, să o aşeze spre odihnire lucrătoare în cămara inimii luminate de razele Duhului Sfânt. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor, Domnul să ne învrednicească a aduce roade vrednice de pocăinţă, pe care aşezându-le pe masa rugăciunii şi aşteptând suflarea focului iubirii dumnezeieşti, să ne curăţim mintea de toată înţelegerea cea strâmbă şi să ne gătim inimile ca nişte cuptoare din care răsar cuvintele dumnezeieşti, ce hrănesc tot sufletul omului cu cunoaşterea lui Dumnezeu. Să ne întărim întru credinţă lucrând, cu timp şi fără timp, virtuţile dumnezeieşti în pământul inimii smerite, iar în strălucirile acestora să se oglindească chipul iubitor al lui Dumnezeu. Având neîncetat înaintea minţii ca o icoană călăuzitoare pilda sutaşului credincios, să lucrăm cu dăruire la zidirea cetăţii sufletului nostru, răsunându-ne în minte neîncetat cuvintele: ,,Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul sufletului meu ! “

Boala e sluga lui Dumnezeu şi când Dumnezeu spune: „Pleacă”, se duce, iar când spune: „Vino”, vine. Bolnavul s-a făcut sănătos fără leacuri şi unsori, pentru că slujitorul a auzit porunca Stăpânului şi s-a dus. Nu doctoriile şi unsorile vindecă: ci Dumnezeu. Dumnezeu vindecă, fie nemijlocit prin cuvântul Său, fie mijlocit prin leacuri — după credinţa omului. Nici un leac din lume nu poate stârpi boala fără puterea, prezenţa şi cuvântul lui Dumnezeu.

Slavă Dumnezeului Celui Viu pentru fără de număr tămăduirile Sale asupra credincioşilor Săi prin cuvântul Său cel puternic, din vremurile trecute şi din ziua de astăzi.
Ne închinăm sfântului şi puternicului Său cuvânt, cu care zideşte iarăşi, vindecă bolnavii, ridică pe cei căzuţi — toate în Iisus Hristos Fiul Său cel Unul-născut, Domnul şi Mântuitorul nostru şi în puterea Sfântului Duh. Cu ostile îngerilor şi ale sfinţilor ne închinăm Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

TROPAR

Roadele credinţei sutaşului ai primit şi de smerenia lui Te-ai minunat,
Pentru aceasta, cu laude l-ai împodobit ca pe un om de credinţă luminat,
Pe noi, cei pururea clătinaţi de viforul necredinţei osânditoare,
Ne întăreşte întru mărturisirea adevărului Tău şi întru răbdare.

URMAREA CĂII CREDINŢEI LUCRĂTOARE

Cine poate măsura adâncul minunilor Tale, Stăpâne Prealăudate ?
Cine poate înţelege căile proniei Tale prin care se lucrează a Ta dreptate ?
Sluga sutaşului o ai tămăduit pe temelia credinţei stăpânului smerit,
Şi preacurată gura Ta a lăudat iubirea curată a celui cu gând umilit.

Precum sutaşul s-a milostivit spre robul Său, venind la Tine cu gând umilit,
Aşa Te milostiveşte şi spre mine, care în patul patimilor sunt ţintuit.
Cu glasul inimii strig către Tine să-mi vindeci sufletul de boală stăpânit,
Şi mărturisindu-mă Ţie, Te rog să mă ridici pe mine, cel de multe patimi umbrit.

Nu sunt vrednic a mă apropia de Tine, Stăpâne, întinzând gândul rugăciunii,
Dar ca un Milostiv şi Iubitor de oameni cu suflarea Duhului stinge focul pătimirii,
Întinat fiind eu cu multe păcate nu îndrăznesc a cere darurile cele înalte,
Căci nici de cele pe care mi le-ai dat nu sunt vrednic, lucrând cele deşarte.

Sufletul meu se chinuieşte în boala cea cumplită a păcatelor,
Cine va vindeca rănile mele şi cine va amorţi mişcarea patimilor ?
Cu gânduri potrivnice mântuirii mintea îmi otrăvesc neîncetat,
Şi din inimă izvorăsc răutăţi, făcându-mă pe mine cu totul întunecat.

Ca un Stăpân a toate porunceşte numai şi sufletul se va ridica din boala păcatului,
Şterge zapisul greşelilor mele şi mă întăreşte a alerga pe căile sfatului.
Gândul ce se chinuieşte pe altarul minţii, înconjurat de flăcările ispitirii,
Îl răcoreşte cu roua harului şi inima o ridică din agonia împietririi.

Izvoare de cuvinte necurate vărs în jurul meu, nefiind însoţitoare de trăirii,
Căci caut mai mult a plăcea oamenilor în cuvânt, decât a descrie oglinda inimii,
Ca Cel Ce eşti Cuvântul neajuns picură-mi mie înţelepciune dumnezeiască,
Întru care se odihneşte adevărul, izgonind orice umbră de înţelegere omenească.

Prin har moştenitor al Împărăţiei m-ai arătat Hristoase, pe mine,
Dar cu păcatele căzând din slavă, vrednic sunt de a iadului chinuire,
Fără de orânduială cheltuind vremea vieţii, mă arăt nelucrător în pământul mântuirii,
Şi de muncile cele veşnice sunt vrednic, ca cel ce m-am aşezat la umbra lenevirii.

Credinţa sutaşului nu am ajuns şi încă mă tem văzând valurile ispitirii,
Totdeauna mă arăt nemulţumitor, alergând pe cărările pătimirii,
Nerodirea inimii mele o tămăduieşte cu râurile cuvintelor dumnezeieşti,
Care stropind florile gândurilor, să mă arate odihnitor al tainelor cereşti.

Neîncepând eu nici până la acest ceas să mă rog, cum voi dobândi cererea mântuirii ?
Ce răspuns voi da înaintea Dreptului Judecător pentru boala prelungită a nerodirii ?
Sufletul îl ţin închis în temniţa păcatelor şi cu suliţele păcatului îl lovesc,
Iar la cea mai mică durere a sufletului imediat salt şi mă tânguiesc.

Minte pământească având, repede sunt vânat de cugetele înşelăciunii,
Şi mă umplu de deşertăciuni, depărtându-mă de hotarul mântuirii,
Cetatea inimii mele degrab se prăbuşeşte sub valurile întristării pătimaşe,
Căci voia mea cea rea făcându-mi-se idol, nu urmez cursul gândurilor luminoase.

Credinţa sutaşului o ai lăudat Mântuitorule, dând nouă pildă de urmat,
Dar eu alergând în căile păcatelor, de dragostea Ta m-am lepădat,
Eşti atât de aproape şi totuşi mi-eşti străin, din pricina vieţuirii mele lumeşti,
Şi totuşi pe căile rugăciunii răsar razele cunoştinţei Tale celei dumnezeieşti.

Primeşte şi cererea gândului meu smerit, care se tânguieşte înaintea Ta,
Povestindu-ţi de boala sufletului în care am căzut din voia mea cea rea,
Nu îndrăznesc a-Ţi deschide uşile sufletului meu neputincios Hristoase,
Dar aş vrea să aud doar cuvântul Tău şi se vor tămădui cele neputincioase.

Sufletul mi-e plin de rănile patimilor şi gândurile îl înconjoară ca pe un mort,
Şi suspină şi ele, nemaiştiind că e un Doctor Care înviază pe cel neputincios.
Dar vestea minunilor Tale ajuns-a până la marginile sufletului întunecat,
Şi de aceea, ruşinat, vin şi eu să-ţi cer iertare şi vindecare de boala din păcat.

Sfinţii tăi s-au făcut stăpâni duhovniceşti şi ca pe nişte robi ţin patimile legate,
Iar eu umblu neîncetat după pricinile păcatelor, lucrând toată ziua cele întunecate,
Soare al dreptăţii, răsari şi mie lumina Ta până la marginile sufletului orbit,
Ca urmând raza Duhului să Te găsesc pe Tine împodobită cu gând smerit.

Pe Cruce Te-ai pironit Hristoase, ca să-mi izvorăşti mie vinul iertării,
Dar eu îmbătându-mă cu mustul patimilor, aflat-am căile durerii,
Tămăduieşte-mă ca un Milostiv, trecând cu vederea multele păcate,
Şi cu cuvântul Tău dumnezeiesc dă sufletului vederile cele luminate.

Sufletul meu zace rănit de patimi şi nu aflu grabnică vindecare,
Dar întru răbdare întărindu-mă dă-mi afla raza-Ţi mângâietoare,
Mintea cea îmbolnăvită de păcat zace în patul inimii împovărate,
Dar roua Duhului revărsându-mi, dă-mi a părăsi înţelegerile deşarte.

Doar cu un cuvânt smerit plătit-a sutaşul vindecare slugii iubite,
Răsari şi mie cuvânt umilit, ca să dobândesc darurile cele smerite,
Gândul umilit al inimii sutaşului a mişcat pe Stăpânul Cel mult îndurat,
Dar eu socotindu-mă vrednic de multe daruri, de mila ta singur m-am lepădat.

Rugăciunea lui izvorâtă din dragostea pentru aproapele ai primit,
Şi durerile slugii cu puterea Ta dumnezeiască îndată ai potolit,
Nu ştiu a mă ruga nici pentru mine, iar dragostea faţă de fraţi îmi lipseşte,
Dar trimitând ploaia îndurărilor Tale, de osânda împietririi mă izbăveşte.

Simţind puterea dumnezeirii Tale cu nădejde s-a apropiat sutaşul credincios,
Şi nevrednic socotindu-se milostivirii Tale, cerut-a dar pentru cel neputincios,
Măcar că nu mă pricep a mă ruga gândul firav îl îndreptez către Tine,
Tămăduieşte Stăpâne, patimile sufletului şi trupului meu cu a Ta milostivire.

Casa sufletului meu e cu totul surpată de loviturile patimilor grele,
Şi întunericul s-a aşternut în ea şi mulţimea gândurilor rele.
Nu îndrăznesc a ridica ochii sufletului către Tine, ştiindu-mă împovărat de păcat,
Viforul împietririi se aude în cămara inimii şi arşiţa patimilor şi mintea a uscat.

De neputinţa mea fiindu-Ţi milă, prin cuvânt mă tămăduieşte,
Din vasul harului mă adapă şi văpaia patimilor o răcoreşte,
Sufletul, cel ce este conducător iscusit al mişcărilor duhovniceşti,
La mine a ajuns rob păcatului şi e întinat de cugetări trupeşti.

Dezleagă nerodirea inimii mele pricinuită de arşiţa păcatului otrăvitor,
Şi cu ploaia harului Tău Hristoase, udă al sufletului pământ înţelegător,
Gândul pocăinţei fugit-a de la mine şi petrec cu totul tulburat,
Prin noaptea păcatului alerg şi frumuseţea darului am lepădat.

De întreitele valuri ale păcatului sunt cuprins şi nu aflu limanul binecuvântat,
Dar cu mâna Ta cea tare ridică-mă Doamne, pe mine, cel întunecat.
Haina sufletului am murdărit-o şi rătăcesc pe căi necunoscute,
Cine va veni în întâmpinarea mea să-mi arate calea spre virtute ?

Nu-Ţi închide îndurările Tale, Stăpâne, ci vezi sufletul meu umilit,
Nu m-am socotit vrednic a veni înaintea Ta, ci roua suspinului îţi trimit,
În multe patimi zăcând, nădăjduiesc în rugăciunea celor ce s-au milostivit spre mine,
Vezi dragostea lor şi răsari mie, nevrednicului, darul tău de tămăduire.

Credinţa sutaşului nu am dobândit şi inima e pustiită de iubire,
Încă nu m-am apropiat de cele dumnezeişti şi zac în împietrire.
De slava acestei lumi sunt înşelat şi bolile sufleteşti pătruns-au în adânc,
Iar eu nu văd primejdia şi mă ascund de realitate după mincinos cuvânt.

Pe Cruce Te-ai răstignit pentru cei păcătoşi, cerând Tatălui a noastră tămăduire,
Din paharul durerilor ai băut, ca să-mi izvorăşti mie dulcea nepătimire.
Toate şi-au ascuns privirea de la icoana răstignirii Tale neînţelese,
Dar mintea noastră ai ridicat-o, ca să priceapă cele dinainte alese.

Scara Crucii ai urcat în trepte mai înalte de durere,
Şi făptura s-a cutremurat, văzând dumnezeiasca tăcere,
Cel Ce a tămăduit pe sluga sutaşului se îmbracă cu haina chinurilor,
Cel lovit de săgeţile hulirii necredincioşilor, rabdă durerea pătimirilor.

Lăudat-ai Hristoase, pe sutaşul credincios, însufleţit de dragostea adevărată,
Măcar că eu sunt vrednic de mustrare nu mă lepăda de la faţa Ta cea curată,
Cercetează împietrirea inimii mele, trimitând raza Duhului Tău sfinţitor,
Ca să aduc roade de credinţă şi să mă învrednicesc de sfârşit mântuitor.

Iisuse, Lumina ochilor sufleteşti, dă-mi privirea nepătimirii,
Iisuse, Milostivirea cea nemăsurată de gând, dăruieşte-mi raza iubirii,
Iisuse, Bucuria celor ridicaţi din patul durerii, vindecă-mi suferinţele inimii,
Iisuse, Oglinda desăvârşirii celei neajunse, povăţuieşte-mă pe căile jertfirii,
Iisuse, Braţul puterii dumnezeieşti, lucrător al dreptăţii, alungă săgeţile patimilor,
Iisuse, Izvorul Cel nesecat al milostivirii, curăţeşte-mi urmele păcatelor,
Iisuse, Ploaia îndurărilor celor nenumărate, îmblânzeşte pornirile răutăţii,
Iisuse, Cununa cea dulce a rugătorilor, luminează-mi căile vieţii,
Iisuse, Soarele Cel Ce dăruieşte razele tămăduirilor, fă-mă părtaş milostivirii,
Iisuse, Iubirea Cea neîmpuţinată de nevrednicia noastră, dă-mi gândul umilirii,
Iisuse, Cuvântul Cel Ce străluceşte în cartea inimii, aşează-mi gândul rugăciunii,
Iisuse, Înălţarea tuturor pe aceeaşi Cruce a iubirii, dă-mi mersul nepătimirii,
Iisuse, Încununarea gândurilor cu raza Duhului, trimite-mi adieri mângâietoare,
Iisuse, Slava Cea ridicată mai presus de minte, arată-mi calea luminătoare,
Iisuse, Podoaba Ce veseleşte chipul pământului, dă-mi frumuseţea nepătimirii,
Iisuse, Ascultătorul curgerilor de gând ale inimii, aşează-mi rodul înţelepciunii,
Iisuse, Calea desăvârşirii tuturor, scoate-mă din focul patimilor chinuitoare,
Iisuse, Ploaia cuvintelor dumnezeieşti, stinge a mea nerodire întristătoare,
Iisuse, Chemarea tuturor la limanul mântuirii, dăruieşte-mi comoara nepătimirii,
Iisuse, Veselia Celor Ce spre Tine nădăjduiesc, fă-mă părtaş tainelor Luminii.