duminică, 6 iulie 2014

Fotografii si filmulete din Duminica a IV-a după Rusalii - Vindecarea slugii sutasului - Sutaşul, model de smerenie şi de slujire a aproapelui - 06 iulie


În Duminica a IV-a după Rusalii, a vindecării slugii sutaşului, ierarhii ardeleni au îndemnat pe credincioşi să îşi sporească rugăciunea şi să acorde o atenţie mai mare slujirii aproapelui.  


Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care ne-a fost prezentată vindecarea slugii sutaşului, un argument scripturistic în favoarea universalităţii mântuirii.
Mântuitorul a identificat la sutaşul roman o credinţă mai puternică decât a evreilor, decât a poporului ales. Credinţa sutaşului a fost una iubitoare, pentru că el s-a apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos cu certitudinea că, aşa cum a făcut atâtea minuni, îi va vindeca şi sluga. Sutaşul a crezut deplin că Mântuitorul va face minunea şi, smerindu-se pe sine, s-a înălţat, s-a ridicat la demnitatea la care suntem toţi chemaţi atunci când ne rugăm. Mântuitorul a spus atunci că mulţi vor veni şi se vor odihni în Împărăţia Cerurilor înaintea celor chemaţi, iar aceia vor merge în întunericul cel din afară, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Este un cuvânt profetic ce se referă la universalitatea mântuirii în Iisus Hristos. El n-a venit doar pentru poporul ales, ci a respectat o rânduială pe care Dumnezeu a urmărit-o în planul veşnic de mântuire, în care toţi suntem cuprinşi.

Să ne rugăm pentru întărirea dreptei credințe și a unității creștine în lume. Să ne rugăm cu credință pentru cei bolnavi care suferă greu și așteaptă rugăciunea și mângâierea noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toți oamenii și pentru credința și dragostea noastră îi va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii și al iubirii de oameni va primi rugăciunea și credința noastră, va intra în casele și inimile noastre, va întări credința și pacea în lume, va vindeca și va alina suferințele noastre sufletești și trupești, va binecuvânta pământul cu ploaie timpurie și târzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta și nouă păcatele și va mântui în dar sufletele noastre. Amin.

Boala e sluga lui Dumnezeu şi când Dumnezeu spune: „Pleacă”, se duce, iar când spune: „Vino”, vine. Bolnavul s-a făcut sănătos fără leacuri şi unsori, pentru că slujitorul a auzit porunca Stăpânului şi s-a dus. Nu doctoriile şi unsorile vindecă: ci Dumnezeu. Dumnezeu vindecă, fie nemijlocit prin cuvântul Său, fie mijlocit prin leacuri — după credinţa omului. Nici un leac din lume nu poate stârpi boala fără puterea, prezenţa şi cuvântul lui Dumnezeu.


Slavă Dumnezeului Celui Viu pentru fără de număr tămăduirile Sale asupra credincioşilor Săi prin cuvântul Său cel puternic, din vremurile trecute şi din ziua de astăzi.

Ne închinăm sfântului şi puternicului Său cuvânt, cu care zideşte iarăşi, vindecă bolnavii, ridică pe cei căzuţi — toate în Iisus Hristos Fiul Său cel Unul-născut, Domnul

şi Mântuitorul nostru şi în puterea Sfântului Duh. Cu ostile îngerilor şi ale sfinţilor ne închinăm Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

















PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII  ŞI INVITAŢIE LA HRAM - În fiecare an pe data de 8 iulie este pomenit  Sfântul Mare Mucenic Procopie, ocrotitorul bisericii noastre. Cu această ocazie , biserica noastră  îşi serbează cel de al treilea hram.






AJUTOR UMANITAR PENTRU VLADUŢ






















" Când a fost să moară Ştefan" - Priceasna 

Când a fost să moară Ştefan, 
Multă jale-a fost în ţară:
Câte braţe-n deznădejde
Către cer nu se-nălţară? 

Câte jertfe la altare, 
Câtă smirnă şi tămâie, 
Pentru ca viteazul Ştefan
Viu şi teafăr să rămâie! 

Se părea că nici pământul
Nu se-ndură să-l primească, 
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot să-l stăpânească. 

Şi de groază şi durere
S-a cutremurat pământul, 
Ca în ziua răstignirii
Celui ce-a vestit cuvântul... 

Când a fost să moară Ştefan, 
Multă jale-a fost în ţară. 
Cine ar putea să spună
Câte inimi sângerară? 

Iarnă grea ca niciodată
Şi o foamete cumplită
Se-abătură-n anul cela
Peste ţara lui iubită. 

Însă nici pe patul morţii
Nu putea s-o dea uitării
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Părinte-al Ţării... 

Lângă patul său chemându-i, 
Mângâie pe toţi sărmanii, 
Plâng şi îi sărută mâna
Văduvele şi orfanii. 

Plâng şi-l binecuvântează, 
Şi se-ntorc pe la căminuri, 
Iar boierii zi şi noapte
Stau la patul său de chinuri... 

Când a fost să moară Ştefan, 
Multă jale-a fost în ţară:
Lângă patul său de chinuri
Toţi boierii s-adunară. 

În ceardac cerând să-l ducă, 
A luat în mâini ocheana, 
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana! 

Şi de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul! 

Veacuri negre, de urgie, 
Şi de lupte, şi de jale, 
S-arătară, într-o clipă, 
Fulgerând privirii sale... 

Vis e însă, ori aieve? 
Dinspre Olt, urcând, zăreşte
Un vultur măreţ ce-ntinde
Aripile — şi-adumbreşte

Toată Ţara Muntenească
Şi Moldova şi Ardealul... 
Vai! dar noapte şi mai oarbă
Îşi aruncă-n urmă-i valul! 

Dintr-o dată, fără veste, 
Faţa iar i se-nsenină:
Pâcla grea deschide iarăşi
Gene-albastre de lumină. 

Pe câmpia dunăreană
Vede oşti române-n zare;
Mândru prinţ din ţări străine
Merge-n fruntea lor călare... 

Cântece de biruinţă
Cresc şi umplu tot văzduhul 
Ştefan-Vodă al Moldovei
Ştefan-vodă-şi dete duhul!... 

Dar cu dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
, , Ştefan-Vodă al Moldovei, 
Ştefan-Vodă nu mai este! "

Tristă-i mănăstirea Putnei, 
Porţile deschise-aşteaptă
Strălucit convoi ce vine
Şi spre ele-ncet se-ndreaptă. 

Este Ştefan. Azi străbate
Cel din urmă drum prin ţară, 
Dar pe unde trece-acuma, 
În măreaţa zi de vară, 

Plânge dealul, plânge valea, 
Plâng pădurile bătrâne, 
Şi norodu-n hohot plânge:
, , Cui ne laşi pe noi, stăpâne? "

EPILOG
Patru veacuri de durere
Au trecut - şi-n noapte-adâncă
Doarme Ştefan, dar şi astăzi
Neamu-ntreg îl plânge încă. 

Şi-l vor plânge codrii veşnic
Fremătând duios din ramuri, 
Cât vom fi-n cuprinsul nostru
Tot iloţi ai altor neamuri! 

Jalnic apele l-or plânge;
Şi zadarnic, multă vreme, 
Din adânc de văi pierdute, 
Triste buciume-or să-l cheme... 

Însă când suna-va ceasul
De dreptate pentru ţară, 
Din mormântu-i va străbate
Vârful sabiei de pară... 

Şi va fi războiul mare
Între neamurile toate;
Caii, în potop de sânge, 
Pân-la coame-or să înoate... 

Peste noi atunci pluti-va
Duhul lui Ştefan cel Mare —
Şi vom rumpe orice lanţuri, 
Vom sfărma orïce hotare!

Niciun comentariu: