Filmulete din Duminica a V-a din Postul Mare - Duminica Sfintei Maria Egipteanca - 29 martie

Despre slava desartă si manie - Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stînga Ta,
întru slava Ta (Marcu 10, 36-37)

 O, cât de mare este puterea pocăinţei în lume şi ce minuni negrăite săvârşeşte ea cu fiecare păcătos care aleargă la limanul ei cel liniştit! Căci de nimic nu are mai multă nevoie creştinul decât de o pocăinţă adevărată, de o îndreptare permanentă a vieţii sale, prin care se împacă cu Dumnezeu.Pocăinţa este întristare de fiecare zi, mustrare pentru greşelile de fiecare ceas. Pocăinţa este rănirea inimii cu dorul raiului, îngrădire a minţii cu rugăciunea, trezire a conştiinţei cu mustrarea de sine, păzire a voinţei cu sabia credinţei, înfrânare a trupului cu postul şi tot felul de osteneli.Iar a te pocăi înseamnă a te ierta cu aproapele, înseamnă a iubi pe toţi oamenii deopotrivă, înseamnă a te sacrifica pentru mântuirea altora, înseamnă a cerceta pe cei bolnavi, a milui pe cei lipsiţi, a îmbărbăta pe cei împuţinaţi la suflet, înseamnă a vorbi cât mai puţin cu oamenii şi cât mai mult cu Dumnezeu, înseamnă a plânge mereu pentru păcatele Iacute şi a avea bucurie în necazuri, înseamnă a fi gata oricând de moarte. Fericiţi sunt creştinii care se pocăiesc cu adevărat! Fericiţi cei ce nu umblă pe două căi, cei ce nu slujesc la doi domni! Fericiţi cei ce poartă cu bucurie haina cea mohorâtă a pocăinţei! Fericiţi cei ce-şi răscumpără vremea vieţii lor prin permanentă pocăinţă!
Să râvnim deci Cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca. Să părăsim calea pierzării şi să ne pocăim. Să ieşim din Egipt, să urcăm la Ierusalim. Aici să ne rugăm Domnului, să ne arătăm rănile, săi ne spovedim şi apoi să nu ne mai aducem iar aminte de poftele şi mâncărurile Egiptului, ci să trecem Iordanul în ţara pocăinţei, a rugăciunii, a răbdării, a lacrimilor, a sărăciei lui Hristos. Aşa de vom face, înseamnă că ne-am pocăit cu adevărat. Aşa de vom trăi, vom vedea şi noi pe Domnul, vom avea parte de împărăţia Lui, împreună cu toţi sfinţii cei din veac. Amin!

PREDICA PARINTELUI MIRCEA PRICOP

EVANGHELIA ZILEI: 2015-03-29 DUMINICA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Marcu (X, 32-45)

n vremea aceea, luându-i cu El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-#i vom cere“. Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într'adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s'a pregătit“. Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n'a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“. În aceiaşI zi se citeşte şI Evanghelia Cuvioasei Maria Egipteanca de la Luca (VII, 36-50) În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a'nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă...“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n'a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“

Duminica a V-a din Postul Mare - Duminica Sfintei Maria Egipteanca - Sfânta Maria Egipteanca este un model de pocăinţă pentru toţi oamenii .Duminica aceasta închinată ei ne pregăteşte să înaintăm duhovniceşte spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru a intra apoi în lumina Sfintelor Paşti, spre slava lui Dumnezeu./29 martie

Creştinii ortodocşi se vor afla duminică, 29 martie 2015, în cea de-a V-a duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Maria Egipteanca. Sfânta Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea. Viaţa sa, una dintre cele mai cunoscute istorii ascetice din toate timpurile, a fost scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca este pilda cea mai grăitoare a unei adevărate pocăinţe, este icoana omului păcătos, care prin pocăinţă şi fapte bune ajunge să intre în rai înaintea celor dreptcredincioşi, după cum însuşi Mântuitorul ne spune: Mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă şi de pe urmă, întâi (Matei 19, 30). 

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2014/04/duminica-cuvioasei-maria-egipteanca-06.html

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/04/slujba-canonul-cuvioasei-maicii-noastre.html

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/04/acatistul-sfintei-maria-egipteanca-1.html

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (pomenită la 1 aprilie) arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăieşte. Pomenirea ei se face în Duminica a V-a din Marele Post începând cu secolul al XI-lea, iar cultul ei este atestat deja înainte de publicarea Vieţii ei, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăieşte profund, încât îl poate ridica spre lumina Împărăţiei cerurilor pe care o pregustă sfinţii încă din lumea aceasta. Cu alte cuvinte, pilda vieţii de pocăinţă şi sfinţenie a Sfintei Maria Egipteanca este o întărire spirituală şi o speranţă pentru toţi credincioşii şi pentru toţi oamenii care doresc să se mântuiască, să-şi sfinţească viaţa, oricât de păcătoşi ar fi ei. 

În cântările Triodului din Duminica a V-a a Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ca urmare a convertirii ei duhovniceşti prin pocăinţă, este numită înger în trup, deoarece şi-a răstignit patimile trupeşti şi a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfinţindu-şi sufletul şi trupul cu ajutorul dumnezeiescului har: Neştiind dumnezeieştile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfinţire.

Este vorba de o tânără frumoasă din Alexandria Egiptului care prea devreme din punct de vedere moral s-a prăbușit. A devenit o prostituată și 17 ani din viață și i-a cheltuit așa, până în momentul în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a intervenit o cotitură extraordinară în viața ei. Creștinii din Alexandria făceau pelerinaj la Ierusalim cu prilejul Înălțării Sfintei Cruci și ea a dorit să meargă, nu neapărat din motive duhovnicești, ci din motive păcătoase. S-a urcat în corabie și când a sosit la Ierusalim și era sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci toată lumea se grăbea să intre în Biserica Sfântului Mormânt, iar o putere nevăzută pe ea a țintuit-o afară și atunci s-a cutremurat.

Dorind să intre în Biserică, Maria Egipteanca s-a rugat Maicii Domnului spunând că, dacă Dumnezeu îi va îngădui să intre în sfântul lăcaş, ea îşi va schimba viaţa.

Dumnezeu a îngăduit-o, a intrat, s-a închinat la Lemnul Sfintei Cruci, iar apoi a ieșit din biserică și a călătorit pe jos până la Iordan. A intrat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, ne spune istorisirea vieții ei că s-a împărtășit, a trecut Iordanul cu trei pâini și jumătate și acolo a petrecut în nevoință 47 de ani. Pustia Iordanului i-a fost loc de pocăință. După 47 de ani, când a întâlnit-o Avva Zosima, observând-o cum se roagă vedea că se ridică de la pământ. Această istorisire demonstrându-ne că o păcătoasă a putut deveni o mare sfântă datorită lucrării pe care o face pocăința, harul lui Dumnezeu însoți de efortul nostru de jos.

Aspra nevoință a Cuvioasei Maria Egipteanca din pustiul Egiptului relatată la o distanță de două veacuri după trecerea ei la cele veșnice de către Patriarhul Sofronie al Ierusalimului care a auzit-o și el în mănăstirile din preajma Ierusalimului și Betleemului, reprezintă un reper pentru noi mai ales în această perioadă de nevoință a Postului Mare. Dacă privim cu atenție la tinerețea ei petrecută vreme de 17 ani în plăceri, departe de cuvintele Evangheliei, de adevăratele bucurii pe care trebuie să le aibă un om care este aproape de Dumnezeu, am putea să o judecăm, să găsim cuvinte nepotrivite față de acest fel de a viețui. Dacă privim ceilalți 47 de ani ai vieții ei, anii trăiți într-un ritm duhovnicesc cum rar mai întâlnim, ne minunăm.

Pentru a sublinia importanța exemplului vieții ascetice a Cuvioasei Maria Egipteanca, Părinții Bisericii au rânduit ca, a V-a duminică a Postului Mare să-i fie închinată. Slujbele săptămânii care prefațează această duminică vorbesc despre nevoințele sale, despre profunzimea pocăinței ei și ne-o așează înainte ca un model de viață aleasă și plângere pentru păcate.

A plecat în pustiul Iordanului doar cu două pâini și după o perioadă de luptă duhovnicească, așa cum spun Părinții Bisericii, adică luptă cu gândurile care au asaltat-o încă 17 ani. Astfel, 17 ani de luptă pentru cei 17 ani de plăceri. Au urmat bucurii negrăite încât nu mai simțea nevoie de hrană sau îmbrăcăminte. S-a desprins încet de tot ceea ce este trupesc pentru că ea s-a rugat mult și a plâns mult. Când a întâlnit un călugăr trimis de Dumnezeu cu numele Zosima și i-a istorisit acestuia toată viața ei, bătrânul care era un om aproape de Dumnezeu, un om încercat în cele duhovnicești, a rămas copleșit. Se afla în fața unui model de pocăință autentică. 

Chiar dacă nu avem posibilitatea unei retrageri pe urmele fiarelor și chiar dacă nu ne putem hrăni doar din puținele lucruri pe care le-ar putea găsi un om într-un pustiu, putem lucra însă în discreție pocăința noastră așa cum a făcut Maria Egipteanca.

Pentru a sublinia importanța exemplului vieții ascetice a Cuvioasei Maria Egipteanca, Părinții Bisericii au rânduit ca a V-a duminică a Postului Mare să-i fie închinată. Slujbele săptămânii ce prefațează această duminică vorbesc despre nevoințele sale, despre profunzimea pocăinței ei și ne-o așează înainte ca un model de viață aleasă și plângere pentru păcate.

Viața Sfintei Maria Egipteanca s-a citit la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul din săptămâna a V-a a Postului. Cuvioasa mai este pomenită în Biserica Ortodoxă şi pe 1 aprilie.

Cele 7 păcate capitale din Biblie. De ce îţi aduc moartea desfrânarea, invidia, mândria, lăcomia pântecului şi iubirea de arginţi . Echipa "Adevărul" a discutat despre acest subiect cu preot doctor Mircea Cristian Pricop.

http://adevarul.ro/locale/constanta/cele-7-pacate-capitale-biblie-aduc-moartea-desfranarea-invidia-mandria-lacomia-pantecului-iubirea-arginti-explicatiile-preotilor-1_55134742448e03c0fde96481/index.html

Se spune că ”păcatele capitale” se numesc aşa deoarece ele sunt izvorul fărădelegilor săvârşite de om. Biserica Orotodoxă consideră că menirea oamenilor este aceea de a reveni la starea de nevinovăţie şi de fericire pe care au primit-o în Paradis.

Preotul Mircea Cristian Pricop. FOTO Arhiva Personală  


Nu orice preot poate să explice, pe înţelesul tuturor, ce este un păcat capital şi cum este el văzut de Biserică. Echipa "Adevărul" a discutat despre acest subiect cu preot doctor Mircea Cristian Pricop. El ocupă funcţia de Spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa.   Părintele constănţean este de părere că, de-a lungul celor două milenii de observare, prevenire şi combatere a bolilor spirituale, Biserica a dezvoltat o adevărată terapie a despătimirii omului.    "Eliberarea omului de patimi nu vine în contradicţie ci mai degrabă în împletire cu înţelegerea că fiecare om este copil al lui Dumnezeu. Chiar dacă în viaţa personală a fiecăruia dintre noi intervin –cumva inevitabil - înclinaţiile spre păcat, slujirea Bisericii ne stă permanent în ajutor pe calea împăcării cu Dumnezeu, cu semenii şi cu noi înşine", susţine preotul Mircea Pricop.   Păcatul poate fi împărţit în mai multe categorii. Există păcatele uşoare sau grele. Dacă primele sunt generate de slăbiciunea firii, cele din urmă sunt săvârşite cu rea-voinţă. Totodată, păcatele grele sunt capitale, împotriva Duhului Sfânt şi păcatele strigătoare la cer.    Păcatele capitael sunt şaăte la număr şi pe ele vom încerca să le explicăm cu ajutorul preotului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Aceste sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea.   Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură.    "Este cea mai bătrână şi cea mai periculoasă dintre toate urzelile diavolului", spune părintele Pricop.  "Mândria se combate cel mai greu dintre toate păcatele. Soluţia oferită nouă tuturor ca şi medicament împotriva mândriei constă în primul rând în vizitarea şi slujirea oamenilor suferinzi, meditarea la zădărnicia lucrurilor omeneşti, rugăciune, răbdarea în necazuri şi prigoniri, golire totală de propria strălucire.   Iubirea de argint sau avariţia este unul dintre păcatele care este observat tot mai des în lumea noastră. Fie că este vorba de oameni în poziţii cheie care primesc şpăgi sau fură din banul public, fie că discutăm despre conducători de instituţii care nu se abţin din a-şi cumpăra maşini sau haine scumpe.    Părintele crede că avariţia este "dragostea dezordonată dusă până la obsesie faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere inegalităţii sociale, corupţiei, trădării şi creează cele mai multe conflicte între oamenii unei societăţi mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor."   Remediile ei sunt: rugăciunea, cugetarea la nestatornicia lucrurilor pământeşti şi la suferinţa pe care acumularea de materie o provoacă nevinovaţilor, cugetarea la caracterul nepreţuit al vieţii trăite în voia lui Dumnezeu, renunţarea efectivă la surplusurile de avere.   Desfrânarea este un subiect pe cât de blamat de biserică, pe atât de controversat în societatea modernă.    "Caracterul nefiresc şi obscen al desfrânării generează: uciderea de prunci, violenţa, pasiunea pentru beţie şi droguri, nestatornicia, nechibzuinţa, frica de bătrâneţe, cinismul, ura faţă de Dumnezeu. Terapia duhovnicească pentru desfrânare include disciplinarea vieţii prin muncă/efort fizic, ferirea de prilejuri păcătoase, eliminarea discuţiilor şi a imaginilor de orice fel cu conţinut pornografic, rugăciune, deasa mărturisire a păcatelor", spune preotul constănţean.    Invidia reprezintă din punctul de vedere al bisericii o degenerare care duce la o manifestare perversă a sentimentelor.    "Cel încercat de invidie se întristează de orice reuşită pe care o are semenul său dar jubilează atunci când colegului de serviciu, fratelui, rudei, cunoştinţei i se întâmplă vreun necaz. Prezintă pericol antisocial şi provoacă violenţă oriunde pătrunde. Remediile sunt: respingerea linguşirii şi a instigării, permanenta raportare la modelul jertfelnic al lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, recunoaşterea invidiei sub epitrahilul duhovnicului."   Lăcomia Pântecului este cea care duce la lipsa de siscernământ, dar şi la boli grave.    "Alcoolismul, narcotismul, tabagismul şi alte aşa-zise plăceri/tabieturi moderne sunt expresii ale lăcomiei. De aceea ea poate fi combătută în primul rând prin post, apoi prin regim de viaţă modest, muncă fizică şi rugăciune necontenită", explică preotul Mircea Cristian Pricop.   Mânia este apropiată de mândrie şi îmbracă forma răzbunării. Preotul constănţean spune că ea naşte indignare, irascibilitate, blestemul, lovirea, uciderea sau pornirea sinucigaşă. Toate acestea pot fi rezolvate prin tăcere, răbdare, asumarea cu jertfelnicie şi demnitate a jignirilor sau nedreptăţilor la care este supus credinciosul.    Ultima pe această listă este Lenea sau nepăsarea faţă de muncă. Părintele din Constanţa crede că efectele ei sunt grave. Lenea poate să ducă la "pierderea din vedere a realităţii, senzaţia de neputinţă, izolarea într-o lume imaginară, goana după jocurile de noroc şi după câştigul nemuncit, înşelarea semenilor, etc. Munca este antidotul cel mai potrivit în această privinţă."   Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."  

Forme arhaice de troițe. De la „coloana cerului” la Crucea creştină - Sursa : Mircea Cristian Pricop, Troiţele - frumuseţe mistico-simbolică a realităţii credinţei.

http://www.ro.tezaur-romanesc.ro/cre537tinism/de-la-coloana-cerului-la-crucea-cretin-monumente-care-au-precedat-la-noi-troia

Forme arhaice de troițe. De la „coloana cerului” la Crucea creştină 9/4/2013 1 Comment Despre „coloana cerului” ca simbol primordial al legăturii dintre cer şi pământ, aparţinând culturii arhaice, găsim informaţii interesante în două lucrări de referinţă, Coloana cerului, a etnologului Romulus Vulcănescu [1], şi Troiţe româneşti. O tipologie, o iniţiativă mai recentă şi meritorie a cercetătorului Ionel Oprişan [2]. Acest monument primitiv, cu diferitele lui variante, a fost gerenat de o „religie uranică arhaică” (I. Oprişan) și de cultul arborelui cosmic (denumit ulterior „stâlp al cerului”), fiind o formă arhaică a monumentului care va primi mai târziu numele de troiţă. Arborele sacru era amplasat în mijlocul aşezărilor, care echivala, în lumea arhaică, cu centrul lumii, loc unde se desfăşurau riturile cele mai importante, unde se întrunea sfatul înţelepţilor etc. Cosmosul era închipuit ca un arbore uriaş (arborele cosmic ca „axis mundi”), compus din trei niveluri: subteran (infernul), pământesc şi ceresc. Arborele uneşte sfera chtoniană (subpământeană) şi terestră cu cea uraniană şi însumează în el toate elementele (pământul, în care sunt implantate rădăcinile, apa, din interiorul tulpinii, aerul, din care se hrănesc frunzele, şi focul, care se aprinde prin frecarea a două bucăţi de lemn). Potrivit lui Mircea Eliade, „arborele este încărcat cu forţe sacre deoarece este vertical, creşte, îşi pierde şi-şi recapătă frunzele şi deci se regenerează; el moare şi renaşte de nenumărate ori” [3]. Arborele cosmic avea puteri tropaice (de atragere a forţelor benefice pe care le revarsă spre pământ divinul) şi apotropaice (de respingere a forţelor malefice). „Pomul vieţii”, prefigurând Sfânta Cruce, apare şi în Vechiul Testament, în mijlocul raiului, fiind copacul nemuririi, așezat alături de pomul „cunoştinţei binelui şi răului”. Arborele este deseori reprezentat cu coroana în jos, existând credinţa că rădăcinile îşi trag din sferele celeste (spirituale) seva, transportată până în ramurile care se întind pe întregul pământ. În acest mod, pământul este adăpat din rouă cerească, prin care oamenii pot avea acces la nemurire. Această reprezentare are şi valenţe solare, subliniind rolul vital al soarelui, fără de care viaţa nu ar fi posibilă pe pământ.   I. Oprişan identifica trei tipare stilistice predominante pe care această credinţă arhaică uraniană le-a imprimat coloanelor cerului: primul este modelul discofor, pe care îl regăsim şi la multe troiţe de structură creştină, la troiţele cruciforme, şi chiar la formele crucifixiale adoptate din Apusul catolic, în care capul lui Iisus – Hristos este pentru creştini „Lumina lumii” – este reprezentat ca un disc (sau proiectat pe un disc) din care se răspândesc raze solare în toate părţile [4].   Al doilea tipar stilistic îl constituie arborele (întruchipare a arborelui vieţii, a arborelui ceresc şi a arborelui cosmic), simbol descris mai sus, întâlnit în forme foarte variate de troiţe: „de la reprezentări cvasinaturiste ale pomului (cu două, trei, patru, cinci sau chiar şapte braţe) până la structurile stiliforme (triunghi, romb, disc)” [5]. Al treilea tipar stilistic este modelul antropomorf, prezent sub forma unor module masculine sau feminine în cadrul coloanelor cerului şi al troitelor. Romulus Vulcănescu stabileşte, de asemenea, trei categorii principale de coloane ale cerului: „coloane suplicătorii”, în formă de Y, fiind structura cea mai veche, derivată din trunchiul copacului sacru, întruchipând aspiraţia spre infinit a forţei telurice;   „Coloanele comisurale”, în formă de T, amplasate la răscruci și hotare, simbolizând stâlpul ce susţine universul – cu „talpa” orizontală ca suport al cerului (aşadar, aceste două modele au legătură cu arhetipul arborelui); şi „coloanele discofore” (care trimit către arhetipul discofor, despre care vorbeşte I. Oprişan), dintre care cele mai frecvente sunt coloanele solare (alături de cele lunare, stelare şi iconale), cum este crucea înscrisă în cerc şi roata valahă – întâlnim obişnuita asociere dintre discul solar şi cruce.   Forme de stâlpi cereşti s-au menţinut până în zilele noastre, împărţindu-se, în funcţie de destinaţia care le este acordată, în două categorii: stâlpi ai ciclului calendaristic: stâlpul de arminden (sărbătoare populară de primăvară), stâlpul de sâmedru (numele popular al sărbătorii creştine a Sf. Dumitru, de care sunt legate, în tradiţia populară, diverse practici privind succesiunea ciclică a anotimpurilor), stâlpul de pluguşor; şi stâlpi ai ciclului vieţii: stâlpul de naştere, stâlpul de nuntă, stâlpul funerar. Cel mai răspândit este cel funerar, prezent şi sub alte denumiri: bradul mortului, suliţa sau stâlpul mortului – pus mai ales la căpătâiul tânărului „nelumit” (neînsurat), în vârful căruia este aşezată pasărea-suflet şi de care se anina un clopoţel pentru îndepărtarea duhurilor rele [6]. Potrivit celor doi cercetători, troiţa a evoluat din aceste monumente arhaice, moștenindu-le simbolistica şi creând „o sinteză ad-hoc între straturile arhaice şi cel creştin” (I. Oprişan). Subscriem însă la punctul de vedere expus de Mircea Cristian Pricop în lucrareaTroiţele - frumuseţe mistico-simbolică a realităţii credinţei [7], unde se subliniază că troiţele „aparţin exclusiv Creştinismului prin tot ceea ce transmit”. Dacă multe dintre simbolurile arhaice legate de vechile credinţe agrare s-au păstrat pe troiţe (sau pe alte elemente de arhitectură ţărănească), creştinismul le-a transfigurat, îmbogăţindu-le cu noi semnificaţii. Nu poate fi ignorat mesajul creştin prin interpretarea acestui tip de monument exclusiv sau mai ales prin prisma simbolisticii arhaice, din moment ce creştinismul a avut un rol crucial în plămădirea fiinţei poporului nostru şi a viziunii sale despre lume, despre viaţă şi moarte, despre suflet etc. Chiar dacă meşterii populari au preluat o mare parte din fondul arhaic de simboluri, ei şi-au concentrat toate eforturile către transmiterea şi menţinerea mesajului creştin. Mai mult, de creştinism şi de marile sărbători creştine sunt legate, în mod firesc, foarte multe practici şi obiceiuri specifice poporului român. Cinstirea pe care poporul nostru a acordat-o crucii încă de la începuturile încreștinării sale este atestată prin crucile de tip cenotaf sau arhetroitele descoperite în Scythia Minor, pe care le menţionează Mircea Cristian Pricop în lucrarea sa. Din categoria acestora atrag atenția stelele funerare din secolul al IV-lea de la Tomis, crucile funerare şi prototroițele-cenotaf din secolele V şi VI de la Tomis şi Callatis, blocurile de calcar pe care apare semnul crucii alături de numele unor constructori din timpul domniei lui Justinian I sau de rugăciuni de invocare a binecuvântării lui Dumnezeu [8]. Schimbarea adusă de creştinism a determinat, la noi, o subordonare paşnică a simbolurilor primitive faţă de Cruce. Aşadar, chiar dacă s-au menținut unele valenţe precreştine conţinute în motivele din repertoriul imagistic, supunerea firească a acestora faţă de cel mai puternic semn creştin se datorează faptului că, în această parte a lumii, nu s-a manifestat un antagonism între ele. De pildă, crucea ca simbol arhaic solar, unind cele două axe (N-S şi E-V) într-un singur punct, închipuia contactul dintre planul terestru şi cel celest; un înţeles similar îl are Crucea creştină, creştinismul fiind, în fapt, o doctrina a Luminii [9]. În mod sigur însă, doctrina creştină (ortodoxă) a rămas intactă, fără a primi influenţe din partea cultelor păgâne, care să-i afecteze fondul. Crucea, prezentă, în perioada precreştină, în structura coloanelor solare sau discofore (în spiritualitatea dacică fiind foarte răspândit cultul soarelui), era, în cultura arhaică, şi un simbol al armoniei contrariilor. Cele patru braţe indicau cele patru puncte cardinale, iar punctul în care se intersectează braţele închipuia centrul universului. Semnificaţia Crucii în creştinism Dacă în antichitate, crucea era şi cel mai cumplit instrument de tortură, moartea pe cruce fiind cea mai teribilă şi înfricoşătoare pedeapsă, în creştinism ea devine obiect sfinţitor şi dătător de viaţă. Prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului – care, din iubire pentru noi, a luat chip de rob, asumându-și umanitatea prin pătimire pentru a dezrobi omul și a-l readuce de la moarte la Viață –, ea este semnul mântuirii neamului omenesc. Acest simbol străvechi al soarelui care risipeşte şi biruie forţele întunericului este îmbogăţit, în creştinism, cu noi semnificaţii, care fac din el un simbol al biruinţei întru Hristos, „Soarele dreptăţii” [10]. Hristos „sădeşte” în lume (ca pe un Copac al Vieții) Biserica, „trimisul” care are menirea de a-I continua lucrarea mântuitoare. Astfel, după extinderea creştinismului, bisericile – sautroiţele, acolo unde nu exista posibilitatea înălţării de biserici – sunt cele care iau locul coloanelor cerului. Crucea „ne-a îmbrăcat cu înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu”, spune Sf. Ioan Damaschin. „Cuvântul crucii este puterea lui Dumnezeu, sau pentru că prin ea ni s-a arătat puterea lui Dumnezeu, adică biruinţa asupra morţii, sau pentru că, după cum cele patru braţe ale crucii se ţin şi se strâng prin încheietura de la mijloc, tot astfel se ţin prin puterea lui Dumnezeu înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea, adică toată creaţia văzută şi nevazută.” [11] Hristos este Pomul Vieţii, prin care omul este reînnoit şi izbăvit de păcat şi de moarte. El este chiar înfățișat, în unele icoane, ca Pom al Vieții, cum apare și pe pictura murală exterioară a mănăstirii Voroneț, în impresionanta scena a Judecății de Apoi. De asemenea, conform legendelor Crucii, se crede că lemnul Sfintei Cruci ar proveni din Pomul Vieții din mijlocul Raiului. Potrivit interpretării date de Sf. Ioan Damaschin, „Pomul Vieţii, care a fost sădit de Dumnezeu în Rai, a preînchipuit această cinstită cruce. Dar pentru că prin pom a venit moartea, trebuie ca prin lemn să se dăruiască viaţa şi învierea” [12]. Braţele deschise ale Mântuitorului pe Cruce exprimă chemarea adresată tuturor oamenilor de a lua parte la lucrarea Sa de mântuire, îmbrăţişarea Lui, în care cuprinde omul şi întreagă Creaţie, „destrămând duşmănia, prin trupul Sau” (Ef. 2., 15) [13]. Braţul orizontal al crucii semnifică, aşadar, îmbrăţişarea prin care este restabilită, prin jertfa Mântuitorului, pacea dintre Dumnezeu şi om, dintre om şi creaţie. Sf. Chiril al Ierusalimului spune că „Dumnezeu şi-a întins mâinile pe Cruce pentru a cuprinde marginile universului, şi Golgota a devenit pivotul lumii” [14] Braţul vertical simbolizează refacerea legăturii dintre pământ şi cer şi şansa pe care o dobândeşte omul de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la îndumnezeire. Omul se transformă, din „animal raţional”, în „animal îndumnezeit” (după cum afirmă Panayotis Nellas în cartea sa, Omul – animal indumnezeit). Crucea devine, în cuvintele lui Paul Evdokimov, „semn de victorie”, ea „recapitulează lumea pe braţele sale şi sfărâma porţile iadului”, „precede lumina fulgerătoare a Învierii” [15]. Irina Bazon, Tezaur Românesc Citiți și: Troița românească, biserică în miniatură și emblemă a identității noaste Note: [1] Romulus Vulcănescu, Coloana cerului, Editura Academiei, București, 1972 . [2] Ioan Oprișan, Troiţe româneşti. O tipologie, Editura Vestala, București, 2003. [3] Mircea Eliade, Imagini şi simboluri, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994. [4] Ioan Oprișan, op. cit., p. XXXVIII. [5] Ibidem, pp. XXXVII-XXXVIII. [6] Ibidem, p. 11. [7] Mircea Cristian Pricop, Troiţele - frumuseţe mistico-simbolică a realităţii credinţei, teză de licența, București, 2004. [8] Idem, Conservarea troiţelor româneşti - o necesitate culturalăhttp://theodialogia.blogspot.ro/2009/06/conservarea-troitelor-romanesti-o.html. [9] Ibidem. [10] Florian Bichir, Răzvan Codrescu, „Crucea – forme și semnificații”, Lumea credinței, anul II, nr. 9 (14), 2004. [11] Sf. Grigore de Nazians, In Sanctum Pascha, or. XLV, apud Gheorghe Mustață, Crucea Avvei Ghelasie, Editura Platytera, București, 2008, pp. 40-41. [12] Sf. Ioan Damaschin, 1993, Dogmatica, Editura Scripta, p. 161. [13] Anatolie Negruţă, Semnificația Sfintei Cruci în Ortodoxiehttp://www.sfnectariecoslada.ro/2009/09/13/semnificatia-sfintei-cruci-in-ortodoxie/. [14] Sf. Chiril al Ierusalimului, citat de Hugo Rahner în Anca Manolescu, Mapa Crucii, Ed. Muzeul Ţăranului Român, 1993, p. 25. [15] Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Ed. Anastasia, București, 1993. Sursele si descrierea imaginilor: Foto 1: Troiță sub formă de stâlp al cerului. Sursa imaginii: Kurt Hielscher, album de fotografie: România anilor '30. Foto 2: Structură morfologică a troiței închipuită în comparație cu arborele. Sursa: Romulus Vulcănescu, Coloana cerului. Foto 3: Troiță care a preluat modelul discofor al coloanelor cerului. Din loc. Măldărești, jud. Vâlcea. Sursa imaginii: Ioan Oprișan, Troiţe româneşti. O tipologie. Foto 4: Troiță arborigenă din Horezu, jud. Vâlcea. Sursa: Romulus Vulcănescu, op. cit. Foto 5: Troițe derivate din coloane ale cerului. Sursa: Romulus Vulcănescu, op. cit. Foto 6: Coloană a cerului, pe drumul dintre Focșani și Odobesti; troiță de răscruce (colecția de stampe a Academiei Române); cruce de fântână din Ogretin, jud. Prahova; coloană discoforă, pe Valea Oltului, lângă Vișlea de Jos, Făgăraș; Foto 7: coloane ale cerului în formă de T. Sursa imaginilor: Romulus Vulcănescu, op. cit. Foto 8: Stâlp funerar cu pasărea-suflet. Sursa imaginii: Ioan Oprișan, op. cit. Foto 9: Troiță discoforă, cu „talpa” orizontală de susținere a cerului. http://www.sibart.eu/_files/images/expo/afiş_troiţe.jpg. Foto 10: Stele funerare (arhetroițe sau prototroițe), sec. V-VI, Tomis. Sursa: Mircea Cristian Pricop, Troiţele - frumuseţe mistico-simbolică a realităţii credinţei. Foto 12: Icoană de Andrei Rubliov: Răstignirea Domnului. Foto 13: Fragment din lemnul Sfintei Cruci, Mănăstirea Vatoped, Sfântul Munte Athos, http://www.calledtocommunion.com/2012/01/fragments-of-the-cross/.

Radio Dobrogea - Dileme ale mileniului 3 – Prietenia Emisiunea “Dileme ale mileniului 3″ – Prietenia – 23 mar. 2015. Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop. Realizator: Pr. Valentin Berechet.

http://www.radiodobrogea.ro/13422-dileme-ale-mileniului-3-prietenia/

Denia Acatistului Maicii Domnului - Slujba Acatistului Preasfintei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria scoate în evidenţă ajutorul venit din partea Maicii Domnului pe tot parcursul postului. 27 martie

Maica Domnului i-a ajutat întotdeauna pe creştinii dreptmăritori, aşadar, şi noi în Postul Mare ne rugăm Maicii Domnului să ne ajute să putem continua lupta cea bună, să ne ajute să putem continua urcuşul spre înviere, să mergem mai departe pe calea postului, ca la final să ne putem întâlni cu Fiul lui Dumnezeu, care pentru noi, la plinirea vremii, s-a făcut fiu al Fecioarei Maria. O rugăm pe Maica Domnului să ne ocrotească, să ne ajute şi să ne acopere cu cinstitul ei acoperământ. 

În vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate Bisericile Ortodoxe se va săvârşi Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, unică din cursul anului bisericesc, rânduită de Sfinţii Părinţi în această perioadă pentru a ne pune şi nouă în atenţie ajutorul şi mijlocirea Maicii Domnului. Acest acatist este săvârşit în Postul Mare ca o mulţumire adusă Maicii Domnului, fiind un imn de laudă şi cinstire pe care credincioşii ortodocşi îl închină Născătoarei de Dumnezeu. Imnul Acatist al Maicii Domnului este unul dintre cele mai frumoase şi des folosite în Biserică.  Compus în inima Imperiului Bizantin, s-a răspândit pretutindeni, devenind un etalon imnografic. Prin această rânduială liturgică, Biserica ne pune în faţa conştiinţei noastre o altă minune săvârşită de Maica Domnului, în veacul al VII-lea, cu creştinii din Constantinopol. După ce au reuşit să recupereze Sfânta Cruce furată de perşi şi au prăznuit înălţarea ei la Ierusalim, creştinii din capitala imperiului bizantini s-au văzut înconjuraţi de inamicii şi în pericol să piardă Constantinopolul. Atunci, patriarhul Serghie înălţând rugăciuni fierbinţi împreună cu tot poporul către Maica Domnului şi făcând procesiune cu icoana Mântuitorului cea nefăcută de mână şi a Maicii Domnului, au fost martorii unei minuni a Maicii Domnului, care a salvat întreaga cetate. În noaptea care a urmat, patriarhul şi întregul popor credincios au înălţat rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului în biserica cea mare Sfânta Sofia. Aceste rugăciuni au stat la baza canonului Bunei Vestiri care apoi s-a dezvoltat şi a rămas în cultul creştin până astăzi. Denia Acatistului Maicii Domnului ne aduce aminte, în fiecare an, de faptul că Maica Domnului este întotdeauna împreună cu noi şi ne izbăveşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ori de câte ori îi cerem ajutorul, cu nădejde şi credinţă. Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului în diferite forme, dedicându-i praznice mari, cântări liturgice deosebite, pictând-o în icoane şi săvârşind slujbe, în care i se cere ajutorul, mijlocirea şi „îmblânzirea Stăpânului“. Rugul aprins, văzut de Moise în munţii Sinai, a fost tâlcuit de Părinţi ca fiind Maica Domnului, cea care L-a născut pe Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, rămânând fecioară şi nefiind mistuită de focul dumnezeirii. De aici şi puterea cea mare de mijlocire a Maicii Domnului, care se roagă pentru izbăvirea, ocrotirea şi ajutorul întregului neam omenesc, ca una ce este Maică şi ştie ce înseamnă iubirea pentru copilul ei. Tocmai de aceea credicioşii i s-au adresat Maicii Domnului în momentele cele mai grele ale vieţii lor, atunci când nu mai aveau la cine să apeleze, atunci când chiar armele şi armata nu mai făceau faţă asediului vrăjmaşilor. Iar rugăciunea lor nu a rămas fără ecou, Maica Domnului ajutându-i atât în problemele personale, cât şi în salvarea unor întregi cetăţi şi ţări. Urmării rugăciunilor adresate Maicii Domnului se datorează şi citirea la Denia care se săvâr-şeşte în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Păresimilor a Imnului Acatist. Acatistele reprezintă un gen liturgic special, apărut încă din primele secole creştine, care sunt astăzi foarte răspândite şi iubite de creştinii ortodocşi. Cuvântul acatist, care înseamnă în limba greacă „la care nu se stă jos“, are atât semnificaţia unei cântări festive adresate Maicii Domnului şi citită la Utrenia din sâmbăta a cincea a Postului Mare, dar şi al unui gen special de cântări bisericeşti, al căror conţinut este reprezentat de lauda adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, după tiparul Imnului Acatist. La sfârşitul secolului V al erei creştine, imnografia bizantină s-a îmbogăţit cu un nou gen: condacul. Acesta reprezenta un imn format din multe strofe (de la 18 până la 30), identice ca număr de versuri şi ritm. Apariţia şi înflorirea acestor condace se leagă şi de numele unuia dintre cei mai talentaţi cântăreţi de muzică bizantină din prima parte a secolului al VI-lea - Sfântul Roman Melodul, care a scris condace la toate praznicele şi sărbătorile sfinţilor mari. După confirmarea statutului canonului de la Utrenie, în secolul VIII, la slujbe au mai rămas doar anumite strofe din condacele şi icoasele de început ale anumitor praznice, interpretate după cântarea a 6-a a Canonului. Două dintre aceste condace cu multe strofe au rămas totuşi ca odinioară în cultul Bisericii Ortodoxe. Unul din acestea este tocmai Acatisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acatistul Maicii Domnului este o variantă a condacului din vechime şi are 24 de strofe, după numărul literelor alfabetului grecesc. Douăsprezece din acestea au păstrat numele de icos, iar celelalte douăsprezece au primit denumire de „condace“. După cântarea de introducere, strofele se cântă pe rând, icoasele având refrenul „Bucură-te, mireasă pururea Fecioară“. Icoasele sunt compuse din două părţi, inegale: una de relatare şi alta de preaslăvire. Maica Domnului, apărătoarea marii cetăţi a Constantinopolului După mai multe încercări de cucerire a capitalei Imperiului Bizantin, creştin ortodox, de către popoare migratoare sau în emergenţă (avarii în 626, perşii în 677, arabii în 717), în veacul al IX-lea se stabileşte sărbătoarea Imnului Acatist în sâmbăta din săptămâna a cincea din Postul Mare. Sărbătoarea a fost instituită drept mulţumire adusă Maicii Domnului pentru că a mijlocit în faţa Tronului Preasfintei Treimi pentru apărarea cetăţii şi izgonirea vrăjmaşilor. De fiecare dată când cetatea era asediată, Patriarhul Constantinopolului, dintre care Serghie este cel care a rămas în iconografie, conducea procesiuni prin oraş cu icoana Maicii Domnului şi alte sfinte odoare, toţi rugându-se pentru izbăvire. Condacul „Apărătoare Doamnă“ apare tocmai după izbăvirea de perşi, în timpul împăratului Heraclie. Acatistul întreg a fost finalizat în secolul IX, după un asediu din anul 860, când, urmare mijlocirii Maicii Domnului, o furtună a scufundat ambarcaţiunile inamice. Deşi prăznuirea s-a stabilit iniţial doar la Biserica Vlaherne din Constantinopol, foarte repede a cuprins întreaga Biserică Ortodoxă, după cum spune tipicul Mănăstirii Studion. Canonul de la Utrenia acestei sărbători a fost scris în secolul IX de către Iosif Studitul. Reprezentarea Imnului Acatist împodobeşte şi mănăstirile din nordul Moldovei De-a lungul vremii, creştinii ortodocşi au solicitat şi au primit ajutorul lui Dumnezeu, ca urmare a mijlocirii făcute de Maica Domnului. Acest lucru a dus în mod firesc la pictarea evenimentelor care au legătură cu Imnul Acatist şi cu salvarea Marii Cetăţi a Constantinopolului. Astfel, ni se păstrează icoane ale Imnului Acatist care datează încă din secolele XIII-XIV, iar în pictură murală şi mai vechi. Cele mai cunoscute reprezentări ale Imnului Acatist de la noi din ţară sunt cele de pe pereţii exteriori şi interiori ai unor mănăstiri din nordul Moldovei. Astfel, acest acatist este pictat de iconari la mănăstirile Moldoviţa, Probota, Humor, „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Dumitru“, Baia, Arbore. În continuarea imaginilor Imnului Acatist, pe pereţii acestor mănăstiri apare şi Asediul Constantinopolului, ca ilustrare a minunii Maicii Domnului săvârşite în timpul asedierii acestei cetăţi de către vrăjmaşi, de-a lungul secolelor.

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Îngerul cel mai întâistătător, din cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a spăimântat şi a stat, strigat către dânsa unele ca acestea: 
Bucură-te, cea prin care răsare bucuria; 
Bucură-te, cea prin care piere blestemul; 
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut; 
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei; 
Bucură-te, înălţime, întru care anevoie se suie gândurile omeneşti; 
Bucură-te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne cu ochii îngereşti; 
Bucură-te, că eşti scaun Împăratului; 
Bucură-te, că porţi pe Cel ce poartă toate; 
Bucură-te, steaua, care arăţi Soarele; 
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări; 
Bucură-te, cea prin care se înnoieşte făptura; 
Bucură-te, cea prin care prunc se face Făcătorul; 
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!

DONAŢI 2% DIN IMPOZIT - FORMULARUL 230 - CĂTRE BISERICA NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL CONSTANŢA. Formularul trebuie depus la Administraţia Financiară de care aparţineţi (direct sau prin poştă), până la 15 mai. Multumim tuturor celor care au ajutat si vor ajuta Biserica. La randul ei Biserica va ajuta si va fi alaturi tuturor. Domnul cu noi cu toti!

Ca urmare Biserica noastra roaga toti credinciosii binevoitori sa sustina aceasta cauza prin participarea la acest eveniment, daruind din dragostea dumneavoastra, avand incredintarea ca bunul Dumnezeu va intoarce insutit prin binecuvantare.

“Atat daruiesti cat iubesti!” Sa reintoarcem o parte din darurile lui Dumnezeu si sa lasam marturie pentru cei care vor veni ca am facut jertfa si am fost martori lui Hristos cel Inviat pe acest pamant binecuvantat.

Parohia Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Constanta      

  Cont bancar IBAN: RO64ROIN20303803201009218

               deschis la  BANCA RIB CONSTANTA

   Cod de identificare fiscala (CIF):   14286086

De ce e bine să folosiţi prevederea 2%:

• Nu vă costă nimic! (decât efortul de a completa formularul)
• Banii vă sunt reţinuţi oricum. Dacă nu completaţi formularul, ei se duc la stat. Dacă îl completaţi, se duc unde vreţi dvs.
• Vă puteţi asigura că aceşti bani merg către o comunitate pe care doriţi să o sprijiniţi.

Mai multe informaţii despre această prevedere găsiţi pe: www.doilasuta.ro

Dacă sunteţi salariat şi doriţi să direcţionaţi partea dvs. către  BISERICA NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL DIN CONSTANŢA,

descărcaţi FORMULARUL 

  

aici www.doilasuta.ro

Imprimaţi documentul, completaţi secţiunea I., plus semnătura dvs. şi data completării. Formularul trebuie depus la Administraţia Financiară de care aparţineţi (direct sau prin poştă), până la 15 mai.

Iată câteva din adresele Administraţiilor Finanţelor Publice ale Judeţului Constanţa:

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Constanţa
   Bd. Mamaia nr. 196, C.P.900663
   Tel. 0241/48.09.09
   0241/48.09.22
   Intrarea Tulcei nr. 4
   0241/48.86.29   int. 8509

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Mangalia
   Str. Mihai Viteazu nr.13, CP 905500
   Tel. 0241/75.37.95   int. 14

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Medgidia
   Str. Decebal nr.37,CP 905600
   Tel. 0241/81.03.85   int. 105

Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Eforie
   Str. Traian nr.7-9, CP 905350
   Tel. 0241/74.13.56

Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Năvodari
   Str. Sănătăţii nr.2, CP 905700
   Tel. 0241/76.09.09   int. 104

Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Hârşova
   Str. Vadului nr. 27, bl. V8M, CP 905400
   Tel. 0241/87.03.02   int. 20

Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Băneasa
   Str. Trandafirilor nr.100, CP 907035
   Tel. 0241/85.03.15

Şi pentru cei necredincioşi trebuie să ne rugăm, pentru că Mântuitorul a spus: „iubeşte-l pe aproapele tău”. (Părintele Adrian Făgeţeanu, Viaţa mea. Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău, volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2011, p. 72)

- Trebuie să ne rugăm şi pentru cei necredincioşi? Şi pentru cei nepocăiţi?

- Şi pentru cei necredincioşi trebuie să ne rugăm, pentru că Mântuitorul a spus: „iubeşte-l pe aproapele tău”. Nu numai pentru cel care te iubeşte, ci şi pentru vrăjmaşii tăi, ca şi ei să ajungă la mântuire, şi atunci numai aşa te vei mântui, când te vei ruga pentru toţi care sunt în aceeaşi primejdie, în aceleaşi necazuri, în aceeaşi prigoană cu tine.

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Matroana din Tesalonic - 27 martie

Troparul Sfintei Muceniţe Matroana din Tesalonic, glasul al 4-lea:

 Mieluşeaua Ta, Iisuse, Matroana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit-o.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieştile Cete ale celor fără de trup, dănţuieşti împrejurul Pricinuitorului a toate, Dumnezeu şi bucurându-te cu adevărat de Strălucirea cea Dumnezeiască, lumi­nează pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos, Dumnezeu, Cel Ce a binevoit a primi chip de rob, vrând să-l slobozească pe aces­ta din stricăciune şi din legă­turile morţii, pe tine, muceniţă, din jugul robiei lui te-a slobozit şi mireasă te-a logodit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Firea femeiască, îmbărbă­tată fiind cu harul, prin slăbi­ciunea trupului a doborât, cu Putere Dumnezeiască, semeţia cea plină de îngâmfare, care se lăuda mai înainte fără de mă­sură că va nimici marea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşa pogorârii Tale celei către noi, Doamne, Te-a arătat în Chip Strălucit, mai presus de fire, pe Tine, Iubitorule de oameni, Cel Ce Te numeşti în Chip Tainic Ră­sărit de Soare şi Lumină, îndoit cu firea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine...

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tăria gândului ai răb­dat chinuirea cumplită a celei nelegiuite şi crude, păti­mind, Muceniţă Matroana, Preafericită.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Simţind durerile biciuirilor, le-ai suferit plină de răbdare şi în locul întunericului cel pi­păit, Dumnezeiască Strălucire ai primit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvoarele sângelui tău au stins focul nelegiuirii, iar pe credin­cioşi i-a adăpat cu apele dreptei credinţe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Lespede şi Chivot, Ceea ce ai primit în pântece pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de început, Dumnezeieşte te lău­dăm, Preacurată.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine, Bise­rica Ta, Hristoase şi strigă: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Putere Dumnezeiască fiind întărită, Sfântă Muceniţă Matroana, ai scăpat acum din robia stăpânei celei amarnice; căci ai dobândit cuget neînduplecat, slujind nu­mai lui Hristos.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răcnind şi ameţită de beţie şi fierbând de mânie, preanelegiuita, cu cruzime sfâşia trupul tău cu biciuiri, muceniţă purtă­toare de biruinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tinerească răbdare ai arătat, fiind închisă în locuri întune­coase şi chinuită de foame, muceniţă. Dar ai dobândit drept răsplă­tire Ospăţul Cel Nemuritor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfeşnicul cel ferecat în aur te-a închipuit de mai înainte pe tine, Maica cea Adevărată a lui Dumnezeu, care a purtat pe Dumnezeu Întrupat, Cel Ce toate le luminează cu Străluci­rea Dumnezeirii.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe tine cu credinţă.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Tine, Dătătorule de viaţă, Cunună Preastrălucită de laudă Te-a dobândit cugetătoarea de Dumnezeu şi s-a mutat din întuneric către Lumina Cea Dumnezeiască.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit-a, Hristos, pe piatra credinţei picioarele tale, feri­cită, îndreptând cu înţelepciu­ne paşii tăi către Dânsul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Minte Dumnezeiască şi înţe­leaptă şi de Dumnezeu cuge­tătoare având, cu adevărat, în ceata mucenicilor străluceşti, Preafericită Matroana.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu trupul Dumnezeirii şi chipul omenirii unite, neames­tecate le-ai născut, Maica lui Dumnezeu, după Unirea cea Neames­tecată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă...

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorinţa Evei ai cules-o acum cu pricepere, Sfântă Ma­troana, îndumnezeită fiind cu înclinarea ta cea neîncetată şi cu dreptate te-ai învrednicit de Slava Cea Veşnică.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu se judecă cineva de este rob sau liber în Hristos, ci fru­museţea virtuţii, împodobită cu chipurile dreptei credinţe; pe care tu ai izbutit-o în faptă, pur­tătoare de chinuri nebiruită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuget bărbătesc în trup fe­meiesc primind, muceniţă, cum­plitele chinuri ale celei rele şi păgâne le-ai suferit, iar cu sa­bia răbdării ai omorât-o pe dânsa, în chip duhovnicesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Biserică a lui Dumnezeu şi Cămară, Năstrapă, Sfeşnic şi Les­pede, care ai avut Înscris înăun­tru pe Cuvântul, Cel Ce din mi­lostivire S-a Întrupat, te cu­noaştem pe tine, Preacurată.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele cel curs din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 8-lea.

Biserica ta cea Preacinstită, ca pe o tămăduire sufletească aflând-o credincioşii, cumare glas strigăm ţie: Sfântă Fecioară Mu­ceniţă Matroana, cea cu nume mare, roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul din Babilon, tinerii lui Avraam fiind aprinşi de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului au strigat: Bine­cuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bunăvoinţă şi cu îndrăz­neală ai alergat, cu adevărat, la Cel Dorit de tine, prealăudată, cu mulţumire strigând: Bine­cuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru veselie şi bucurie te-ai mutat, Sfântă Matroana, plină de tot felul de bunătăţi, de pe pământ către Cereasca dănţuire, mări­tă, dobândind Moştenire Nemu­ritoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Purtând făclii eşti cu fecioa­rele în ceruri, după ce ai suferit cu răbdare bătăi şi chinuri de la păgâna cea fărădelege şi acum cânţi Ziditorului tău: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Plină de lumină şi Împodo­bită cu toate bunătăţile ai năs­cut Întrupat, mai presus de cuvânt, pe Cuvântul Tatălui, Maică Fecioară. Binecuvântată eşti tu între femei, Stăpână fără de prihană.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel...

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când te-ai liberat din trup, te-ai învrednicit a vedea Strălucirile Luminii Celei Bogate şi a locui în Cortul cel Ceresc, în locul cortului celui neluminos şi plin de întuneric în care ai fost închisă, cinstită, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumoasă este cununa cu care ai fost încununată acum de Dreapta Cea Începătoare de viaţă a Atotţiitorului, preacinstită. Căci, văzându-te pe tine, Sfântî Muceniţă Matroana, împurpurată de roşeala curgerii sângelui tău bucurându-te, te-a umplut de lumină. Căruia strigăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Doar pe Hristos Singur, Viaţa tuturor, L-ai dorit, Sfântă Matroana. Pentru aceasta, ai răbdat cu tă­rie cumplitele biciuiri de la fe­meia cea fărădelege, iar acum, veselindu-te, cânţi: Binecuvân­taţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat ai născut pe Dumnezeu Ceea ce te-ai arătat cu adevărat Maica lui Dum­nezeu, Preacurată, purtând nu­mire Dumnezeiască, adeverită potrivit cu naşterea ta. Pentru aceasta, credincioşii te mărim pe tine cu gând Dumnezeiesc, Născătoare de Dumnezeu, Prea­curată Stăpână.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Da­niel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziua ta cea purtătoare de lumină Străluceşte cu Re­vărsări Înţelegătoare de Lu­mină, prin străfulgerările cele Prealuminoase ale Strălucirii Celei în Trei Sori, muceniţă. Întru care prăznuind, păzeşte-ne pe noi, cu rugăciunile tale.

Stih: Sfântă Muceniţă Matroana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflat-ai răsplătirile durerilor pe care le-ai răbdat de pe urma biciuirilor, mult pătimitoare, dobândind acum moştenirea cerurilor şi găsindu-te în Bise­rica celor întâi-născuţi. Întru care prăznuind, păzeşte-ne pe noi, cu rugăciunile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Unitu-te-ai acum, cu adevă­rat, cu Mirele tău Cel Nemuri­tor, împodobită fiind de florile rănilor Acestuia, preacinstită şi strălucind de cinstitul sânge al muceniciei tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lanţurile greşelilor mele dezleagă-le acum, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut Izvorul milostivirii, de Dumnezeu Fericită şi mă um­ple de bucurie, ca după vredni­cie să te măresc.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Sosit-a luminoasă prăznuire, iubitorilor de sărbătoare. Po­menirea cea mărită a pătimitoarei lui Hristos, Sfânta Muceniţă Matroana, care înveseleşte toate, luminează cu razele minunilor în lume şi aduce oa­menilor har pururea curgător. Cu rugăciunile ei, Mântuito­rule, mântuieşte lumea Ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Înnoit-ai, Preacurată, cu Dumnezeiască naşterea ta, firea cea mântuitoare a pământenilor şi stricată de patimi şi ai ridicat pe toţi din moarte către Viaţa Nestricăciunii. Pentru aceasta, toţi, după datorie, te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte Însăţi ai grăit.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară fără de prihană, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău suflet, când ai văzut Răstig­nit de bunăvoie pe Fiul şi Dumnezeul tău. Pe Care, binecuvân­tată, nu înceta a-L ruga să ne dă­ruiască nouă iertare de greşeli.