Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea Filoteu este prăznuită pe 27 martie și în lunea din Săptămâna Luminată.
După o perioadă de timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de la Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului însăși i s-a arătat starețului într-o noapte indicându-i locul unde va găsi icoana Sa.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una dintre icoanele care au fost salvate în timpul perioadei iconoclaste și ajunse în mod minunat în muntele Athos.
Inițial, icoana a aparținut unei femei evlavioase din Constantinopol, numită Victoria. Ea era soția senatorului Simeon. Victoria cinstea sfintele icoane, mai ales cele ale Maicii Domnului, în fața cărora se ruga în fiecare zi.
Soțul ei îl susținea pe împăratului Teofil Iconoclastul (829-842) în combaterea cinstirii sfintelor icoane. Din porunca împăratului, soldaţii cercetau casele oamenilor şi ardeau icoanele pe care le găseau.
Ajuns acasă, Simeon i-a zis soției sale să-i dea icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) ca să o ardă.
Victoria a încercat să salveze icoana Maicii Domnului, ducând-o pe ascuns la malul mării și i-a dat drumul pe apă. Imediat icoana s-a ridicat în picioare și a plutit deasupra valurilor.
După o perioadă de timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului Însăși i s-a arătat starețului într-o noapte indicându-i locul unde va găsi icoana Sa.
După ce au scos icoana din mare și au așezat-o pe țărm, din acel loc a izvorât imediat apă dulce. Acesta izvorăște și astăzi.
În fiecare an, în lunea din Săptămâna Luminată, Părinții de la Mănăstirea Filoteu merg în procesiune cu icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) până la izvorul de pe țărmul mării, în locul minunatei aflări.
Despre această icoană se spune că ar fi una din cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință.
Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” aparține tipului iconografic „Glikofilusa”. Pruncul Hristos are fața lipită de a Maicii Sale, într-un gest de mare tandrețe. În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pare a-L îmbrățișa mai bine decât în alte icoane, iar expresia ei este mult mai afectuoasă.
Icoana este așezată pe iconostas în partea stângă a Catoliconului (biserica principală/centrală) mănăstirii.
Minuni ale icoanei Maicii Domnului Glykofilousa
În timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”. Și îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută.
Minunile care se fac la icoana Maicii Domnului Glykofilousa sunt nenumărate.
Pe când în Mănăstirea Filoteu se afla un paraclisier cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea: „Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl cumpărăm?”. Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a rugat cu lacrimi.
După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice: „Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de toate? Cunoaște, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii și știu de ce are nevoie. Iar stareții și întâi-stătătorii să nu se îngrijească prea mult de cele pământești și astfel să neglijeze mântuirea lor. Deci, de acum să încetezi să mă mai superi cu cuvintele tale, că eu port grijă de mănăstirea aceasta și de mântuirea sufletului tău.”
Acestea auzind, Ioanichie s-a trezit înspăimântat, dar și plin de bucurie. Căzând înaintea icoanei Preasfintei Stăpâne, i-a cerut iertare cu lacrimi în ochi și apoi a spus fraților despre ajutorul Maicii Domnului.
***
Altădată, venind un străin în mănăstire s-a închinat în biserică. Ajungând la icoana Maicii Domnului și văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană de către cei care primiseră ajutor de la aceasta, și-a pus în minte să le fure. După slujba Utreniei, când au ieșit toți din biserică, el s-a ascuns într-o strană mai retrasă. Nevăzând pe nimeni, paraclisierul a plecat încuind ușa. Rămânând singur în biserică, străinul a luat toate odoarele de la icoana Maicii Domnului și deschizând o ușă mai mică, care era închisă prin interior, a ieșit din biserică și a plecat spre limanul Ivirului, unde s-a urcat pe corabia care transporta închinătorii. Mergând o parte din drum, corabia s-a oprit în mijlocul mării rămânând neclintită, fiind ținută de o mână nevăzută. Cu toate că vântul îi era prielnic, corabia nu se mișca.
După câteva ore, când paraclisierul a deschis biserica a văzut că lipseau odoarele de la icoana Maicii Domnului. Înștiințându-l imediat pe stareț, acesta a trimis trei călugări să ia o barcă și să alerge în urma corăbiei care ducea închinătorii, căci și-a dat seama că numai străinul acela furase odoarele. Deci, pe când cei din corabie se aflau în nepricepere, au ajuns și călugării cu barca. Când i-a văzut, străinul și-a dat seama că pentru el au venit și, văzând și minunea cu oprirea corăbiei, a venit și a căzut în genunchi înaintea părinților, cerându-le iertare și înapoindu-le cele furate. Părinții au luat odoarele, l-au iertat pe cel ce se pocăia și s-au întors în mănăstire slăvind pe Preasfânta Stăpână. Iar corabia a plecat mai departe, nefiind împiedicată de nimeni.
***
Odată, venind un închinător evlavios la mănăstire, a fost dus să se închine la sfintele moaște, precum și la icoana Maicii Domnului. Aici, paracliserul i-a spus o parte din multele minuni făcute de Maica Domnului. Apoi a fost dus la arhondaricul mănăstirii să se odihnească. Pe la miezul nopții s-a trezit și a vrut să meargă să îngrijească de calul cu care venise. Dar fiind somnoros și văzând ușa de la balcon deschisă, a crezut că este ușa de la intrarea în arhondaric și, călcând fără de grijă, a căzut de la balcon de la etajul trei. În timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”. Și îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută. Atunci creștinul a mulțumit din suflet Maicii Domnului și ducându-se la poarta mănăstirii a bătut să i se deschidă. Auzind ierodiaconul Meletie vocea celui care striga, s-a dus și l-a înștiințat pe părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Venind, au deschis poarta și recunoscând pe cel care striga l-au întrebat ce s-a întâmplat și cum a ajuns în afara porții. Iar el, povestindu-le cu lacrimi în ochi cele întâmplate, slăvea pe Preasfânta Fecioară. Apoi, mergând în biserică, s-a închinat la icoana Maicii Domnului și a dăruit mănăstirii calul cu care venise, iar în următorul an a adus o candelă de argint, care se află agățată în fața icoanei până în ziua de azi, amintind de minunea făcută.
***
Un creștin din Enu cu numele de Paraora avea femeia stearpă. Mulți ani nu a putut avea copii. Odată, venind creștinul la Mănăstirea Filotheou a luat puțin untdelemn de la candela din fața icoanei Maicii Domnului și, ducându-se acasă, a miruit pe soția sa, care, în scurt timp a rămas însărcinată și la timpul cuvenit a născut un copil sănătos. Drept mulțumire, creștinul a venit și a dăruit un catâr mănăstirii.
(Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos Grădina Maicii Domnului, Chilia „Sfântului Mucenic Artemie”, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, pp. 127-130)
SURSA DOXOLOGIA.RO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu