duminică, 29 martie 2015

Filmulete din Duminica a V-a din Postul Mare - Duminica Sfintei Maria Egipteanca - 29 martie

Despre slava desartă si manie - Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stînga Ta,
întru slava Ta (Marcu 10, 36-37)

 O, cât de mare este puterea pocăinţei în lume şi ce minuni negrăite săvârşeşte ea cu fiecare păcătos care aleargă la limanul ei cel liniştit! Căci de nimic nu are mai multă nevoie creştinul decât de o pocăinţă adevărată, de o îndreptare permanentă a vieţii sale, prin care se împacă cu Dumnezeu.Pocăinţa este întristare de fiecare zi, mustrare pentru greşelile de fiecare ceas. Pocăinţa este rănirea inimii cu dorul raiului, îngrădire a minţii cu rugăciunea, trezire a conştiinţei cu mustrarea de sine, păzire a voinţei cu sabia credinţei, înfrânare a trupului cu postul şi tot felul de osteneli.Iar a te pocăi înseamnă a te ierta cu aproapele, înseamnă a iubi pe toţi oamenii deopotrivă, înseamnă a te sacrifica pentru mântuirea altora, înseamnă a cerceta pe cei bolnavi, a milui pe cei lipsiţi, a îmbărbăta pe cei împuţinaţi la suflet, înseamnă a vorbi cât mai puţin cu oamenii şi cât mai mult cu Dumnezeu, înseamnă a plânge mereu pentru păcatele Iacute şi a avea bucurie în necazuri, înseamnă a fi gata oricând de moarte. Fericiţi sunt creştinii care se pocăiesc cu adevărat! Fericiţi cei ce nu umblă pe două căi, cei ce nu slujesc la doi domni! Fericiţi cei ce poartă cu bucurie haina cea mohorâtă a pocăinţei! Fericiţi cei ce-şi răscumpără vremea vieţii lor prin permanentă pocăinţă!
Să râvnim deci Cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca. Să părăsim calea pierzării şi să ne pocăim. Să ieşim din Egipt, să urcăm la Ierusalim. Aici să ne rugăm Domnului, să ne arătăm rănile, săi ne spovedim şi apoi să nu ne mai aducem iar aminte de poftele şi mâncărurile Egiptului, ci să trecem Iordanul în ţara pocăinţei, a rugăciunii, a răbdării, a lacrimilor, a sărăciei lui Hristos. Aşa de vom face, înseamnă că ne-am pocăit cu adevărat. Aşa de vom trăi, vom vedea şi noi pe Domnul, vom avea parte de împărăţia Lui, împreună cu toţi sfinţii cei din veac. Amin!
PREDICA PARINTELUI MIRCEA PRICOP

















Niciun comentariu: