Condacul 1
De la Dumnezeu ai fost trimis ca un nou apostol al poporului ortodox, propovăduitor neobosit al Evangheliei şi cinstitor al Preasfintei Treimi; iar noi cu lacrimi de umilinţă te-am primit, căci cu rugăciunea cea neîncetată te-ai nevoit ca o stea prealuminoasă a dreptei credinţe, cămară plină de bune învăţături, cel ce cu minte cerească ai fost slujitor al Arhiereului Celui veşnic, pentru care îţi cântăm ţie: Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Icosul 1
Din copilărie te-ai dăruit Dumnezeului Celui Ce stăpâneşte toată făptura, ai cunoscut adevărul şi întru totul l-ai urmat, călcând peste toate cursele vrăjmaşilor, hrănind sufletul tău cu harul Duhului Sfânt; iar noi, amintindu-ne de toate nevoinţele tale, Domnului aducem rugăciunea inimii, căci te-ai arătat cu totul bineplăcut lui Dumnezeu, Cel Ce te-a încununat cu cununa cea nestricăcioasă, pentru care cu nevrednicie laude îţi cântăm:
Bucură-te, că din copilărie şi până la sfârşitul vieţii ai fost rugător neobosit;
Bucură-te, cel ce eşti chivot al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, că mulţi talanţi ai înmulţit;
Bucură-te, alinare a sufletelor noastre prin harul Sfântului Duh;
Bucură-te, biruitorule asupra demonilor cu ajutorul de viaţă făcătoarei Cruci;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 2-lea
Ales ai fost de Dumnezeu din mijlocul unui popor dreptslăvitor, Sfinte Ioane Gură de Aur al neamurilor de pe urmă, pildă de sfinţenie multor monahi făcându-te, tu eşti lauda neîncetată a sufletelor care ne contenit caută pe Dumnezeu, crinule înflorit din grădina cea cerească şi apărătorule al Bisericii lui Hristos celei mult încercate; văzând noi viaţa ta, cu gânduri smerite lăudăm pe Începătorul a tot binele şi cu bucuria Învierii te slăvim cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Cunoscând în tine un lucrător prea înţelept al Evangheliei şi un martor al Învierii Sale celei prealuminoase, Hristos Domnul te-a călăuzit spre şcoala în care, învăţând ştiinţele pământeşti, tu ai descoperit în inima ta dragostea şi frumuseţea vieţii Sfinţilor Părinţi cea plină de virtuţi, şi, dăruind putere poporului dreptslăvitor pe calea crucii, ai câştigat cununa slavei celei netrecătoare; pentru care văzând noi în tine icoana pocăinţei şi a tuturor bunătăţilor, cântăm ţie:
Bucură-te, cel cu inima plină de lumină lină, iar prin cuvânt, puternic apărător al adevărului;
Bucură-te, lumina vieţii monahale celei strălucitoare;
Bucură-te, cel ce cu înţelepciunea şi smerenia ai strălucit;
Bucură-te, lauda Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, chivot al izvorului de viaţă veşnică;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, cel cu inima plină de lumină lină, iar prin cuvânt, puternic apărător al adevărului;
Bucură-te, lumina vieţii monahale celei strălucitoare;
Bucură-te, cel ce cu înţelepciunea şi smerenia ai strălucit;
Bucură-te, lauda Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, chivot al izvorului de viaţă veşnică;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 3-lea
Zilele tinereţii tale ţi le-ai dăruit lucrând faptele mântuirii şi găsind în ele cuvintele Sfinţilor Părinţi, care hrănesc sufletele noastre, iar nopţile, priveghind, te-ai rugat Domnului să primeşti putere pe calea cea strâmtă; şi, lepădându-te de viaţa cea lumească, ai lucrat faptele vieţii celei veşnice, care înaintea lui Dumnezeu te măresc totdeauna, pentru care cântăm Împăratului slavei: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Dorind Domnul să cerceteze temelia hotărârii tale de a sluji adevărului, lepădându-te de tine însuţi, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, pentru a trăi cu Hristos, El, Domnul, ţi-a dat boala trupului. Biruind încercarea aceasta, mult râvnitorule al postului, şi văzând puterea credinţei tale, multe suflete care căutau pe Dumnezeu s-au aprins cu râvna de a-I sluji Mântuitorului veşnic; amintindu-ne noi de osteneala virtuţilor tale, prin tine primim putere, pentru care strigăm ţie:
Bucură-te, cel ce prin boala trupească ai dobândit sănătatea cea duhovnicească;
Bucură-te, sabie de foc a credinţei ortodoxe;
Bucură-te, cântătorule de psalmi al poporului binecredincios;
Bucură-te, stâlp al credinţei neclintite;
Bucură-te, stânca cea tare a adevărului;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, cel ce prin boala trupească ai dobândit sănătatea cea duhovnicească;
Bucură-te, sabie de foc a credinţei ortodoxe;
Bucură-te, cântătorule de psalmi al poporului binecredincios;
Bucură-te, stâlp al credinţei neclintite;
Bucură-te, stânca cea tare a adevărului;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 4-lea
Vindecând Domnul boala trupului tău şi desăvârşindu-te prin harul Sfântului Duh, ţi-ai împlinit visul tinereţilor tale, primind rasa mântuirii şi chipul îngeresc, urmând calea cuvioşilor monahi care toată viaţa au închinat-o Domnului, cu care împreună bucurându-te în Împărăţia cerurilor, totdeauna cânţi: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Înmulţit-ai darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu la botez, făcutu-te-ai întocmai cu Apostolii, propovăduitorule al Evangheliei lui Hristos, şi ai trezit din nou dorul după Dumnezeu în inimile oamenilor contemporani, chemând la pocăinţă ca oarecând Sfântul Ioan Botezătorul. Prin tine trezindu-ne la viaţa cea adevărată, în Duhul Sfânt cântăm:
Bucură-te, apostol al vremurilor din urmă;
Bucură-te, mângâietorule al celor întristaţi;
Bucură-te, întoarcerea celor pierduţi;
Bucură-te, învăţătorule al fapte lor celor bune;
Bucură-te, ajutătorule al celor săraci;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, apostol al vremurilor din urmă;
Bucură-te, mângâietorule al celor întristaţi;
Bucură-te, întoarcerea celor pierduţi;
Bucură-te, învăţătorule al fapte lor celor bune;
Bucură-te, ajutătorule al celor săraci;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 5-lea
Văzând voia lui Dumnezeu cea înaltă, care prin tine s-a împlinit, învăţătorii tăi cucernici te-au trimis la izvorul bunătăţilor duhovniceşti spre care inima ta totdeauna a râvnit. Povăţuit de harul Sfântului Duh, înţelepciunea cea cerească cu uşurinţă ai deprins-o şi credinţa cea vie ai păstrat. Văzând credinţa ta cea multă cu care Domnului ai slujit, ortodocşii dreptslăvitori de pretutindeni, dimpreună cu îngerii, cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Chiar dacă drumul ştiinţei şi al exilului te-au dus în Apus, în inima ta a rămas nestinsă făclia Ortodoxiei, cu care ai luminat multe suflete ce umblau în întuneric, căutând adevărul. Îmbrăcat în rugăciunea cea de toată vremea, prin crucea făcătoare de viaţă ai biruit toate cursele vrăjmaşului; pentru aceasta, cinstind ostenelile tale cele fără de număr, cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, cel ce prin curăţia inimii ai contemplat dragostea cea dumnezeiască;
Bucură-te, căci pe calea mântuirii ai biruit toate piedicile;
Bucură-te, că ai strălucit prin dragostea cea pentru toată lumea;
Bucură-te, căci ai fost în Răsărit şi Apus, căutând adevărul;
Bucură-te, că ai păstrat tradiţia poporului ortodox şi printre străini;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, cel ce prin curăţia inimii ai contemplat dragostea cea dumnezeiască;
Bucură-te, căci pe calea mântuirii ai biruit toate piedicile;
Bucură-te, că ai strălucit prin dragostea cea pentru toată lumea;
Bucură-te, căci ai fost în Răsărit şi Apus, căutând adevărul;
Bucură-te, că ai păstrat tradiţia poporului ortodox şi printre străini;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 6-lea
În toată viaţa ta ai urmat pildei mulţimii îngerilor şi a sfinţilor monahi, ascunzând de la faţa oamenilor nevoinţa sufletului şi a trupului tău; acoperindu-te cu vălul harului, necontenit bucurându-se duhul tău de Hristos-Adevărul şi contemplând în inima ta frumuseţile teologiei, te-ai încununat cu cununa cea nestricăcioasă, slăvindu-L pe Făcătorul tuturor cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Toate tristeţile şi greutăţile aduse de vrăjmaşii ce au tulburat viaţa ta cea plină de nevoinţe le-ai predat Cuvântului Celui Atotputernic, Care este singura scăpare a credincioşilor. Domnul niciodată nu te-a părăsit, ci a mângâiat sufletul tău cu roua harului Său; totodată, nevoia Bisericii Sfinte ai pus-o înaintea nevoilor tale, luptându-te prin cuvânt şi faptă împotriva deşertăciunilor şi a ereziilor. Astfel, râvna ta cea întocmai cu a Sfinţilor Părinţi întreaga Biserică o preaslăveşte, mărturisind:
Bucură-te, căci cu totul ţi-ai predat sufletul lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel în haina virtuţii îmbrăcat;
Bucură-te, că lumina neapusă a strălucit ne contenit în inima ta;
Bucură-te, cel ce ai condus corabia Bisericii spre viaţa cea veşnică;
Bucură-te, purtător smerit al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, căci cu totul ţi-ai predat sufletul lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel în haina virtuţii îmbrăcat;
Bucură-te, că lumina neapusă a strălucit ne contenit în inima ta;
Bucură-te, cel ce ai condus corabia Bisericii spre viaţa cea veşnică;
Bucură-te, purtător smerit al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 7-lea
Ca un vrednic părinte, totdeauna ai slujit sfântului altar cu credinţă vie şi nădejde tare în Învierea cea de pe urmă, hrănind mereu sufletul tău cu Sfintele Taine, care te-au condus către Hristos-Domnul, Biruitorul morţii şi Dătătorul vieţii veşnice, pe Care toată făptura Îl slavosloveşte cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
La slujbele tale tot timpul ardea harul Duhului Sfânt, Mângâietorul Care din Tatăl Cel ceresc purcede, Cel Ce vindecă rănile sufletului şi ale trupului, ridicând pe cei pierduţi; cu rugăciunile şi sfaturile tale, toată neputinţa omenească ai vindecat-o şi pe mulţi ajutându-i, strigăm ţie:
Bucură-te, că mulţi oameni ai adus la Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale Domnul ne dăruieşte vindecare;
Bucură-te, căci prin duhovnicia ta cea dreaptă ai luminat întunericul necredinţei;
Bucură-te, izvor cald care ai încălzit multe inimi;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, că mulţi oameni ai adus la Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale Domnul ne dăruieşte vindecare;
Bucură-te, căci prin duhovnicia ta cea dreaptă ai luminat întunericul necredinţei;
Bucură-te, izvor cald care ai încălzit multe inimi;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 8-lea
Poruncile lui Dumnezeu cu râvnă şi cu post împlinindu-le, în privegheri şi rugăciuni urmând viaţa Sfinţilor Părinţi, pildă fericită ai fost neamului tău, care lumina Evangheliei în întunericul păcatelor căuta. Împărtăşindu-te cu sfinţii de bucuria cea veşnică şi dimpreună psalmodiind cu ei, înalţi rugăciuni pentru noi înaintea Domnului, Căruia Îi strigăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Povăţuit de adevăr ai mers în toată lumea, adunând în inima ta toate binecuvântările făpturii; pretutindeni, prin cuvinte şi fapte ai mărturisit Ortodoxia şi astfel ai ajuns întocmai cu Apostolii, tu, cel ce eşti apostol al zilelor noastre, iar noi, minunându-ne de darurile tale cele duhovniceşti, cântăm ţie:
Bucură-te, luminător al multor popoare;
Bucură-te, învăţător al celor neştiutori;
Bucură-te, mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, de Dumnezeu trimis, noule prooroc Daniil;
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, luminător al multor popoare;
Bucură-te, învăţător al celor neştiutori;
Bucură-te, mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, de Dumnezeu trimis, noule prooroc Daniil;
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 9-lea
Domnul mai dinainte a văzut că vei fi urmaş al Sfântului Clement de Ohrida şi al Sfântului Sava cel întocmai cu Apostolii şi, învăţat fiind de pilda vieţuirii lor, bunătăţile cereşti ai moştenit şi, bucurându-te de darurile pregătite pentru cei aleşi, cânţi Domnului: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ca un bun învăţător te-ai arătat, iar prin credinţa ta cea tare ai înviat eparhia ta, cea lovită de război, bisericile distruse cu grijă le-ai reconstruit, pe ucenicii tăi însetaţi de înţelepciunea Evangheliei i-ai povăţuit neobosit pe calea mântuirii. Amintindu-ne de bunătăţile tale, dimpreună cu proorocul David strigăm: „Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales, Doamne” şi cântăm ţie:
Bucură-te, vrednicule urmaş al Sfântului Sava;
Bucură-te, lauda şi mândria Mănăstirii Jicea;
Bucură-te, apărătorule al adevărului împotriva săgeţilor ereticilor;
Bucură-te, că turmei tale i-ai fost exemplu;
Bucură-te, că de toţi eşti lăudat, Sfinte Episcope;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, vrednicule urmaş al Sfântului Sava;
Bucură-te, lauda şi mândria Mănăstirii Jicea;
Bucură-te, apărătorule al adevărului împotriva săgeţilor ereticilor;
Bucură-te, că turmei tale i-ai fost exemplu;
Bucură-te, că de toţi eşti lăudat, Sfinte Episcope;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 10-lea
Ca oarecând Sfinţii Nemanici, multe biserici şi mănăstiri ai construit, dăruindu-le lor duhul Sfinţilor Părinţi. Fiind tu lumina dreptăţii şi râvnind la faptele cele îmbunătăţite, mulţi monahi şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu în mănăstirile ctitorite de tine, totdeauna hrănindu-se cu sfaturile şi binecuvântările tale; urmând pilda vieţii tale, ucenicii tăi au reconstruit altarele distruse, lăudându-L neîncetat pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Multe ispite a îngăduit Domnul asupra Bisericii Sârbe, dorind El să încerce răbdarea credincioşilor care s-au întrarmat cu postul şi rugăciunea ca şi cu un scut de nebiruit, iar tu, cu cuvintele tale cele cu putere multă şi prin predicile pline de Duhul Sfânt, tulburările din Biserică le-ai liniştit, dăruind bucurie fiilor tăi duhovniceşti, care pe vlădica lor l-au lăudat neîncetat, zicând:
Bucură-te, stâlpul cel tare al Bisericii Sârbe, ocrotite de Sfântul Sava;
Bucură-te, arhipăstorul cel luminat cu înţelepciunea;
Bucură-te, cel ce i-ai înspăimântat pe demoni;
Bucură-te, apărătorul poporului celui bine credincios;
Bucură-te, cel ce ai liniştit toate tulburările şi ai păstrat rânduielile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, stâlpul cel tare al Bisericii Sârbe, ocrotite de Sfântul Sava;
Bucură-te, arhipăstorul cel luminat cu înţelepciunea;
Bucură-te, cel ce i-ai înspăimântat pe demoni;
Bucură-te, apărătorul poporului celui bine credincios;
Bucură-te, cel ce ai liniştit toate tulburările şi ai păstrat rânduielile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 11-lea
Întru tine, Sfinte Nicolae, purtătorule de Dumnezeu, s-a proslăvit numele lui Hristos, căci ai slujit adevărului în toată viaţa ta şi ai strălucit ca o flacără a dreptei credinţe, luminând sufletele noastre. Dimpreună cu toţi sfinţii, roagă-te pentru noi, în Împărăţia cerurilor slavoslovind pe Domnul Cel Înviat din morţi cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Vrăjmaşii adevărului lui Hristos te-au închis în mănăstirile Liubostinia şi Voiloviţa, gândind să te despartă pe tine de turma cea rânduită ţie de la Hristos, şi au crezut că vor putea să slăbească credinţa şi nădejdea poporului sârb în Dumnezeu. Totdeauna ai fost alături de turma ta prin faptele şi cuvintele tale mângâietoare, alinând-o şi în rugăciuni pomenind-o. Poporul dimpreună a suferit cu tine când ai îndurat frigul din lagăre şi, minunându-se de puterile tale cele duhovniceşti şi trupeşti, te-au lăudat cântând:
Bucură-te, făclia Ortodoxiei care niciodată nu se mistuie;
Bucură-te, cămara cea plină de duhovnicie;
Bucură-te, că sufletul tău s-a înălţat prin trupul cel mult încercat;
Bucură-te, că ai dat putere celor ce au suferit alături de tine, asemănându-te întru totul Sfântului Diacon Avacum care, chinuit fiind de turci, cânta: „Ortodocşii sunt ai lui Hristos şi bucurie le este lor moartea pentru credinţa în Dumnezeu”;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, făclia Ortodoxiei care niciodată nu se mistuie;
Bucură-te, cămara cea plină de duhovnicie;
Bucură-te, că sufletul tău s-a înălţat prin trupul cel mult încercat;
Bucură-te, că ai dat putere celor ce au suferit alături de tine, asemănându-te întru totul Sfântului Diacon Avacum care, chinuit fiind de turci, cânta: „Ortodocşii sunt ai lui Hristos şi bucurie le este lor moartea pentru credinţa în Dumnezeu”;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 12-lea
Nu numai că ai suferit din pricina celor de alt neam, dar ai îndurat încercări şi de la poporul tău cel îndepărtat de la credinţa cea adevărată, care s-a lepădat de faptele şi învăţăturile tale. Vrăjmaşii lui Dumnezeu te-au vorbit de rău, neştiind că Domnul a încununat astfel sufletul tău cu cea nestricăcioasă cunună a mărturisitorilor pentru credinţă. Răbdând toate acestea cu smerenie, cu vitejie duhovnicească şi credinţă tare, L-ai lăudat pe Dumnezeu pentru toate, cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cinstim nevoinţele tale cele de pe pământ, căci mult timp ai stat la rugăciune, ca şi Sfântul Serafim de Sarov, genunchii neîncetat plecând înaintea lui Hristos. Pribeag ai fost în pământ străin şi de acolo te-ai mutat către locaşurile cele veşnice; credincios ca şi Sfântul Sava ai rămas pe calea sfinţilor ierarhi şi învăţători ai lumii, de aceea în Împărăţia cerurilor pentru noi, nevrednicii, roagă-te, Părinte Nicolae, căci cu lacrimi de umilinţă te fericim pe tine, Sfinte cel întocmai cu Apostolii, şi îţi cântăm ţie:
Bucură-te, vrednicule urmaş al Sfântului Sava;
Bucură-te, lucrătorule al faptelor celor bune;
Bucură-te, Sfinte al timpurilor noastre;
Bucură-te, crinule cel binemirositor al Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Bucură-te, vrednicule urmaş al Sfântului Sava;
Bucură-te, lucrătorule al faptelor celor bune;
Bucură-te, Sfinte al timpurilor noastre;
Bucură-te, crinule cel binemirositor al Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!
Condacul al 13-lea
Ca oarecând moaştele Sfântului Sava din Târnovo, aşa şi acum moaştele tale, s-au întors în Ţara Sârbească, Sfinte Nicolae, ca o mare mângâiere, nădejde, alinare, acoperământ, reazem şi scăpare a sufletelor noastre. Roagă-te pentru noi, Sfinte Nicolae, ca prin rugăciunile tale toate neamurile să meargă pe calea adevărului şi să fie una în Hristos, pentru a cânta şi în veşnicie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Din copilărie te-ai dăruit Dumnezeului Celui Ce stăpâneşte toată făptura…, şi Condacul 1: De la Dumnezeu ai fost trimis…, şi această
Rugăciune
Preafericite rugătorule al Ortodoxiei înaintea tronului lui Dumnezeu, Nicolae Sfinte, lauda Bisericii şi pilda vieţii celei îmbunătăţite, după cum şi până acum ai avut grijă de noi, fiii tăi, aşa şi de acum înainte nu ne uita pe noi, nevrednicii, în rugăciunile tale, ca unul ce ai îndrăzneală înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Miluieşte-ne cu rugăciunile tale, îndreptează-ne spre lumina cea veşnică, dă-ne putere nouă, celor neputincioşi, să urmăm faptelor tale celor bune pe calea spre Hristos. Roagă-te pentru mângâierea celor întristaţi şi pentru bucuria celor necăjiţi, tu, care prin viaţa ta ai arătat că mult eşti iubit de Maica lui Dumnezeu. Dimpreună cu toţi sfinţii roagă-te pentru pacea şi mântuirea lumii de la Hristos, Dumnezeul şi Împăratul nostru, Căruia se cu vine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Apoi se face otpustul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu