Răceala în rugăciune - Rugăciunea fără luare aminte și în grabă - Sfântul Teofan Zăvorâtul - Din Cartea: „Drumul vieții”, Sf. Mănăstire Paraclitu, 2000. Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Scrisoare către un suflet

Harul lui Dumnezeu să fie cu tine!

„Rugăciunea mea, îmi scrii, este oarecum rece și slabă”.

Răceala și slăbiciunea nu se află în rugăciune, ci în acela care se roagă. Încearcă să te rogi așa cum trebuie și rugăciunea va merge bine. Când un elev scrie cu neatenție, învățătorul îl ceartă și-l amenință cu pedeapsa. Atunci ia aminte și începe se scrie corect. Așadar, ceartă-ți sinele și amenință-l cu dumnezeiasca pedeapsă, pentru ca să te aduni și să începi să te rogi așa cum trebuie.

Problemele noastre omenești le mânuim conștient și cu atenție, ca să nu ne judece oamenii, însă cele ale lui Dumnezeu le facem superficial, deoarece Domnul tace, este îndelung răbdător și ne dă nouă, copiilor Lui, care atât de mult ne-am împărtășit de bunătatea Sa, ocazia să-L slujim. O, cât de amar va fi ceasul răspunsului nostru la înfricoșătoarea Sa Judecată, când vom fi nevoiți să ne mărturisim vinovăția pricinuită de nepăsarea noastră.

Unde s-a dus rugăciunea ta? Până acum se făcea bine. Lucrarea ei binefăcătoare ai simțit-o deja în inima ta. Îți voi spune unde s-a dus. După ce te-ai rugat de vreo două ori cu luare aminte și căldură, ai primit foarte repede ajutor de la Sfântul Serghie. Și ai crezut că rugăciunea s-a întărit deja în inima ta și că va înainta cu bine de la sine. Astfel ai început să te rogi fără luare aminte și în grabă. De asemenea, ai încetat să te păzești de gânduri, iar mintea ta s-a predat visării și hoinărelii. Și concluzia: Faci rugăciune… fără să te rogi. Acum nu ai nimic altceva de făcut decât să începi din nou nevoința pentru a-ți impropria adevărata rugăciune, cerând pentru aceasta ajutorul lui Dumnezeu.

Niciodată să nu consideri ca întărită și asigurată vreo lucrare duhovnicească, mai ales rugăciunea. Totdeauna să te rogi ca și cum ai face-o pentru prima dată. Iar ceea ce se face pentru prima dată, se face cu cea mai fierbinte râvnă.

Mă tem că ai început să-ți faci canonul zilnic de rugăciune în linii mari și improvizat, urmărind împlinirea cât mai scurt posibilă a lui. Aceasta să nu se mai facă, pentru că-L mâhnește peste măsură pe Dumnezeu. E mai bine să spui numai o parte din rugăciunile rânduite ale canonului tău cu frica lui Dumnezeu și cu evlavie, decât să le spui toate în grabă. Este chiar mai bine să spui un „Doamne miluiește” din inimă, căzut în genunchi cu zdrobire, decât să te rogi mult și fără luare aminte. Să te mustri cu asprime pe tine însuți pentru această neatenție a ta, din a cărei pricină rugăciunea ta este neroditoare. Cel care se roagă cu luare aminte și cu durere, primește totdeauna roadele binefăcătoare ale rugăciunii. O, de câte bunătăți ne lipsim atunci când nu ne rugăm cu luare aminte!

Cum se întâmplă și cui se datorează graba în rugăciune? Nu este clar. La alte lucruri cheltuim ceasuri întregi și ni se pare că timpul aleargă. La rugăciune, dimpotrivă, ni se pare că timpul stă. Nu am început bine să ne rugăm și ni se pare că au trecut deja multe ceasuri. Suntem înșelați, așadar, de această iluzie și ne grăbim să terminăm cât se poate mai repede. Însă de la această rugăciune nu iese nici un folos.

Atunci ce trebuie să facem? Iată ce fac unii. Rânduiesc o perioadă de timp pentru rugăciune, de pildă, un sfert de ceas, o jumătate sau un ceas, și pentru aceasta, îndată ce se sfârșește timpul rânduit, sună un ceas. Câtă vreme se roagă nu iau aminte la numărul rugăciunilor pe care-l rostesc, ci numai la nerăspândire și la comuniunea lor cu Domnul. Alții, iarăși, fac următoarele: Rânduiesc un timp de rugăciune și numără câte ațe de rugăciuni fac în această perioadă de timp, trăgând boabele fără grabă. Apoi rânduiesc timpul de rugăciune pentru împlinirea canonului lor. Există și alții care atât de mult s-au familiarizat cu rugăciunea, înflăcărați fiind de dumnezeiasca dragoste, încât, atunci când se roagă, nu simt decât desfătare și bucurie. De aceea, arareori fac numai canonul lor de rugăciune rânduit, ci de obicei îl dublează sau îl triplează.

Alege metoda care te mulțumește mai mult și pune-o în lucrare cu râvnă, acrivie și consecvență. Nu vei putea spori duhovnicește fără un canon concret de rugăciune. Cu toate că râvnitorii rugăciunii nu au trebuință de canoane.

Ți-am scris deja să înveți pe de rost rugăciunile zilnice obișnuite și să le spui fără să deschizi de fiecare dată Cartea de rugăciuni. Când te rogi îmbrățișează fiecare cuvânt, nu numai cu cugetarea, ci și cu simțirea. Și dacă vreodată dintr-un oarecare cuvânt din Psalmi sau din alte rugăciuni răsar brusc propriile tale rugăciuni, nu le înăbuși, ci lasă-le să iasă libere. Să nu te preocupe grija că nu vei apuca să sfârșești ciclul psalmilor și rugăciunilor tale rânduite, ci ajunge să ajungi la comuniunea – care este esențială – cu Domnul. Ce va ieși dacă vei spune în grabă și fără luare aminte toate rugăciunile? În timpul pe care-l ai la dispoziție spune numai o rugăciune sau un psalm, însă cu trezvie, luare aminte, evlavie și umilință.

Cineva îmi spunea că adeseori, în timpul rânduit pentru rugăciune, nu apucă să spună nimic altceva decât numai „Tatăl nostru”, pentru că mintea lui stătea cu trezvie la fiecare cuvânt al Rugăciunii Domnești. Iar un altul îmi spunea că odată, în timpul Utreniei, mintea lui i-a fost răpită, iar inima lui s-a umilit atât de mult lând aminte la noimele Psalmului 50, încât nu mai putea să spună altceva.

Învață-te să te rogi și tu astfel și, cu Harul lui Dumnezeu, degrab vei trăi rugăciunea lăuntrică. Atunci nu-ți vor mai trebui canoane. Nevoiește-te, pentru că altfel nimic nu vei face. Dacă nu izbutești în nevoința rugăciunii, nu aștepta să izbutești în vreun alt tărâm al vieții duhovnicești. Rugăciunea este izvorul și rădăcina tuturor faptelor bune.

Domnul să te binecuvânteze!”