Duminica a IV-a dupa Rusalii / Vindecarea slugii sutasului - 01 iulie 2012

Doamne,ajuta-ne sa fim vrednici de vindecare ! Fie mila Ta spre noi si intareste-ne credinta...!


"Si a zis Iisus sutasului: "Du-te, fie tie dupa cum ai crezut!" Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela" (Matei VIII, 13).

Vindecare, credinta, minune. Pr. Visarion Iugulescu vorbeste despre credinta adevarata: "Credinta este pomul cu crengile lui, iar faptele sunt roadele. Asa cum un om nu se multumeste de la un pom numai cu frunze si umbra, nici Dumnezeu nu se multumeste cu crestinul fara fapte bune.

Faptele bune ale credintei sunt multe, dar mai principale sunt acestea: mergerea la biserica in duminici si sarbatori, spovedania si impartasania, pazirea posturilor, rugaciuni si milostenii, sa crezi si sa te folosesti de cele 7 taine ale Bisericii, sa spui si altuia de Domnul Hristos, sa cinstesti sfintii cu prinoase, sa cinstesti sfintele icoane si sa le ai in casa, sa ajuti biserica cu tot ce are ea nevoie, sa cinstesti persoanele bisericesti si sa-ti faci semnul Sf. Cruci drept, pe fata."

Credinta sutasului e imitabila. Dar, pentru asta, trebuie sa refuzam delegatiile iadului. Credinta sutasului nu socoteste pierderea de sume importante cand e in balanta salvarea unui suflet. Rabi nu l-a tarifat pe sutas, nu i-a pretins bani. Dar sunt sigur ca, in alte conditii, sutasul si-ar fi dat toata averea. Aceasta e credinta vindecatoare. Ma rog pentru fratele meu bolnav. Il rog pe Rabi sa il vindece. Dar, la o adica, imi vand mica avere pentru a-l salva. Nu pot citi o carte buna la umbra, cata vreme fratele meu este in agonie.

Vindecarea este, de fapt, un cadou. Un preludiu al Imparatiei. Un semn pentru credinciosi, o minune pentru indoielnici. Nu stim daca sutasul avea relatii incordate sau nu cu sluga bolnava. Nu puteau sa fi avut o relatie perfecta. Dar, cand a fost nevoie, sutasul s-a expus in fata populatiei ocupate. El, mare cetatean roman, mare conducator al trupelor de ocupatie. Renunta la orgoliu, se smereste. Nu citise Tora sau Psalmii, dar, prin smerenie, descoperise adevarata religie.

Bine, marele lui privilegiu: Iisus era in cetate! Bun, acesta este si marele nostru privilegiu: Cel ce se sfarama si nu se desparte in Impartasanie este si in cetatea noastra! Sa Il rugam sa ne vindece fratii si pe noi. Sa nu Il delapidam! Insa ne lipseste acea credinta. Tundem gazonul din fata bisericii, udam florile, dar uitam uneori de ce mergem la biserica, care este scopul nostru principal. Si chiar in biserica stand, la ce ne gandim? Ne sta mintea la rugaciune sau ne uitam la detalii care ne scot din meditatie? Rabi este la noi in cetate, dar noi nu suntem sutasul, ca nu avem credinta lui. Noi suntem sluga bolnava. Sa ii rugam pe sutasi (sfintii) sa se roage pentru noi. Credinta lor ne va mantui! Si sfintii vor fi cu adevarat aliatii care ne elibereaza din lagar.

Suntem sluga bolnava, dar ne incapatanam sa nu cerem ajutorul sutasilor din Biserica triumfatoare. Suntem irascibili, nemultumiti, frustrati. Nu vrem sa ne vindecam, vrem sa ne luam asternuturi de aur pentru patul nostru din acest salon de nebuni care refuza evidenta. Vindecarea nu ne-ar costa bani, ci credinta. Dar trebuie sa vindem asternuturile de aur, sa facem milostenie si sa nu ii mai certam pe orbi de ce nu vad. Poate le cumparam noi ochelari. Nu ca sa vada, ci sa isi redobandeasca demnitatea.

Despre pacient si doctor divin vorbeste si Catalin Dumitrean: "Ma simt ca un pacient intr-un salon de reanimare ce are dreptul, ultimul drept ca sa viseze liber spre cer, desi aparatele indica norme cardiologice, norme de suflare, norme de supravietuire. Si doctorii umani sunt intotdeauna circumspecti, mirandu-se ca inca sunt entuziast in bataia nefireasca a inimii, ca Dumnezeu nu m-a aruncat in pedepse capitale pentru pacate si ca, dimpotriva, El ma iubeste la fel ca in prima zi. De dupa lentila groasa a ochelarilor profesionali, cu nasul in registre contabile si dogmatice, medicii de suflete se mira ca respir, ca sunt viu, ca sunt acelasi ca acum cativa ani, ca o „mana tare” m-a tras din groapa si din moarte clinica am ajuns eu insumi medic prin zambetul meu. Mai mult decat atat, iata-ma si student la „medicina cereasca”, de pe patul meu de durere bandajand rani grele, sufland asupra celor fara vlaga, lucrand „cot la cot” cu ingerii, cu sfintii, cu Maicuta mea cea Sfanta si pregatindu-ma intens pentru a deveni stagiar in spitalul ceresc."

Asa cum in Cana Rabi face o minune la interventia Maicii Domnului, tot asa si acum avem o premiera: mantuirea nu e doar pentru evrei. Sf. Ioan Gura de Aur ne spune asta: "Hristos nu vorbise pana acum de venirea paganilor la credinta, pentru ca nu cumva cuvintele Sale sa supere pe ascultatorii Sai si pentru ca sa nu le dea pricina de atac; prilejuit insa de credinta sutasului, vorbeste si de asta, dar nici acum nu rosteste cuvantul "pagan”; n-a spus: "multi pagani”, ci: "Multi, de la rasarit si de la apus”. A aratat pe pagani, dar n-a suparat pe iudei: cele spuse erau invaluite."

Pr. Necula face o observatie fina: "Ciudata predispozitie la unul care n-ar trebui sa puna prea mare pret pe soldati, cata vreme noile cuceriri ale Imperiului ii ofereau un rezervor de inlocuiri posibile. Exact aceasta predispozitie entuziasmeaza pe Hristos. Anume aceea a celui care cauta pe oaia cea pierduta, semn ca-l doare inima de oi, ca nici una nu-i este indiferenta."

IPS Laurentiu sesizeaza o alta nuanta: "Acest sutas nu vine sa ceara ceva pentru sine. Si nici nu vine poruncitor, in virtutea functiei sale si a puterii cu care fusese investit. Era conducator peste o suta de oameni. Avea, fara indoiala, o multime de servitori si de servitoare. Or, iata, sutasul nu face nici un gest care sa il arate mai presus decat Cel Caruia I se adreseaza. Sluga sutasului zace bolnava in casa, iar stapanul vine si se adreseaza lui Hristos, cu smerenie de rob, sa o tamaduiasca."

Vorbind despre vindecarea ordonantei centurionului, sf. Nicolae Velimirovici remarca: "Nici chiar apostolii, la inceput (Petru, ca sa nu mai vorbim de Iuda) nu au avut atata credinta in Hristos ca acest ofiter roman; nici surorile lui Lazar, in casa carora intra adesea Hristos; nici neamurile si prietenii Sai din Nazaret, printre care crescuse."

Multi tineri se raporteaza la credinta precum Cristal: "Personal cred in Dumnezeu, cred ca exista inteligente mai mari decat mine, cred ca am fost creati cu un scop anume, fiecare, altfel eram toti identici in gandire si aspect. Nu cred in teoria darwinista, pentru ca pana acum nu am vazut nici o specie de maimuta in dezvoltare. Nu am auzit de nici o maimuta cu un coeficient ridicat de inteligenta, nu am vazut nici o maimuta nascuta fara par astfel incat sa se apropie de trasaturile noastre. "Accidente" ca cel care ar fi creat omul ar exista si acum. Un proces de durata nu e complet niciodata si "dat uitarii de natura". Parca ruptura e prea categorica. Alte teorii inteligente? Verificate? Este singurul lucru in care cred fara sa am dovezi. Pana acum nu mi-a facut rau, nu mi-a adus prejudicii". E un inceput, dar nu e suficient: credinta trebuie sa fie puternica, rezultat al unei convertiri autentice.

Sunt derutat de afirmatia unui licean: "In ce priveste credinta , pacatuiesc cu placere ori de cate ori diavolul ma indeamna". Si nu cred ca e singurul. Nu il judec, nu il etichetez. Poate se mantuieste inaintea mea, la final. Ma rog sa se intoarca la Dumnezeu, mai ales ca avem acelasi nume de botez. O generatie intreaga trebuie convertita! Cu arma puternica a rugaciunii.

Ce avem de pierdut, ne spune pr. Ambrozie: "Exista un proverb rusesc care spune ca daca ai pierdut bogatia inseamna ca, de fapt, nu ai pierdut nimic. Daca ai pierdut sanatatea, ai pierdut jumatate din ce puteai sa pierzi, iar daca ai pierdut credinta in Dumnezeu, inseamna ca ai pierdut totul."

Preferatul meu ramane C. Olinici: "E usor sa citesti Sfanta Scriptura fara nici o responsabilitate, ca pe o simpla carte, fie ea si Cuvantul lui Dumnezeu, dar este altceva atunci cand crezi in cuvintele scrise. Incepi sa-ti pui intrebari si sa cauti raspunsuri, citesti si recitesti, incerci sa intelegi. In acest drum al cautarii ne ajuta Biserica, cea care a interpretat in istorie Sfanta Evanghelie. In Liturghie, Evanghelia si Crezul premerg Impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului. Astfel, din Sfanta Liturghie si din rugaciunile Bisericii invatam ca puterea Evangheliei o simtim din rugaciune si in fidelitate fata de invatatura Bisericii".

Credinta de sutas, iar nu de sluga, au avut martirii din inchisorile comuniste. Iata ce ziceau tortionarii: "Religia trebuie sa fie socotita demodata, prin indoctrinare psihopolitica demonstrandu-se ca nu exista suflet si ca Omul este un animal. Mincinoasele mecanisme ale Crestinismului l-au facut pe om sa savarseasca, fara nici un rost, tot felul de acte de bravura. Spunand oamenilor ca exista viata de apoi, teama lor de urmarile pe care le-ar putea avea actele de curaj, faptuite in timpul vietii, a scazut mult."

Vocea strazii e redata magistral de simplu de Valeria Macovei: "Sunt acum niste vremuri cand lumea vorbeste de Dumnezeu, merge la biserica, insa putini sunt cei ce se roaga, Bunica mea spunea ca o sa vina vremea cand toata lumea spune si vorbeste de Dumnezeu, dar credinta nu va mai fi".

Cat de mult ne-am fariseizat imi aminteste Daniel Valean: "Azi mi-am botezat copilul. Am vrut sa fie un botez iesit din comun, mai altfel decat trendul, asa ca am organizat ceva special. Mai intai de toate am angajat o formatie de mariachi, care sa cante nu numai la petrecere, dar chiar si pe treptele bisericii, inainte de botez. Am considerat ca da bine, mai ales ca soacrei mele ii place muzica latino. Au fost 9 de toti si n-au cerut mult, 100 de euro de caciula. Oricum, cred ca majoritatea erau peruani din-aia sau... chilieni. Din-aia de-i tot vad ca evolueaza cu naiurile romanesti si fluierele mioritice pe ritmuri incase. Sau maiase. Anyway, sa revenim.

Pentru ca eu sunt un pic fan Evul Mediu, am luat cu mine si un tiganus din-asta istet, iute de buze, care sa anunte cu trompeta intrarea in biserica. Stiti voi, asa cum se anunta aparitia regelui inainte. Eu zic ca a iesit bine, desi crasnicul a cam strambat din nas, din cauza ca nu putea trage clopotele dupa nu stiu care mort.

Ca nas am aranjat sa vina din Etiopia un tip rasta, unul din-ala cu parul impletit, cu barba spinoasa si imbracaminte de Bahamas. Imi place religia aia, pur si simplu o ador! E vorba de etern, suprem, scaldare in neant sau cum dracu ii mai spune, plus doua-trei grame de iarba tare. Eco. Nu, sa nu intelegi gresit, n-am tras nimic. Nici n-am trecut la religia rasta. Am vrut sa dea culoare, ce naiba, doar e botezul fiului meu! Popa s-a uitat un pic chioras, dar n-a avut nimic impotriva sa-l accepte de nas. A zis ca daca plateste in euro, dolari sau, treaca de la el, in lei, e ok. Cine sa plateasca? Saracul ala? Am platit eu pentru el, dar botezul a iesit bine. Bob Marley al meu n-a prea stiut el Crezul, dar l-a citit popa, ca sa mearga repede. A durat putin, cam 20 de minute, ca se grabea si popa. I-am varat in buzunar 100 de euro si am scapat ieftin.

Azi mi-am botezat copilul. E ortodox. Cred. Nu conteaza. Important e ca-l cheama Denis Lux. Asa am vazut ca scrie pe o cutie cu pantofi sic si mi-a placut. Va fi un tip super. O sa aiba succes in viata, pentru ca la masa nasul i-a urat ceva intr-un fel de incantatie misto. Chiar mai misto decat a popii. Azi mi-am botezat copilul. Au fost acolo toate televiziunile. Diseara o sa ne vedem la tv..."

Inca o bucurie, Dan Ciachir intervievat de catre Claudiu Tarziu: "Biserica poate fi cunoscuta numai daca mergi prin tara. Dar pentru ca un intelectual, care nu prea are tangenta cu credinta si cu institutia Bisericii, sa mearga si sa afle, trebuie sa fie incurajat si ajutat de alti intelectuali din Biserica sau de ierarhi. Adevarata si binecuvintata innoire o reprezinta un duhovnic precum Parintele Rafail Noica. El vine in continuarea marilor duhovnici: Parintele Cleopa Ilie, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Teofil Piriianu, Parintele Iustin Pirvu. Rafail Noica este egalul lui Steinhardt, duhovniceste vorbind. Si intocmai ca acesta, vine cu o experienta politropica. Nu mai este duhovnicul care provine dintr-o familie cu multi copii, crescut la manastire, fara sa cunoasca adevaratele lupte "din lume". S-a inregistrat un succes al zidurilor, dar au fost ignorati oamenii. Trebuie ca Biserica sa treaca inapoi de la ziduri la oameni."

Draga sutasule, mijloceste si pentru mine, sluga bolnava! Nu am fost in aceleasi batalii, pentru ca eu m-am prefacut accidentat, de frica esecului. De as fi fost curajos si as fi venit la oaste, cu siguranta mi-ai fi salvat viata, daca era nevoie. Acum sunt bolnav din pricina patimilor. Rugandu-te tu pentru mine, ma voi vindeca sigur. Maladia sufletului meu m-a cuprins chiar cand mi se parea ca trupul inflorea. Dar nu in gradina Domnului, ci in spinii urii. Si spinii cresc. Acum sangerez, dar stiu ca pentru credinta ta, eu voi fi vindecat. Asta nu inseamna ca nu trebuie doar sa iti cersesc mila si atat. Stiu ce am de facut, doar sa vreau sa fac.

Nu se putea o concluzie mai potrivita ca frumusetea cugetarii parintelui Andrei Coroian de la Nicula: "Credinta este firul rosu ce leaga faptura de Facatorul sau, omul ca persoana de Dumnezeul sau personal. Ea este singurul bun creator din intreaga istorie a umanitatii si, mai ales, din viata personala a fiecarui credincios. Prin credinta, omul traieste acea stare de liniste, pace si siguranta si intelege ca nu e parasit, nu e sortit hazardului, nefericirii, nonsensului si absurdului. El poate pastra in suflet acea stare de har, multumind lui Dumnezeu pentru toate".


Laolalta cu Hristos in Capernaum (Mt 8, 5). Aici, Domnul este intampinat de vestea unei boli, a unei "slabanogiri". Nu era intaia data. In fapt, El pentru aceasta si venise, ca sa ne vindece din "slabanogeala cea sufleteasca" (Marcu Ascetul), ridicand, o data cu vindecarea, blestemul care cuprinsese cu moarte sufletul nostru. O dragoste nebuna ni L-a trimis pe Hristos in intampinare. Astazi, El este Cel intampinat de dragostea sutasului, care mijloceste pentru sluga lui. O dragoste care are acelasi caracter de fond cu dragostea Tatalui, Care L-a trimis pe Fiul Sau, Unul-Nascut, ca sa moara pentru noi. E dragostea nascuta din durerea de durerea celui de langa tine.

Un cetatean roman, ostas al imperiului care subjugase neamul lui Israel - oricum, un asupritor - se roaga pentru sluga lui (Mt 8, 6). Fisura se faurise prin intrarea in lume a Dumnezeului Iubirii, a Dumnezeului Care este Iubire. Si rezona acum aceasta Iubire cu iubirea omului acestuia, care a renuntat la orice fel de orgoliu, mai ales la acela - deloc usor de purtat - al cotropitorului care are tot felul de drepturi. Sutasul acesta se desarta de slava sa, se revarsa de slava lui (cum ar zice Parintele Staniloae) omeneasca, umplandu-se de iubire, de dragoste nascuta din durere. Si aceasta, dinaintea Celui Care, "chip de rob luand", El Insusi Se desarta de slava (Filip 2,7), ca sa umple lumea de slava smereniei Sale.

De aceea se entuziasmeaza Dumnezeu inaintea sutasului. Intelege ca nu a venit degeaba, ca deja harul pe care fapta Intruparii Sale il revarsa peste lume misca lumea, o restaureaza. .. Ca raiul isi culege deja oamenii, dintre care sutasul are ceva deosebit. Prin el, "neamurile" ("goimi", cum i-ar zice evreul) sunt apte sa vibreze la Dragostea intrupata.

Se entuziasmeaza Hristos pentru ca, El Insusi aflat in slujba Tatalui Care L-a trimis in lume si a Carui voie o cauta in permanenta, afla un alt sutas, care, desi pus peste o suta de oameni, nu cere biruinte in batalii sau arginti fauriti din mita, nici vitejie peste a celorlalti, ci, preinchipuind parca sau, mai bine spus, pre-implinind parabola cu Pastorul cel Bun, cauta mai intai (din exact o suta de oi) pe oaia cea slabanogita, pierduta prin valea mortii, fara de care turma nu i-ar mai fi intreaga.

Ciudata predispozitie la unul care n-ar trebui sa puna prea mare pret pe soldati, cata vreme noile cuceriri ale Imperiului ii ofereau un rezervor de inlocuiri posibile. Exact aceasta predispozitie entuziasmeaza pe Hristos. Anume aceea a celui care cauta pe oaia cea pierduta, semn ca-l doare inima de oi, ca nici una nu-i este indiferenta.

Putem banui orice. Ca batalii facute impreuna ii unisera pe cei doi. Ca vor fi impartit arsita zilei si frigul noptii; ca, poate, altadata, in vreo batalie omeneasca, sluga il salvase pe sutas... Oricum, o prietenie barbateasca pare ca-i uneste si-i aduce dinaintea lui Dumnezeu. Fie acestea toate adevarate si tot merita sutasul cinstea pomenirii in Evanghelie, caci toate acestea l-au unit nu doar cu sluga sa, ci si cu Stapanul cel Mare, Care este Hristos. Taina nevazuta a prieteniei cu Hristos. Ea se face vadita si aici. Ca nu pot fi prieteni decat barbatii de acelasi cin, de aceeasi tarie spirituala. Si sutasul are ceva din Hristos in el, din aceasta dragoste duruta, nascuta din durere... Aceasta dragoste care, ca toate iubirile adevarate, este foarte atenta la toate amanuntele, dragostea discreta si suava care, atingand acum boala, moartea (caci orice boala are ceva de moarte in ea), o invinge, cu boala pe boala calcand, inainte de a calca cu moartea pe moarte...

Asa este mereu cu Hristos! Vibreaza mereu la ceea ce-Si afla al Sau in noi, in fiecare dintre noi in parte. La ranile noastre facute pentru El si pentru Evanghelia Sa - mai intai -, dar si la ranile care ne-aseamana cu ranile pe care El le poarta de dragul nostru. Un sutas roman, dusman si fals stapan al lui Israel, scos din anonimat prin gesturi atat de firesti, atat de necesare totodata pentru ca Hristos sa nu fie lasat in anonimatul istoriei. El, omul de alt neam, facandu-se poarta de aur intrarii noastre in harul lui Hristos! Toti ceilalti, de alt neam decat iudeu, prin modul de a fi al sutasului, ne facem frati ai lui Hristos, mijlocitori ai vindecarii celor de langa noi.

In Viata si petrecerea Parintelui Dometie Manolache (de la Manastirea Rameti - Ed. Eicon, 2003) se povesteste cum acest "duhovnic al motilor" a murit carand, la vreme de grea inundatie, paine maicilor si celor din larga obste a ucenicilor sai, peste munte... Sub greul sac al merindei acesteia de apa si faina, facutu-s-a Parintele acesta icoana celui ce-si pune viata pentru Hristos - Cel cazut sub Crucea Golgotei, ca niciodata sa nu mai murim de foamea de cer - implinind, la superlativ (adica "in sfintenie") harisma sutasului, punandu-si viata pentru prietenii sai. Caci mereu trimite Hristos, slabanogilor, sutasi milostivi, ostenitori ai dragostei nascute din durere.

Sa luam aminte dar! Azi, in Capernaum si oriunde se vesteste Evanghelia aceasta, Hristos Se bucura! Aflat-a in sutas prieten de nadejde! Aflat-a oare si in noi?










sursa crestinortodox