Pomenirea Fericitului Petru, fiul de împărat, care a fost din Rostov (30 iunie)

    Fericitul Petru era de neam de împărat tătăresc şi nepot de frate al împăratului Bercae. El a venit la credinţa creştinească întru acest chip: Chiril, episcopul Rostovului, a mers odată în ţara tătărească la împăratul Bercae, pentru o trebuinţă bisericească, în acel timp domnia Rostovului fiind sub stăpînirea împăraţilor tătari. Episcopul, fiind primit cu cinste de împărat, a vorbit cu dînsul despre credinţa creştină, spunînd multe din tainele cele sfinte. El spunea cum Rostovul s-a luminat cu credinţa în Hristos, în zilele marelui Vladimir, domnul Kievului, de către Sfîntul Episcop Leontie, care a fost adus din pămîntul grecesc. De asemenea, spunea cum, după moartea acelui plăcut al lui Dumnezeu, se făceau minuni la mormîntul lui, tămăduindu-se toate neputinţele omeneşti cu rugăciunile lui, iar împăratul Bercae asculta acelea cu luare aminte, mirîndu-se şi făcînd mare cinste episcopului Chiril.

    În timpul acelei vorbiri, se afla acolo şi acesta despre care ne este nouă vorba, adică fericitul Petru, fiul fratelui împăratului. El era copil tînăr şi asculta cu plăcere cele grăite de episcop; deci, umplîndu-se cu inima, gîndea în sine la creştineasca credinţă. De aceea împăratul, făcînd daruri episcopului şi împlinind toate cererile, l-a eliberat cu pace. Tînărul acela, auzind cuvintele episcopului despre sfînta credinţă şi primindu-le în inima sa ca nişte seminţe bune aruncate pe pămînt bun, nu înceta a se gîndi la dreapta credinţă. Deci, umilindu-se cu sufletul, ieşea la cîmp în singurătate şi acolo se gîndea, vărsînd lacrimi din ochi, şi zicea în sine: "Cum cred împăraţii noştri, şi pentru ce se închină soarelui, lunii, stelelor şi focului. Oare aceia sînt dumnezei? Pentru ce nu se săvîrşesc minuni şi de zeii noştri, precum se săvîrşesc în bisericile creştine? Care este Dumnezeul cel adevărat?" Astfel gîndind, el dorea foarte mult să cunoască desăvîrşit credinţa creştinească.

    Într-acelaşi an s-a întîmplat episcopului Chiril, după rînduiala lui Dumnezeu, a merge în ţara tătărească, pentru o pricină ca aceasta: Fiul împăratului Bercae se îmbolnăvise foarte greu, şi mergînd mulţi doctori, nici un folos nu a luat. De aceea, împăratul era în mare mîhnire pentru el, deoarece era singurul lui copil. Deci ei, aducîndu-şi aminte de Chiril, episcopul Rostovului, şi de cele grăite de dînsul despre minunatele tămăduiri care se făceau la mormîntul Sfîntului Leontie, a trimis degrabă la episcop în Rostov, rugîndu-l şi făgăduindu-i multe daruri, ca să vină şi să tămăduiască pe fiul său. Atunci episcopul a poruncit să se săvîrşească cîntări de rugăciuni pe la toate bisericile din Rostov; şi a făcut singur multe rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, ca să dea tămăduire fiului împăratului, pentru slava numelui lui Iisus Hristos, şi să nu se hulească credinţa creştină de necredincioşii agareni. Rugîndu-se din destul la mormîntul făcătorului de minuni, Leontie, şi luînd de la dînsul binecuvîntare pentru acest lucru, cum şi sfînta apă, pe care singur a sfinţit-o, şi a plecat spre ţara tătărească. Ajungînd la împărat, a făcut rugăciune către Domnul pentru fiul cel bolnav al împăratului şi, stropindu-l cu apă sfinţită, l-a făcut sănătos în numele lui Iisus Hristos. Împăratul, văzînd aceasta, s-a bucurat foarte mult cu toată casa sa şi cu toţi domnii săi şi l-a cinstit pe el foarte mult, făcînd ospăţ mare multe zile. Iar Chiril, episcopul lui Hristos, vorbea mult despre puterea lui Iisus Hristos, şi despre legile sfintei credinţe, înspăimîntînd minţile necredincioşilor.

    Într-acest timp, nepotul împăratului asculta cu luare aminte toate cuvintele cuviosului şi le punea în inima sa, pentru că dorea să se bucure de ele şi de venirea cuviosului. De aceea, s-a gîndit să meargă cu dînsul în Rostov ca să vadă Biserica creştină şi minunile ce se făceau şi să primească sfînta credinţă. Murind tatăl său, şi maica sa rămînînd văduvă, îi păstra lui multe bogăţii, dar el luîndu-le pe acelea, le împărţea săracilor celor de credinţă tătărească, pentru că le socotea pe toate întru nimic. Avea numai o singură dorinţă în sufletul său: să se unească cu Hristos şi să fie robul Lui. El ştia cu adevărat, că scopul său era cel bun, dar dragostea maicii şi puterea împărătească îi vor face împiedicare, iar ducerea lui la episcop se va opri. De aceea s-a gîndit ca, tăinuindu-se de toţi, să meargă unde l-ar duce dorinţa inimii lui. După cîteva zile, episcopul Chiril plecînd de la împărat cu multe daruri, împăratul a dat poruncă către voievozii Rostovului şi Iaroslavului să dea dăjdii împărăteşti peste ani, la casa Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi la episcopia Rostovului.

    Plecînd episcopul de la tătari, tînărul a ieşit în taină, lăsînd pe maica sa, rudele şi averile, ca Avraam cel de demult şi, ajungînd pe episcop pe drum, îl ruga cu lacrimi să-l ia cu dînsul în pămîntul cel sfînt al Rusiei şi să-l facă creştin. Atunci episcopul, văzînd lacrimile tînărului şi văzînd osîrdia cea fierbinte către Hristos Dumnezeu, l-a luat pe el, precum păstorul cel bun a luat oaia cea rătăcită pe umărul său, şi l-a dus în Rostov, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu.

    Tînărul, ducîndu-se în Rostov şi văzînd biserica împodobită, rînduiala bunei credinţe şi cîntarea bisericească, s-a bucurat cu duhul. În soborniceasca biserică a Rostovului se cînta în strana stîngă greceşte, iar în cea dreaptă, ruseşte. Deci, tînărul a iubit credinţa creştinească foarte mult şi cerea Sfîntul Botez. Arhiereul, socotind că va fi vreo încercare de la împărat, cu acel tînăr, rudenie cu el, întîrzia botezul. Dar Dumnezeu, voind să mîntuiască sufletul celui ce-L iubea, a rînduit să fie vremea lesnicioasă de botez. Căci, împăratul Bercae murind după puţină vreme, se făcuse tulburare între tătari şi nu era timp pentru căutarea acestui tînăr. Atunci, episcopul l-a botezat şi i-a pus numele Petru. Şi îl învăţa în toate zilele cuvinte insuflate de Dumnezeu, întărindu-l în credinţă şi povăţuindu-l la viaţă îmbunătăţită, care se cuvine adevăratului creştin. Petru învăţase şi carte rusească şi petrecea totdeauna în citire şi în rugăciuni, stînd în casa lui Dumnezeu ziua şi noaptea, nelăsînd niciodată obişnuita pravilă bisericească. El era foarte bun la obicei, blînd, smerit, fără de răutate, cu bună cuviinţă şi iubit de toţi, cu postul şi cu înfrînarea curată păzind întreaga înţelepciune tinerească şi avînd locuinţa în casa arhierească. Nu după multă vreme fericitul episcop Chiril, săvîrşindu-şi viaţa sa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, luînd scaunul după dînsul Sfîntul Ignatie. Petru nevoindu-se în curtea arhierească pe lîngă Ignatie, ca şi mai înainte, avea obicei de a ieşi uneori la cîmp să se mîngîie şi să vîneze păsări pe lîngă lacul Rostovului.

    Odată, întîrziind pînă seara tîrziu, a stat să se odihnească lîngă lac. Acolo i s-au arătat în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pe care văzîndu-i în vis, s-a deşteptat de spaimă. El îi vedea la arătare, stînd deasupra lui şi strălucind în chip de soare. Deci, sculîndu-se degrabă de unde stătea şi, tremurînd, a căzut la pămînt. Iar ei l-au luat de mînă şi l-au ridicat, zicîndu-i: "Nu te teme, Petre! Noi sîntem trimişi la tine de Dumnezeu, în Care ai crezut şi te-ai botezat, ca să te mîngîiem şi să crezi că este adevărată arătarea noastră la tine, iar nu nălucire. Deci, voim ca în acest loc unde te-ai odihnit, să se zidească o biserică în numele nostru. Să te duci dimineaţă în cetate şi să iei trei icoane: icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, icoana Sfîntului Arhiereu Nicolae şi icoana Sfîntului Dimitrie, Marele Mucenic. Aceste icoane să le duci la episcop şi să-i spui: Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, m-au trimis la tine, poruncindu-ţi să zideşti o biserică lîngă lac, în locul unde mi s-a arătat şi mi-au spus aceasta!

    Sfinţii Apostoli, zicînd acestea fericitului Petru, i-au dat două pungi, una plină cu aur, iar alta cu argint şi apoi s-au făcut nevăzuţi. Fericitul Petru, luînd pungile ce i s-au dat, s-a închinat lui Dumnezeu în locul unde a văzut pe Sfinţii Apostoli şi a rămas acolo rugîndu-se, pînă s-a luminat de ziuă. Deci, făcîndu-se ziuă, s-a rugat şi s-a dus în cetate. După dumnezeiasca rînduială, a aflat în tîrg un zugrav cu icoanele pomenite mai sus, zugrăvite minunat, cerînd preţul de nouă arginţi, iar al zecelea, un galben. Petru, dînd preţul acela din pungile apostoleşti, a luat sfintele icoane şi s-a dus în casa arhierească.

    În aceeaşi noapte şi arhiereului Ignatie i s-au arătat aceiaşi Sfinţi Apostoli, poruncindu-i să zidească o biserică în numele lor. Arhiereul s-a înspăimîntat de acea vedenie. Deci, cînd s-a făcut ziuă, a chemat la el pe voievod şi i-a spus arătarea şi porunca Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, zicîndu-i: "M-a înfricoşat foarte mult vedenia şi vorba lor şi nu ştiu ce voi face, că nu pricep în ce loc voi zidi biserica". Voievodul i-a zis: "Stăpîne, te văd înspăimîntat şi ţi se cade cu adevărat să împlineşti toate cele ce ţi s-au poruncit de Sfinţii Apostoli!" Ei vorbind astfel, voievodul a văzut prin fereastră pe Petru venind la episcop cu sfintele icoane de la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar lumina ce strălucea din icoană, se suia mai sus decît biserica, ca o văpaie de foc spre înălţime.

    Înspăimîntîndu-se voievodul, a zis: "O, stăpîne, ce este acest foc? Oare nu s-a aprins vreo zidire?" Uitîndu-se şi episcopul, a văzut acelaşi lucru şi s-a înspăimîntat. Nimeni altul nu putea să vadă acea lumină în chip de văpaie, care ieşea din sfintele icoane. Petru, intrînd cu acele icoane în palat înaintea episcopului şi a voievodului, le-a pus la loc cinstit, apoi s-a închinat lor şi le-a spus arătarea şi toate cuvintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care i se făcuseră lui într-acea noapte. Iar spre încredinţare adevărată, le-a arătat acele două pungi cu aur şi argint, ce i se dăduse de Sfinţii Apostoli. Episcopul şi voievodul s-au închinat sfintelor icoane, care străluceau în tot palatul cu o lumină minunată, şi au întrebat pe fericitul Petru unde a găsit acele sfinte icoane? El le-a spus că le-a cumpărat din tîrg. Voievodul şi episcopul se mirau, ştiind bine că în cetatea lor nu este un aşa zugrav. Deci, cercetînd, nu l-au găsit.

    Fiind ceasul Sfintei Liturghii, s-au dus cu acele sfinte icoane în sfînta sobornicească biserică şi, după săvîrşirea Liturghiei, cîntînd rugăciuni, au mers afară de cetate, la acel loc unde se odihnise Petru şi i se făcuse apostoleasca arătare, aducînd şi acele sfinte icoane, cărora le urma tot poporul cetăţii. Sosind la acel loc, au făcut cîntare de rugăciune Sfinţilor mai marilor Apostoli Petru şi Pavel şi în acelaşi ceas au zidit un locaş de rugăciune şi au pus icoanele într-însul.

    După aceasta voievodul, făcînd glumă sau ispitindu-l, a zis lui Petru: "Episcopul îţi va zidi biserica, dar, dacă eu nu-ţi voi da loc împrejurul bisericii, ce vei face?" Petru a răspuns: "Dumnezeu de va voi şi episcopul de va porunci, vom cumpăra pămînt de la tine". Atunci Petru s-a dus la episcop şi i-a spus acel cuvînt al voievodului. Episcopul a zis lui Petru: "Fiule, crede purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru tine şi nădăjduieşte în rugăciunile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, că pungile cu aur şi argint care ţi le-au dat, nu se vor împuţina, nici vor scădea, precum s-a întîmplat odată prin rugăciunile Sfîntului Prooroc Ilie, în Sarepta Sidonului, la femeia cea văduvă, căreia nu i-a lipsit vadra de făină şi ulciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat. Deci, du-te la voievod şi-l întreabă cît cere pe pămîntul dimprejurul bisericii". Petru, ducîndu-se şi întrebîndu-l, voievodul i-a zis: "Precum ai dat pentru icoane nouă arginţi, iar al zecelea un galben, aşa voiesc ca pentru pămîntul pe care voieşti să-l ai împrejurul bisericii, să-mi dai cîte nouă arginţi, iar al zecelea să fie galbenul.

    Atunci Petru, nădăjduind spre Dumnezeu şi spre Sfinţii Apostoli, s-a învoit cu cuvîntul voievodului. Şi mergînd la locul acela, Petru a început să scoată din pungile date de Apostoli, nouă arginţi şi un galben, punîndu-i pe rînd pe pămînt, începînd de la iezer. Astfel a cuprins mult loc împrejurul bisericii, ca să fie mănăstirea largă iar pungile nu i s-au împuţinat, după proorocia arhiereului lui Dumnezeu, Ignatie. Voievodul, văzînd mulţimea de argint şi de aur, iar pungile lui Petru fiind pline şi nelipsite, s-a mirat foarte mult şi a zis: "Cu adevărat de mirare este această minune, căci Petru a aflat mare dar de la Dumnezeu şi de la Sfinţii Apostoli!"

    Deci, voievodul a luat aurul şi argintul acela ca o binecuvîntare apostolească, iar bisericii apostoleşti cea din nou zidită, i-a dăruit sate cu moşii îndestulate, cu ape şi păduri, pe care le-a întărit cu scrisori. Astfel s-a zidit biserică aleasă, în numele sfinţilor mai marilor Apostoli Petru şi Pavel şi s-a aşezat o mănăstire lîngă ea care este şi pînă acum, cu darul lui Hristos. Dar fericitul iubea tăcerea şi la faţă nu se arăta vesel, avîndu-şi mintea adîncită în dumnezeieştile cuvinte. Pentru aceea a zis voievodul către episcop: "Oare nu se tînguieşte neamul lui Petru pentru patrie şi oare nu se gîndeşte să se întoarcă la tătărie?" El de s-ar duce acolo, fiind fiu de împărat, îi este frică să nu facă vreo împiedicare cetăţii noastre. Iar arhiereul, luînd aminte la cuvintele voievodului, a făcut cu dînsul sfat şi au socotit să-l însoţească cu nunta, căci, avînd soţie şi feciori, să nu mai gîndească la neamul său. Însă el niciodată nu se gîndea la căsătorie.

    Deci, chemînd arhiereul şi voievodul la ei pe Petru, i-au zis: "Voieşti să te însoţim pe tine cu femeie?" Iar Petru a răspuns: "Stăpînii mei, eu am iubit credinţa aceasta sfîntă şi pentru ea am lăsat toate şi m-am lăsat în voia lui Hristos Dumnezeul nostru, să fie şi acum voia Domnului şi a voastră". Atunci, voievodul, îndată i-a căutat lui o mireasă frumoasă din boieri şi l-a cununat cu ea singur arhiereul în soborniceasca biserică. Iar voievodul a numit pe Petru frate al său şi avea către el mare dragoste, atît el cît şi feciorii lui. Petru a vieţuit în legiuită însoţire cu cinste mulţi ani şi s-a făcut tată de fii. Dar şi tuturor săracilor şi scăpătaţilor le era tată, hrănind pe flămînzi, îmbrăcînd pe cei goi şi ca un alt drept Iov, fiind ochiul orbilor şi piciorul şchiopilor. El plăcea Domnului cu dinadinsul prin păzirea sfintelor lui porunci, ferindu-se de tot răul şi toată fapta bună sîrguindu-se a o împlini.

    Apoi, dezlegîndu-se de însoţirea trupească, s-a însoţit Domnului prin Duhul, întru rînduiala monahicească; căci a luat pe sine îngerescul chip al monahilor şi în acela s-a mutat către Domnul, fiind la bătrîneţe adînci. Astfel, Petru, fiul de împărat, a murit la Rostov. Deci, cinstitul lui trup s-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, cea zidită de el, preamărind Dumnezeu pe plăcutul Său, prin darul tămăduirii bolilor, ce se săvîrşeau la mormîntul fericitului Petru. Şi chiar pînă acum se dau tămăduire celor ce cu credinţă se apropie de moaşte lui, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Celui împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, Căruia de la toţi să-i fie cinste, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.