duminică, 24 iunie 2012

SFÂNTUL IERARH NICETA REMESIANUL (24 iunie)







    Sfântul Niceta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viaţa sa sfântă, arzând de dragoste pentru Hristos, s-a învrednicit de treapta arhieriei şi a semănat cuvântul Evangheliei Domnului în Dacia Mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.
    Sfântul Niceta a încreştinat pe aceşti păgâni şi, prin Sfântul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a întemeiat câteva aşezări monahale, a înălţat numeroase biserici şi a împodobit sfintele slujbe cu cântări din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Te Deum laudamus", care înseamnă „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm".
    Această cântare treimică, care se cântă în Biserica Ortodoxă până astăzi, ne dovedeşte că Sfântul Niceta era nu numai un mare imnograf şi poet, ci şi un mare dogmatist şi protopsalt vestit în sudul Dunării pentru acea vreme.
    Una din cele mai vestite cărţi scrise de el este intitulată „Catehism", adică carte de învăţătură a credinţei ortodoxe, pe care o citeau credincioşii în biserică, mai ales cei care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez.
    Scrierile Sfântului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru că însuşi autorul lor a fost ca un apostol al credincioşilor de la sudul Dunării până în hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet şi un mare iubitor de Hristos. Despre vrednicia şi calităţile sale de păstor sufletesc scrie pe larg Sfântul Paulin de Nola, contemporan cu el, care se nevoia în Italia.
    După mulţi ani de arhierie, propovăduind pe Hristos de la Marea Neagră până la Marea Mediterană, ajungând la adânci bătrâneţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la începutul secolului al cincilea, fiind numărat în ceruri în ceata sfinţilor ierarhi, care neîncetat slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Niciun comentariu: