SFÂNTUL APOSTOL VARTOLOMEU (11 iunie)

 Sfântul Apostol Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Dupa primirea limbilor în chip de foc ale Sfântului Duh, acestuia i-au cazut sortii ca, împreuna cu Sfântul Apostol Filip, sa mearga în Siria si în Asia de sus, pentru propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu. Deci au plecat amândoi în partile acelea, uneori umblând împreuna, alteori despartindu-se prin cetati si apoi iarasi întâlnin-du-se; si întorceau cu învataturile lor pe multi oameni spre mântuire.

    Deci într-o vreme, Sfântul Filip despartindu-se de Sfântul Vartolomeu si ducându-se în partile Asiei Mici spre a propovadui cuvântul lui Dumnezeu la popoarele salbatice din Lidia si Misia, i-a poruncit Dumnezeu Sfântului Vartolomeu, care era prin alte cetati, sa mearga în ajutorul lui Filip. Si întâlnindu-se ei, amândoi într-un gând sufereau ostenelile si relele patimiri apostolesti, precum scrie despre aceasta în patimirea Sfântului Apostol Filip, astfel:

    Sfântul Apostol Vartolomeu a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul lui Filip, caruia îi urma si sora lui, fecioara Mariamia, toti slujind la mântuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetatile Lidiei si ale Misiei, binevestindu-le si suferind multe ispite si scârbe de la cei necredinciosi, fiind batuti, închisi în temnite si loviti cu pietre. Dar pazindu-se vii întru toate acele ispite si batai, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru buna-vestirea lui Hristos.

    Si au ajuns si pâna în Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, care propovaduia pe Hristos acolo si mângâindu-se cu dânsul prin duhovniceasca mângâiere, s-au dus în tara Frigiei. Si intrând în cetatea Ierapole a Frigiei, au propovaduit pe Hristos. Iar cetatea aceea era plina de idoli, carora li se închina poporul cel orbit de diavoleasca înselaciune. Si era acolo o vipera oarecare, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeita si o tineau închisa în capistea cea zidita pentru dânsa, aducându-i multe feluri de jertfe spre hrana. Acel popor mai pazea cu cinste si alte târâtoare, balauri si vipere. Pentru aceea, Sfântul Filip cu însotitorii sai mai întâi s-au înarmat prin rugaciune asupra acelei vipere. Atunci s-a întâmplat sa fie cu dânsii si Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumne­zeu, care le-a ajutat si au biruit vipera, înjunghiind-o cu rugaciunea ca si cu o sulita; si au omorât-o, cu puterea lui Dumnezeu.

    Iar Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu s-a despartit degraba de dânsii, lasându-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovadui într-însa cuvântul lui Dumnezeu; iar el s-a dus în alte cetati pentru a propovadui bunavestirea lumii. Iar Sfântul Filip cu Vartolomeu si cu Mariamia, ramânând în Ierapole, se sârguiau cu dinadinsul sa izgoneasca de acolo întunericul închinarii de idoli si sa straluceasca cunostinta adevarului ca o lumina mare, ostenindu-se ziua si noaptea în predicarea cuvântului, învatând pe cei înselati, înteleptind pe cei fara de minte si povatuind la calea dreptatii pe cei rataciti.

    In cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Deci Sfintii Apostoli i-au deschis cu rugaciunea ochii cei trupesti, iar prin propovaduirea lui Hristos i-au luminat si ochii cei sufletesti si, botezându-1 pe el, petreceau în casa lui. Atunci a iesit vestea prin toata cetatea, cum ca Stahie cel orb s-a vindecat; si s-a adunat popor mult în casa lui. Si Sfintii Apostoli îi învatau credinta în Iisus Hristos pe cei ce veneau. înca se mai aduceau acolo si multi neputinciosi, pe care îi tamaduiau pe toti prin rugaciune si izgoneau diavolii din oameni; de aceea, multi au crezut în Hristos si s-au botezat de acesti Sfinti Apostoli. Iar antipatul acelei cetati avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind muscata de un sarpe, zacea bolnava, aproape moarta.

    Si auzind ea de Sfintii Apostoli ca sunt în casa lui Stahie si ca tamaduiesc toate bolile cu cuvântul, a poruncit slugilor s-o duca la dânsii, nefiind barbatul ei acasa. Si a câstigat de la dânsii îndoita tamaduire, pentru ca s-a vindecat si de muscatura sarpelui si de diavoleasca vatamare de suflet, crezând în Hristos, prin învatatura lor. Deci, venind antipatul acasa, slugile lui i-au spus ca femeia lui a învatat a crede în Hristos, de la niste oameni straini care locuiesc în casa lui Stahie.

    Atunci antipatul, mâniindu-se foarte mult, a poruncit ca îndata sa prinda pe apostoli, iar casa lui Stahie sa o arda; si s-a facut dupa porunca lui. Si s-a strâns în Ierapole o multime mare de popor si, prinzând pe Sfintii Apostoli Vartolomeu, Filip si sora sa, Mariamia, îi târau pe ulita, batându-i si batjocorindu-i; apoi i-au aruncat în temnita. Dupa aceea antipatul a sezut la judecata, ca sa cerceteze pe propovaduitorii lui Hristos.

    Deci, adunându-se la dânsul toti slujitorii idolesti si slujitorii viperei celei ucise, au facut plângere împotriva Sfintilor Apostoli, zicând: „Fa dreptate, antipate, pentru necinstea adusa zeilor nostri, caci de când au intrat acesti straini în cetatea noastra, au pustiit altarele marilor zei, pentru ca poporul a uitat sa aduca obisnuitele lor jertfe; înca au mai omorât si cinstita noastra zeita vipera si toata cetatea s-a umplut de faradelege; deci sa nu lasi sa mai traiasca acesti fermecatori".

    Atunci antipatul a poruncit sa dezbrace pe Sfântul Filip de îmbracaminte, crezând ca poate vor fi farmece în îmbracamintea lui si, dezbracându-1, n-au gasit nimic; asemenea si pe Vartolomeu l-au dezbracat. Iar când se apropiara de Mariamia, vrând sa o dezbrace si pe ea si sa-i dezgoleasca feciorescul ei trup, atunci deodata s-a schimbat înaintea ochilor lor si s-a facut ca o vapaie de foc, iar pagânii, înspaimântându-se, au fugit din fata ei. Dupa aceea ighemonul a osândit pe Sfintii Apostoli la rastignire.

    Deci mai întâi gaurindu-i calcâiele Sfântului Apostol Filip, l-au legat cu o funie si, spânzurându-1 de un lemn în preajma usii capistei viperei, l-au rastignit cu capul în jos, batjocorindu-1 si lovindu-1 cu pietre. Dupa aceea l-au rastignit si pe Sfântul Vartolomeu lânga peretii capistei si îndata s-a facut mare cutremur, încât pamântul, deschizându-se, a înghitit pe antipat si pe toti slujitorii viperei, împreuna cu multime de popor necredincios. Vazând aceasta, s-au înfricosat toti credinciosii si necredinciosii si au strigat catre Sfintii Apostoli ca sa-i miluiasca si sa roage pe Unul Adevaratul Dumnezeu pentru ei, ca sa nu-i înghita pamântul de vii. Si îndata grabindu-se, au dezlegat pe Vartolomeu, iar pe Filip n-au putut sa-1 dezlege îndata, ca era spânzurat sus.

    Dar astfel a fost buna voirea lui Dumnezeu, ca prin acest fel de patimire si moarte sa treaca apostolul Lui de la pamânt la cer, spre care si picioarele lui erau întoarse. Astfel fiind spânzurat, Sfântul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrajmasii sai, ca sa le ierte toate greselile si sa le lumineze ochii mintii lor, ca sa cunoasca si sa vada adevarul. Iar Domnul s-a plecat spre rugaciunea lui si îndata a poruncit pamântului de a scos vii pe toti pe care îi înghitise, numai antipatul si cu slujitorii viperei au ramas în adânc. Iar ceilalti au marturisit cu mare glas si au preamarit puterea lui Hristos, dorind sa fie botezati.

    Si pe când ei voiau sa ia de pe lemn pe Sfântul Filip, el si-a dat sfântul sau suflet în mâinile lui Hristos, deci l-au pogorât mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curatie si-a pazit fecioria, privind la patimirea si la moartea fratelui sau, Sfântul Filip, 1-a cuprins cu dragoste si 1-a sarutat, veselindu-se de el cu duhul, ca bine si-a savârsit alergarea sa. Iar Vartolomeu a botezat pe toti cei ce crezusera în Hristos, rânduindu-le episcop pe Stahie. Dupa aceea au îngropat cu cinste trupul Sfântului Filip, iar în locul unde a curs sângele lui, a crescut vita de vie dupa. trei zile, în semn ca Sfântul Apostol Filip, dupa varsarea sângelui sau pentru Hristos, acum se îndulceste de bucuria cea vesnica, împreuna cu Domnul sau în împaratia cerului.

    Iar Sfântul Apostol Vartolomeu si fericita fecioara Mariamia au mai zabovit câteva zile în Ierapole dupa îngroparea Sfântului Filip si, întarind bine în credinta biserica cea nou adunata, s-au despartit, pornind fiecare în calea sa. Sfânta Mariamia s-a dus în Licaonia, unde s-a si mutat catre Domnul, iar Sfântul Vartolomeu s-a dus în partile Indiei si a zabovit acolo, ostenindu-se multa vreme, umblând si propovaduind cuvântul Domnului prin cetati si sate si tamaduind pe cei neputinciosi cu numele lui Hristos. Apoi, luminând pe multi si facându-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfântului Matei ce o purta la sine, talmacind-o în limba lor. înca a lasat la ei si pe cea în limba evreiasca, care, dupa o suta de ani si mai mult, a fost adusa în Alexandria de Pantin, filosoful crestin.

    Iar dupa ce a iesit din India, Sfântul Vartolomeu s-a dus în Armenia cea mare. Si mergând el acolo, idolii si mai ales diavolii care locuiau în idoli au tacut, zicând cu mare glas acest din urma cuvânt, ca „Vartolomeu îi izgoneste si-i munceste pe ei". Si se izgoneau duhurile cele necurate nu numai din idoli, dar si din oameni prin venirea Sfântului Apostol Vartolomeu; pentru aceea, multi credeau în Hristos. în tara aceea era un împarat cu numele Polimie, care avea o fata îndracita, iar diavolul striga prin gura ei: „O, Vartolomee, si de aici ne izgonesti pe noi?" Iar împaratul auzind aceasta, a poruncit sa fie cautat Vartolomeu cu dinadinsul.

    Iar apostolul lui Hristos, ducându-se la acea fata îndracita, îndata a fugit diavolul dintr-însa, iar fata împaratului s-a facut sa­natoasa. Dupa aceasta, vrând împaratul sa multumeasca sfântului, i-a trimis camile încarcate cu daruri: cu aur, cu argint, cu margaritare si cu alte lucruri pretioase. Iar el, fiind sarac cu duhul si neavând trebuinta de nimic, le-a trimis înapoi la împarat, zicându-i: „Eu nu fac negutatorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenesti, pe care, de le voi dobândi, le voi duce la cer si atunci ma voi arata înaintea Domnului meu ca sunt mare negutator". Si umilindu-se împaratul de cuvintele lui, a crezut în Hristos cu toata casa sa si au fost botezati de mâinile sfântului apostol atât împaratul Polimie, cât si împarateasa, fiica lui cea tamaduita si multi din boieri si popor fara numar; caci mai mult de zece cetati, cautând la împarat, au primit Sfântul Botez.

    Aceasta vazând slujitorii idolesti, s-au mâniat asupra sfântului apostol, socotind de rau aceea pentru ei; caci idolii lor se sfarâmau, închinarea de idoli cu totul se pierdea si jertfele din care ei se hraneau nu se mai faceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis, fratele împara­tului, l-au îndemnat sa-1 piarda pe Vartolomeu si sa razbune nedreptatea ce s-a facut idolilor lor.

    Deci acela, gasind vreme potrivita, a prins pe sfântul apostol si 1-a muncit în cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi 1-a rastignit pe cruce cu capul în jos. Iar sfântul apostol, bucurându-se, patimea pentru Hristos, Domnul sau, si fiind spânzurat pe cruce cu capul în jos, nu înceta a propovadui cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca pe cei credinciosi îi întarea în credinta, iar pe cei necredinciosi îi sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se întoarca de la întunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos. Iar muncitorul, nesuferind aceste cuvinte, a poruncit sa jupoaie pielea de pe el; dar sfântul rabda si într-aceasta munca ca într-un trup strain, neîncetat binecuvântând si proslavind pe Dumnezeu. In sfârsit, muncitorul a poruncit ca odata cu pielea sa-i taie si capul. Atunci a tacut gura cea de Dumnezeu graitoare, luân-du-se capul de la trup, care singur a ramas spânzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, însemnând cu adevarat mergerea apostolului spre cele de sus.

    Astfel s-a sfârsit Sfântul Vartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecând dupa acele multe dureri si osteneli la odihna cea fara de dureri, întru bucuria Domnului sau. Iar credinciosii, care au fost de fata la sfârsitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, împreuna cu capul, si le-au pus într-o racla de plumb, asezându-le în aceeasi cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaste se dadeau bolnavilor tamaduiri cu minune; pentru aceasta, multi necredinciosi s-au apropiat de Biserica lui Hristos.

    Iar dupa multa vreme, prigonitorii din partile acelea, cei întunecati cu îndracirea idoleasca, auzind si vazând minunile ce se faceau de moastele Sfântului Vartolomeu, nevrând sa cunoasca puterile lui Dumnezeu, au luat sfintele moaste cu racla cea de plumb si le-au aruncat în mare. Dar o, minune! Racla cea de plumb a plutit usoara ca o luntre pe apa, sosind la insula Lipar. Si s-a facut descoperire lui Agaton, episcopul cetatii Liparului, despre moastele apostolesti care au fost aduse de ape. Si ducându-se episcopul cu clerul si cu tot poporul la malul marii si gasind moastele, s-au minunat cu totii cum racla cea de plumb si cu moastele nu s-au afundat în apa, ci, mai usoara decât o luntre, a calatorit pe mare o cale atât de lunga pâna la dânsii. Pentru aceasta au preamarit pe Dumnezeu si au luat racla cu moastele si au pus-o în biserica lor cu bucurie si cu cântari de psalmi.

    Dar nu se cuvine a trece cu tacerea si aceasta despre Sfântul Vartolomeu, care se scrie în viata Cuviosului Iosif, scriitorul de cântari. Acest cuvios, câstigând o particica din moastele Sfântului Apostol Vartolomeu, a adus-o în locasul sau care era aproape de Constantinopol. El a zidit o biserica osebita în numele apostolului si partea aceea din moastele lui a pus-o într-însa cu cinste; si adeseori se învrednicea a-1 vedea pe sfântul apostol în vedenia visului, pentru ca avea catre dânsul mare dragoste si credinta. Si dorea sa împodobeasca cu cântari de laude praznicul acestui sfânt apostol, dar nu îndraznea, ci se îndoia daca-i va fi placut lui acel lucru sau nu.

    De aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu si apostolului, ca sa i se dea lui pentru aceasta încredintare si sa i se daruiasca întelepciune de sus, ca sa poata scrie stihurile cântarii. Si rugându-se pentru aceasta patruzeci de zile cu post si cu lacrimi, si apropiindu-se ziua pomenirii apostolului, a vazut la Vecernia praznicului pe Sfântul Apostol Vartolomeu aratându-i-se în altar, îmbracat în haine albe, si ridicând perdeaua altarului, 1-a chemat la dânsul. Iar Iosif apropiin­du-se de sfântul apostol, acela a luat cartea Sfintei Evanghelii de pe dumnezeiasca Masa si a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicându-i: „Sa te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu si sa izvorasca din limba ta apele cerestii întelepciuni. Inima ta sa fie scaun al Sfântului Duh, iar cântarile tale sa îndulceasca toata lumea!" Zicându-i aceasta, Sfântul Apostol Vartolomeu s-a facut nevazut. Iar Cuviosul Iosif, umplându-se de negraita bucurie si simtind în sine darul întelepciunii, s-a întins cu totul spre multumire.

    Deci, din acel ceas, a început a scrie cântarile bisericesti si pesnele canoanelor, prin care a împodobit nu numai praznuirea Sfântului Apostol Vartolomeu, dar si pe ale multor sfinti; iar mai ales pe a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea si pe a Sfântului Ierarh Nicolae, umplând Sfânta Biserica de frumoase cântari, de unde a câstigat si numirea de "scriitor de cântari". Iar noi pentru toate acestea slavim pe Hristos Mântuitorul nostru Cel împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh slavit în veci de toata faptura. Amin.

    Nota. Unii îl socotesc pe acest Sfânt Vartolomeu ca este Natanail, pe care Filip 1-a adus la Hristos, ca si cum Natanail ar fi fost unul si acelasi cu Vartolomeu - Natanail cu numele, dar cu porecla sau cum s-ar zice, dupa tatal sau, i se zicea Vartolomeu, adica fiul lui Tolomeu; pentru ca cuvântul "var" în limba evreiasca se tâlcuieste "fiu", precum si Hristos a zis catre Sfântul Apostol Petru: Fericit esti, Simon var lona, adica fiul lui Iona. Tot astfel, un orb din Ierihon se numea Vartimeu, adica fiul lui Timeu. Asa si acest sfânt apostol, ca si cum dupa tata se numea Vartolomeu, fiul lui Tolomeu, pentru ca acest nume Tolomeu era vechi la evrei si mai des, precum este aratat în Scriptura JLegii Vechi la Isus al lui Navi, în capitolul 15, stihul 14 si în Cartea a Ii-a a împaratilor în capitolul 3, stihul 3. Iar ei socotesc ca numele cel adevarat al lui Vartolomeu ar fi fost Natanail, pentru ca nu se afla în nici o parte a Evangheliei chemarea lui Vartolomeu la apostolie, decât numai în locul lui Natanail. Apoi, cei trei Sfinti Evanghelisti Matei, Marcu si Luca, care pomenesc pe Vartolomeu, nu îl pomenesc pe Natanail; iar Sfântul Ioan Evanghelistul, pomenind pe Natanail, nu îl pomeneste pe Vartolomeu, si spune ca Natanail este prieten al apostolilor la vânarea pestilor, când L-a vazut pe Iisus Hristos dupa înviere, pentru ca zice: Erau împreuna Simon Petru, Toma, Natanail, fiii lui Zevedeu si ceilalti.

    Iar altii nu se învoiesc la aceasta, precum si Prologul pe luna lui mai, în 10 zile, spune ca Simon Zilotul este Natanail, iar altii socotesc ca Natanail este unul din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Despre cetatea Alban, unde a patimit Sfântul Vartolomeu, sa nu creada cineva ca este tara Albaniei, pentru ca una este tara AJbaniei în Europa si alta cetatea Alban în Armenia cea mare, care este în Asia. înca mai sunt si prin alte parti cetati cu acelasi nume.