SFINTII MUCENICI ALEXANDRU SI ANTONINA FECIOARA (10 iunie)

Intr-o vreme, fiind prigoana împotriva crestinilor si multi dintre ei fiind ucisi cu felurite munci pentru credinta în Hristos; dupa multe zile s-a prins si s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioara crestina, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna, care petrecându-si viata sa în dreapta credinta si în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevointa muceniceasca, pentru ca astfel sa rusineze si sa biruiasca pe îndraznetul si potrivnicul diavol. Deci aceasta fecioara fiind adusa înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, acela a început a o amagi cu cuvinte viclene, zicându-i: „Doamna Antonino, fiindca esti fecioara cinstita si întreg înteleapta, voiesc sa te pun preoteasa zeitei Artemida, sa-ti dau daruri si cinste si sa fii mai mare în toata casa mea".

    Iar ea a tacut multa vreme, apoi a raspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi fagaduiesti daruri desarte? Mai bine voieste si tu sa fii partas al bogatiilor mele, asa încât, crezând în Domnul meu Iisus Hristos, sa câstigi visteria vesnicelor bunatati". Fist a zis: „Sa nu fie aceea ce zici tu si sa ma fereasca zeii ca sa cred într-un Dumnezeu, sau mai bine zis om, ca Acela Care a fost pironit si spânzurat pe cruce". Antonina a grait: „Nu tagaduiesc nici eu ca Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce si pus în mormânt, dar si aceasta o marturisesc despre Dânsul; ca a treia zi a înviat din morti si acum sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, precum este scris în cartile noastre: Zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta mea, pâna ce voi pune pe vrajmasii tai asternut picioarelor tale".

    Fist a raspuns: „Aceste multe cuvinte ale tale sunt desarte. Deci pentru ce nu te supui mie si nu jertfesti zeilor nostri, ca sa te îndulcesti în voie de toate bunatatile care sunt în lume?" Fecioara a raspuns: „Eu nu ma voi închina unor zei nesimtitori ca aceia, pentru ca sunt diavoli, precum este scris în legea Domnului meu: Toti zeii pagânilor sunt diavoli; iar Domnul a facut cerurile". Fist a zis: „Tu numesti diavoli pe zeii nostri?" Fecioara a raspuns: „Cu adevarat asa îi numesc, pentru ca în ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poti avea de la dânsii; deci aceia nu sunt zei, ci diavoli".

    Mâniindu-se de aceste cuvinte, Fist a poruncit ostasilor sa bata pe fecioara peste obraz, socotind ca poate se va rusina putin. Apoi a zis catre dânsa: „Ma jur pe zei ca, de nu te vei supune poruncii împaratului, te voi bate cu batai cumplite, voi porunci sa te duca în casa de desfrânare si te voi osândi la arderea focului; de aceea, îti dau vreme trei zile sa te gândesti daca te lepezi desavârsit de ceea ce-ti poruncesc sau vei voi sa te pocaiesti si sa aduci jertfa zeilor; pentru ca multi din aceasta credinta a ta au început a face ceea ce faci tu acum, dar, dupa aceea, schimbându-si nesupunerea lor, s-au supus zeilor nostri".

    Atunci Antonina a zis: „Fa ce voiesti, necuratule muncitor!" Ighemonul auzind aceasta, a dat pe sfânta la patru ostasi; iar ea s-a dus în temnita cu suflet bucuros si cu fata vesela. Iar ighemonul, chemând în taina pe mai marele pazitor al temnitei, i-a poruncit sa nu faca nici un rau fecioarei, ci mai ales sa o îndemne cu momeli ca sa se întoarca de la crestinatate si sa aduca jertfa zeilor; de vreme ce -zicea el - neamul crestinesc s-a obisnuit cu greutate a se departa de la credinta sa. Apoi, dupa ce acel pazitor a închis pe sfânta fecioara în temnita, a început a o îndemna cu aceste cuvinte: „Prea cinstita fecioara Antonina, pentru ce petreci în aceasta nesupunere a ta? Pentru ce nu-ti schimbi gândul, ca sa jertfesti zeilor nostri si astfel sa scapi de muncile cele ce ai sa patimesti?"

    Dar ea nu a raspuns nimic, încât strajerul temnitei se minuna si nu se pricepea pentru ce nu-i raspunde fecioara. Iar Sfânta Antonina, plecându-si genunchii la pamânt, se ruga Domnului ziua si noaptea, petrecândxfara de hrana. Apoi, dupa ce au trecut cele trei zile, deo­data s-a auzit un tunet atât de puternic, încât s-au sfarâmat zavoarele temnitei, usile s-au deschis singure si o lumina mare a luminat toata temnita, iar din cer s-a auzit un glas, zicând astfel: „Antonina, scoala-te si te întareste cu hrana, gusta pâine si apa si fii viteaza! Nu te teme de Fist, pagânul ighemon, de vreme ce Eu sunt cu tine!" Atunci, sfârsindu-si rugaciunea sa, a zis: „Amin". Apoi, sculându-se, a gustat putina pâine si apa si, dupa aceea, s-a culcat putin ca sa se odihneasca.

    Iar dupa ce s-a facut ziua, ighemonul a stat la judecata si a zis: „Aduceti la mine pe acea spurcata femeie, ca sa-i aflu scopul ei". Deci ostasii au dus-o înaintea lui Fist ighemonul, si ea mergând, si-a ridicat ochii sai spre cer si a zis: „Multumesc Tie, Doamne Dumne­zeul meu, ca savârsesti voia Ta întru mine; ma rog Tie sa nu ma parasesti pâna la sfârsitul meu". Atunci un glas s-a auzit iarasi din cer, zicându-i: „Mergi în drumul tau fara de temere, ca Eu sunt cu tine!"

    Iar când a venit la locul unde statea Fist la judecata, Sfânta fecioara Antonina a râs. Deci el a întrebat-o: „Pentru ce râzi?" Sfânta a raspuns: „Iti voi spune pricina râsului meu. înainte am vazut ca scaunul pe care sezi tu degraba se va rasturna si vei pieri; pentru aceasta am râs de tine!" Atunci ighemonul, vazând ca fecioara Antonina îl ocaraste, a poruncit sa o bata cu vine de bou; iar ea, ridicându-si ochii spre cer, a zis: „Multumesc Tie, Doamne Dumne­zeul meu, ca m-ai învrednicit pe mine ticaloasa si pacatoasa, sa iau parte cu sfintii Tai; iar pe acest om plin de faradelegi si întinat cu varsare de sânge, degraba îl arunca în prapastia iadului, ca sa cunoasca ticalosul neputinta desertilor sai zei, spre care si-a pus nadejdea".

    Acestea auzindu-le ighemonul cel însetat de sângele omenesc, mai mult s-a mâniat si a zis catre ostasi: „Aceasta femeie rea si urâta nu numai ca huleste pe zeii nostri, ci si pe noi singuri cu ocari ne batjocoreste; de aceea duceti-o într-o casa de desfrânare, ca sa se sature de poftele sale". Atunci ostasii, luând-o pe ea, au dus-o într-o casa oarecare.

    Deci Sfânta fecioara, sezând în casa si rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, îngerul Domnului s-a aratat unui ostas cu numele Alexandru, care avea vârsta de 23 de ani, si i-a zis: „Du-te la ighemon si vorbeste cu el sa-ti dea voie sa intri la Antonina, pe care, dupa ce o vei îmbraca cu haina ta, sa iasa de acolo necunoscuta de acel ighemon înrautatit". Atunci bunul ostas al lui Hristos, mergând la ighemon, a zis: „Ighemoane, porunceste-mi ca sa intru la Antonina si, de o voi îndupleca pe ea, bine va fi, iar de nu, apoi vei face cu ea ce vei voi". Atunci ighemonul i-a dat voie sa intre, zicându-i: „De-ti place tie, fa cu dânsa ce voiesti". Deci Alexandru, intrând în casa aceea în care era sfânta fecioara, a cazut la picioarele ei, zicându-i: „Roaba lui Dumnezeu, fecioara Antonina, Domnul m-a trimis la tine ca sa-ti spun cele ce mi-a zis mie, cum are sa se pazeasca fecioria ta".

    Iar ea s-a înfricosat, dar deodata o lumina mare a stralucit în casa si un glas s-a auzit zicând: „Nu te teme Antonino, pentru ca Cel ce te-a chemat pe tine la aceasta nevointa, Acela fiind îndurat si multmilostiv, îl cheama si pe acest Alexandru la aceeasi cununa muceniceasca; deci îmbraca-te cu haina lui si, lasându-ti capul în jos, sa iesi de aici. în acest chip nu te va cunoaste ighemonul, pentru ca eu te voi pazi pe tine, ca sa nu fii cunoscuta de dânsul".

    Astfel, Sfânta fecioara a luat haina lui Alexandru si s-a îmbracat cu dânsa; apoi, acoperindu-si capul, a iesit afara si, facând semn cu mâna spre ighemon, a zis: „Fa ce voiesti!" Astfel sfânta fecioara a lui Hristos a scapat ca o caprioara din lat si s-a dus pe cale, bucurân-du-se. Iar ighemonul, socotind ca Alexandru a iesit din casa, a trimis la Antonina patru ostasi, zicându-le lor: „Mergeti la dânsa si faceti-i ei precum va place voua; iar dupa ce o veti batjocori, sa o scoateti afara, ca sa o ocaram cu mare necinste".

    Iar ostasii, ducându-se înauntru, n-au gasit-o pe ea, ci pe Alexandru singur si, mirându-se, au zis: „Unde este femeia aceea? Si tu cum stai singur aici?" Apoi, luându-1, l-au dus la ighemon si-i spusera: „Numai pe acesta singur l-am gasit în casa, iar fecioara nu este!" Atunci ighemonul, minunându-se de acel lucru, a zis lui Alexandru: „Ticalosule si netrebnicule, sa ne spui noua cum ai îndraznit a face acest lucru potrivnic? Unde este acea urâta desfrânata? Tu sigur ai batjocorit-o si dupa aceea, îmbracând-o în hainele tale, i-ai dat drumul, fagaduindu-i ca o vei lua de sotie. Dar nu va fi asa, pentru ca nu vei scapa din mâinile mele". Si fiindca Alexandru tacea, ighemonul, gândindu-se mult în sine, a poruncit sa-1 puna pe lemn la muncire si acolo sa-1 bata fara mila. Iar când îl bateau pe mucenic, ighemonul îl întreba, zicând: „Unde este acea spurcata femeie, la care ai intrat?" Iar Alexandru nu raspundea nimic, ci numai privea spre cer. Si deodata s-a auzit un glas, zicând ighemonului: „Necuratule Fist, pentru ce muncesti pe acest om nevinovat?" Iar el, auzind glasul acela, a încetat a-1 mai munci si a poruncit sa-1 ia de pe lemn si sa-1 arunce în temnita, iar pe fecioara Antonina sa o caute pretutindeni.

    Deci, trecând cinci zile, ighemonul a adus pe Alexandru la judecata înaintea sa, si-1 întreba, zicând: „Ce ai hotarât pentru tine? Vei jertfi zeilor sau nu?" Atunci Alexandru a raspuns: „Ce altceva sa hotarasc, o, necuratule si preacumplitule muncitor?" Fist a zis: „Unde este femeia la care ai intrat?" Alexandru a raspuns: „Nu stiu unde este". Acestea zicându-le el, însusi Hristos Domnul aratându-se fecioarei Antonina, i-a zis: „îmbarbateaza-te si mergi la acel loc unde sade nedreptul si necuratul ighemon". Deci, mergând ea, a stat cu îndrazneala înaintea ighemonului si i-a zis: „Necuratule si spurcatule Fiste, pe cine cauti? Pe mine singura? Iata, stau înaintea ta ca sa rusinez si sa rastorn puterea ta!"

    Si vazând-o pe ea, Fist a început a se mânia foarte mult si a poruncit ostasilor sa o spânzure la muncire, sa o bata si s-o întrebe de este fecioara sau nu. Iar ea, fiind batuta, n-a scos nici un cuvânt. Iar dupa ce au luat-o de pe lemn, a întrebat-o ighemonul însusi daca mai este fecioara sau nu. Atunci sfânta mucenita a raspuns: „Ticalosule si cumplitule muncitor, noi, fiind crestini, nu suntem partasi la poftele voastre cele spurcate; caci Domnul Dumnezeul meu, cu a sa milostivire m-a pazit pe mine neîntinata". Atunci Fist, cautând spre dânsa, s-a mirat si a zis: „Daca esti fecioara, apropie-te sa aduci jertfa zeilor nostri împreuna cu Alexandru, si atunci va fi bine de voi". La aceste cuvinte, mucenicii lui Hristos, Alexandru si fecioara Antonina, au raspuns într-un glas: „Ticalosule Fist, unele ca acelea nu sunt munci, care ar fi putut sa ne sileasca pe noi sa ne închinam necuratilor vostri zei, care nu au nici pricepere, nici putere".

    Atunci ighemonul a poruncit sa taie mâinile sfintilor mucenici; iar sfintii cei mari la suflet si vitejii ostasi ai lui Hristos, întinzându-si mâinile spre taiere, ziceau: „Noi ti-am spus, ticalosule si nelegiuitule, ca tu cu nici un fel de munci nu vei putea sa îndupleci mintea noastra cea cucernica; deci fa ce voiesti". Atunci ostasii, scotându-si sabiile, au taiat mâinile sfintilor mucenici, iar ei, ca si cum nu simteau durerile, slaveau pe Dumnezeu si, întorcându-se spre ighemon, au zis: „Cumplitule si nelegiuitule ighemon, noi pe aceste munci care le-ai adus asupra noastra, nu le simtim deloc, iar Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia îi suntem robi, degraba te va arunca în gheena focului, ca sa te muncesti în veci, în muncile cele fara scapare".

    Si vazându-se ighemonul ocarât si batjocorit de catre sfinti, s-a iutit cu mai cumplita mânie si a poruncit sa faca o groapa adânca. Deci, în acea vreme spânzurându-i, a poruncit sa-i bata într-atâta, pâna ce vor simti durerea ranilor ce se puneau pe trupurile lor; iar dupa aceea a poruncit sa umple groapa cu lemne si uscaturi, ca sa-i arda într-însa pe sfintii mucenici. Iar ei, fiind batuti cumplit, nu simteau nimic, de parca ar fi fost în trupuri straine, si dadeau slava Domnului.

    Acest lucru vazându-1 ighemonul, a poruncit sa le adauge munci peste munci si cu faclii aprinse sa le arda coastele. Atunci Sfintii Mucenici Alexandru si Antonina au strigat cu glas mare catre ighemon, zicând: „Ticalosule Fist, noi patimim acestea pentru dragostea lui Hristos, crezând ca în veacul ce va sa fie, dupa aceasta vremelnica viata, vom lua plata vesnica întru împaratia cea cereasca; iar pe tine, Domnul si Dumnezeul nostru te va pierde degraba, deoarece muncesti fara de vina si asa de cumplit pe robii Lui".

    Iar Fist iutindu-se de mânie, a zis catre slujitori: „Aprindeti lemnele în groapa, ca acestia sa se arunce în foc mai degraba". Iar dupa ce ostasii au facut aceasta, atunci nemilostivul muncitor a poruncit ostasilor sa-i unga pe mucenici cu smoala si sa-i arunce în groapa cu foc. Facându-se si aceasta, ighemonul a mai poruncit sa puna smoala uscata pe lemne si astfel sa arda oasele lor desavârsit, încât sa se faca cenusa. Dupa ce s-a facut si aceasta, a poruncit sa astupe cu pamânt groapa aceea, ca femeile sa nu adune oasele lor, dupa cum era obiceiul crestinilor sa faca.

    Iar dupa ce Fist a aruncat în foc pe sfintii mucenici si a astupat groapa, s-a întors în casa sa si nici mâncare, nici bautura n-a mai gustat, ci a ramas mut; de vreme ce un duh necurat, pe care sfintii îngeri îl trimisesera într-însul, 1-a muncit pe el pâna la a saptea zi; iar dupa sapte zile, fiind chinuit cu grea muncire diavoleasca, si-a lepadat cu amar necuratul lui suflet. Astfel pierind el, prigoana împotriva crestinilor a încetat acolo.

    Sfintii Mucenici Alexandru si Antonina si-au savârsit patimirea lor într-o zi de sâmbata, în al noualea ceas din zi, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si slava în vecii vecilor. Amin.