Cetatea Prusiei este în partile Bitiniei si se învecineaza cu Frigia si Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. In aceasta cetate a fost episcop Sfântul Timotei, iar pentru curatenia si sfintenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, caci pe un balaur ce se încuibase sub un chiparos într-o pestera si care vatama dobitoacele si oamenii, el 1-a ucis cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci, arun-cându-i în gura un acoperamânt cu care se acoperea sfintita pâine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împarat cu numele Areta, care zacea de o boala foarte grea si care era aproape de portile iadului. Asemenea si pe o împarateasa oarecare a întors-o de la moarte la viata si, din întunericul închinarii de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinte.
El toate bolile le-a tamaduit cu darul cel dat lui si alte multe minuni a facut, cu puterea lui Hristos. Si a luminat turma sa cu învatatura si pe multi din cei necredinciosi i-a întors la cunostinta adevaratului Dumnezeu. Iar dupa ce a venit împarat Iulian Paravatul, care, lepadându-se de Hristos, s-a închinat idolilor si a început a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfântul Timotei si mai mult se ostenea în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, întarind pe cei credinciosi în credinta; iar pe cei necredinciosi certându-i pentru ratacirea lor. Si aflând despre dânsul pagânul Iulian, a trimis sa-1 prinda si, aducându-1, 1-a aruncat în temnita. Iar pe când sfântul sedea legat, multi veneau la el si-i învata despre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Si s-a înstiintat de aceasta Iulian, ca episcopul cel crestin, chiar si legat, învata credinta sa pe cei ce se duc la dânsul, si a trimis sa-1 opreasca, ca sa nu mai propovaduiasca numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe împaratul cel pagân si fara de lege, ci facea fara de temere cele cuviincioase lui.
Si aflând iarasi împaratul despre Sfântul Timotei ca propova-duieste fara de frica numele lui Hristos, s-a mâniat si, trimitând un calau, i-a taiat capul în temnita. Si luând credinciosii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste; iar de la mormântul lui se dau tamaduiri de neputinte si de boli, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu