SFÂNTUL VASIAN, EPISCOPUL LAVDIEI (10 iunie)

    Ca sa scriem acum si sa dam neamului celui mai de pe urma, pentru aducerea aminte, vitejiile sfintilor pe care i-a ajutat Dumnezeu de s-au luptat cu tarie împotriva poftelor trupesti, socotim ca este de trebuinta pentru doua pricini. Pe de o parte, pentru ca, pomenind acum nebiruita lor marime de suflet, credem ca si ei ne pomenesc pe noi înaintea lui Dumnezeu; iar pe de alta, pentru ca scriind felul vietii lor celei îmbunatatite, pe noi însine si pe altii îi desteptam spre urmarea lor. De aceea si viata cea sfânta si petrecerea cea aleasa a sfântului si marturisitorului Vasian, episcopul Lavdiei, prin care s-a învrednicit a fi partas al împaratiei cerului, ne vom sârgui a o arata pe scurt, dupa cum el singur ne va da noua.

    Acest prea fericit barbat, Vasian, înca din copilaria sa a aratat prin întelegere si prin bunul sau obicei pe batrânetile cele ce nu se socotesc cu numarul anilor. Tatal sau se numea Serghie si era ighe-monul Siracusei, iar cu credinta era elin. El 1-a trimis pe Vasian la Roma, pentru învatatura filosof iei celei dinafara, ca sa poata fi moste­nitor al stapânirii parintesti si iscusit rânduitor al cetatilor. Si învatând cu dinadinsul, el a sporit cu învatatura, facându-se istet si întelept. Apoi, auzind de numele lui Hristos si de viata crestinilor, a fost cuprins de negraita dorinta ca sa treaca de la filosofia elineasca la cea crestineasca si dumnezeiasca iubire de întelepciune. Deci el cauta între conducatorii si slugile carora era încredintat de tatal sau spre paza, pe aceia carora ar putea sa le descopere aceasta taina a inimii sale.

    Iar Domnul, nevoind sa fie cuprins multa vreme întru nestiinta ostasirii cel ce avea sa fie ostas al sau, de trei ori i-a spus în vis unui oarecare preot sfânt cu viata, cu numele Gordian, despre dorinta si scopul tânarului Vasian. Deci preotul, sculându-se din somn, s-a dus prin toata cetatea Romei, cutreierând scolile si cautând pe tânarul cel aratat lui în vis de Domnul. Si cautându-1 si mult ostenindu-se, 1-a gasit pe dânsul, ajutându-i Domnul, si 1-a întrebat de unde este cu neamul, din ce parinti se trage si din care pricina traieste în cetatea Romei.

    Iar Vasian, spunându-i toate cele despre dânsul cu de-amanun-tul, preotul se minuna de vorba cea frumoasa si de întelepciunea copilului. Si, cunoscând ca acela este cel pe care îl cauta, 1-a cuprins pe el în brate si 1-a sarutat parinteste, apoi 1-a luat în casa sa si i-a spus lui vedenia cea despre dânsul, pe care o vazuse prin dumneze­iasca descoperire, si amândoi au preamarit pe Dumnezeu pentru aceasta. Deci Vasian, cazând la picioarele acelui sfintit batrân, îl ruga cu toata osârdia ca îndata sa-1 faca pe el crestin. Iar preotul 1-a învatat mai întâi sfânta credinta, spunându-i tainele legii crestinesti, iar tânarul, auzindu-le, se umilea si se aprindea cu inima de dragostea lui Hristos. Apoi preotul 1-a facut catehumen si 1-a învatat cum sa se pregateasca pentru Sfântul Botez.

    Din acea vreme, Vasian a început a veni adesea la acel preot, cu o sluga mai batrâna, care îi era lui întru toate credincios; si astfel se povatuia la dumnezeiasca filosofie crestineasca, iesita din gura cea insuflata de Dumnezeu a duhovnicescului sau învatator. Iar dupa învatatura sfintelor taine, el a luat viata aspra, pentru ca postea si se ruga adeseori, dormea putin, petrecând vremea noptilor în rugaciuni si în citirea cartilor; iar când gusta hrana, mânca numai a treia parte a bucatelor ce i se puneau înainte, iar pe celelalte doua parti le împartea la saracii cei flamânzi.

    Apoi, dupa vreme îndestulata, sosind ceasul botezului lui, a venit la casa preotului cu sluga sa cea credincioasa. Iar când a intrat în sfânta scaldatoare, dupa obisnuita rânduiala a botezului, a vazut pe un tânar preafrumos cu podoaba, stralucind ca soarele, slujindu-i la botez si tinând haina cea alba în care avea sa se îmbrace noul botezat. Iar fericitul Vasian, îndraznind, a întrebat pe tânarul acela cine si de unde este. Iar el i-a raspuns, zicându-i: „Eu de mult sunt trimis din cer la tine, ca sa-ti îndreptez scopul tau cel sfânt si sa gonesc de la tine toate cele ce sunt potrivnice". Zicând aceasta, s-a facut nevazut. Si atât de buna mireasma a umplut casa aceea, care a mirosit pâna la o jumatate de ceas, încât toti care se aflau acolo socoteau ca nu sunt pe pamânt, ci în cer. Iar Vasian, dupa primirea Sfântului Botez, a început a vietui cu si mai mare asprime, omorându-si tinerescul sau trup si supunându-1 cu totul duhului.

    Iar pazitorii si slugile carora le poruncise stapânul lor sa aiba grija de fiul lui ca de lumina ochilor, nestiind tainele lui Vasian, se minunau foarte mult, vazându-1 ca se dadea la înfrânarea cea neobis­nuita, primind foarte putina hrana si bautura, noptile petrecându-le toate fara somn, vestejindu-si fata foarte si obosindu-si trupul cu postirea si cu privegherea. Deci unul pe altul se întrebau cu dinadin­sul: „Pentru ce se chinuieste asa stapânul nostru?" Iar cel mai batrân - sluga credincioasa a sfântului Vasian -, stiind toate tainele lui, zicea catre ei: „Nu va mirati de aceasta, caci învatatura filosofiei are trebuinta de niste sârguitori ca acestia, ca, lepadând toate desfatarile, sa se îndestuleze numai cu acelea care sunt de nevoie firii. Deci sa stiti ca si stapânul nostru, de vreme ce s-a plecat la cea mai înalta filosofie, de aceea si-a adaugat o înfrânare si trezvie ca aceasta".

    Iar slugile, aducându-si aminte din copilaria lui, spuneau unul altuia ca Vasian, pe când era copil, scria cu degetul pe nisip semnul crucii, iar uneori punea paie pe pamânt în chipul crucii, de care lucru doica lui se mânia adeseori asupra lui. Si cercetând slugile din zi în zi si urmându-i toate caile, au început a cunoaste ca Vasian, stapânul lor, a luat credinta si viata crestineasca, si nu stiau ce sa faca, temându-se de pedepsele de la tatal lui.

    Deci s-au încredintat despre aceasta mai ales din aceea ca, într-o zi, fericitul tânar, slabind cu trupul dupa nedormirea de toata noaptea si dupa multe osteneli, a adormit. Si în somn el graia cu gura cuvinte de rugaciune, chemând numele lui Dumnezeu cel unul în Treime, ca sa-i îndrepteze caile spre slava cea fagaduita celor ce-L iubesc pe El. Si au mai auzit un glas de sus, zicându-i: „Bucura-te si te veseleste, Vasian, preacredinciosule ostas al lui Hristos, caci rugaciunile tale sunt bineprimite înaintea Domnului si loc ales ti s-a pregatit tie în ceruri!"

    Aceasta auzind slugile care erau lânga el, au început a fugi în taina câte unul si s-au dus din Roma la vechiul lor stapân din Siracuza, ighemonul Serghie, si i-au adus veste nemângâiata despre Vasian, fiul lui, ca a luat credinta în Hristos. Iar tatal lui, fiind închinator de idoli, s-a umplut de mare mâhnire si se gândea cum ar face sa întoarca pe fiul sau de la crestinatate, ori cu îmbunari, ori cu îngroziri. Deci toate slugile lui Vasian fugind în taina din Roma, a ramas lânga el numai acel servitor care era mai batrân si credincios al lui si care a crezut si el în Hristos. Iar tatal lui voia sa trimita alte slugi la Roma, ca sa prinda pe Vasian si sa-1 aduca la el.

    In acea vreme, i s-a întâmplat Sfântului Vasian într-o noapte, la întâia cântare a cocosilor, de a intrat în biserica Sfântului Evanghelist Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, unde, rugându-se dupa obicei, a vazut pe un barbat cinstit, împodobit cu caruntete, zicându-i astfel: „Sa stii, marturisitorule al Domnului cel preacredincios, ca ti se cade sa mergi de aici în cetatea Ravena, cu sluga ta cea credincioasa; caci cel ce te-a nascut pe tine trupeste, scorneste împiedicare împotriva mântuirii tale, ca sa poata a te întoarce, chiar fara de voia ta, de la calea cea dreapta. De aceea, induratul Dumnezeu, Care nu paraseste pe robii Sai, m-a trimis pe mine, apostolul Sau, sa-ti spun acestea, ca nu cumva, gasindu-te aici cei trimisi dupa tine de tatal tau, sa nu te lase sa scapi".

    Aceasta zicându-i lui Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, s-a dus de la el. Iar fericitul Vasian, bucurându-se foarte mult de aratarea cea apostoleasca, a facut multe închinaciuni, rugându-se lui Dumnezeu sa nu-1 piarda. Iar dupa acea rugaciune, el a spus slugii sale ceea ce a vazut si a auzit. Iar când s-a facut ziua, au împartit toate lucrurile care erau la ei celor ce aveau trebuinta si, luând binecuvântare de la Gordian, duhovnicescul sau parinte, au iesit din Roma si au pornit spre cetatea Ravena.

    Iar dupa ce au mers câteva zile, Sfântul Vasian a vazut o cerboaica cu doi pui ai sai, care era fugarita de vânatori, si fiind obosita si slabita, era cât pe ce sa fie ajunsa de ei. Deci, fiindu-i mila de ea si de puii ei, a zis catre ea: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, îti poruncesc sa vii la mine fara temere!" Iar cerboaica, ca si cum ar fi fost întelegatoare si prietena cu oamenii, îndata a stat din grabnica sa alergare si, fara de teama, a venit la sfântul cu puii ei. Si el o mângâia cu mâna, ca si cum ea ar fi fost obisnuita de demult cu el, iar ea îi lingea picioarele. Iar vânatorii care fugareau cerboaica, ajungând-o si vazând ca ea sta blânda lânga omul cel calator si el o mângâie, s-au minunat foarte mult cum dobitocul cel atât de salbatic s-a schimbat deodata în blândete. Atunci unul din ei, rau la obicei si iute, a zis catre tovarasii sai: „O, nebunilor, pentru ce zaboviti de nu luati vânatul vostru?" Zicând aceasta, a început a trage cerboaica din mâinile sfântului.

    Iar Sfântul Vasian a zis catre dânsul: „Nu eu, ci Dumnezeu Cel Preaînalt îti porunceste sa nu faci nici un rau acestui dobitoc salbatic, nici puilor lui". Dar ei, cu mândrie si cu mânie, au îndraznit sa împinga cu mâna pe placutul lui Dumnezeu si îndata, pentru acel lucru îndraznet, a navalit diavolul asupra vânatorului cel cu obicei rau si a început a-1 munci cumplit. Deci cel muncit a cazut la pamânt, strigând cu glas înfricosat, facând spume si întepenindu-se, si a ramas acolo ca mort.

    Iar ceilalti vânatori, înspaimântându-se, tremurau de frica si, cazând la picioarele sfântului, cu lacrimi cereau iertare, temându-se sa nu-i ajunga si pe ei aceeasi pedeapsa. Iar el poruncindu-le sa se departeze din acel loc, s-a întins pe pamânt în chipul crucii si toata mintea întraripând-o la Dumnezeu, se ruga, zicând: „Dumnezeule Atotputernice, minunate Ziditorule, milostive Dumnezeule, Mântuito­rul neamului omenesc cel cazut, Care nu de pierzarea celor morti, ci de mântuirea celor vii te veselesti, iarta pe ticalosul cel ce zace, care a gresit din nestiinta si a mâniat bunatatea Ta!" Cu acestea si cu mai multe cuvinte umilitoare rugându-se sfântul, s-a sculat de la rugaciu­ne, s-a apropiat de omul care zacea si, apucându-1 de mâna dreapta, a zis diavolului care era în el: „Diavole, Cel ce te-a surpat pe tine din înaltimea cerului în adânc, Acela îti porunceste tie ca sa lasi degraba chipul lui Dumnezeu si sa te duci în tartarul cel gatit tie, în care ai sa te muncesti în veci".

    Neispravind sfântul desavârsit aceasta rugaciune, îndata a iesit vrajmasul neamului omenesc din omul acela, pe care în putina vreme îl muncise atât de cumplit, încât era aproape de moarte; pentru ca abia se mai cunostea duhul într-însul, neputând sa vada nici cu ochii, si asa zacea nemiscat pe pamânt. Iar sfântul, rugându-se iar lui Dumnezeu, a însemnat cu semnul Sfintei Cruci mai întâi ochii lui cei nevazatori si îndata i s-au deschis ochii si a început a vedea. Apoi, îngradindu-1 peste tot cu semnul Sfintei Cruci, i-a poruncit sa se scoale. Si s-a sculat omul sanatos, ca si cum n-ar fi patimit nici o vatamare. Vazând aceasta prietenii lui care stateau departe si se uitau cu cutremur, s-au apropiat de sfântul si i s-au închinat. Dar i se închina lui si omul cel tamaduit, cerând iertare si multumind tamadui­torului sau.

    Dupa aceea s-a dus fiecare la locul sau, vânatorii s-au întors la casele lor, cerboaica cu puii a fost slobozita de sfântul în pustie, iar Sfântul Vasian cu sluga sa s-au dus în calea începuta mai înainte. Iar dupa ce au sosit în cetatea Ravena, s-a aratat pe sine episcopului acelei cetati, care se numea Ursul, care îi era rudenie. Iar episcopul, vazând pe Vasian, rudenia sa, s-a veselit de dânsul si s-a bucurat mai ales aflând ca si el crede în Hristos si ca, pentru dragostea Lui, toate le-a defaimat si s-a dus în strainatate. Apoi, facând cele placute lui, i-a dat loc spre petrecere osebita la liniste, afara de cetate, lânga biserica Sfântului Sfintitului Mucenic Apolinarie, care a fost întâiul episcop al cetatii Ravena, fiind pus de catre Sfântul Apostol Petru, si care, pe vremea împaratiei lui Vespasian, a patimit pentru Hristos. Lânga biserica aceluia era un loc placut Sfântului Vasian, fiindca era la liniste, si acolo slujea el lui Dumnezeu în post si în rugaciune, lepadându-se de lume si de toate cele dintr-însa. Iar Domnul preamarea pe robul Sau, dându-i dar de minuni, ca sa tamaduiasca cu rugaciunea bolile trupesti si sa vindece neputintele sufletesti prin învataturile cele de Dumnezeu insuflate, pentru care era cinstit, iubit si slavit de toti.

    In acea vreme, a venit o porunca de la împaratul Valentinian în Ravena, la eparhul cetatii si la toti cetatenii, ca pe judecatorul cetatii, adica Vitimnie, sa-1 dea la moarte, deoarece se aflasera mari pricini ale lui înaintea împaratului, dupa clevetirea învrajbitorilor. Deci, legat fiind Vitimnie si dus la locul de moarte, unde avea sa i se taie capul, si-a adus aminte de Sfântul Vasian si a zis în sine: „Vasiane, robul lui Dumnezeu, vino în ajutorul meu cu darul ce ti 1-a dat Dumnezeu". Si era în acel loc însusi eparhul si multimea poporului care privea la sfârsitul lui Vitimnie.

    Dar pe când el si-a plecat grumazul la taiere si calaul tinea în mâini o sabie ascutita de-amândoua partile, ridicând-o în sus si voind sa-1 loveasca cu putere, îndata sabia smulgându-se din mâinile sale, a cazut departe. Iar calaul, luând din nou sabia si strângând-o în mâini mai tare decât prima data, a ridicat-o în sus ca sa-1 loveasca tare în grumaz; dar pe când a repezit-o cu toata puterea, iarasi s-a smuls sabia din mâinile lui, ca si mai înainte, si a cazut departe. Iar el, umplându-se de mânie, a apucat sabia a treia oara si, vrând sa-1 loveasca, a patimit acelasi lucru. Si s-au mirat toti de o minune ca aceasta. Iar eparhul, crezând ca acel calau partineste pe cel osândit pentru vreo plata oarecare, 1-a departat pe acela si în locul lui a pus alt calau, ca sa-i taie capul lui Vitimnie. Dar si acela, ca si cel dintâi, a patimit acelasi lucru, de doua si de trei ori smulgându-se cu putere sabia din mâinile lui, fiind aruncata departe de o mâna oarecare nevazuta.

    Atunci eparhul, umplându-se de spaima si de mirare, a poruncit sa ia pe cel osândit de la locul de moarte, deoarece si poporul striga sa fie liber Vitimnie, de vreme ce Dumnezeu îl apara de la moarte cu puterea Lui. Atunci a pus pe Vitimnie în temnita si a trimis înstiintare împaratului, cum ca cel osândit la moarte nu s-a putut taia de doi calai. Si fara de zabava a venit de la împarat porunca de milostivire, care a iertat pe Vitimnie de pedeapsa cu moartea si de pricinile acelea. Iar Vitimnie nu tainuia pe Sfântul Vasian, folositorul sau cel dupa Dumnezeu, pe care în rugaciunea sa 1-a chemat spre ajutor, ci la toti a propovaduit acea minune ce s-a facut cu el.

    Si dupa ce a fost lasat liber, a alergat la sfântul si, sarutându-i picioarele, i-a multumit; iar sfântul, placutul lui Dumnezeu, i-a poruncit sa-i multumeasca numai lui Dumnezeu, Care 1-a izbavit pe el de la moarte. Din acel ceas toti au început a cinsti mai mult pe sfânt si-1 aveau ca pe un înger al lui Dumnezeu, alergând la dânsul. Atunci clericii si cetatenii cei mai de frunte, sfatuindu-se, au vorbit cu episcopul sa sileasca pe Sfântul Vasian sa primeasca rânduiala preotiei, ca rugaciunea lui cea primita de Dumnezeu lânga jertfa cea fara de sânge sa fie mai puternica înaintea Domnului. Deci placutul lui Dumnezeu a fost hirotonosit preot, macar ca nu voia, si a petrecut multi ani în Ravena într-acea rânduiala.

    Dupa aceasta, credincioasa lui sluga, care iesise cu el din Roma, s-a sfârsit întru Domnul. Iar Sfântul Vasian a început a aduce lui Dumnezeu jertfa cea fara de sânge pentru sluga sa. Iar în ziua a saptea dupa mutarea slugii sale, slujind sfântul si rugându-se pentru odihna sufletului lui, a auzit un glas din cer ca sufletul celui odihnit a câstigat mila lui Dumnezeu si este rânduit în ceata dreptilor. Aceasta încredintare a spus-o Vasian si lui Vitimnie, pentru ca si acela era la Liturghie împreuna cu el si amândoi s-au bucurat pentru mântuirea sufletului celui mort.

    In vremea aceea, cetatea Lavdiei, cea din Liguria, era fara episcop, pentru ca se mutase la Domnul. Pentru aceea s-a poruncit în cetate post si rugaciune trei zile, ca sa le trimita Dumnezeu un barbat vrednic sa ia scaunul arhieresc si sa faca buna pastorire fiilor Bisericii lui Hristos. Deci toti posteau si se rugau pentru aceasta. Iar unul din preotii sobornicestii biserici ai episcopiei, cu numele Clement, barbat îmbunatatit si cinstit, odihnindu-se dupa ostenelile bisericesti, a vazut în vis pe un oarecare purtator de lumina, zicând: „Sa stiti ca preotul Vasian din Ravena, barbat împodobit cu darurile lui Dumnezeu, este gatit de Domnul ca sa va fie voua episcop!" Iar Clement desteptân-du-se îndata din somn, a chemat pe cei mai cinstiti din rânduiala duhovniceasca si mireneasca si le-a spus ceea ce i-a aratat Domnul în vis. Deci, alegând pe niste barbati vestiti, i-a trimis în Ravena la sfântul, cu rugaminte ca sa vina la dânsii sa ia scaunul arhieriei. Iar mai înainte de venirea trimisilor la Ravena, Dumnezeu a descoperit noaptea în vis Sfântului Vasian venirea lor si i-a poruncit lui sa nu se lepede a merge cu ei.

    A doua zi au venit trimisii de la cetatea Lavdiei si au spus sfântului ceea ce li se poruncise. Iar el le-a zis lor: „Dumnezeu a zidit pe om fara de moarte, ca totdeauna sa se supuna la voia si porunca Facatorului sau; iar când omul a calcat în Rai porunca lui Dumnezeu, si-a gatit moarte lui si celor dupa el. Deci nu se cade ca omul sa se împotriveasca la voia Dumnezeului sau, nici sa calce porunca Lui, ci sa se sârguiasca cu toata osârdia a face ceea ce Dumnezeu voieste si porunceste. Deci si noi, cu toate ca nu dorim cinste, însa, pentru trebuintele fratilor celor de o credinta, nu ne lepadam a primi jugul si sarcina, care, prin dumnezeiasca porunca, se pune asupra noastra". Zicând el acestea, voia ca sa-i odihneasca de osteneala drumului; iar ei, bucurându-se foarte de câstigarea celui cautat, n-au voit sa se odihneasca, ci îndata voind sa duca înapoi la locul lor comoara cea aflata, se sârguiau sa plece mai degraba în cale si staruiau cu multa rugaminte ca sfântul sa mearga îndata cu ei.

    Deci, plecându-se ziua spre noapte, au luat pe Sfântul Vasian si s-au întors la locul lor. Si apropiindu-se de cetatea Lavdiei, toata cetatea a iesit cu multa bucurie si cu veselie întru întâmpinarea pastorului celui daruit de Dumnezeu. Si era în popor un barbat vestit, slabanogit de boala de mult timp, încât nici nu putea vorbi cu gura, fiind ca si un mut, pentru ca boala îi luase limba. Si înghesuindu-se poporul spre sarutarea sfântului si acel slabanog apropiindu-se cu mare osteneala, a sarutat sfânta dreapta a placutului lui Dumnezeu si îndata s-a facut sanatos cu tot trupul si limba lui a început a grai mai bine ca întâi, preamarind pe Dumnezeu. Si tot poporul s-a bucurat ca Dumnezeu le-a dat un pastor ca acesta, sfânt si facator de minuni. Iar la hirotonia în arhiereu a Sfântului Vasian, a venit în cetatea Lavdiei si Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, si Ursul, episcopul Ravenei, cel mai sus pomenit, rudenia sfântului.

    Deci Vasian, barbatul ales de Dumnezeu, a fost sfintit la episcopie în ziua întâia a lunii ianuarie, facându-se mare bucurie si dantuire în toata cetatea. Iar Sfântul Vasian, luând scaunul sau, a început a-si îndrepta turma sa cu cuvântul si cu lucrul, învatând si facându-se pilda prin viata sa cea îmbunatatita. Si a câstigat catre Sfântul Ambrozie mare dragoste întru Duhul Sfânt, asemenea si Sfântul Ambrozie arata catre dânsul iubire duhovniceasca si adeseori se cercetau unul pe altul cu scrisori.

    Dupa câtva timp, Vasian, arhiereul lui Hristos, a zidit înaintea cetatii dinspre rasarit o biserica aleasa în numele Sfintilor Apostoli, la a carei sfintire a chemat cu rugaminte de iubire si pe Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, si pe Felix al Comanii; pentru ca Ursul, episcopul Ravenei, se odihnea acum întru Domnul. Si pe când acesti trei arhierei sfinteau aceasta biserica împreuna, în mijlocul poporului ce se adunase la acea sfintire bisericeasca era si o copila îndracita prin a carei gura diavolul striga cu mare glas, zicând: „O, barbatii lui Dumnezeu, pentru ce v-ati sculat cu nedreptate si voi trei v-ati înarmat cu arma cea mai nesuferita asupra mea? Oare putin va este voua ca ne-ati luat puterea de a vatama pe cineva? Ci ne izgoniti si din aceea peste care luasem stapânire. Deci de ma izgoniti pe mine de aici, voi lua pe doi sau pe mai multi cu mine si voi trece în alt loc, unde voi nu veti veni".

    Iar ierarhii lui Hristos auzind acel racnet diavolesc, si-au plecat genunchii înaintea Domnului la rugaciune. Si dupa ce s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul, diavolul nesuferind puterile rugaciunilor lor, a aruncat pe copila jos, fugind cu mare tipat. Iar arhiereii, apro-piindu-se de copila, au ridicat-o de la pamânt sanatoasa si au dat-o parintilor, poruncindu-le ca totdeauna sa dea multumire lui Dumnezeu, pentru ca fata a scapat de muncirea diavoleasca. Iar dupa sfintirea bisericii, s-au ospatat întru slava lui Dumnezeu, cu hrana cea trupeasca si duhovniceasca, vorbind între ei cele folositoare. Si dupa destule vorbe cu iubire si cu prietenie între arhiereii cei ce venisera, a plecat fiecare întru ale sale, Sfântul Vasian petrecându-i cu cinste.

    Si sosind vremea secerisului, un copil oarecare dintre cei ce secerau, adunând snopi, a fost muscat de un sarpe si a murit. Iar parintii lui tânguindu-se cu nemângâiere dupa el, l-au adus sa-1 îngroape în biserica Sfintilor Apostoli cea zidita de arhiereul Vasian, unde s-a întâmplat sa fie si el în acea vreme, pentru ca adeseori venea la biserica aceea, savârsind slujbele lui Dumnezeu. Si cântându-se în biserica cântarea cea obisnuita, glasul plângerii parintilor celor ce se tânguiau dupa copil covârsea glasurile cântaretilor.

    Deci arhiereului lui Dumnezeu fiindu-i jale de cei ce plângeau, a poruncit ca toti sa iasa afara din biserica. Si ramânând el singur înauntru, a îngenuncheat la pamânt si s-a aruncat înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi, rugându-1 ca sa porunceasca sa se întoarca în trup sufletul copilului. Pentru aceasta rugându-se el cu dinadinsul Domnului, trupul mortului a început a se misca; mai întâi încetisor si dupa aceea mai mult, fiindca sufletul lui se întorsese într-însul. Si sculându-se sfântul de la rugaciune, a poruncit copilului sa se scoale, luându-1 de mâna, iar copilul, desteptându-se ca din somn, si-a deschis ochii si a început a chema pe maica sa. Iar cei ce erau afara din biserica, parintii si poporul, auzind glasul copilului, îndata au deschis usile, nesuferind mai mult de bucurie a sta afara, si au intrat repede înauntru. Si vazând pe copil înviat din morti, s-au minunat foarte si s-au înspaimântat; deci, cazând cu bucurie la picioarele sfântului, îi sarutau mâinile si hainele lui. Iar Sfântul Vasian, dând multumire Atotputernicului Dumnezeu, a vorbit poporului multe cuvinte folositoare, eliberându-1 în pace.

    Apoi dupa câtiva ani, arhiereul lui Hristos Ambrozie, episcopul Mediolanului, s-a îmbolnavit de moarte; iar Vasian, arhiereul lui Dumnezeu, auzind de boala lui, s-a dus degraba la Mediolan ca sa cerceteze pe cel bolnav, pe prietenul si iubitul sau parinte întru Sfântul Duh. Deci, vazându-1 pe acela zacând pe patul durerii, a sezut aproape de el, mângâindu-1 si întarindu-1 cu nadejdea lui Hristos, slujindu-i si rugându-se pentru el. Deci i s-a facut Sfântului Ambrozie o vedenie: i se parea ca vede pe Domnul nostru Iisus Hristos venind la el, zâmbind cu dragoste si aratându-i fata Sa cea luminoasa.

    Aceasta vedenie a spus-o Sfântul Ambrozie Sfântului Vasian, care sedea lânga el; iar Vasian, cunoscând ca i se apropiase Sfântului Ambrozie ceasul sfârsitului, a plâns si s-a bucurat. Se bucura ca sfântul barbat se duce la Hristos, Care-1 chema la odihna, si plângea pentru ca, în aceasta viata vremelnica, se lipseste de iubitul sau prieten; însa avea nadejde neîndoita ca va fi iarasi împreuna cu el si se vor vedea în ceata ierarhilor lui Hristos.

    Si mutându-se Sfântul Ambrozie, a plâns dupa el Sfântul Vasian si toata cetatea Mediolanului, si sfântul lui trup a fost îngropat cu cinste. Iar dupa îngropare, Sfântul Vasian întorcându-se la cetatea sa, facea pomenire si aducea jertfe fara sânge pentru Sfântul Ambrozie, desi stia bine ca sufletul lui este rânduit în ceata sfintilor. Caci nu este fara de folos a aduce rugaciuni si jertfe pentru sfinti, de vreme ce rugaciunea cea pentru sfântul, de nu are ca sa-i mijloceasca ceva aceluia, apoi se întoarce în sânul celui ce se roaga, precum zice David: Rugaciunea mea se va întoarce în sânul meu.

    Iar dupa ce a trecut vreme îndelungata, iarasi s-a întâmplat Sfântului Vasian de a mers la Mediolan, chemat fiind pentru oarecare trebuinte bisericesti. Iar pe când intra în cetate, a vazut într-un târg un împartitor care, punând marfa în cumpene, o împartea. Si era acel împartitor nedrept, înselând pe multi cu viclesug, si astfel îsi agonisea avere nedreapta. Deci sfântul a vazut pe diavolul în chip de arap mic, sezând deasupra unei parti si apasând cumpana pe care nedreptul împartitor o chivernisea spre apasare si spre tragere cu viclesug. Si a întrebat arhiereul pe cei ce erau lânga el, daca vad vreun lucru neobisnuit. Iar ei au spus ca nu vad nimic de acest fel. Atunci sfântul s-a rugat sa li se deschida ochii si celorlalti, ca sa vada si ei ceea ce vedea el; deci s-au deschis ochii sufletesti ai preotului Clement si ai lui Elvonie diaconul. Si aceia au vazut ce vedea si arhiereul lui Dumnezeu, adica un arap mic sezând pe o cumpana si facând placerea cumpanitorului.

    Atunci ei au spus sfântului ceea ce vedeau si cum ca sunt adevarate cuvintele lui David: Mincinosi sunt fiii oamenilor în cumpene. Deci sfântul, chemând pe împartitor, 1-a întrebat: „Care parte este nedreapta de trage si înseala pe negutatori?" Iar masura­torul zicea ca nici una nu face nedreptate, si se jura pe sine, ca pe toate le masoara cu dreptate. Apoi sfântul, aratând pe arapul iadului pe cumpana lui, i-a zis: „Acela îndata va intra acum în tine, îti va sfarâma trupul tau, iar sufletul tau îl va smulge cumplit din tine". Atunci acel nedrept împartitor, umplându-se de spaima si de cutre­mur, a cazut cu pocainta la picioarele sfântului, fagaduind ca va înceta de la nedreptati. Iar sfântul, învatându-1 din cuvintele lui Dumnezeu, i-a poruncit ca pe toate cele dobândite cu nedreptate sa le împarta la saraci si, rugându-se, a izgonit diavolul din cumpana aceea si s-a dus în calea sa.

    Deci, întorcându-se iarasi în cetatea sa, placutul lui Dumnezeu, Vasian, facea cuvenitele fapte placute lui Dumnezeu si se îngrijea pentru pastorie. Si petrecând pe scaunul sau cel pastoresc treizeci si cinci de ani, când avea nouazeci de ani de la nasterea sa a trecut la Domnul, Caruia i-a slujit cu credinta si întru adevar. Si au îngropat oile pe pastorul lor cu cinste în biserica Sfintilor Apostoli, cea zidita de el, multe lacrimi varsând pentru lipsirea unui parinte ca acesta. Sfârsitul lui a fost pe vremea când la Apus împaratea Onorie, iar la Rasarit Teodosie, care era fiul lui Arcadie. Si precum a fost în viata lui facator de minuni, tot astfel si dupa sfârsitul lui facea minuni; caci din mormântul lui se dadeau cu minune tamaduiri bolnavilor, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.