”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
vineri, 30 mai 2014
Inaltarea Domnului - Poezie crestina scrisa de Neli Mihail,prietena bisericii noastre.
Inaltarea
Domnului
de Neli Mihail
In lumina
necreata,
De pe
muntele Maslin
S-a-Naltat
direct la Tatal
Ca scris
era in Scripturi.
Zile
patruzeci la numar
Au trecut
cand Iisus,
De la
Invierea Sa
In Cer cu
cei Sfinti S-a dus.
Pe Apostoli
i-a lasat
Pe pamant,
mirati, plangand..
Rostind
toti spre-al lor Stapan..
-Cum ne
lasi, Doamne, acum?!
_Eu sunt Calea, Adevarul,
Viata si Lumina
voastra,
Nu mai
plangeti,
Caci de
sus, Duh trimit asupra voastra.
Duceti-va-n
lumea-ntreaga
Si Cuvantul
Meu sa-l dati
Tuturor ce
vor s-auda
Si sa fiti
cu-acestia frati!
Înălţarea Domnului, înălţarea firii omeneşti la cer - „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele...“ , Pomenirea Eroilor Neamului - 29 mai
"Hristos s-a înălţat!"
Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.
ACATISTUL
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/05/acatistul-inaltarii-domnului-24-mai.html
Între Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii. Treptat, ucenicii au fost vindecaţi de necunoaştere şi necredinţă şi au fost deplin încredinţaţi că Hristos Cel Înviat din morţi nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit şi îngropat. În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălţat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca "făgăduinţa Tatălui", moment când "se vor îmbrăca cu putere de sus".
Luca oferă două cronologii diferite ale Înălţării
Înălţarea Domnului este relatată de două ori de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale şi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la acelaşi eveniment, în cele două naraţiuni ale sale face nişte diferenţe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca aşază, din punct de vedere cronologic, Înălţarea Domnului la sfârşitul zilei Învierii, a primei zile a Paştilor. Evanghelistul spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi,
i-a încredinţat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: "Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am…". Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania şi, "ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer". Tot Evanghelistul Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu". În această ultimă relatare avem exprimată învăţătura adoptată şi mărturisită de Biserică. Înălţarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paşti, când Domnul, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe apostoli de realitatea Învierii. Această aparentă contrazicere a Sfântului Luca, care în două scrieri biblice acceptate ca normative de Biserică, oferă două cronologii ale Înălţării Domnului este prezentată şi de părintele profesor Constantin Preda în ultima carte a sa. Pentru a înţelege intenţia Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile şi celelalte cărţi biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric şi material. Cu alte cuvinte, Biblia nu oferă răspuns la întrebarea câţi paşi sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos. În Evanghelia sa, Luca leagă foarte mult Învierea de Înălţare, le apropie până acolo încât le aşază în aceeaşi zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente. Pentru Luca, Înălţarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte şi înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în acelaşi timp cu Învierea din morţi, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiţie eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii. Conform acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Luca aşază în Evanghelia sa Învierea şi Înălţarea în aceeaşi zi. În cartea Faptele Apostolilor, Luca spune că Domnul s-a înălţat la cer după 40 de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii şi propovăduitori ai ei în lume, funcţie care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a Învierii Sale. Nu înseamnă că apostolii şi ucenicii au căpătat o cunoaştere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin şi direct, au făcut experienţa Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia apostolilor despre Domnul Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.
Schimbarea modului în care Hristos este prezent
Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume. Mântuitorul se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt. Hristos Domnul, conform cuvintelor sale "iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului", nu s-a despărţit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezenţă lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat. Teologia Ortodoxă mărturiseşte că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Hristos în Biserică şi în fiecare membru al ei. Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârşitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine şi vin pentru a deveni Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile", spune că Domnul Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava şi măreţia Sa dumnezeiască. Mântuitorul Înviat este acelaşi cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârşitul veacurilor, plin de putere şi de slavă, de aceea icoana Înălţării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: "Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer".
Părintele Dumitru Stăniloae spune că Înălţarea a însemnat şi înălţarea firii omeneşti la cer, căci Hristos este Unul din Treime şi ca Om: "Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Hristos la cer nu putem şti. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ".
Pomenirea Eroilor Neamului
În Biserica Ortodoxă Română, s-a rânduit ca de praznicul Înălţării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor şi a ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă sau în diferite situaţii pentru apărarea credinţei ortodoxe, a patriei străbune şi a demnităţii neamului românesc. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: "Iată Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc şi iarăşi voi veni şi vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt şi Eu", Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiţi şi în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru fraţii lor de neam şi de credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălţarea Domnului se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevăraţi eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credinţa în Hristos pe timpul cumplitelor persecuţii dezlănţuite împotriva Bisericii creştine.
miercuri, 28 mai 2014
Filmulete din Duminica Orbului din nastere - a VI-a dupa Pasti - Vindecarea orbului din nastere - A treia aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul 25 mai
Intrebarea apostolilor cu privire la pacatele orbului este fara sens, daca tinem seama ca acesta nu vazuse niciodata. Daca orbirea ar fi fost cauzata de propriile pacate, atunci acestea ar fi trebuit savarsite inainte de nasterea sa, deci intr-o alta viata. Ori credinta in reincarnare este straina de invatatura Bisericii.
Referitor la pacatele parintilor, exista credinta ca noi le mostenim, o credinta care nu este conforma cu Sfanta Scriptura. Cei care impartasesc o astfel de credinta ajung sa afirme ca un copil se naste cu un anumit handicap din cauza pacatelor parintilor. Ce trebuie sa le spunem acestor persoane? Ca dupa cum nu mostenim vina lui Adam, tot astfel, nu mostenim nici pacatele parintilor. Dar dupa cum orice om vine la existenta cu o natura omeneasca imbolnavita din cauza caderii in pacat a lui Adam si Evei (nu poate scapa de moarte), tot asa parintii pot transmite copiilor inclinatii spre patimi, dar in niciun caz pacatele lor personale.
Din Evanghelie aflam ca Mantuitorul le-a raspuns: "Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ca sa se nasca orb, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu in el" (In 9, 3). De aici reiese ca sunt evenimente in istorie, in viata noastra, care au ca scop descoperirea prezentei si lucrarii lui Dumnezeu.
Pe unii nu-i multumeste un astfel de raspuns, ba chiar ajung sa vada in ele o neputina a lui Dumnezeu. Afirma ca daca Dumnezeu ar fi fost atotputernic, nu ar fi ingaduit ca un om sa se nasca orb. Si-ar fi aratat puterea lucrarii Sale in alt chip. E adevarat ca Dumnezeu ar fi putut sa faca si acest lucru, ca doar prin puterea Sa, Marea Rosie a fost despartita in vremea lui Moise. Dar si in astfel de cazuri, omul despartit de Dumnezeu, ar fi gasit semnelor minunate explicatii logice, le-ar fi inclus in categoria fenomenelor naturale.
Dupa cum fariseii nu pun intrebari celui orb si parintilor acestuia pentru a se convinge de interventia minunata a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot asa si noi, nu incetam sa cerem explicatii despre existenta si lucrarea Sa, nu pentru a crede in El, ci pentru a-L respinge. E bine sa retinem ca fariseii, invatatii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Il socotesc om pacatos, in vreme ce orbul vindecat spune: "Daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca fiind orb, acum vad" (Ioan 9, 25).
Amintim ca Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.
Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.
Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.
In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
vineri, 23 mai 2014
Despre aceea că nu trebuie să întristăm Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu – „Să nu întristaţi Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4: 30).
Duhul lui Dumnezeu Se întristează de fiecare păcat al nostru. Să îndepărtăm de la noi tot păcatul, iar Duhul lui Dumnezeu Se va bucura iar prin El ne vom bucura şi noi.
Atunci când în casele noastre adăpostim vreun oaspete important noi ne străduim să facem toate cele care îi sunt plăcute oaspetelui nostru. Dar ce oaspete poate fi oare mai mare decât Duhul Sfânt al lui Dumnezeu?
Deci, dacă El este cel mai mare şi mai dorit Oaspete al casei sufletului nostru, atunci eforturile cele mai mari ale vieţii noastre trebuie să fie investite în a-I plăcea Lui. Şi ştim cu ce ne facem plăcuţi Duhului lui Dumnezeu: cu aceleaşi lucruri cu care ne facem plăcuţi Stăpânului Hristos însuşi: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (loan 14: 15).
Apostolul recomandă cu insistenţă: „Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 14: 32). Dacă suntem buni, dacă suntem milostivi, dacă iertăm unul altuia, prin acestea plăcem Duhului lui Dumnezeu, pre Carele Il avem Oaspete în casa inimilor noastre. Atunci Duhul lui Dumnezeu Se bucură întru noi, şi întreaga noastră făptură se cutremură cu o anume bucurie negrăită. O, fraţilor, să avem grijă ca nu cumva să-L întristăm pe Oaspetele nostru Cel Preaînalt, Carele a venit la noi cu cele mai mari daruri.Prin urmare, cel care păzeşte poruncile lui Hristos are dragoste faţă de Fiul şi faţă de Duhul Sfânt. Cel care place Fiului, păzindu-I poruncile, acela place şi Tatălui şi Duhului Sfânt.
O, Stăpâne Doamne Duhule Sfinte, iartă-ne nouă negrija noastră faţă de înălţimea Ta nemuritoare şi nu ne lăsa fără Tine, deşerţi şi nevrednici. Căci Ţie îţi aducem slavă şi mulţumire în veci, Amin!
Cugetare Omul duhovnicesc interpretează toate lucrurile şi toate fenomenele naturale într-un mod duhovnicesc şi simbolic, trăgând învăţăminte duhovniceşti pentru sufletul său din toate lucrurile şi întâmplările.
Odată au venit nişte fraţi la Sfântul loan cel Pitic şi au început să-i povestească cum o ploaie grozavă a udat palmierii lor, care au început să dea mlădiţe noi spre bucuria lor, căci de acum vor avea din belşug pentru lucrul mâinilor. Sfântul loan s-a gândit un pic şi a zis: „Aşa şi Duhul Sfânt intră în inimile sfinţilor, astfel încât ei să se înnoiască şi să rodească mlădiţele noi ale fricii de Domnul”.
Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei 23 Mai
Acest sfânt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cereşti, tot astfel şi viaţa lui a fost îngerească, de vreme ce şi-a luat asupră-şi curăţia cea feciorească şi celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din braţele maicii sale şi s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Prea sfinţitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amândoi la o mănăstire ce era zidită lângă gura Mării Euxinului, unde, întru ostenelile monahiceşti nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune şi au câştigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor.
Odată, pe vremea secerişului, fiind arşiţă mare şi neavând apă, şi slăbind de multă sete, s-au rugat lui Dumnezeu şi un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea de demult care s-a făcut în pustie, când Dumnezeu a scos apă din piatră poporului Israel cel însetat; şi cu alta, când Samson, murind de sete, a izvorât izvor de apă vie din osul cel uscat al fălcii asinului. După aceasta, strălucind viaţa cea îmbunătăţită a acestor cuvioşi părinţi ca o rază de stea, prea sfinţitul patriarh Tarasie i-a judecat pe ei a fi vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact 1-a pus mitropolit în Nicomidia; iar pe Sfântul Mihail, sfinţindu-1 episcop, 1-a trimis în Sinad. Şi păştea bine turma lui Hristos cu cuvântul şi cu chipul vieţii sale.
Apoi Preasfinţitul Tarasie ducându-se din viaţa aceasta, iar după dânsul venind Nichifor ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, iarăşi s-a ridicat viforul eresului luptărilor împotriva sfintelor icoane, care acum era blestemat de al şaptelea sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi. Aceasta s-a făcut fiindcă răucredinciosul împărat Leon Armeanul, vătămându-se de acel eres, a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli şi lepădându-le; iar pe cei ce se închinau lor, muncindu-i şi pierzându-i în multe feluri de chinuri. Şi a izgonit pe prea sfinţitul patriarh Nichifor şi pe ceilalţi arhierei dreptcredincioşi de la scaunele lor; iar în locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gând cu el; şi se vedea atunci urâciunea pustiirii şezând la locurile cele mai de cinste.
Atunci Sfântul Mihail s-a arătat că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al relei credinţe a ereticilor. Pentru că, întărindu-se şi înţelepţindu-se de darul Sfântului Duh, toată ura potrivnicilor lui Dumnezeu a împilat-o şi a astupat gurile ereticilor care huleau închipuirile cele dumnezeieşti. Iar împăratul Leon cel cu nume de fiară, nesuferind limba lui cea aspră, care certa cu •îndrăzneală rătăcirea ereticilor, a pus înainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecăţii celei nedrepte. Iar Sfântul Mihail, netemându-se de îngrozire, nici slăbind cu mintea, a strigat cu glas mare: „Cinstesc sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos şi a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, şi a celorlalţi sfinţi, şi mă închin lor; iar de porunca ta nu mă îngrijesc şi întru nimic o socotesc". Iar Leon fiind înfruntat, s-a umplut de mânia cea de fiară şi a osândit pe mărturisitorul lui Hristos la izgonire. Deci Sfântul Mihail a răbdat multe şi amare mâhniri şi necazuri, fiind gonit din loc în loc, până ce a ajuns în lărgimea cerească şi a câştigat odihna cea veşnică. Astfel săvârşindu-şi alergarea cea bună, s-a împodobit cu îndoită cunună şi s-a adăugat lângă arhierei, ca un arhiereu, lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.
Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Mucenic Mihail
Reaua regină pe Mihail îl acuză
Că mahomedana credinţă a lepădat.
Monahului regele străină propunere-i face:
Cum că fiu al său îl va numi,
De islamul va îmbrăţişa,
Şi capul precum musulmanii-şi va rade.
Monahului inima îi arde în rugăciune
Iar sultanului îi zîmbeşte liniştit:
„Oare crezi, împărate, că decît mine mai tare eşti?
Află că moartea mie o nouă viaţă îmi este.
Sufletului meu de-astă lume nu-i pasă.
Iată, eu ţie trei lucruri îţi propun:
Fie te botează cu Crucea adevăraţilor credincioşi,
Ori ucide-mă cu sabia ta setoasă de sînge,
Ori slobozeşte-mă către al meu părinte duhovnicesc,
La mînăstirea mea să mă pot întoarce. “
Regele precum fiara se-nfurie:
El capul sfântului îl taie
Cu o lovitură de iatagan.
Îngerii sfintul său suflet îl iau
Şi către împărăţia lui Hirstos îl poartă.
EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-23 VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI
Evanghelia de la Ioan (X, 17-28) |
 is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: de aceea Mă iubeşte Tatăl, că Eu viaţa Mi-o pun, pentru ca iarăşi s'o iau. Nimeni n'o ia de la Mine, ci Eu Însumi o pun. Putere am ca s'o pun şi putere am ca iarăşi s'o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu“. Dezbinare s'a făcut iar între Iudei din pricina acestor cuvinte. Şi mulţi dintre ei ziceau: „Are demon şi e nebun; de ce-l ascultaţi?...“. Alţii ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Poate cumva un demon să deschidă ochii orbilor?...“. Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului; şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci Iudeii L-au împresurat şi-I ziceau: „Până când o să scoţi sufletul din noi? Dacă tu eşti Hristosul, spune-ne-o de-a dreptul!“ Iisus le-a răspuns: „Eu v'am spus, dar voi nu credeţi. Lucrurile pe care Eu le fac în numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că voi nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele glasul Meu îl ascultă, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele'n veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. |
joi, 22 mai 2014
Să luăm aminte la harul Sfântului Duh Dumnezeu de la Taina Sfântului Botez:
- La cum curăţeşte El omul de păcatul strămoşesc;
- La cum aduce El omul în comuniune cu libertatea lui Hristos.
Cugetare Cum de a putut să postească Moise timp de patruzeci de zile? Cum au putut nevoitorii din mânăstiri şi pustiuri să trăiască până la adânci bătrâneţi înfrânându-se pururi de la mâncare şi băutură?
Omului trupesc care nu cunoaşte nimic din viaţa duhovnicească, aceste lucruri îi rămân cu neputinţă şi de necrezut. Lucrurile acestea nici nu i se pot demonstra, pentru că ele pot fi înţelese doar prin experienţa vieţii.
Când chinuitorii 1-au lipsit pe Sfântul Mucenic Vasilisc timp de trei zile întregi de mâncare şi de băutură, iar în a patra i-au oferit să mănânce, el a refuzat, zicând că nu îi este foame. „Eu m-am îndestulat cu hrană cerească,” a zis el, „iar din aceasta pământească acum nu mai voiesc. Voi vă hrăniţi cu pâine stricăcioasă, dar mie pâine cerească îmi este cuvântul lui Dumnezeu, care mă hrăneşte; pe voi vă bucură băutura de vin, pe când pe mine harul Duhului Sfânt; pe voi vă satură cărnurile, iar pe mine postirea; pe voi aurul vă îmbogăţeşte, iar pe mine dragostea lui Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine faptele bune; voi sunteţi fericiţi când râdeţi mult, iar eu când vine la mine Duhul, în rugăciune”.
Iată fraţilor, bărbat întru care se adevereşte cuvântul Domnului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4: 4).
Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, apărători ai Sfintei Treimi / 22 mai
La 22 mai, Biserica face pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381. 150 de episcopi au poposit în perioada 1 mai-9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“. Arianismul - erezie ce nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu - deşi condamnat la Niceea, n-a putut fi anihilat, creând dificultăţi Bisericii timp de încă aproximativ 50 de ani. Când lucrurile păreau a se linişti, o nouă învăţătură greşită pătrundea în cercurile religioase. Este vorba de erezia pnevmatomahilor (termen grecesc alcătuit din cuvintele „Duh“ şi „luptă“), care nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul.
„Dacă pleci, iei cu tine Treimea!“
Împăratul Teodosie, înţelegând că luptele din interiorul Bisericii destabilizează imperiul, a intervenit în acele dispute, pentru a le pune capăt. Un prim pas a fost promulgarea unui edict decisiv pentru susţinerea Ortodoxiei niceene, semnat la 28 februarie 380 la reşedinţa imperială din Tesalonic şi reînnoit la Constantinopol la 10 ianuarie 381, în care accentua ideea că trebuie „să credem în Sfânta Treime, în dumnezeirea una a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, de slavă egală.“
Cei doi auguşti - Teodosie cel Mare, în Răsărit şi Graţian, în Apus - au aflat soluţia reinstaurării liniştii în imperiu prin exemplul împăratului „întocmai cu apostolii“, Constantin cel Mare: convocarea unui sinod general care să elimine ultimele rezistenţe ariene şi să combată erezia pnevmatomahă.
Răceala dintre episcopatul occidental şi cel oriental în urma disputelor ariene împiedica orice dialog eficient în cadrul sinodal. Astfel, cei doi împăraţi au decis să convoace sinoade separate în provinciile subordonate lor. Împăratul Graţian, sfătuit de Sfântul Ambrozie de Milan, pregătea convocarea unui sinod la Aquileea în toamna anului 381, care să întrunească pe episcopii occidentali şi illyrieni. Împăratul Teodosie cel Mare a convocat episcopatul răsăritean la Constantinopol, la începutul lunii mai, pentru a confirma învăţătura ortodoxă a Sinodului I Ecumenic şi a condamna erezia pnevmatomahă.
La 24 noiembrie 380, împăratul Teodosie cel Mare intra triumfal în Constantinopol, unde îşi stabilea reşedinţa imperială, iar la 27 noiembrie era întronizat ca episcop al capitalei Sfântul Grigorie de Nazianz. Păstorirea sa în eparhia constantinopolitană a fost una deosebit de grea, în special din cauza intrigilor unor ierarhi mânaţi de invidie. Aceste intrigi l-au făcut chiar să dorească să renunţe la scaunul arhieresc, însă a fost întors de popor, care, fascinat de cuvintele pline de înţelepciune ale vrednicului ierarh din amvonul Bisericii „Sfinţii Apostoli“, i-a spus: „Dacă pleci, iei cu tine Treimea!“.
Episcopul de Tomis - unul dintre ierarhii participanţi la Sinodul al II-lea Ecumenic
Dintre cei 150 de episcopi convocaţi, majoritatea erau răsăriteni, cu excepţia celor din dioceza Macedoniei, în frunte cu Ascholius al Tesalonicului. Acesta, aflându-se sub jurisdicţia Bisericii Romei, putea reprezenta în sinod pe papa Damasus. Ceilalţi episcopi illyrieni şi apuseni aveau să se întrunească în Sinodul de la Aquileea, în septembrie 381.
Printre ierarhii reprezentativi prezenţi la Sinodul al II-lea Ecumenic au fost: Meletie al Antiohiei, Timotei al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Diodor de Tars, Grigorie de Nyssa şi Petru de Sevasta (fraţii Sfântului Vasile cel Mare, †379), Amfilohie de Iconiu, Gerontius sau Terentius de Tomis - Constanţa în Sciţia Mică, Martyrius de Marcianopolis (Devna - Bulgaria). În fruntea lor, Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului şi preşedinte al sinodului după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz - probabil la 30 iunie - preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol. Lor li s-au adăugat 36 de episcopi pnevmatomahi, în frunte cu Eleusis de Cizic şi Marcian de Lampsac, pe care împăratul Teodosie şi Sfântul Grigorie sperau să-i câştige pentru Ortodoxie, încercare sortită, însă, cu eşec.
Lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic
În şedinţele sinodului au continuat reacţiile episcopilor care contestau canonicitatea instalării Sfântului Grigorie de Nazianz în scaunul constantinopolitan. Discuţiile teologice erau tergiversate de dispute personale, unii dintre episcopi fiind împărţiţi în tabere ce vizau interese proprii. Victimă a căzut însuşi Sfântul Grigorie de Nazianz, care s-a sacrificat pe sine pentru binele Bisericii, depunându-şi demisia şi întorcându-se la liniştea cetăţii sale.
În problemele de doctrină, însă, vocea sinodalilor a fost una, căzând întru totul de acord. În definiţia dogmatică a sinodului, mărturiseau deofiinţimea şi deosebirea Tatălui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfânt, pentru a combate pe pnevmatomahi, dar şi Întruparea desăvârşită a Fiului lui Dumnezeu, pentru a combate erezia lui Apolinarie.
Simbolul de credinţă de la Niceea se încheia prin cuvintele „Credem şi în Duhul Sfânt.“ La acestea, Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic au adăugat încă cinci articole de credinţă, stabilind învăţătura ortodoxă despre Sfântul Duh, despre Biserică, despre Sfânta Taină a Botezului, despre învierea morţilor şi viaţa veşnică.
Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Vasilisc / 22 mai
Troparul Sfântului Mucenic Vasilisc, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Cântare să înălţăm, popoare, minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a mântuit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I, că şi el striga: Să cântăm Ţie unuia Stăpânului.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenice mult pătimitorule, roagă-te lui Hristos împăratului, să mântuiască pe cei ce cu credinţă cinstesc această luminată a ta prăznuire şi să se facă părtaşi împărăţiei cerurilor.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Unindu-te cu toată dragostea lui Hristos, preafericite, ai defăimat trupul ca un lucru ce era să se strice, şi cu preavitejesc cuget ai suferit chinuri, arătat înfruntând înşelăciunea idolilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminându-te cu lumina Preasfântului Duh, ai trecut noaptea necunoştinţei, Sfinte Vasilisc şi cu strălucirile chinurilor te-ai arătat soare, luminând luminat toată zidirea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ghedeon mai înainte lână vedea pântecele tău cel preacurat care a primit roua cea cerească uscând marea nedumnezeirii şi adăpând cugetele cele topite de sete, Fecioară.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea celor...
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sângele chinuirii ai stins focul cel idolesc şi te îndulceşti de râul desfătării veselindu-te, mucenice.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Doimea pătimitorilor cea aleasă, lăsându-te pe tine mărturisitor Treimii, a venit către Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dezlegându-te de trup, chemi pe cei ce au pătimit împreună cu tine, mărturisind pe Domnul Hristos Împăratul tuturor, mult-pătimitorule Vasilisc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să te aflu pe tine, Preacurată, povăţuindu-mă, pururea către virtuţi şi îndreptându-mă către cărările pocăinţei.
Irmosul:
Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lucrând cu osteneală holda sufletului tău, mucenice, ai odrăslit spicul chinuirii însutit, care se păstrează în cămările cele cereşti.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Auzit-ai, preafericite, glas sfinţit, de sus chemându-te pe tine şi adeverindu-ţi sfârşitul chinuirii tale, pururea pomenite mucenice.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătând împotrivire întărită, mărite, ai răbdat fiind legat în lanţuri, rupând toată legătura înşelăciunii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mucenice Vasilisc, purtătorule de chinuri, cu venele dumnezeieştilor tale cuvinte ai sugrumat pe satana. Pentru care te-ai şi împodobit cu cununa biruinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel de o fiinţă cu Tatăl S-a arătat la toate asemenea cu oamenii, întrupându-Se din sângiurile Tale, precum bine ai voit, Preacurată.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne, izbăveşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alegând a te chinui după lege, ai ruşinat pe cei fără de lege cu puterea Duhului, de Dumnezeu cugetătorule mucenice.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umblând cu îndrăzneală pe calea muceniciei, ai sfărâmat boldurile războinicului, mărite mucenice Vasilisc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu piroane fiind pironite picioarele tale, cugetătorule de Dumnezeu, ai zdrobit de tot capul vrăjmaşului cel cu multe măiestrii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întru asemănarea trupului ai născut pe Domnul, cel mai presus de înţelegere şi de cuprindere, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduind pe Cel ce S-a înălţat pe Cruce, te-ai legat pe lemn uscat şi cu ploile rugăciunilor tale l-ai arătat verde şi odrăslit cu tot felul de frunze, spre întărirea credincioşilor şi spre lauda ostenelilor tale, Sfinte Vasilisc.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine cel ce erai dezlegat de grija trupească, fără dreptate te-au legat călcătorii de lege şi te-au pironit cu piroane de fier şi te-au trimis pe căi îndelungate, care sfinţeai cu sângele tău tot pământul, mult pătimitorule Mucenice Vasilisc
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Stând legat de lemn de coatele mâinilor, ţi-ai întraripat ochiul inimii tale către Dumnezeu, fericite, şi L-ai rugat pe Dânsul să izvorască izvor de apă vie, spre pomenirea ta cea prealăudată şi spre tămăduirea sufletelor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Vindecă zdruncinările ticălosului meu suflet şi patimile cele de mulţi ani, Fecioară, ca ceea ce negrăit ai născut pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi mă miluieşte pe mine cel ce mi-am pus nădejdile la tine, Preacurată.
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...
Întru răbdare tare şi ca un bărbat te-ai arătat şi întru minuni prea minunat, arătat purtând înainte numele lui Hristos, ai ruşinat pe chinuitor. Pentru aceasta te cinstim pe tine, Sfinte Vasilisc preacinstite, pururea strigând: Bucură-te frumuseţea cea luminoasă a mucenicilor.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au prefăcut, strigând: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai podoabă mucenicilor, ca unul ce locuieşti în locaşurile cele mai presus de lume, de trei ori fericite, potolindu-ne viforul cel lumesc prin rugăciunile tale, nouă celor ce cu dragoste te cinstim.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Casă Treimii te-ai arătat înţelepte, surpând chipurile şi capiştile idolilor şi cântând Stăpânului: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Datu-ţi-a ţie daruri Stăpânul, ca unuia ce tare ai pătimit, şi ai surpat măiestriile vrăjmaşului şi cu glas tocmit cântai: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată că a luat în pântece pe Dumnezeu Fecioara, de care marele Isaia a zis cu duhul, şi L-a născut, căruia îi cântăm: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cei ce s-au făcut cu harul...
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai biruitor tiranilor şi duhurilor vicleniei, mărite, neîncetat cântând Celui Ce te-a întărit pe tine: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-te lumii, Mucenice Vasilisc şi neabătut urmând Stăpânului Celui Ce suflă morţilor viaţă, cu bucurie ai cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu întărirea sufletului suferind chinurile trupului, de Dumnezeu cugetătorule şi dănţuind împreună cu dumnezeieştii îngeri, aduci laudă lui Dumnezeu şi strigi: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînăiţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai Preasfântă mai desfătată decât cerurile încăpând în pântecele tău pe Dumnezeu, Care a izbăvit din strâmtorarea cea rea pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cei ce s-au făcut cu harul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vetreala Crucii trecând viforul chinurilor, ai apucat la limanul cel prealin al împărăţiei, mucenice, şi ca un bun neguţător ai mântuit povara dreptei credinţe a lui Hristos Împăratului tuturor şi Dumnezeului nostru.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum odinioară a pogorât foc din cer Tezviteanul Ilie, asemenea ai pogorât, fericite, cu rugăciunea ta văpaia, prin care s-a ars capiştea idolilor şi s-au pârjolit chipurile demonilor, iar Dumnezeu Ziditorul S-a slăvit.
Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezlegatu-te-ai de trup, înţelepte, prin tăiere de sabie, primindu-te puterile cele cinstite; iar cu harul dumnezeiescului Duh, ai biruit duhurile vicleniei cele rele. Şi acum locuieşti întru împărăţiile cele de sus, purtând cunună, preafericite Vasilisc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pământul s-a sfinţit cu îngroparea ta şi cerul cu sufletul, de Dumnezeu însuflate şi îmbrăcându-te cu porfiră luminoasă din sângele tău, împărăteşti împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, pomenind totdeauna pe cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine, mucenice.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din fire eşti Dumnezeu, dar ai 
suferit să Te îmbraci cu omul, intrând în pântece preacurat, cu voia Ta, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta ştiind îndoite voirile Tale cele fireşti, pe Tine Te slăvim, fericind cu credinţă pe Maica Ta.
suferit să Te îmbraci cu omul, intrând în pântece preacurat, cu voia Ta, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta ştiind îndoite voirile Tale cele fireşti, pe Tine Te slăvim, fericind cu credinţă pe Maica Ta.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Acum cu bucurie stai înaintea Singurului Împărat, fiind împodobit sfinţit cu diademă luminoasă şi cu veşmânt vopsit din sângiurile tale şi îndumnezeit cu împărtăşire preacurată. Pentru aceasta astăzi săvârşind preasfântă pomenirea ta, pe tine te lăudăm.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)