Despre aceea că nu trebuie să întristăm Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu – „Să nu întristaţi Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4: 30).

Duhul lui Dumnezeu Se întristează de fiecare păcat al nostru. Să îndepărtăm de la noi tot păcatul, iar Duhul lui Dumnezeu Se va bucura iar prin El ne vom bucura şi noi.

Atunci când în casele noastre adăpostim vreun oaspete important noi ne străduim să facem toate cele care îi sunt plăcute oaspetelui nostru. Dar ce oaspete poate fi oare mai mare decât Duhul Sfânt al lui Dumnezeu?

Deci, dacă El este cel mai mare şi mai dorit Oaspete al casei sufletului nostru, atunci eforturile cele mai mari ale vieţii noastre trebuie să fie investite în a-I plăcea Lui. Şi ştim cu ce ne facem plăcuţi Duhului lui Dumnezeu: cu aceleaşi lucruri cu care ne facem plăcuţi Stăpânului Hristos însuşi: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (loan 14: 15).

Prin urmare, cel care păzeşte poruncile lui Hristos are dragoste faţă de Fiul şi faţă de Duhul Sfânt. Cel care place Fiului, păzindu-I poruncile, acela place şi Tatălui şi Duhului Sfânt.

 Apostolul recomandă cu insistenţă: „Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 14: 32). Dacă suntem buni, dacă suntem milostivi, dacă iertăm unul altuia, prin acestea plăcem Duhului lui Dumnezeu, pre Carele Il avem Oaspete în casa inimilor noastre. Atunci Duhul lui Dumnezeu Se bucură întru noi, şi întreaga noastră făptură se cutremură cu o anume bucurie negrăită. O, fraţilor, să avem grijă ca nu cumva să-L întristăm pe Oaspetele nostru Cel Preaînalt, Carele a venit la noi cu cele mai mari daruri.

O, Stăpâne Doamne Duhule Sfinte, iartă-ne nouă negrija noastră faţă de înălţimea Ta nemuritoare şi nu ne lăsa fără Tine, deşerţi şi nevrednici. Căci Ţie îţi aducem slavă şi mulţumire în veci, Amin!