Sf. Mc. Isidor; Sf. Cuv. Serapion sindonitul; Fericitul Isidor cel nebun pentru Hristos (Proloagele de la Ohrida) - 14 mai

Pomenirea Sfântului Mucenic Isidor

În timpul domniei lui Decius, acest Isidor a fost luat cu sila, din Insula Chios, în armatele împăratului.Isidor se lipise încă din copilărie de credinţa creştină, şi îşi petrecuse întreaga viaţă în postiri, rugăciuni şi fapte bune. Dar în armată aflîndu-se şi declarîndu-se el creştin, comandantul 1-a înşfăcat, i-a cerut explicaţii şi i-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Sfîntul atunci a zis: „Chiar şi dacă îmi vei ucide trupul, dar asupra sufletului meu nu ai nici o putere. Cu mine este Adevăratul Dumnezeu Cel Viu, lisus Hristos, Carele întru mine trăieşte acum şi după moartea mea. El este cu mine, iar eu întru Dînsul şi cu Dînsul rămîn, şi nu voi înceta nicicînd să mărturisesc Sfînt Numele Lui atîta vreme cît voi avea în mine suflare de viaţă.“. Mai întîi comandantul a poruncit ca Isidor să fie biciuit cu vine de bou, iar după aceea a pus să i se taie limba. Dar chiar fără limbă, Isidor, prin Duhul lui Dumnezeu, grăia limpede şi mărturisea Numele lui Hristos. Între timp a căzut pedeapsa lui Dumnezeu şi asupra comandantului, care deodată a amuţit cu desăvîrşire. La sfirşit, comandantul cel mut a făcut semn ca lui Isidor să i se taie capul. Isidor s-a bucurat auzind osînda. Lăudînd pre Dumnezeu, el a urcat eşafodul pe care i s-a tăiat capul la anul 251. Însoţitorul lui, Ammuna, i-a îngropat trupul cu cinste, apoi s-a încununat şi el cu cununa muceniciei.

Pomenirea Sfântului Preacuvios Serapion Sindonitul

Sindon însemnează „strai de bumbac.” Serapion acesta s-a numit „Sindonitul” deoarece nu îmbrăca peste trupul lui decît un singur strai de bumbac. El cu sine avea pururea Sfintele Scripturi. Serapion vieţuia ca o pasăre a cerului, neavînd nici acoperiş, nici griji, şi mergea din loc în loc. Pînă şi singurul lui strai de bumbac 1-a dăruit unui nevoiaş care îngheţa de frig, astfel încît Serapion a rămas complet gol. Cînd cineva 1-a întrebat: „Serapioane, cine te-a dezbrăcat?“, el a arătat către Simtă Scriptură ce o avea cu sine şi a zis: „Aceasta!” Pînă la urmă pînă şi Sfînta sa Scriptură a dăruit-o ca preţ de răscumpărare pentru un datornic, al cărui creditor îl ameninţa cu închiderea în temniţă din pricina datoriei. Odată, pe cînd se afla la Atena, el nu a gustat nimic timp de patru zile, căci nu putuse găsi nimic de mîncare, şi atunci a început să plîngă de foame. Cînd filozofii atenieni 1-au întrebat de ce plînge, Serapion a răspuns: „La trei am fost dator, pe doi i-am despăgubit, dar al treilea încă mă chinuieşte. Primul a fost pofta desfrînării, care m-a chinuit pe mine din tinereţele mele. Al doilea a fost iubirea de argint, iar al treilea este stomacul. Primii doi m-au lăsat în pace, dar acest al treilea încă mă chinuie.” Filozofii i-au dat un ban de aur cu care să se ducă şi să-şi cumpere pîine. Serapion s-a dus la un brutar, a luat de la el doar o singură pîine, i-a lăsat banul de aur şi a plecat. La vîrstă înaintată fiind, Serapion s-a înfăţişat cu pace înaintea Domnului Dumnezeu, în veacul al cincilea.

Pomenirea Fericitului Isidor cel nebun pentru Hristos

Acest Isidor a fost de neam germanic. Venind la Rostov, el a iubit din tot sufletul credinţa ortodoxă. El nu numai că s-a îmbrăcat cu Sfântul Botez al dreptei credinţe, mergînd la biserică şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, dar încă a luat asupra lui aspre nevoinţe monahiceşti, făcîndu-se nebun pentru Hristos. El mergea îmbrăcat numai în zdrenţe. Prefăcîndu-se nebun, el îşi petrecea ziua propovăduind oamenilor, iar noaptea rugîndu-se. El nopţile şi le trecea într-o colibă făcută din nuiele, pe care şi-o durase într-un teren mlăştinos. Mari şi minunate au fost minunile pe care acest sfînt al lui Dumnezeu le-a lucrat atît în timpul vieţii lui cît şi după moarte. Unui negustor, care fusese aruncat dintr-o corabie şi se îneca în mare, Isidor i s-a înfăţişat mergînd pe apă ca pe uscat, apucîndu-1 de mînă şi ducîndu-1 la uscat. Cînd slugile Cneazului de Rostov nu au voit să-i dea lui Isidor un pahar cu apă rece, aşa cum el ceruse, ci îl alungaseră de la uşă, atunci toate butiile de vin ale cneazului au secat pe dată. În ceasul în care Isidor a adormit somnul de veci în coliba lui, în paisprezece zile ale lunii mai din anul 1484, tot Rostovul s-a umplut de miros de bună mireasmă. Negustorul pe care Isidor îl scăpase de la moartea prin înec a ridicat în cinstea Fericitului Isidor o slăvită biserică, chiar pe locul în care el îşi clădise coliba lui.

Cântare de laudă la Fericitul Isidor cel nebun pentru Hristos

Fericitul Isidor cu sine s-a luptat

Pînă cînd patimile i s-au făcut ca şi crengile

Unui copac uscat.

Dar chiar şi un copac uscat sălaş se face

Albinelor ce îşi aduc acolo mierea.

Şi chiar şi din stînca uscată izbucneşte cîteodată apă.

Trupul fericitului de Duhul s-a covîrşit;

Iar inima lui îndulcitu-sa de mierea harului;

Trupul unui „ nebun ” fîntînă s-a făcut

Puterii lui Dumnezeu;

Iar în zdrenţe se ascundea comoară nepreţuită.

Marele Isidor zăcea pe gunoaie.

Pe străzi el strigase, sărind şi fugind,

Neavînd nici acoperiş, nici hrană, nici prieteni,

Ci pururi deasupră-i ochiul Făcătorului său.

El o pildă vie a fost oamenilor celor deşerţi;

Iar celor precum vitele de pămînt legaţi,

Le-a fost ca o mustrare.

Cuvîntul pildei vieţii lui a fost:

„Oamenilor, grijile voastre vă duc la pieire.

Omul fericit nu e cel care pe ale lui Dumnezeu le fură,

Ci e cel care pe însuşi Dumnezeu înlăuntru Il are sălăşluit.”