sâmbătă, 10 mai 2014

PREACUVIOSUL ISIHIE MĂRTURISITORUL - 10 mai

Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinilor şi era bărbat bun şi blând şi se purta potrivit cu numele. Rugându-se el lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc în care să slujească şi să fie bineplăcut Lui, i s-a descoperit să se ducă spre părţile mării, la muntele ce se zice Maion, unde a şi petrecut multă vreme. Apoi de acolo pogorându-se spre mare, şi făcând aproape casă de rugăciune sfântului Andrei şi restul vieţii petrecându-şi întru sihăstrie şi răbdare şi multe lucrări de minuni săvârşind, s-a mutat către Domnul.

PREACUVIOSUL ISIHIE MĂRTURISITORUL, cel ce prin icoana vieţuirii sale a mărturisit pe Cuvântul Care S-a arătat cu Trup pe pământ şi ne-a învăţat a urma cărările poruncilor Sale, cu mijlocirea sa cea fierbinte la scaunul Treimii să stingă toată aprinderea patimilor noastre.
Sfinte Isihie, cel ce cu nevoinţele sihăstriei te-ai încununat şi cu aripile rugăciunii ai zburat către lăcaşurile cereşti, nu ne uita pe noi, cei ce alergăm către sfântă mijlocirea ta.

TROPAR


Însetând după izvoarele Lumii ai aflat scăpare din deşertăciunile lumii,
Şi nevoindu-te cu râvnă în sihăstrie, te-ai izbăvit de lanţurile pătimirii,
Ca unul ce împreună cu îngerii salţi acum pe pajiştile înţelepciunii,
Sădeşte şi în inimile noastre spicele gândurilor curate ale iubirii.

Niciun comentariu: