Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungân-du-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit "Zilotul", adică râvnitor. Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, şi a fost unul din cei doisprezece Apostoli.
Iar după ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.
Dragostea Mirelui Hristos te-a răpit din cămara nunţii legiuite,
Şi mărturisind cu dor tainele Împărăţiei ai adus roade sfinţite,
Ca unul ce petreci cu îngerii la masa cea cerească a Înţelepciunii,
Roagă-te să ne izbăvim noi din viforul patimilor nerodirii.
Bucură-te, focul râvnei dumnezeieşti pecetluind iubirea curată,
Privelişte îngerească în care ni se înfăţişează lumina adevărată,
Pom duhovnicesc din care se culeg roadele Duhului,
Stindard al iubirii în adierea subţire a suflării Cuvântului,
Crin duhovnicesc împărtăşind mireasma îngerească,
Veselia cea tainică a prăznuirii la masa împărătească,
Apostol ce a urmat cărările jertfirii pentru Adevăr,
Purtarea gândurilor în corabia dumnezeiescului dor,
Cunună a Apostolilor din strălucirile de taină ale iubirii,
Chimval al Duhului bine viersuind tainele înţelepciunii,
Jertfă pecetluită de crucea cea izvorâtoare de viaţă veşnică,
Temelie a Cuvântului pe care s-au pus stâlpii de credinţă cucernică,
Luminarea întunericului inimilor cu lumina cea dumnezeiască,
Candelă a Cuvântului ce împărtăşeşte raze de lumină cerească,
Turn al credinţei din care se văd cărările brăzdate pe pământul inimii,
Nor duhovnicesc următor Soarelui dreptăţii, ce umple vasul rugăciunii,
Stea grabnic călătoare către taina cea necuprinsă în cuvinte,
Grădină a inimii din care răsare mireasma gândurilor smerite,
Testament al iubirii pecetluit cu sângele muceniciei,
Logodirea sufletului cu Mirele stăpânitor al veşniciei.
SFÂNTUL APOSTOL SIMON ZILOTUL, FOCUL DRAGOSTEI DUMNEZEIŞTI APRINS DE RAZA RÂVNEI CELEI IZVORÂTOARE DE CUNOŞTINŢĂ CEREASCĂ
În mijlocul Apostolilor ai strălucit ca o rază cântătoare a imnelor celor duhovniceşti,
Flacăra iubirii primind din mâna lui Hristos, inima ţi-ai urcat-o la cele cereşti.
Cuvintele tale purtătoare de lumină nevăzută au vestit pământului lucrarea Treimii,
Şi toate laturile zidirii le-ai îmbrăcat în veşmântul dulce-grăitor al adâncimii.
Sfinte Simon, cel insuflat de Dumnezeu, toate cărările le-ai curăţat de mrejele idolilor,
Şi păgânilor ai arătat Soarele gânditor purtându-se pe cerul cel necuprins al creştinilor.
Ochii cei întunecaţi ai celor neştiutori i-ai deschis cu roua Duhului izvorâtă din rugăciune,
Sufletele primitoare de adânca şi adevărata cunoştinţă le-ai logodit spre drum de nemurire.
Propovăduitor al teologiei înalte a iubirii, poartă pe care s-au scris cuvintele sfinţirii,
La ospăţul ceresc al Mirelui Hristos ai slujit cu bucurie celor însetaţi de cunoaşterea dăruirii.
Înconjurând marginile lumii ai adus pe toţi cei săraci şi neputincioşi în Casa Împărăţiei,
Ţarinile neroditoare ale păgânătăţii le-ai ars, răsărind făclii tainice ale veşniciei.
Cu nume de râvnă ai fost dăruit şi pentru aceasta Stăpânului toată viaţa ta o ai jertfit,
Râvnit-ai numele Celui Nenumit şi spre slăvirea Lui cu toată puterea te-ai pornit.
Vas din pietrele credinţei care ai purtat vinul Mirelui ca pe un izvor de minuni,
Cu râvna pururi fierbinte a dragostei îngereşti ai slujit cereştilor sfătuiri.
Focul râvnei tale a ajuns până în înaltul cerului, brăzdând chipul veşniciei,
În mii de lumini s-a împrăştiat aducând mântuirea altor stele ale Proniei.
Apostol al lui Hristos, însuţi Apostol al Apostolilor pe care i-ai adus în via Domnului,
Roade prealuminoase ai sfinţit şi paşii tăi purtaţi prin lume au adus bucurie omului.
Din izvorul desfătării ai luat comoara înţelepciunii în paharul îngeresc,
Şi le-ai dăruit lumina cunoştinţei răcoritoare celor ce te cinstesc.
Iar acum din înălţimea slavei Sfintei Treimi priveşti şi cu îngerii imne dumnezeieşti împleteşti,
Întinde-ne ancora rugăciunii şi din valurile furioase ale mării ispitelor scoate pe cei neputincioşi.
Frumuseţea cea dumnezeiască privind, inima ţi-ai făcut-o icoană a Treimii,
Ce în tot sufletul îţi trimitea raze şi pacea care învăluie toate darurile sfinţirii.
Îndulcindu-te de mângâierea bunătăţilor cereşti îndumnezeit cu totul te-ai arătat,
Şi din izvorul purtător al tainelor luminate ale cunoştinţei adevărate pe toţi i-ai adăpat.
Făcliile harului ai dăruit celor ce în tine şi-ai pus nădejdea de mijlocire,
Rugăciunea ta încărcată de milă şi iubire a bătut la uşa Stăpânului cu îndrăznire.
Ca un vultur te-ai purtat pe stâncile teologiei, urmărind cu gândul tainele Împărăţiei,
Focul cel curăţitor l-ai pogorât din cer şi pe păgâni i-ai slobozit de idolii necurăţiei.
Luceafăr al Soarelui Dreptăţii, cu raze ta tot pământul ai adus la Răsăritul Adevărului,
Stea a Lunii iubitoare, în marea amară a păgânătăţii ai răstignit idolii cunoştinţei întunericului.
Raza Duhului pogorându-se peste tine te-a sfinţit ca o făclie de veşnică pomenire,
Cu văpaia râvnei aprinzându-te, cetele neştiutoare de păgâni le-ai adus la mântuire.
Cuvântul cel fără de început te-a arătat pe tine altar al jertfei dumnezeieştilor cuvinte,
Razele luminilor ce izvorăsc din Soarele cunoştinţei sădesc în minţi perlele sfinte.
Basmele păgâneşti ai stricat şi în cartea inimii ai scris adevărul dogmelor cu litere de iubire,
Din vistieria darurilor tale ai umplut sufletele celor ce te cinstesc cu adâncă şi smerită dăruire.
Dănţuind în hora îngerească, de veşnica bucurie te-ai învrednicit însă cu inima petreci şi pe pământ,
Suferinţele noastre le mângâi cu dulceaţa din vasul harului, întărind zidurile sufletului prin neauzit cuvânt.
Sămânţă binecuvântată de mâna Împăratului, pom înfrumuseţat cu roadele iubirii,
Razele minunilor printre podoabe strălucesc, arătând slava nepătrunsă a înălţimii.
Picioarele vestitoare ale Evangheliei ţi-au luminat cărarea cea cerească,
Cu bucurie ai fost călăuzit de îngeri la luminoasa cetate împărătească.
Întru totul te-ai plecat voilor Învăţătorului, care comoara luminii în mintea ta a sădit-o,
Negura nedumnezeirii ai alungat-o cu glasul focului din tine, care degrab a topit-o.
Din somnul necunoştineţei ai trezit pe cei adormiţi de săgeţile vrăjmaşului,
Şi paharul Vieţii dăruindu-le, i-ai făcut părtaşi adâncului iubirii Împăratului.
Râvnit-ai patima şi moartea Stăpânului şi moştenitor slavei Lui te-ai făcut,
Ucenic preadevărat al Înţelepciunii, taina nepătrunsă a iubirii ai împlinit.
Pricinuitor al celei dintâi minuni a lui Hristos, însuţi ai fost sfinţit izvor de minuni,
Primul mire binecuvântat de Adevăratul Mire, rază din Soarele Sfintei Treimi.
Cel dintâi rugător al Maicii lui Dumnezeu, Poartă deschisă spre slava minunilor Ei,
Ca un fiu te-ai arătat mai dinainte, Celei ce a fost sfinţită ca Maică a neamurilor ce-i slujesc Ei.
Al Preasfintei Stăpâne lăudător, întâmpinând-o neîncetat cu razele cuvântului mulţumitor,
Pe Ceea Ce este Acoperământ cerului ai arătat-o Plinirea rugăciunii oricărui muritor.
Izvor de rugăciune deplin s-a arătat Fecioara, dăruindu-ţi o picătură ca dar de nuntă,
Şi covârşit de bucuria minunii, ai părăsit toate spre a urma Celui Ce dă plată prea multă.
În focul ostenelilor petrecând pe pământ, ai ajuns la odihnă lângă Preadulcele Mire,
Cununa stelelor iubirii ţi-a dăruit, lăudând înaintea Îngerilor a ta cerească pătimire,
De slava Sfintei Treimi îndulcindu-te, la Tronul Celui Preaînalt adu pentru noi tămâia rugăciunii,
În cartea cerească scrie şi numele celor nevrednici, ca să nu fim noi lepădaţi de la faţa Iubirii.
Cerând pace şi mare milă sufletelor noastre, roagă pe Cel Preamilostiv să dea iertare greşelilor,
Şi mintea noastră cea lesne alunecătoare în prăpastia răutăţii o luminează cu roua darurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu