Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei 23 Mai

Acest sfânt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cereşti, tot astfel şi viaţa lui a fost îngerească, de vreme ce şi-a luat asupră-şi curăţia cea feciorească şi celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din braţele maicii sale şi s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Prea sfinţitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amândoi la o mănăstire ce era zidită lângă gura Mării Euxinului, unde, întru ostenelile monahiceşti nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune şi au câştigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor.

Odată, pe vremea secerişului, fiind arşiţă mare şi neavând apă, şi slăbind de multă sete, s-au rugat lui Dumnezeu şi un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea de demult care s-a făcut în pustie, când Dumnezeu a scos apă din piatră poporului Israel cel însetat; şi cu alta, când Samson, murind de sete, a izvorât izvor de apă vie din osul cel uscat al fălcii asinului. După aceasta, strălucind viaţa cea îmbunătăţită a acestor cuvioşi părinţi ca o rază de stea, prea sfinţitul patriarh Tarasie i-a judecat pe ei a fi vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact 1-a pus mitropolit în Nicomidia; iar pe Sfântul Mihail, sfinţindu-1 episcop, 1-a trimis în Sinad. Şi păştea bine turma lui Hristos cu cuvântul şi cu chipul vieţii sale.

Apoi Preasfinţitul Tarasie ducându-se din viaţa aceasta, iar după dânsul venind Nichifor ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, iarăşi s-a ridicat viforul eresului luptărilor împotriva sfintelor icoane, care acum era blestemat de al şaptelea sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi. Aceasta s-a făcut fiindcă răucredinciosul împărat Leon Armeanul, vătămându-se de acel eres, a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli şi lepădându-le; iar pe cei ce se închinau lor, muncindu-i şi pierzându-i în multe feluri de chinuri. Şi a izgonit pe prea sfinţitul patriarh Nichifor şi pe ceilalţi arhierei dreptcredincioşi de la scaunele lor; iar în locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gând cu el; şi se vedea atunci urâciunea pustiirii şezând la locurile cele mai de cinste.

Atunci Sfântul Mihail s-a arătat că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al relei credinţe a ereticilor. Pentru că, întărindu-se şi înţelepţindu-se de darul Sfântului Duh, toată ura potrivnicilor lui Dumnezeu a împilat-o şi a astupat gurile ereticilor care huleau închipuirile cele dumnezeieşti. Iar împăratul Leon cel cu nume de fiară, nesuferind limba lui cea aspră, care certa cu •îndrăzneală rătăcirea ereticilor, a pus înainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecăţii celei nedrepte. Iar Sfântul Mihail, netemându-se de îngrozire, nici slăbind cu mintea, a strigat cu glas mare: „Cinstesc sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos şi a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, şi a celorlalţi sfinţi, şi mă închin lor; iar de porunca ta nu mă îngrijesc şi întru nimic o socotesc". Iar Leon fiind înfruntat, s-a umplut de mânia cea de fiară şi a osândit pe mărturi­sitorul lui Hristos la izgonire. Deci Sfântul Mihail a răbdat multe şi amare mâhniri şi necazuri, fiind gonit din loc în loc, până ce a ajuns în lărgimea cerească şi a câştigat odihna cea veşnică. Astfel săvârşindu-şi alergarea cea bună, s-a împodobit cu îndoită cunună şi s-a adăugat lângă arhierei, ca un arhiereu, lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Mucenic Mihail

Reaua regină pe Mihail îl acuză

Că mahomedana credinţă a lepădat.

Monahului regele străină propunere-i face:

Cum că fiu al său îl va numi,

De islamul va îmbrăţişa,

Şi capul precum musulmanii-şi va rade.

Monahului inima îi arde în rugăciune

Iar sultanului îi zîmbeşte liniştit:

„Oare crezi, împărate, că decît mine mai tare eşti?

Află că moartea mie o nouă viaţă îmi este.

Sufletului meu de-astă lume nu-i pasă.

Iată, eu ţie trei lucruri îţi propun:

Fie te botează cu Crucea adevăraţilor credincioşi,

Ori ucide-mă cu sabia ta setoasă de sînge,

Ori slobozeşte-mă către al meu părinte duhovnicesc,

La mînăstirea mea să mă pot întoarce. “

Regele precum fiara se-nfurie:

El capul sfântului îl taie

Cu o lovitură de iatagan.

Îngerii sfintul său suflet îl iau

Şi către împărăţia lui Hirstos îl poartă.