miercuri, 23 martie 2011

Pătimirea Sfîntului Mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă de ucenici ai săi(23 martie)


În cetatea ce se numeşte Neapole, care este în ţara Campaniei, a fost un bărbat cu numele Nicon, în rînduiala ostăşească, împodobit cu frumuseţe, vesel la faţă şi viteaz în războaie, dar cu credinţa elin, născut din tată elin şi învăţat la închinarea idolească. Însă maica sa era creştină şi îl sfătuia totdeauna spre cunoştinţa lui Hristos. Spunîndu-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama îi zicea: "Fiul meu iubit, de ţi se va întîmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întîmplă adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mîinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mîinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te va lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămîne nevătămat".
Odată s-a întîmplat că a ieşit din Roma oastea romană la război cu cea elinească. Iar Nicon, fiind unul din ostaşi, se afla în mijlocul vrăjmaşilor, în mare strîmtorare şi primejdie de moarte, pentru că vedea pe mulţi din tovarăşii săi ucişi şi acum aştepta să cadă şi el de sabia vrăjmaşilor săi. Atunci şi-a adus aminte de sfatul maicii sale şi, ridicîndu-şi ochii la cer şi suspinînd din adîncul ini-mii, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu mama care m-a născut".
Zicînd aceasta, a luat îndrăzneală şi, întinzînd cu bărbăţie spre vrăjmaşi dreapta sa cea înarmată cu suliţa, a ucis îndată ca la o sută şi optzeci de bărbaţi viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalţi i-a izgonit, şi nimeni n-a putut să-i stea împotrivă; aşa a lucrat într-însul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a preamărit pe Dumnezeu, zicînd: "Mare este Dumnezeul creştinilor, Cel ce, prin însemnarea Sfintei Cruci, a biruit şi izgonit pe vrăjmaşi". Şi s-au mirat cetele romanilor şi ale elinilor de Nicon, ostaşul lor, zicînd: "O, minune a rînduielii Celui de sus! Niciodată n-am văzut şi nici n-am auzit de un ostaş ca acesta, atît de viteaz în război şi nevoindu-se astfel precum vedem pe Nicon".
Iar după ce a liberat cetele, Nicon s-a întors la casa sa şi, lăudînd pe Dumnezeu, a spus maicii sale cîte a făcut Domnul cu dînsul în război, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maica sa, umplîndu-se de mare bucurie, a zis: "Mulţumesc Preasfîntului Tău nume, Doamne, Cel ce voieşti să se mîntuiască toţi oamenii şi la cunoştinţa adevărului să vină. Acum, Stăpîne, ascultă rugăciunea roabei Tale şi învredniceşte pe fiul meu de baia naşterii celei de a doua, cea dăruită nouă prin Botez spre iertarea păcatelor, şi învaţă-l să facă voia Ta ca, bineplăcînd Ţie, să cîştige de la Tine veşnicele bunătăţi făgăduite".
Deci a început Nicon a întreba pe maica sa, cum poate cineva să fie creştin desăvîrşit. Maica sa i-a răspuns: "Ţi se cade să posteşti patruzeci de zile şi de la preot creştin să te povăţuieşti la credinţa creştinească; după aceea, lepădîndu-te de satana şi de toate lucrurile lui şi crezînd în Hristos Dumnezeu, vei primi Sfîntul Botez. Numai aşa te vei face creştin adevărat şi rob al lui Hristos". Nicon a grăit atunci: "Viu este Domnul, că mai bine îmi este să fiu rob al Lui, decît închinător de idoli elinesc şi ostaş! Nu vreau mai mult să mă închin pietrelor, nici altei făpturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pămîntului, al mării şi al tuturor celor ce sînt într-însele".
Apoi, închinîndu-se pînă la pămînt mamei sale, a zis: "Maica mea, roagă-te pentru mine, robul tău, ca să-mi dea Dumnezeu înger bun, povăţuitor şi păzitor sufletului şi trupului meu, ca prin povăţuirea lui să găsesc vreun rob al lui Dumnezeu care m-ar învrednici Sfîntului Botez şi m-ar învăţa să fac voia lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, şi să fiu numărat împreună cu turma cea cuvîntătoare a lui Hristos. Căci, dacă rătăcirea elinească m-ar mai fi tras încă de la învăţătura ta, o, cinstita mea maică, şi nu m-ai fi povăţuit spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, puţin de nu mă făceam mîncare gheenei şi cădeam în muncă cu toţi cei ce nu ştiu pe Dumnezeu şi se muncesc în iad. Deci, roagă-te pentru mine, maica mea!" Şi, zicînd aceasta, se grăbea să iasă din casă.
Dar ea, apucîndu-l de mînă, l-a rugat cu jurămînt ca, după ce va cîştiga Sfîntul Botez, să se întoarcă la dînsa s-o îngroape, fiind bătrînă şi aşteptîndu-şi degrabă sfîrşitul.
Apoi, dîndu-i aur de ajuns pentru cale şi mai ales binecu-vîntarea sa de maică, rugîndu-se pentru dînsul, l-a lăsat să-şi caute un preot creştin; pentru că în acele vremi cumplite, fiind mare prigoană asupra creştinilor, toţi preoţii învăţători creştini erau ascunşi în pustietăţi şi prin munţi, şi era cu greu să găsească pe vreunul dintr-înşii ca să-l povăţuiască la creştineasca viaţă şi de la care să primească Sfîntul Botez.
Ieşind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul corăbiilor şi, găsind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar după plecarea sa, a fost în cetatea Neapole multă cercetare despre dînsul printre ostaşi, pentru vitejia lui cea mare arătată în război. Iar mai-marii cetăţii întrebînd pe maica lui Nicon, care era acasă, unde este fiul ei, ea le răspundea: "Nu ştiu unde s-a dus".
Iar Nicon, povăţuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insulă care se numea Hios şi, suindu-se într-un munte înalt, a petrecut opt zile în rugăciune, rugîndu-se lui Dumnezeu ca să-i arate în ce loc ar putea să afle vreun rob al Domnului, care să-i dea Sfîntul Botez cel dorit de el şi să-l înveţe tainele sfintei credinţe. Şi s-a arătat lui Nicon, noaptea în vedenie, îngerul lui Dumnezeu în chip de preot, dîndu-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, şi i-a poruncit să meargă la malul mării.
Mergînd a doua zi acolo, a găsit o corabie ce-l aştepta, pentru că acelaşi înger al Domnului s-a arătat corăbierilor, poruncindu-le să aştepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea să se coboare la dînşii. Deci, şezînd cu dînşii în corabie şi vîntul suflînd în ajutor, în două zile a ajuns la un munte ce se numea Ganos, în care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o mulţime de monahi, ascunzîndu-se de păgîni în timpul prigoanei; şi era acel episcop acolo, în mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu despre Nicon şi a ieşit împreună cu monahii săi la limanul corăbiilor şi, luînd pe Nicon, l-a dus în peştera sa şi învăţîndu-l, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi l-a împărtăşit cu Preacuratele lui Hristos Taine.
După primirea Sfîntului Botez, fericitul Nicon era în mînăstirea din peşteră, învăţînd dumnezeieştile cărţi şi la viaţa monahicească luînd aminte; apoi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blîndeţea sa. Unii din fraţi ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzîndu-i smerenia şi blîndeţea lui, postul şi înfrînarea, şederea de toată noaptea fără somn la cîntarea de psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste aprins, în postiri neasemănat, în învăţătura şi citirea cărţilor fără de saţ, în rugăciunile de noapte neslăbit şi în toate nevoinţele monahiceşti osîrdnic slujitor; iar toată viaţa lui fiind fără prihană, de mirare era tuturor fraţilor şi Sfîntului episcop Teodosie.
Astfel petrecînd fericitul Nicon în muntele acela trei ani, s-a arătat episcopului o dumnezeiască descoperire; pentru că îngerul Domnului, stînd în vis înaintea lui, i-a zis: "Mai înainte de a te duce din viaţa aceasta, pe Nicon, pe care l-ai îmbrăcat în chipul monahicesc, să-l pui episcop în locul tău şi turma ta să i-o încredinţezi lui. Apoi să-i porunceşti să se mute cu toţi fraţii în partea de miazăzi, în stăpînirea Siciliei, ca să nu piară aici monahii de sabia barbarilor, care peste puţin timp au să năvălească în locul acesta".
După vedenia aceea, Sfîntul Episcop Teodosie a făcut pe fericitul Nicon întîi diacon şi apoi preot; iar după aceasta l-a hirotonisit episcop şi, încredinţîndu-i monahii, o sută nouăzeci la număr, Teodosie s-a odihnit în Domnul. Deci cu cinste îngropîndu-l Sfîntul Nicon şi luînd pe toţi monahii, a intrat în corabie şi a plecat în insula Lesviei, unde, sosind lîngă cetatea Mitilene, a stat acolo două zile; apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, în douăzeci şi două de zile a ajuns în Italia şi a plecat la Neapole, patria sa, unde a aflat între cei vii pe fericita sa maică, care, văzîndu-l, cu lacrimi de bucurie a căzut pe grumajii lui, sărutîndu-l.
Închinîndu-se pînă la pămînt înaintea lui Dumnezeu, a zis: "Mulţumesc Preasfîntului Tău nume, Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu în rînduiala îngerească şi în vrednicie de episcop. Şi acum, Stăpîne al meu, auzi-mă pe mine, roaba Ta, şi primeşte sufletul meu în mîinile Tale!" O rugăciune ca aceasta săvîrşind acea fericită femeie, îndată şi-a dat Domnului duhul său în pace şi toţi cei ce au văzut aceasta, au preamărit pe Dumnezeu şi au îngropat-o, cîntînd psalmi cu cinste.
După ce a străbătut auzul în toată cetatea depre venirea lui Nicon, s-au înştiinţat unii din ostaşii care erau prieteni ai sfîntului. Aceia, mergînd la dînsul, se îndulceau de vederea feţei lui şi, luîndu-l la o parte, au zis către dînsul: "Te jurăm cu puterea cea de sus, să ne spui de unde îţi venea puterea şi vitejia aceea care o aveai în războaie. Din farmece sau din altă lucrare? Învaţă-ne, ca să putem şi noi să fim aşa". Grăit-a lor sfîntul: "Credeţi-mă, fraţilor, că nici fermecătoria, nici altceva nu mă făcea pe mine viteaz în război, fără numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Căci cînd mă înarmam cu ea, nimeni nu putea să stea împotriva feţei mele, pentru că puterea lui Dumnezeu, care lucrează întru asemănarea Crucii, pe toţi vrăjmaşii îi biruia".
Acestea auzindu-le, ostaşii au căzut la picioarele episcopului Nicon, zicînd: "Miluieşte-ne, sfinte al lui Dumnezeu, şi ne ia împreună cu tine, ca, precum în războaie ne-am izbăvit prin tine de potrivnici, tot aşa şi acum cu tine să fim părtaşi cereştii Împărăţii!" Şi, îndată lăsîndu-şi femeile, fiii, fraţii şi casele lor, ostaşii aceia au urmat Sfîntului Nicon, fiind nouă la număr. Cuviosul Nicon, intrînd cu dînşii şi cu ceilalţi ucenici ai săi în corabie, au plecat în părţile Siciliei şi au sosit la un munte mai înalt al Tavromeniei. Ieşind pe uscat şi nu puţină depărtare de loc trecînd, au aflat un rîu ce se numea Asinos, lîngă care au găsit o mare baie veche, de piatră, într-un loc pustiu ce se numea Ghighia, şi s-au sălăşluit acolo, pentru că au văzut locul acela liniştit şi frumos, fiind pămîntul bun de lucrat. Făcîndu-şi grădini şi răsaduri de tot felul, cu pomi aducători de roadă, au rămas acolo, unde Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei nouă bărbaţi, care i-au fost lui altădată prieteni în oaste, şi i-a tuns pe dînşii în monahiceasca rînduială.
După ce au stat ani destui şi prigonirea asupra creştinilor neîncetînd, s-a dat de ştire ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunîndu-i-se că sînt nişte bărbaţi trăitori lîngă rîul Asinos, care cinstesc pe cerescul Dumnezeu, avînd învăţător pe Episcopul Nicon, iar legilor împărăteşti nu se supun, nici nu vor să cinstească pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de mînie şi de cruzime şi îndată a trimis o ceată de ostaşi, ca pe toţi să-i prindă şi să-i aducă înaintea lui la întrebare. Deci, ajungînd ostaşii la locul acela, întrebau: "Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor împărăteşti, nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a răspuns Sfîntul Nicon: "Bine aţi venit, fraţii mei, bine aţi venit; pentru că Stăpînul meu Hristos, pe mine şi pe ai mei, prin voi ne cheamă!"
Fraţii s-au dus la rugăciune cerînd lui Dumnezeu putere să-i întărească în nevoinţă cu darul Său. Dar, fiind siliţi de ostaşi spre grabnica călătorie, au sfîrşit rugăciunea şi mergeau la ighemon, fiind duşi de ostaşi la moarte. Pe cale îi întărea fericitul părintele nostru Nicon Episcopul, zicînd: "Îmbărbătaţi-vă, fraţii mei, şi să nu fiţi fricoşi înaintea muncitorului, căci iată se sfîrşeşte alergarea noastră şi ni s-au deschis nouă uşile cereşti. Deci să stăm cu tărie împotriva mîniei ighemonului prin credinţa în Hristos. Să grăim cu îndrăzneală înaintea lui, să ascultăm glasul bunului nostru Păstor, Care zice: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
Stînd sfinţii înaintea ighemonului la păgîneasca judecată, chinuitorul, căutînd spre ei cu iuţime, a început a-i întreba: "Voi toţi v-aţi abătut la deşarta şi nebuna nădejde, amăgindu-vă de vrăjitorul acela Nicon, încît nici nu cinstiţi pe zeii cei fără de moarte, nici legilor noastre nu vă supuneţi?" Iar sfinţii, ca şi cu o gură, au răspuns, zicînd: "Sîntem creştini şi niciodată nu ne vom lăsa de credinţa noastră, iar nădejdea noastră n-o punem în deşertăciuni, ci în Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul, pămîntul, marea şi toate cele ce sînt într-însele; căci zeii voştri sînt muţi şi surzi, pietre nesimţitoare, lucruri de mîini omeneşti, cărora asemenea să fie toţi cei ce nădăjduiesc spre ei".
Înţelegînd ighemonul despre credinţa cea neschimbată şi tare a sfinţilor, a zis: "De nu voi porunci degrabă să-i ucidă pe aceştia, pe mai mulţi vor amăgi spre a lor rătăcire". Şi aşa, mai întîi dezbrăcîndu-i şi întinzîndu-i, a poruncit ca mult să-i bată fără de milă cu vine de bou, apoi pe toţi - afară de Sfîntul Nicon - cu sabia să-i taie lîngă baia aceea, în care au petrecut lîngă rîu. Şi-i duseră acolo la moarte, iar sfinţii mucenici, plecîndu-şi sub sabie cinstitele lor capete, grăiau: "În mîinile Tale, Doamne, ne dăm sufletele noastre, căci pentru Tine ne omorîm toată ziua, socotindu-ne ca nişte oi de junghiere".
Şi au tăiat pe cuvioşii ucenici ai Sfîntului Nicon, iar mai ales ai lui Hristos, la număr o sută nouăzeci şi nouă. Iar trupurile lor, cu porunca muncitorului, le-au aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre ardere. Iar pe Cuviosul Nicon, ţinîndu-l în legături, se gîndea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplită să-l piardă.
În acea noapte s-a arătat în vis Sfîntului Nicon în temniţă îngerul lui Dumnezeu, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostaşule al lui Hristos şi te veseleşte, căci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfa de o sută nouăzeci şi nouă de ucenici ai tăi, întru miros de bună mireasmă, şi au intrat în cămara în care Mirele ceresc Se odihneşte!"
Acestea zicîndu-i îngerul, Sfîntul Nicon iarăşi a văzut înaintea sa o fecioară mai luminată decît razele soarelui, ale cărei haine erau de aur şi de safir şi în mîinile sale avea un leu alb ca zăpada. Deci stătea fecioara aceea în cîmp lîngă rîul ce se numea Psimif, din partea Răsăritului. Iar dinspre apus doi bărbaţi foarte mari, ale căror capete ajungeau pînă la cer, avînd în mîinile lor suliţe de foc, vorbeau cu fecioara aceea ce se arătase, zicîndu-i: "Pentru ce stăm fără de lucru astăzi, fiind trimişi de Împăratul ceresc la război împotriva lui Chintian? Iată îl aşteptăm şi nu iese".
Atunci a strigat către dînşii acea fecioară purtătoare de lumină, zicînd: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o sută nouăzeci şi nouă de bărbaţi, şi încă şi asupra învăţătorului lor, Nicon, care a biruit toate meşteşugirile vrăjmaşului cu adevărat, muncitorul acela cugetă cele mai crude chinuri. Deci va veni el degrabă în acel loc, la care sînteţi trimişi împotriva lui". Aceasta zicînd, a eliberat spre ei acel leu, zicîndu-le: "Primiţi şi pe acesta, care vă va ajuta vouă asupra muncitorului".
După vedenia aceea, deşteptîndu-se din somn, Cuviosul Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat, lăudînd şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi a spus cele văzute slugii sale, cu numele Heromen, care era lîngă dînsul şi îi slujea, care a scris după aceea viaţa şi pătimirea lui. Spunînd sfîntul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea cea cumplită ce era să fie degrabă lui Chintian.
A doua zi a poruncit Chintian ighemonul să pună înaintea judecăţii pe Sfîntul Nicon şi a zis către dînsul: "Cine, de unde şi de ce credinţă eşti tu, cel ce cu meşteşugul cel vrăjitoresc ai mijlocit moarte la atîta număr de oameni? Iată, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de frumuseţea soarelui şi de podoaba lumii". Răspuns-a lui Sfîntul Nicon, zicînd: "O, plinule de toată nedreptatea, cine sînt şi de ce credinţă, nu numai eu ţi-am spus, ci şi de la alţii ai auzit cele despre mine; iar mai vîrtos din gurile a multor sfinţi, pe care tu, de a ta păgînătate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarăşi cu adevărat să ştii de la mine că sînt creştin tare şi statornic, avînd nădejdea mea întărită în Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul şi Care te va da pe tine muncilor celor nesuferite, pentru a ta muncire şi păgînătate fără de omenie, urîtă de Dumnezeu".
La aceste cuvinte, muncitorul, răcnind ca un leu, a poruncit ca pe sfîntul să-l spînzure legat şi întins de patru pari, de mîini şi de picioare, şi dedesubt să-l ardă cu foc. Astfel fiind muncit, Sfîntul Nicon se odihnea ca pe un cîmp înflorit pe cărbunii cei înfocaţi, cîntînd şi grăind: "Tu eşti întărirea şi scăparea mea, Doamne, Cel ce mă izbăveşti de vrăjmaşii mei cei mînioşi!" Şi ziceau slugile către muncitorul: "Stăpîne ighemoane, am slăbit acum, căci foc aprinzînd şi arzîndu-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci, pogorînd pe Sfîntul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul să-l lege de cai sălbatici ca, tîrîndu-l, să-l rupă. Şi degrabă fiind legat de cai, sfîntul şi-a întins dreapta sa către cai, făcînd semnul crucii, şi îndată caii şi-au schimbat sălbăticia lor în blîndeţe de oaie şi stăteau nemişcaţi, strîngîndu-se ca de frîu şi de zăbală, şi nici cît de puţin nu păşeau din locul acela, deşi foarte mult îi băteau slujitorii.
Văzînd aceasta, muncitorul s-a înfuriat asupra cailor şi a poruncit să taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecînd asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicînd: "Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt, toate cîte a voit a făcut. Şi noi pentru Sfîntul Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier, să-l arunce dintr-un munte înalt într-o vale adîncă. Făcîndu-se şi aceasta, mucenicul a rămas nevătămat, pentru că îngerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe el, de legături l-a dezlegat şi din prăpastia văii l-a scos. Apoi a stat iarăşi sfîntul la privelişte înaintea muncitorului, viu şi sănătos; şi văzîndu-l, ighemonul s-a înspăimîntat.
Apoi a zis către dînsul: "O, cît este de mare îndurarea zeilor noştri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cît se îngrijesc de tine şi cît nu vor să-ţi piardă trupul? Deci, cunoscîndu-le bunătatea lor, adu-le jertfe ca să le fii prieten". Sfîntul răspunse: "Anatema ţie şi zeilor tăi şi tuturor celor ce nădăjduiesc spre dînşii!" Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărîme faţa sfîntului cu pietre, să-i scoată limba afară cu cleştele şi să i-o taie; apoi să-l ducă unde petrecea cu ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia, şi să-i taie capul.
Deci a fost tăiat Sfîntul Sfinţitul Mucenic Nicon aproape de rîul Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251); iar trupul lui cel sfînt a fost lăsat neîngropat, spre mîncarea fiarelor şi a păsărilor. Iar Chintian ighemonul, în aceeaşi zi în care a judecat pe Sfîntul Nicon la tăiere, s-a dus în cetatea Panormul să ia averile Sfintei Muceniţe Agatia, pe care o muncise cu puţin mai înainte de acea vreme. Şi pe cînd trecea peste rîul cel mai sus-zis care se mai numea Psimif, la trecătoare, caii care erau cu dînsul, deodată s-au sălbăticit şi s-au pornit asupra lui; unul i-a muşcat obrazul cu dinţii şi i l-a rănit, iar celălalt l-a călcat cu picioarele şi l-a lovit, pînă ce l-a aruncat în rîu. Şi s-a înecat ticălosul, sfîrşind rău viaţa sa cea rea, după proorocia Sfîntului Nicon. Zăcînd neîngropat cinstitul trup al mucenicului, la locul de tăiere, un oarecare păstor de oi, fiind cuprins de duh necurat şi umblînd pe acolo, a aflat acel sfînt trup şi îndată a căzut la pămînt, pentru că duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea sfîntului, a aruncat pe păstor la pămînt şi a ieşit dintr-însul, strigînd tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din faţa lui Nicon?"
Apoi, plecînd păstorul de oi vindecat, a spus la oameni această minune. Aflînd aceasta, episcopul cetăţii Misinei a luat clerul său şi a plecat călăuzit de acel păstor. Şi, găsind mult-pătimitorul trup al sfîntului mucenic, l-a luat. Asemenea şi trupurile celor o sută nouăzeci şi nouă de sfinţi mucenici, ucenicii lui le-au găsit întregi în baie, nevătămate de foc. Deci, pe toţi, împreună cu Sfîntul Nicon, învăţătorul lor, i-au îngropat cu cinste la loc însemnat, slăvind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Niciun comentariu: