Acest mare placut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfintul episcop al cetatii Gangrelor, din tara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute si optsprezece Sfinti Parinti care au luat parte la intiiul a toata lumea Sinod, ce s-a adunat in Niceea la anul 325, pe vremea imparatiei marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalti Sfinti Parinti, ajutind dreapta credinta si fiind plin de Duh Sfint, l-au mustrat pe Arie pentru eres si l-au dat anatemei. Si avea de la Dumnezeu mare putere in facerea de minuni, pentru ca tamaduia toate neputintele si izgonea diavolii. Asa, intr-un sat, apele cele amare care curgeau din munti, le-a facut dulci; si in alt loc a scos cu rugaciunea un izvor de ape calde, spre tamaduirea oamenilor.
Umblind el intr-o noapte intunecoasa, aproape de un riu, se aratau lumini aprinse din ape, luminindu-i calea, ca sa nu alunece si sa cada in repejunile apelor. A omorit apoi un balaur infricosator, pentru ca, dupa moartea marelui Constantin, imparatind fiul sau Constantie (337-361), un foarte mare balaur s-a tirit in palatul imparatesc, nestiut de unde, pazind camarile cele de vistierie, in care era aurul si toata bogatia imparateasca. Si, punindu-si capul in usa, nu lasa pe nimeni sa se apropie.
De acest lucru imparatul inspaimintindu-se, a rugat prin scrisorile sale pe sfintitul lui Dumnezeu, Ipatie, ca sa vina in Constantinopol, caci era slavit numele sfintului pentru minunile ce le facea cu darul lui Hristos. Cind a venit sfintul, imparatul l-a intimpinat si pina la pamint i s-a inchinat si cu toata cinstea l-a primit, rugindu-l ca prin rugaciune sa izgoneasca pe balaurul acela din vistieriile imparatesti, pe care nici o putere omeneasca nu putea sa-l alunge, desi multi din duhovniceasca rinduiala, inarmindu-se cu rugaciunea, se ispiteau asupra lui, insa nimic n-au sporit; ba unii chiar au si patimit de la balaur.
Sfintul Ipatie a zis: "Nu poate rugaciunea noastra, o, imparate; insa poate credinta ta catre Dumnezeu!" Si, inchinindu-se pina la pamint, s-a rugat multa vreme. Dupa aceea, sculindu-se, a zis catre imparat: "In mijlocul alergarii de cai, unde este chipul tatalui tau, porunceste sa se pregateasca un cuptor si sa-l aprinda foarte tare si sa astepte pina ce voi veni acolo". Deci, indata pregatindu-se cuptorul si aprinzindu-l, facatorul de minuni, Sfintul Ipatie, luind toiagul sau cel arhieresc, a mers la camarile imparatesti si, portile vistieriilor deschizindu-le, a batut mult pe balaur cu toiagul. Si tot poporul impreuna cu imparatul priveau de departe, fiind cuprinsi de frica si de cutremur, pentru ca vedeau ca nu iese balaurul si acum ziua se sfirsea si asteptau cu totii ca sa fie omorit sfintul de catre balaur, precum aceasta si la alti preoti s-a mai intimplat. Iar arhiereul, ridicindu-si ochii la cer si chemind pe Domnul intr-ajutor, si-a bagat toiagul in gura balaurului si a zis: "In numele Domnului meu Iisus Hristos, urmeaza-mi mie!"
Iar balaurul, apucindu-se cu dintii de toiag, urma pe sfint ca un rob legat, caci cu adevarat il legase cu dumnezeiasca putere, marele facator de minuni. Si, iesind fericitul din vistieriile imparatesti, tot locul alergarii de cai si tirgul l-a inconjurat, ducind pe balaur. Iar cei ce priveau, vazind pe balaurul acela tinindu-se de toiag si tirindu-se, s-au inspaimintat si s-au mirat foarte tare, pentru ca balaurul era foarte infricosat, avind lungime de saizeci de coti.
Apropiindu-se sfintul de cuptorul cel aprins care ardea cu mare vapaie, a zis catre balaur: "In numele lui Hristos, pe Care si eu cel neinsemnat Il propovaduiesc, iti poruncesc sa intri in mijlocul focului acestuia". Iar infricosatul balaur plecindu-se, s-a aruncat cu mare repeziciune in cuptorul cel infocat si a ars in mijlocul cuptorului, iar toti oamenii care cu spaima priveau la aceasta, preamareau pe Dumnezeu ca, pe acest luminator si facator de minuni, adica pe Sfintul Ipatie, in zilele lor l-a aratat lumii.
Atunci, imparatul a dat mare multumire lui Dumnezeu si placutului Sau, Sfintului Ipatie, si-l cinstea pe fericitul ca pe un tata al sau. Si a poruncit sa zugraveasca pe o scindurica chipul sfintului si in vistieriile imparatesti chipul aceluia sa-l puna spre gonirea puterii celei potrivnice. Iar pe sfintul, cinstindu-l cu daruri si cu dragoste sarutindu-l, l-a eliberat intru ale sale.
Dar, pe cind mergea sfintul la scaunul sau, niste oameni inrautatiti care erau de eresul lui Novatian, cu zavistie multa aprinzindu-se asupra arhiereului lui Dumnezeu, s-au ascuns in calea lui la un loc strimt, linga o ripa de munte si linga un mal, inarmati fiind cu sabii si cu ciomege. Apoi deodata, fara de veste, navalind asupra lui ca niste fiare salbatice si dindu-i multe batai, de pe malul cel inalt l-au aruncat in prapastia aceea. Iar sfintul, fiind abia viu, si-a inaltat miinile in sus si, ridicindu-si ochii la cer - precum alta data Sfintul intiiul Mucenic Stefan -, se ruga pentru cei ce l-au ucis si zicea: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!" Si, inca rugindu-se, o femeie ce tinea de eresul lui Arie, luind o piatra, a lovit pe sfintul tare in cap si l-a omorit. Iar sufletul lui cel sfint, indata iesind din legaturile trupesti, s-a suit la Dumnezeu.
Dupa aceea ucigasii, luind trupul sfintului, l-au ascuns in niste paie ce se intimplasera acolo aproape si s-au dus. Dar n-a zabovit asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu, rasplatind singele cel nevinovat. Caci mai intii pe femeia aceea a apucat-o duhul cel necurat, chiar in acel loc, si o muncea pe dinsa si cu aceeasi piatra cu care l-a omorit pe sfint isi batea pieptul sau neincetat; si toti s-au indracit si patimeau cumplit.
Mai tirziu plugarul ale caruia erau paiele, nestiind nimic despre uciderea cea nedreapta ce se facuse, a mers ca sa ia paie pentru animalul sau si a auzit glas de ingeri cintind si se minuna. Iar pe cind lua paie, a gasit trupul cel mort tot ranit de batai si mult s-a inspaimintat. Si, cunoscind pe episcopul sau, Sfintul Ipatie, a alergat la satenii sai si a vestit degraba in toata cetatea. Apoi indata locuitorii cetatii Gangrelor, adunindu-se, au mers cu multa tinguire si au luat cinstitul trup al sfintului parinte si al lor pastor si l-au ingropat cu cinste la un loc insemnat. Iar femeia cea ucigasa urma trupul sfintului care se ducea la ingropare si se batea cu piatra aceea cu care ucisese pe arhiereul lui Dumnezeu, marturisind inaintea tuturor pacatul sau. Iar dupa ce s-a ingropat sfintul sau trup, femeia aceea s-a tamaduit de muncirea diavoleasca, asemenea si ceilalti care luasera parte la ucidere si se indracisera.
Deci toti au dobindit tamaduire la mormintul sfintului, care, si dupa moarte aratindu-si bunatatea sa vrajmasilor, i-a facut sanatosi. Si alte minuni si tamaduiri li s-au aratat oamenilor, care veneau cu credinta la mormintul sfintului, prin rugaciunilor lui cele sfinte.
Tot in aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Acachie Marturisitorul.
Acesta a trait pe vremea imparatului Deciu si propovaduind credinta crestina, a fost prins si adus inaintea ipatului Marcian. Si intrebat fiind cu privire la cele ce propovaduia, el a istorisit toata randuiala intruparii Fiului lui Dumnezeu si a vadit inselaciunea inchinatorilor la idolii elinesti. Pentru aceasta a fost supus la chinuri si apoi a fost aruncat in inchisoare. Marcian incunostiintand pe imparatul Deciu despre aceasta si, dupa cercetarea pe care o facuse sfantului, trimitand imparatului scrisori, la porunca lui Deciu, sfantul a fost eliberat din inchisoare. Si mergea dintr-un loc intr-altul, purtand in trupul sau ranile lui Hristos. Iar dupa ce a invatat pe multi credinta in Hristos si a stralucit prin minuni si invataturi, s-a odihnit in pace.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care au marturisit in Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, noua mucenici impreuna cu ei si alti multi sfinti, care au fost aruncati in inchisoare si care au fost mancati de vii de soarecii si de pisicile inchise laolalta cu ei.
In vremea imparatiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, imparatul persilor, a pornit razboi impotriva Bisericilor, luand pricina din urmatoarea imprejurare: Un episcop oarecare, Avdas, impodobit cu multe feluri de virtuti, impins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adica templul in care persii se inchinau focului. Afland imparatul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus inaintea lui pe Avdas, pe care l-a intrebat mai intai cu blandete pentru ce a facut acest lucru si i-a poruncit sa zideasca din nou templul acela. Dar Avdas impotrivindu-se si spunand ca nu poate nicidecum sa faca asa ceva, atunci Izdigherd a amenintat ca va distruge toate bisericile si a pus inceput amenintarilor lui, poruncind mai intai sa fie omorat dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfantul s-a bucurat foarte. Si in felul acesta bucurandu-se si veselindu-se si-a primit sfarsitul.
Dupa trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlantuita de magi, intocmai ca de niste vanturi puternice, a adus asupra credinciosilor iarasi incercarile chinurilor. Caci mistuind pe multi cu tot felul de patimiri, ii dadeau apoi mortii, iar pe altii supunandu-i la surghiunuri indelungate si la tot felul de chinuri, ii slobozeau din viata prin morti de tot felul.
Dar nu trebuie sa ne miram, fiindca acestea s-au intamplat prin ingaduinta lui Dumnezeu. Caci lupte de felul acesta a spus Stapanul nostru aveau sa aiba loc. Pentru aceasta si sfintii acestia, prin rabdare si mucenicie, au primit cununile biruintei.
Tot in aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Vlasie, nascut in cetatea amoreilor, care in pace s-au savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor treizeci si opt de mucenici, care erau rude intre ei, si care de sabie s-au savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Stefan, facatorul de minuni, care in pace s-a savarsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu