Troparul Sfantului Martinian
Vapaia ispitelor, prin curgerile lacrimilor o ai stins Fericite si valurile marii si pornirile fiarelor infranandu-le ai strigat: preaslavit esti Atotputernice, cel ce m-ai mantuit de foc si de vifor.
PREACUVIOSUL PĂRINTE MARTINIAN, steaua înţelepciunii pustniceşti, comoara de taină a Soarelui dreptăţii, râul cel pururea curgător al rugăciunii, cel ce a stins văpaia ispitelor cu curgerile lacrimilor de umilinţă şi s-a învrednicit a culege din ţarina inimii florile ostenelilor sihăstreşti pline de mireasma îngerească a sfinţeniei, să împodobească şi grădina sufletului nostru cu pomii virtuţilor.
Sfinte Preacuvioase Martinian, cel ce ai biruit cu totul ispita trupului, voind mai degrabă a bea din paharul durerii, ca să te învredniceşti a bea în Împărăţia cerurilor paharul binecuvântării veşnice a lui Hristos, nu înceta a revărsa izvorul rugăciunii tale, ca să ne curăţim noi de toată întinăciunea patimilor.
TROPAR
Sfinte Preacuvioase Martinian, cel ce ai biruit cu totul ispita trupului, voind mai degrabă a bea din paharul durerii, ca să te învredniceşti a bea în Împărăţia cerurilor paharul binecuvântării veşnice a lui Hristos, nu înceta a revărsa izvorul rugăciunii tale, ca să ne curăţim noi de toată întinăciunea patimilor.
TROPAR
Focul ispitelor l-ai stins cu roua rugăciunilor neîncetate,
Şi de căderea în adâncul păcatului te-ai izbăvit după dreptate,
Valurile necazurilor le-ai înfruntat având acoperământ credinţa,
Pentru aceasta roagă-te să aflăm noi drept sprijin umilinţa.
CONDAC
Cu dorul dumnezeiesc întraripându-te ai aflat zborul nepătimirii,
Şi adâncurile inimii le-ai umplut cu picăturile rugăciunii,
Nu înceta a ruga pe Hristos să mântuiască pe cei ce te cinstesc,
Şi prin mijlocirea ta să ne facă vrednici de darul Său ceresc.
ICOS
Lumină a pustnicilor eşti rugător neîncetat pentru mântuire,
Învredniceşte-ne şi pe noi de mijlocirea ta spre sfinţire,
Ca unul ce prin chinuri trupeşti te-ai izbăvit de osânda sufletului,
Din focul patimilor ne scoate, aducând daruri de rugă Cuvântului.
Bucură-te, munte duhovnicesc al credinţei,
Comoară bine tăinuită a umilinţei,
Înecarea patimilor în marea rugăciunii,
Izvor curat al darurilor rugăciunii,
Oglindă a frumuseţii îngereşti,
Vas al cugetărilor dumnezeieşti,
Cort înţelegător al Treimii,
Cer înţelegător al sfinţirii,
Stea mult luminoasă a pustniciei,
Cunună luminată de Soarele veşniciei.
Cuviosul Martinian a intrat in viata monahala la varsta de 18 ani, petrecand intr-o pestera, din apropierea Cezareei Palestinei, vreme de 25 de ani, in infranare si rugaciune. Dumnezeu l-a invrednicit cu darul tamaduirii, multi oameni dobandind vindecare prin sfintele lui rugaciuni. De asemenea, sfantul a vindecat chiar si multi indraciti. Pentru aceasta, diavolul, avea sa aduca asupra Sfantului Martinian numeroase ispite si naluciri, pentru a-l indeparta de viata sihastreasca. Cel mai mult l-a ispitit insa diavolul pe cuviosul Martinian, cu patima desfranarii.
Odata, primind in chilie o femeie, pentru a ramane in timpul noptii, si pe care nu s-a indurat sa o lase afara, prada animalelor salbatice, aceasta a marturisit ca venise pentru el, pentru a se convinge toti ca viata lui nu este vrednica de lauda. Cuviosul, ascultand-o, se invoia, putin cate putin in inima sa. Dar mai inainte de a cadea in pacat, a fost tras inapoi de la cadere, prin dumnezeiescul har. Atunci, Sfantul Martinian aprinzand multe lemne, a sarit in mijlocul focului, dojenindu-se si zicandu-si: "de vei putea sa rabzi, Martiniane, focul iadului, lasandu-te in voia poftei, supune-te femeii!” Si asa arzandu-se pe sine si smerind salbaticia trupului, pe femeia, care si-a venit in fire vazand acestea, a trimis-o la manastire.
Apoi, cuviosul s-a ascuns pe o insula pustie unde a trait timp de 10 ani. Intr-o dimineata, naufragiind o corabie, o fata care se agatase de o scandura, a ajuns pana la locul unde se nevoia sfantul. Acesta i-a lasat fetei hrana si adapostul sau, apoi, zicandu-si: "Fugi, Martiniane, sa nu te ajunga ispita!“, s-a aruncat in mare, inotand pana la tarm.
Ultima parte a vietii, Martinian si-a petrecut-o pribegind din loc in loc pana cand, intr-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit in Domnul, invrednicindu-se a fi ingropat cu mare cinste de episcopul locului.
Odata, primind in chilie o femeie, pentru a ramane in timpul noptii, si pe care nu s-a indurat sa o lase afara, prada animalelor salbatice, aceasta a marturisit ca venise pentru el, pentru a se convinge toti ca viata lui nu este vrednica de lauda. Cuviosul, ascultand-o, se invoia, putin cate putin in inima sa. Dar mai inainte de a cadea in pacat, a fost tras inapoi de la cadere, prin dumnezeiescul har. Atunci, Sfantul Martinian aprinzand multe lemne, a sarit in mijlocul focului, dojenindu-se si zicandu-si: "de vei putea sa rabzi, Martiniane, focul iadului, lasandu-te in voia poftei, supune-te femeii!” Si asa arzandu-se pe sine si smerind salbaticia trupului, pe femeia, care si-a venit in fire vazand acestea, a trimis-o la manastire.
Apoi, cuviosul s-a ascuns pe o insula pustie unde a trait timp de 10 ani. Intr-o dimineata, naufragiind o corabie, o fata care se agatase de o scandura, a ajuns pana la locul unde se nevoia sfantul. Acesta i-a lasat fetei hrana si adapostul sau, apoi, zicandu-si: "Fugi, Martiniane, sa nu te ajunga ispita!“, s-a aruncat in mare, inotand pana la tarm.
Ultima parte a vietii, Martinian si-a petrecut-o pribegind din loc in loc pana cand, intr-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit in Domnul, invrednicindu-se a fi ingropat cu mare cinste de episcopul locului.
Sinaxarul, aminteste despre cele doua femei ca si-au desavarsit viata dobandind si ele, de la Duhul Sfant, semnele sfinteniei. Prima, Zoe, s-a dus la manastire si traind acolo in curatie, s-a invrednicit de a face minuni. Cea de-a doua, Fotinia, a ramas pe acea stanca din mare, pana la sfarsitul vietii.
mai multe puteti citi accesand urmatorul linkhttp://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/02/viata-cuviosului-martinian-patimitorul_13.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu