Troparul Sfintei Evdochia
Mieluseaua Ta, Iisuse Evdochia, striga cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc cu Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci ca o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile ein, ca un milostiv, mantuieste sufletele noastre.
Condacul Sfintei Cuvioase Muceniţe Evdochia
Vitejeşte nevoindu-te întru pătimirea ta, ne luminezi cu revărsarea minunilor, prealăudată, pe noi cei ce alergăm la dumnezeiasca ta biserică şi bucurându-ne te rugăm Cuvioasă Muceniţă Evdochia, ca să ne mântuim de neputinţele cele sufleteşti şi să primim dar de tămăduiri.
Fie ca pilda Sfintei Muceniţe Evdochia să ne dea nădejde, atât că nu este păcat care să ne împiedice să ne întoarcem la Bunul Dumnezeu, cât şi că, într-adevăr, Dumnezeu există şi bogăţiille Sale sunt reale şi negrăit mai minunate decât orice lucru de pe pământul cel trecător.
Viata si patimirea Cuvioasei Mucenite Evdochia
Pe vremea lui Traian imparatul (98-117), in cetatea ce se numeste Iliopolis, care este in Siria cea dinauntru, in stapanirea Feniciei din Liban, care se margineste cu tara evreiasca, traia o fecioara anume Evdochia, cu neamul si cu credinta samarineanca, slujitoare a diavolului, locas si unealta preacumplita. Si era atat de frumoasa si cu chip minunat, incat nu putea nici un zugrav sa-i infatiseze frumusetea ei deplin. Astfel Evdochia, inseland pe multi ca si cu un lat, ii vana si la pierzare, prin frumusete, ii atragea, aducand bogatiile tarilor lor in ale sale vistierii nedrepte prin sarguitoare necuratie trupeasca.
Strabatand despre dansa vestea pretutindeni, multime de tineri de bun neam si stapanitori de prin alte tari si de prin cetati se adunau la Iliopolis, ca si cum ar avea alte treburi; dar de fapt, sa vada pe Evdochia si sa se indulceasca de frumusetile ei.
Ea adunase multa bogatie prin faptele cele pline de pacate, incat putin de nu se asemana cu vistieriile cele imparatesti. Apoi prin indelungata vreme si prin adunarea lucrurilor celor de mult pret se afundase in necurata viata cu sufletul. Prin invartosarea ini-mii atat de mult se impietrise, incat nici o alta putere, fara numai cea dumnezeiasca, nu a putut tamadui durerea sufleteasca a pacatoasei celei deznadajduite.
Dupa aceea a venit vremea in care avea sa soseasca la dansa mana Pastorului cel bun, Care cauta oile cele ratacite. Si a cunoscut Facatorul a Sa zidire stricata prin rautatea diavolului si a voit a o innoi. Stapanul cel adevarat al casei S-a ingrijit de roadele viei ce se aflau de fata spre ranirea vrajmasului. Cel ce stapaneste vistieriile cele ceresti, S-a sarguit a duce in vesnica comoara drahma care era pe pamant in tina si se pierdea.
Pastorul bunatatilor, spre Care nadajduiesc dreptii, a chemat pe acea deznadajduita samarineanca spre a Sa nadejde, iar pe diavolul l-a lasat desert, si pe cea care se tavalea oarecand ca un dobitoc in noroi, a facut-o mielusea fara intinaciune. Aceea care mai inainte a fost vas al necuratiei s-a umplut de curatenie. Groapa cea de noroi s-a facut izvor limpede si vesnic. Raul cel tulbure s-a prefacut in iezer binemirositor. Necuratia putului cel greu mirositor s-a facut ca un alabastru prin mirul cel de mult pret. Si aceea care era ca o moarte sufleteasca a multora din oameni, multora le-a fost prici-nuitoare de mantuire. Iar inceputul intoarcerii ei catre Dumnezeu a fost intr-acest fel:
Un monah oarecare binecredincios cu numele Gherman, venind din strainatate la al sau locas prin Iliopolis, a intrat in cetate, fiind seara, si a ramas la un cunoscut crestin care-si avea casa aproape de poarta cetatii, chiar langa peretele casei fetei aceleia pentru care ne este cuvantul.
Acolo monahul acela, odihnindu-se putin dupa obiceiul sau, s-a sculat noaptea la cantarea de psalmi. Si dupa savarsirea rugaciunii sale a sezut si, luandu-si carticica ce o purta la sine, a citit multa vreme. In carticica era scris despre infricosata judecata a lui Dumnezeu, cand dreptii se vor lumina ca soarele intru Imparatia cerului iar pacatosii vor merge in focul cel nestins, unde in veci vor fi munciti cumplit fara de sfarsit. Dupa randuiala si purtarea de grija a lui Dumnezeu, Evdochia in acea noapte se odihnea singura in casuta sa de odihna, care era langa peretele casei in care monahul acela innoptase si se indeletnicea la rugaciune si la citire.
Cand a inceput monahul cantarea sa de psalmi, ea s-a desteptat si a ascultat toata citirea pana in sfarsit, sezand in tacere pe pat; pentru ca auzea Evdochia toata citirea de vreme ce numai un perete ii despartea pe dansii, iar monahul citea cu glas tare.
Ascultand pacatoasa cele ce se citeau, foarte mult s-a umilit si a petrecut fara de somn pana la ziua, inspaimantandu-se cu inima; si se gandea la multimea pacatelor sale, la infricosata judecata a lui Dumnezeu si la munca cea nesuferita a pacatosilor.
Facandu-se ziua si darul lui Dumnezeu desteptand-o spre pocainta, a trimis sa cheme la sine pe monahul acela, care a citit noaptea din carte. Venind monahul, Evdochia l-a intrebat, zicand: "Cine esti tu, omule, si de unde ai venit? Ce fel de viata ai si de ce credinta esti? Spune-mi te rog tot adevarul, caci, auzind ceea ce s-a citit de tine in noaptea aceasta, foarte mult ma inspaimant cu duhul si ma tulbur cu gandul, de vreme ce am auzit lucruri infricosate si de mirare care pana acum au fost neauzite de mine. Si de este adevarat ca cei ce pacatuiesc se vor arunca in foc, apoi cine se va putea mantui?"
Iar fericitul Gherman a zis catre dansa: "De ce credinta esti tu, femeie, de vreme ce spui despre tine ca niciodata n-ai auzit de infricosata judecata a lui Dumnezeu, nici puterea cuvintelor celor ce s-au citit n-ai priceput-o vreodata?"
Evdochia a zis: "Si cu patria si cu credinta sunt samarineanca, iar cu bogatia cea peste masura sunt indestulata. Dar aceasta mai mult ma tulbura si ma infricoseaza, ca am auzit cartea cea citita de tine strigand: "Vai celor bogati!", ingrozindu-i cu focul cel nestins si vesnic. Dar eu cuvinte de acest fel niciodata n-am auzit in cartile credintei noastre. De aceea mult m-am inspaimantat de frica, auzind lucruri noi si neasteptate".
Fericitul Gherman a intrebat-o, zicand: "Ai barbat, femeie? Si de unde iti vine acea indestulata bogatie, precum zici?" Ea a raspuns: "Eu nu am barbat dupa lege; ci de la multi barbati am adunat bogatiile pe care le am. Si daca bogatii dupa moarte vor fi osanditi la o munca atat de grea si vesnica, apoi ce folos imi este de bogatiile cele adunate fara de masura?" A zis catre dansa Gherman: "Spune-mi adevarul, fara minciuna, caci si Hristos al meu, Caruia Ii slujesc, este nemincinos: voiesti sa te mantuiesti fara de bogatii si sa traiesti in veselie si bucurie in veacul cel nesfarsit? Ori impreuna cu bogatia ta vrei sa arzi cumplit in focul cel vesnic?"
Evdochia a zis: "Mult mai de folos imi este sa-mi castig fara de bogatie viata vesnica, decat sa pier odata cu bogatia in foc si pe veci; insa ma minunez pentru ce va fi muncit astfel bogatul dupa moarte? Au doar Dumnezeul vostru se aprinde cu vreo manie aspra si nemilostiva asupra bogatilor?"
Gherman a zis: "Nu este asa, Dumnezeu nu se intoarce dinspre cei bogati, nici nu-i opreste a fi bogati. Dar dobandirea cea nedreapta a bogatiilor si cheltuirea lor in desfatari si poftele pacatelor le uraste. Iar daca cineva isi castiga bogatii cu dreptate si cele castigate le cheltuieste prin faceri de bine, acela va fi fara de pacat si drept inaintea lui Dumnezeu. Pe cand acela care aduna bogatia din rapire si din nedreptate sau din orice fel de fapta a pacatului si o ascunde, nefiindu-i mila de saraci, nici dand celor ce cer, nici imbracand pe cei goi, nici saturand pe cei flamanzi, aceluia fara de mila ii va da munca cea cumplita a iadului".
Evdochia zise: "Au doar nedrepte ti se par a fi bogatiile mele?" Iar Gherman i-a raspuns: "Cu adevarat sunt prea nedrepte si prea urate lui Dumnezeu, mai mult decat tot pacatul". Iar ea a zis: "Pentru ce asa? Caci eu pe multi goi i-am imbracat, multor flamanzi am dat hrana de sat, iar pe altii si cu aur i-am mangiiat putin. Deci, cum zici ca este rea bogatia?"
Gherman a raspuns: "Asculta-ma pe mine, cu luare aminte. Nimeni nu intra in baie sa se spele si nu voieste sa-si intineze trupul sau, acolo unde vede o apa necurata si tulbure, ci intra si se spala acolo unde vede o apa curata. Dar tu cum poti a te curati cu fapte de milostenie din necuratia pacatului cea urata, tavalindu-te de voia ta intr-insa, iar apa cea curata a milostivirii lui Dumnezeu ai trecut-o cu vederea? Iata, cu adevarat, pe tine acea intinaciune a faptelor tale necurate, ca apa potopului te va duce cu multa putere in prapastia cea cu pucioasa si cu smoala care arde cu vesnica flacara a maniei lui Dumnezeu. Pentru ca bogatiile cu care esti indestulata ii sunt urate marelui Stapan si vesnicului Judecator ca cele ce sunt osandite mai inainte de judecata, de vreme ce sunt adunate prin inselaciune si desfranare. Dar nu te foloseste pe tine aceea ca o particica mica, din cele multe bogatii necurate, o dai uneori la putini saraci. Pentru ca mica plata a faptei celei bune o pierde multimea fara de masura a faptelor rele, precum putina mirosire buna, o biruieste duhoarea cea rea; si nici nu poti candva sa castigi vreun dar, pana ce inca de bunavoie petreci in necuratie.
Nu te vei invrednici de milostivirea lui Dumnezeu, daca nu vei lepada mai intai necuratia cea fara de masura a desfranarii ce este in tine si nu o vei spala decat prin pocainta si de nu te vei curati si nu te vei impodobi cu lucruri drepte. Pentru ca celui ce umbla prin spini cu picioarele desculte i se ranesc picioarele de multi ghimpi ascutiti. Chiar de ar scoate unii ghimpisori, insa cei mai multi raman in trup si-l chinuiesc cu durere. Astfel si pe tine prea putin te foloseste a face candva putina milostenie unui sarac, ca si cum ai pierde un pacat mic, cand cei mai multi spini ai pacatului raman inauntrul constiintei tale, spre muncirea ta cea mai cumplita. Pentru ca Dumnezeu cel maniat de tine, infricosatul si dreptul Izbanditor, te infricoseaza cu muncile vesnice si nesuferite, care sunt pregatite celor nepocaiti. Iar tu de vrei sa ma asculti, te vei putea mantui de muncile ce te asteapta si vei castiga bucuria cea vesnica".
Evdochia a zis: "Robule al lui Dumnezeu Cel viu, rogu-te, sezi putin cu mine si arata-mi cu de-amanuntul indreptarea acelor lucrari prin care este cu putinta cuiva a se invrednici de mila lui Dumnezeu. Ca si eu, urmand acelora, sa-mi pot castiga mantuire prin chivernisirea cea dreapta a bogatiilor, pentru ca ai zis ca Dumnezeu iubeste impartirea cea dreapta si facatoare de bine a bogatiilor. Caci pe mine nimic nu ma opreste a ma rascumpara de acele munci pe care in ziua Judecatii, precum graiesti, le vor lua cei ce sunt urati de Dumnezeu.
Iata, cinstite parinte, am un mare numar de robi; pe aceia ii voi elibera incarcati cu aur, cu argint si cu lucruri de mult pret. Iar tu mergi inainte la Dumnezeul tau, poate prin a ta mijlocire va binevoi sa primeasca acea aducere a mea si sa-mi dea pentru aceea mantuire".
A zis catre dansa Gherman: "Sa nu socotesti ca Dumnezeu este dupa obiceiul omenesc si are trebuinta de acele lucruri pamantesti, care la oameni sunt de mult pret. Pentru ca El, fiind neasemanat si bogat mai mult decat toti imparatii pamantesti, a saracit de voie pentru a noastra mantuire, ca prin acea saracie sa ne cumpere noua mantuire vesnica. Deci, acele bogatii ce le ai, o, fiica, sa le imparti neputinciosilor si saracilor, pentru ca aceia sunt iubiti de Dumnezeu; iar pe cele ce le da lor cineva, pe acelea Dumnezeu le socoteste a fi date Lui. Pentru aceea, putina avere vremelnica impartita saracilor, o rasplateste cu ceresti vistierii care niciodata nu se imputineaza.
Astfel sa faci tu, fiica; apropie-te de sfanta si mantuitoarea baie a Botezului prin care spalandu-te de tina tuturor pacatelor tale, vei fi de aici inainte curata si fara prihana, nascuta a doua oara prin darul Sfantului Duh. Astfel vei castiga fericita mostenire in care te vei desfata in lumina nestricacioasa si vesnica care nu are intuneric, nici noapte si nici un fel de mahniri si dureri si nici fapte rele. Si fii mielusea sfanta in pajistile cele ceresti, pascandu-te de Iisus Hristos, Mantuitorul nostru. In scurt zic, daca voiesti sa te mantuiesti, fiica, fa cele ce te sfatuiesc eu si fericita vei fi in veci".
Raspuns-a Evdochia: "De nu s-ar fi adancit in mintea mea cuvintele cele ce s-au citit de tine si pe care le-am auzit bine in noaptea trecuta, nu te-as fi chemat aici. Deci, ia aur de la mine cat voiesti si stai aici cateva zile, invatandu-ma crestineasca voastra credinta si povatuindu-ma la fapta buna; ca impartindu-mi bogatiile si averile mele si randuindu-le toate precum se cuvine, sa merg in urma ta, oriunde vei merge". A zis fericitul Gherman:
"Nu-mi trebuie aur. Destul imi este nadejdea mantuirii tale, pentru ca pricina aceasta imi este binecuvantata mie ca sa mai zabovesc aici cateva zile, nadajduind a afla oaia cea pierduta si a o aduce in ograda lui Hristos. Deci, cu toate ca ma grabeam sa merg spre locuinta mea, insa voi mai sta aici putin, pentru a te intoarce catre Dumnezeu, dar tu sa faci toate cele ce-ti zic. Cheama pe unul din presbiterii crestini care este intr-aceasta cetate ca, invatandu-te dupa randuiala bisericeasca, sa te boteze, pentru ca aceea este cap si temelie a mantuirii. Iar dupa aceea vor merge cu a lor randuiala si celelalte fapte cuviincioase ale placerii de Dumnezeu".
Auzind aceasta Evdochia de la fericitul batran, a chemat pe una din slugile cele mai de cinste ale casei sale si i-a poruncit sa mearga indata la biserica crestina si sa cheme de acolo pe preot, rugandu-l sa nu pregete a veni. Insa i-a poruncit sa nu-i spuna numele aceleia ce-l cauta si pentru ce. Deci, sarguindu-se trimisul degraba, a venit preotul, pe care vazandu-l Evdochia, i s-a inchinat pana la pamant si a sarutat cinstitele lui picioare. Dupa aceasta i-a grait: "Rogu-te pe tine, stapane, sezi putin si spune-mi toate despre credinta voastra; caci voiesc si eu sa fiu crestina".
Preotul, mirandu-se de acel grai, a intrebat-o: "De care credinta tii si pentru ce doresti a trece la crestineasca credinta?" Raspuns-a ea: "Sunt samarineanca atat cu neamul, cat si cu credinta, si la toata lumea am fost sotie. Pentru ce sa nu-ti spun eu tie tot adevarul? Sunt partasa a multor rautati. Iar cand am auzit ca pacatosii, de nu se vor pocai si nu se vor face crestini, dupa moarte vor fi munciti in focul cel vesnic, am zis in mintea mea ca indata sa ma fac crestina".
Raspuns-a preotul: "Daca ai fost ca o mare a pacatelor, fa-te de aici inainte liman al mantuirii; daca ai fost tulburata de multe vanturi, intra de acum dar intru alinare; si daca ai fost supusa valurilor celor cumplite, cauta de acum roua cea de dimineata ce se pogoara din cer; si, daca prin furtuna cea indelungata esti intunecata, de acum cauta pe Ocarmuitorul cel bun, care fara de primejdie te va povatui in a Sa alinare, acolo unde sunt vistieriile a toata dreptatea, si te sarguieste sa fii mostenitoare a bunatatilor celor ce sunt acolo. Iar bogatiile cele pamantesti pe care le ai sa le imparti la cei ce au trebuinta si sa te scapi de amaraciunea pacatului, cum si din intunecarea si focul cel nestins ce te asteapta pe tine, de nu te vei pocai".
Evdochia, auzind aceasta, a lacrimat si, lovindu-se in pieptul sau a zis: "Cu adevarat, oare nu este la Dumnezeul vostru mila pentru cei pacatosi?" Raspuns-a preotul: "Celor pacatosi, care se pocaiesc dupa primirea semnului credintei, adica a Sfantului Botez, le iarta Domnul toate pacatele vietii celei din necredinta de mai inainte. Iar celor ce petrec in pacate si la pocainta nu gandesc, nu le da iertare, si unii ca aceia vor fi munciti fara milostivire".
Zis-a Evdochia: "Spune-mi, parinte, oare socotesti ca sunt in cer mai mari bucurii si mai scumpe decat acestea care sunt pe pamant? La noi cu adevarat sunt multe vistierii de aur, de argint si de pietre scumpe, cum si toata veselia si desfatarea. Pe langa acestea, avem si indestulare de pesti, de pasari si de tot felul de bauturi. Oare mai mult decat acestea se afla acolo in cer?" A zis catre dansa preotul: "De nu-ti vei departa mintea de la insela-ciunea lumii acesteia si de nu vei trece cu vederea desfatarile cele vremelnice, nu vei putea privi spre viata cea vesnica si nu vei sti desfatarile cele negraite ce sunt intru dansa si bogatiile cele nespuse. Iar de voiesti sa le castigi pe acelea, uita mandria si veselia lumii acesteia".
Raspuns-a Evdochia: "Sa nu fie aceea, stapanul meu, ca sa iubesc vreun lucru vremelnic si degraba pieritor mai mult decat viata cea fara de moarte si fericita; ci aceasta este pe care o caut, parinte. Oare daca voi primi credinta crestina, voi putea sa am nadejde tare si fara de indoiala cum ca voi merge la viata cea fara de moarte, precum zici? Si ce semn imi dai prin care sa ma incredintez eu cum ca acelea ce graiesti asa sunt? Prin ce voi cunoaste iertarea multelor mele pacate de la Dumnezeul vostru? Pentru ca de voi da la saraci bogatiile ce le am, intru care pot sa ma incredintez inca multi ani ai vietii mele cu desfatare si veselie, si de-mi voi risipi toate averile mele precum ma sfatuiesti, iar dupa aceea nu voi castiga cele spuse de tine, atunci cine va fi mai ticaloasa si mai nevoiasa decat mine, cand nu-mi va ramane nici o scapare in cea mai de pe urma nevoie a mea? Pentru ca oamenii pe care cu rautatea mea i-am mahnit, daca voi incepe a cere ajutor de la dansii intru saracia mea, aceia, scarbindu-se, se vor lepada de mine.
De aceea sunt mahnita si ma tulbur cu gandul, fiindca nu sunt incredintata pentru cele viitoare. Deci imi trebuie o mare incredintare si intarire intru acelea pe care mi le fagaduiesti cu marime de suflet, spunandu-mi de milostivirea Dumnezeului vostru, Care iarta cu inlesnire pacatele celor ce se pocaiesc. Cu adevarat, de ma voi incredinta despre aceea desavarsit, voi incepe cu indrazneala a-mi risipi toate ale mele, si ma voi duce unde ma vei chema, si voi sluji acelui Dumnezeu in toate zilele vietii mele. Si, precum am fost altora pilda de faradelegi, acelorasi le voi fi chip ales de pocainta. Dar sa nu te minunezi, parinte, de aceasta indoire a mea, pentru ca sunt de asteptat cele ce aud, iar in cartile noastre si in credinta samarineana, in care sunt crescuta, niciodata nu le-am auzit si nici urma n-am aflat candva de niste asemenea invataturi".
Preotul a zis catre dansa: "Sa nu te tulburi deloc, invaluindu-te cu cuget nestatornic, o, Evdochia, si nu-ti lasa mintea sa fie risipita. Caci ceea ce te tulbura este inselaciune a incepatorului rautatii, a diavolului, uratorul mantuirii tale. Pentru ca acel duh facator de rautate, dupa ce te-a vazut desteptandu-te spre slujba lui Hristos, ca sa-ti risipeasca mantuitorul sfat, indata a pus in inima ta ganduri de indoire si de infricosare desarta. In acest fel diavolul nadajduieste sa te intoarca de la calea cea dreapta si sa te intareasca iarasi in viata pacatoasa cea mai dinainte. Astfel cu ticalosie fiind robita, vrea sa te traga in pierzare si la moarte prin iubirea de lume desarta si patimasa; ca acela este lucrul lui cel viclean. Aceasta este sarguinta lui cea mare, sa intoarca pe oameni de la calea cea buna, sa-i aduca la indaratnicie si sa-i faca prieteni si partasi cu el in munca cea vesnica si in focul cel nestins. Iar de doresti sa afli cu dinadinsul despre bunatatea, negraita mila si iubirea de oameni a Dumnezeului nostru de Care ai auzit, sa stii ca este gata a primi pe cei ce se pocaiesc, intampinandu-i de departe cu intinse brate parintesti si, iertandu-le pacatele, le va darui viata vesnica.
Incredinteaza cu acestea, ridicandu-ti mintea de pe pamant sus la cer si, lasand grijile cele vremelnice, gandeste-te la viata vesnica. Inca este trebuinta pentru aceasta si de rugaciune cu trezvie si cu smerenie; caci Dumnezeu numai astfel se impaca cu sufletul si rasare lumina dumnezeiasca intr-insul, aratandu-i tot adevarul. Atunci cunoaste omul ce este desertaciunea lumii acesteia atat de vremelnica si ce este veacul ce va sa fie; apoi cat sunt de vatamatoare desfatarile vietii acesteia, cat de bun este Dumnezeu si cat de nemasurata este milostivirea Lui.
Asadar, de voiesti sa ma asculti pe mine si sa te mantuiesti, leapada hainele tale de mare pret si te imbraca in altele proaste. Apoi, inchizandu-te intr-o camara deosebita a casei tale, sa petreci acolo sapte zile si, aducandu-ti aminte de toate pacatele, si sa le marturisesti cu lacrimi lui Dumnezeu, Ziditorul tau. Inca posteste si te roaga, ca sa binevoiasca Domnul nostru Iisus Hristos sa te lumineze si sa te povatuiasca ce sa faci ca sa-I fii bine placuta Lui.
Dar sa ma crezi ca nu in zadar vei face ceea ce te sfatuiesc, ca este milostiv si indurat fara de masura Stapanul nostru si are bunatatea de a intampina de departe cu darul Sau pe cei ce se sarguiesc a se intoarce catre El; caci totdeauna se bucura de pocainta pacatosului".
Preotul, zicand unele ca acestea si vazand pe Evdochia ca se invoieste cu sfatul lui, s-a sculat sa plece, graindu-i prooroceste la sfarsit acest mantuitor cuvant: "Hristos Dumnezeu, Cel ce a indreptat pe vames si a miluit pe pacatoasa care a plans la picioarele Lui, Acela sa te indrepteze si pe tine, sa te miluiasca si sa faca numele tau slavit peste tot pamantul. Amin!"
Deci iesind preotul, fericita Evdochia, nezabovind intoarcerea sa catre Dumnezeu, indata a chemat pe una din slujnice si a zis catre dansa: "Daca va veni cineva aici din cei ce voiesc sa ma vada, dorind sa intre la mine, sa nu spui sa sunt acasa si nimeni sa nu stie nimic de mine. Ci sa-i spui ca m-am dus la un sat departat, unde voi zabovi acolo nu putina vreme, pentru oarecare trebuinta. Dar sa poruncesti si portarului sa nu lase aici pe nimeni, ca astfel sa inceteze toate lucrurile voastre in casa mea. Iar cei ce fac bucate in toate zilele la masa mea sa nu le mai aduca aici, ci sa inchideti portile cele mari ale casei pana ce voi porunci eu a se deschide si toate sa le faceti asa ca sa semene ca si cum n-as fi acasa".
In acest chip poruncind slujnicii, s-a intors la fericitul Gherman si i-a grait: "Rogu-ma tie, parinte, spune-mi ceea ce te voi intreba: Pentru ce voi, monahii, vietuiti in locuri pustii, lasand atata dulceata a vietii din cetate impreuna cu oamenii? Oare mai multa placere gasiti in pustietati?"
Fericitul Gherman a raspuns: "Nu, fiica, nimic nu aflam in pustietati dintre unele ca acelea pe care le socotesti a fi placere. Dar lasam cetatile si placerea lumeasca si fugim in pustie, pentru ca sa scapam de desarta trufie si sa omoram patimile trupesti cu foamea, cu setea, cu ostenelile, cu haine rupte si cu neajungerea tuturor celor trebuincioase. Astfel ne indepartam de locurile cele lesnicioase de pacatuire, caci cu inlesnire cade in pacat cel ce vietuieste in cetate. Pe de o parte se biruieste de neputinta fireasca, iar pe de alta se inseala de diavol, de vederea fetelor frumoase si de auzul cuvintelor celor desfranate. Pentru ca in cetate se nasc gandurile cele necurate si se intineaza sufletul. Iar sufletul, fiind intinat, isi are inchisa intrarea in Imparatia cerului pana ce se curateste prin pocainta; pentru ca in cer este scaunul luminii celei vesnice, al veseliei adevarate si al dulcetilor celor nemincinoase, neavand nici un pic de necazuri si amaraciune, nici de fapte rele.
Iata ai auzit pentru ce ne ducem in pustie: ca sa ne pazim de pacat in zilele vietii noastre, iar pacatele facute sa le curatim prin asprimea petrecerii din pustie. In acest chip sa ne facem intrare libera spre fericirea cea cereasca. De aceea toata sarguinta si ingrijirea noastra este ca trupurile noastre sa le pazim neintinate de lucrurile necurate, iar mintea noastra s-o pazim nevatamata de gandurile rele, straina de toata rautatea, viclesugul, fatarnicia, cartirea, clevetirea, zavistia, iutimea si mania.
Asa vom fi impreuna cu ingerii, precum ne-a vestit Hristos in Evanghelie, cu Sfanta Sa gura. Iar bogatiile nu ajuta la nimic, pentru primirea Imparatiei cerului iubitorului care le aduna cu nesat, ci sunt ca un mort ce zace in groapa. Deci, daca voim sa castigam iertare de pacatele noastre, sa ne sarguim in cealalta vreme a vietii sa calatorim pe calea poruncilor Domnului, umbland pe cararea dreptatii si a adevarului si ca pe o haina sa rupem ini-mile noastre cu jale pentru pacate.
Apoi neincetat sa strigam catre Dumnezeu, pentru ca numai asa vom sterge necuratia pacatului de care graieste David: Invechitu-s-au si au putrezit ranile mele de catre fata nebuniei mele. Apoi, ce anume cuvinte ni se cade a le canta de-a pururea in rugaciunea Domnului, acelasi David ni le aduce aminte, zicand: Cat sunt de dulci cuvintele Tale gitlejului meu, mai mult decat mierea, gurii mele. Si atat sunt de dulci cuvintele Domnului, incat covarsesc toata dulceata tuturor mancarilor celor dulci si a bauturilor celor preascumpe si intaresc sufletul mai mult decat mancarea pe trup. Drept aceea graieste despre dansele dumnezeiasca Scriptura: Vinul veseleste, iar painea intareste inima omului. Vinul acela si painea insemneaza poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, care ca niste paine si vin sunt pentru sufletul omenesc; caci, intru taria si veselia inimii, scot pe cel pacatos din toate lucrurile necurate, si indrep-teaza pe cel ce se intoarce catre Domnul, daca omul se desprinde de dansele cu osardie si neincetat.
Deci, lepadand de pe tine haina cea frumoasa si imbracandu-te in cea smerita, apropie-te cu tot cugetul spre pocainta prin fapte bune si seamana lacrimi pe pamant, ca sa seceri in ceruri bucurie si veselie vesnica. Cu plangere stinge cuptorul greselilor tale, ca astfel sa te invrednicesti mangiierii Domnului si sa intri in bucuria dreptilor.
Plangi pentru faradelegile tale pe care diavolul le-a indulcit in inima ta, ca, pentru lacrimile tale, sa se apropie de tine ingerul, mijlocitorul mantuirii. Usuca-ti necurata tina a stricaciunilor in care te-ai tavalit multa vreme, fiind aruncata si tinuta acolo de lucratorul tuturor rautatilor, ca de aici inainte sa fii partasa desfatarii raiului. Da-i vrajmasului diavol necaz si greutate ca rasplatire, caci el, inselandu-te cu placerile, te-a ingreuiat cu pacatele. Slujeste cu osardie lui Dumnezeu, ca sa te faci mostenitoare a luminii celei neinserate, si fii ca o albina binelucratoare, adunandu-ti dreptate din multe lucruri sfinte, sarguindu-te de-a pururea a placea lui Dumnezeu".
Aceste cuvinte ale lui Gherman s-au adancit foarte mult in inima Evdochiei, cea pregatita de mai inainte cu aducerea aminte a celor zise de dansul. Deci ea, bolind pentru pacate, in caldura duhului, s-a aruncat inaintea picioarelor lui, zicand: "Ma rog tie, omule al lui Dumnezeu, lucrul pe care l-ai inceput pentru mine, savarseste-l cu dreapta credinta si pune-ma inaintea Dumnezeului tau, ca sa nu fiu de batjocura celor ce voiesc sa ma insele. Ci, savarsind lucrul inceput, sa ma invrednicesc de fericirea vesnica prin invataturile tale cele mantuitoare. Nu-ti lua zugravitoarea mana de pe tablita cea pregatita, pana ce desavarsit vei inchipui pe Hristos in mine".
Gherman i-a raspuns: "Petreci, fiica, intru frica Domnului si, inchizandu-te in camaruta ta, roaga-te catre El neincetat cu lacrimi, pana ce-ti va risipi si-ti va curati toate pacatele si te va face sa nu te indoiesti de mila Lui. Caci Domnul nostru Iisus Hristos este bun si milostiv si degraba iti va arata mila Sa si cu darul Sau nu va zabovi a te mangiia"
Acestea zicand, fericitul Gherman s-a rugat pentru dansa lui Dumnezeu, si, insemnand-o cu semnul Crucii, a inchis-o in camaruta ei, fagaduindu-i ca va zabovi pentru dansa in Iliopolis sapte zile. Evdochia intrand in camaruta sa, dupa ce a petrecut sapte zile in rugaciune si in post, a venit Fericitul Gherman si, deschizand usa, i-a poruncit ei sa iasa. El a vazut-o cu fata ingalbenita, cu trupul scazut, mai smerita cu cautatura, mult deosebindu-se cu chipul de asemanarea ei cea dintai. Luand-o de mana, i-a poruncit sa sada. Apoi insusi, rugandu-se lui Dumnezeu, a sezut cu dansa, si o intreba, zicand: "Spune-mi, fiica, ce ai gandit intr-acele sapte zile? Ce ai cunoscut, ce ai vazut si ce ti s-a aratat?"
Iar ea a zis: "Iti voi spune, sfinte parinte. Rugandu-ma sapte zile, asa precum m-ai invatat, iar in noaptea trecuta, cand de asemenea ma rugam, zacand cu fata la pamant in chipul Crucii si plangand pentru pacatele mele, a stralucit o lumina mare, mai mult decat razele soarelui. Iar eu, socotind ca a rasarit soarele, m-am sculat de la pamant si am vazut un tanar prealuminat si infricosat, ale carui haine erau mai albe decat zapada.
Acela, luandu-ma de mana dreapta, m-a rapit in vazduh si, luandu-ma pe nor, m-a dus spre cer. Acolo era o lumina mare si preaminunata si am vazut multime nenumarata de cei cu haine albe, bucurandu-se si zambind unul catre altul si veselindu-se negrait. Aceia, vazandu-ma venind catre ei, ma intampinau cu cetele si cu bucurie ma sarutau ca pe o sora a lor. Apoi, fiind inconjurata si petrecuta de aceia, am vrut sa intru, fiind dusa in lumina aceea care cu neasemanare covarsea razele soarelui.
Atunci deodata s-a aratat in vazduh cineva, infricosat la chip, innegrit ca un intuneric, ca si funinginea, ca si carbunii, ca smoala si ca o grozavie ce covarseste toata negreala si intunericul. Acela, cu o cautatura prea groaznica si prea manioasa privind la mine, cu dintii scrisnind si navalind fara de rusine, voia sa ma rapeasca din mainile acelora ce ma duceau. Si a racnit foarte tare, incat tot vazduhul se umpluse de glasul lui; si zicea, racni
"Au doara si pe aceasta voiesti s-o duci in Imparatia cerului? Apoi pentru ce sed eu pe pamant la vanatoare si imi pierd in desert osteneala? Pentru ca prin aceasta am intinat eu tot pamantul cu desfranarea si pe toti oamenii i-am vatamat cu uraciunea impreunarii sale. Caci eu cat mestesug am si cata putere, toata intr-insa am sfarsit-o. Mijlocit-am pentru ea la iubitori de bun neam si preabogati, foarte multi, din ale caror bogatii ce s-au cheltuit pentru dragostea ei, atata multime de aur si de argint a adunat, incat abia se afla in imparatestile vistierii.
Pe aceasta ma laudam a o avea eu in maini ca pe un semn purtator de biruinta si ca pe o arma nebiruita prin care ma laudam la oamenii care cad de la Dumnezeu si vin in cursele mele. Iar acum atat de mult voiesti a te iuti asupra mea, o, arhanghele al dumnezeiestilor puteri!, incat sub picioarele aceleia spre calcare sa ma arunci pe mine? Au nu sunt destule maniei tale asupra mea, izbandirile acelea pe care in toate zilele mi le indoiesti prea cumplit? Ci chiar voiesti s-o scoti de la mine pe aceasta roaba, cu atat de scump pret cumparata?
Acum nimic nu mai este al meu pe pamant. Si chiar ma tem, ca nu cumva pe toti cati pana acum vietuiesc pacatosi, smulgandu-i din mainile mele, sa-i aduci lui Dumnezeu ca pe niste vrednici si intru mostenirea Imparatiei cerului sa-i scrii. O, vai de grija mea cea desarta! O, vai de osteneala mea cea zadarnica! Pentru ce sari asa de cumplit asupra mea.
Lasa iutimea si slabeste-mi putin legaturile cu care sunt legat; caci vei vedea cum in clipeala ochiului voi pierde de pe pamant neamul omenesc si nici mostenire nu-i voi lasa. Eu sunt aruncat din cer pentru o mica nesupunere, iar tu pe pacatosii cei cumpliti, care au indraznit a-si bate joc de Dumnezeu si multi ani L-au maniat mult, ii duci in Imparatia cereasca.
Daca asa iti place tie, apoi aduna intr-un ceas, din toate marginile pamantului, pe toti oamenii cei vrednici de pierzare care nu au viata omeneasca, ci dobitoceasca si de fiara, si pe toti adu-ti la Dumnezeu; iar eu ma voi ascunde intru intuneric si intru adanc, in vesnicele munci ce-mi sunt pregatite mie, ma voi afunda!"
Acestea si mai multe a zis acela cu manie si cu mare iutime; cel ce ma ducea pe mine cauta groaznic asupra lui, iar spre mine cautand, zambea cu dragoste. Si a venit glas din lumina aceea, zicand: "Asa este cu placere lui Dumnezeu, Celui ce se milostiveste pentru fii omenesti, ca pacatosii care sunt intre dansii, de vor primi pocainta, sa fie primiti in sanul lui Avraam!" Si iarasi se auzi glas catre cel ce ma ducea pe mine: "Tie iti graiesc, Mihaile, pazitorule al legii Mele, du pe aceasta acolo de unde ai luat-o, ca sa-si savarseasca nevointa, pentru ca Eu cu dansa voi fi intru toate zilele ei".
Atunci el indata m-a adus in camaruta mea si mi-a zis: "Pace tie, roaba lui Dumnezeu Evdochia! Imbarbateaza-te si te intareste, caci darul lui Dumnezeu este acum cu tine si totdeauna va fi, in tot locul". Eu, din cuvintele lui luand indrazneala, am zis: "Doamne al meu, cine esti Tu, spune-mi, ca sa inteleg cum voi crede in Dumnezeul cel adevarat si cum voi putea castiga viata vesnica?" Iar el a raspuns: "Eu sunt incepatorul ingerilor lui Dumnezeu si mie imi este incredintata grija pentru pacatosii care se pocaiesc, ca sa-i primesc pe dansii si sa-i duc in viata cea fericita si fara de sfarsit. Si multa bucurie se face cetelor ingeresti in cer de cate ori vine din intunericul pacatului vreun pacatos intru lumina cea curata a pocaintei. Pentru ca nu voieste Dumnezeu, Care este Tatal tuturor, ca sa piara sufletul omenesc pe care l-a zidit din inceput, cu preacuratele Sale maini, dupa asemanarea chipului Sau. De aceea se bucura impreuna toti ingerii, cand vad vreun suflet omenesc, infrumusetat cu dreptatea, inchinandu-se Tatalui Celui vesnic; si toti il saruta, ca pe un frate al lor, de vreme ce, lepadand intunericul pacatului, se intoarce la Dumnezeul Cel viu, Care le este Tata de obste al tuturor fiilor luminii, si strans se lipeste de El". Acestea zicand, m-a insemnat cu semnul Crucii, iar eu m-am inchinat lui pana la pamant si, cand m-am inchinat, acela s-a dus la cer".
Atunci fericitul Gherman a grait catre dansa: "De acum incre-dinteaza-te, o, fiica, si nu te mai indoi, ca Dumnezeul cel adevarat sta gata in cer a primi pe cei ce se pocaiesc de pacatele lor si a-i duce pe dansii intru lumina Sa cea vesnica unde imparateste, inconjurat fiind de sfintii ingeri, slujitorii imparatiei Sale, pe care i-ai vazut intru acea cereasca lumina. Iata, ai fost privitoare a imparatestei slave celei fara de moarte a Domnului nostru Iisus Hristos si ai cunoscut cat de grabnic este spre milosardie si spre iertarea pacatelor; si cat de degraba isi arata darul Sau celor ce doresc a se impaca cu El. Ai priceput dumnezeiasca Lui slava si ai vazut curtea cea cereasca intru care petrece, plina de frumuseti negraite. Ai cunoscut cat este de mica si neputincioasa lumina lumii acestia, impotriva stralucirii aceleia. Deci ce socotesti de aceea, si ce gandesti, spune-mi?" Iar fericita Evdochia, avandu-si mintea neschimbata spre a sluji din toata inima sa lui Dumnezeu, Imparatul slavei, a zis: "Am crezut si cred ca nu este alt Dumnezeu: Care mantuieste pe oamenii cei pacatosi, afara de Acela, ale Carui porti ceresti le-am vazut stralucite cu negraita lumina".
Gherman a grait: "Pregateste-te fiica, spre slujba cea cu osardie a lui Dumnezeu, ingrijindu-te ca rodul pocaintei tale cel pus in cumpana sa traga mai mult decat pacatele vietii tale celei dinainte; si sa te aduci singura pe tine dar bineprimit lui Dumnezeu, Celui fara de moarte si vesnic. Plangi si te tanguieste, pana ce vei spala toate necuratiile tale desavarsit cu lacrimile; si asa te vei invrednici a fi mireasa curata a lui Hristos.
Apoi uita mandriile tale cele mai dinainte, cum si tineretile cele vatamatoare care se salbaticesc cu poftele; ca astfel, ca rasplatire, Hristos Domnul sa-ti ierte pacatele. Scoate-ti grumazul tau de sub jugul cel greu al robiei celei de rusine pe care ti l-a pus diavolul prin pacate, si vino la jugul cel bun si usor al pocaintei celei de viata facatoare; ca apoi, fiind libera de pacate, te vei cunoaste pe toti dreptii si pe sfintii ingeri.
Treci catre adevarata credinta si catre intreaga intelepciune si, avand buna stiinta, spune-i in fata diavolului cu indrazneala: "Nimic din acelea nu-mi este mie parte cu tine, nici tie cu mine, pentru ca am aflat pe al meu Stapan si Lui m-am dat pe mine insami, intru vesnica stapanire. Desavarsit am lasat si am lepadat necurata si intunecata iubire trupeasca a vechiului meu vrajmas si m-am imbracat in haina cea noua, nestricacioasa si luminoasa a dreptatii; in care, umbland, voi afla darul lui Dumnezeu care ma mantuieste in veci. Nu mai am nici o dorinta de bogatii si nici o iubire a dulcetilor celor lumesti, despre care m-am instiintat ca sunt de nimic si raman fara pret. Doresc din toata inima si ma sarguiesc sa aflu cele ceresti. Deci, o, diavole, du-te departe de la mine, strainule, inselatorule, furatorule si robule al vesnicului intuneric!""
Cu aceste cuvinte si mai mult intarindu-se, Evdochia a zis catre monah: "Cinstite parinte, ce-mi poruncesti acum sa fac?" Iar el a raspuns: "Voiesc mai inainte de toate sa primesti semnul credintei, adica Sfantul Botez, care te va pazi nevatamata in toate zilele tale. Iar eu acum, Dumnezeu ajutandu-mi, ma voi duce la manastirea mea. Insa ma voi intoarce iarasi, de va voi Domnul". Iar ea cu lacrimi il ruga, zicand: "Nu ma lasa, domnul meu, nu ma lasa, mai inainte pana ce voi putea desavarsit a ma intoarce catre Dumnezeu si voi castiga darul Lui cel asteptat de mine; ca nu cumva vechiul inselator, vazandu-ma parasita si fara de ajutor, sa ma atraga unde va voi si sa ma intoarca la stricaciunea vietii celei desfranate". A zis catre dansa fericitul Gherman: "Aceasta hotarire spre viata cea mai buna, pe care Dumnezeu o lucreaza intru tine, si nadejdea ta cea buna te vor pazi de cursele vrajmasului de care te temi. Insa petreci inca putina vreme in smerita rugaciune catre Dumnezeu si in marturisirea pacatelor tale si te ingrijeste de primirea Sfantului Botez. Iar eu degraba ma voi intoarce la tine, cautand cele de folos vietii tale, si ti se va da tie ajutorul Sfantului Duh". Fericitul Gherman, zicand acestea catre dansa si incredin-tand-o lui Dumnezeu, s-a dus in calea sa.
Dupa ducerea lui Gherman, fericita Evdochia a petrecut inca cateva zile in post, nimic altceva neavand la masa decat numai paine, untdelemn si apa; iar ziua si noaptea se ruga si plangea. Dupa aceea, ducandu-se la episcopul acelei cetati, care se numea Teodot, s-a botezat de dansul in numele Sfintei Treimi Celei de o fiinta.
Dupa catva timp de la luminarea sa, a scris carte de rugaciune la acelasi episcop in care ii facea cunoscut despre bogatia sa, numarand-o cu de-amanuntul si rugand pe episcop s-o ia pentru Hristos. Iar episcopul, citind cartea trimisa catre dansul, a chemat pe fericita Evdochia la dansul si i-a zis: "Tu, fiica, ai scris scrisoarea aceasta catre mine, pacatosul?" Iar ea i-a raspuns: "Eu am scris-o, si acum iarasi ma rog sfintiei tale sa poruncesti iconomului bisericii ca sa ia bogatia cea data de mine si s-o imparta la saraci si la lipsiti, la sarmani si la vaduve, precum singur stii; pentru ca am aflat ca acele bogatii ale mele sunt pe nedrept si prin faradelegi adunate".
Episcopul, vazand scopul ei cel bun, credinta si dragostea ce avea catre Dumnezeu, cautand spre dansa si cu duhul mai inainte vazand viata ei ce avea sa fie, i-a zis: "Roaga-te pentru mine, soro intru Domnul, ca una ce te-ai invrednicit a te numi mireasa a lui Hristos. Caci urand necurata iubire trupeasca, ai iubit curatia; viata cea desfranata lepadand-o, ai urmat feciorestii si intregii intelepciuni; ai vandut lumea cea desarta ca sa-ti castigi margaritarul cel ceresc. Putina vreme cheltuindu-ti in inselaciunea pacatului, prin pocainta ti-ai mijlocit veacul cel nesfarsit in viata cea de sus; avand moartea inaintea ochilor, nemurirea ai dobandit.
Tu, care pe multi la pierzare i-ai atras, acum intru Hristos pe multi ii vei invia imbracandu-te din intuneric in lumina credintei. Vrednica esti a te numi mieluseaua lui Hristos. Dupa numele tau, Evdochia, care inseamna bunavoire, bine a voit Domnul pentru tine. Tu, care ai trecut cu vederea pe oamenii cei iubitori de patimi si ai iubit cetele ingeresti, roaga-te pentru mine. Iarasi ma rog tie, roaba si prietena lui Dumnezeu, adu-ti aminte de mine in cereasca Imparatie".
Acestea si multe altele vorbind episcopul cu lacrimi, a zis diaconului sau: "Cheama la mine degraba pe randuitorul casei de oaspeti bisericesti". Acela venind, i-a zis episcopul: "Te stiu pe tine om drept, credincios si de Dumnezeu temator, ingrijindu-te de sufletele multora. De aceea iti incredintez tie si pe aceasta roaba a lui Dumnezeu care doreste sa sporeasca spre mai bine, ca si de a ei mantuire sa te ingrijesti si pe toate ale sale sa le dai lui Dumnezeu prin mainile saracilor".
Si era acel barbat preot cu randuiala, petrecand in feciorie din tineretile sale, care toata averea ce ii ramasese de la parinti o daruise Sfintei Biserici a lui Dumnezeu si pe sine singur se daduse spre slujba Domnului. Acela, luand cu dansul pe Evdochia, a mers in casa ei si, dupa ce a intrat intr-insa, a chemat Evdochia pe iconomii casei sale si le-a zis lor: "Aduceti-mi fiecare din voi toate cele ce va sunt incredintate voua".
Aceia indata au adus toate. Si acesta era numarul lucrurilor celor aduse: doua greutati mari de aur, adica douazeci de mii de bucati; podoabe alese si de multe feluri, fara de numar; pietre de mult pret si margaritare imparatesti fara de numar; lazi cu haine de matase, doua sute saptezeci si cinci; patru sute zece lazi cu haine albe de in; o suta saizeci lazi de haine tesute cu aur; o suta douazeci si trei lazi mari cu haine de tot felul; o suta cincizeci si doua lazi cu alte haine cu pietre scumpe si impodobite cu cusatura de aur; aur mult douazeci si cinci de greutati diferite, adica doua sute cincizeci de mii de galbeni; douazeci de lazi cu lucruri de aromate binemirositoare, treizeci si trei de lazi de mir curat de India; argint in diferite feluri de vase, ca opt mii de litre; perdele de matase cusute cu fir, ca la o suta treizeci si doua litre; perdele de matase ca la saptezeci de litre; iar alte haine si lucruri mai de mic pret erau adunate o multime fara de numar.
Afara de aceste miscatoare bogatii avea si averi nemiscatoare, ca: pamanturi, sate, tinuturi din care, in tot anul, se adunau roduri de pret, ca la opt sute doua mii. Toate aceste bogatii aducandu-le inaintea picioarelor sfantului preot, care era econom al casei bisericesti de oaspeti, fericita Evdochia a chemat pe toti servitorii si servitoarele sale si, luand din lada doua mii de galbeni, i-a impartit lor; inca si vase, cearsafuri, paturi de mult pret, scaune aurite si toate cele frumoase ale casei cate erau afara din lazi, le-a daruit lor.
Dupa aceea le-a dat cea mai de pe urma sarutare, zicandu-le asa: "Eu va eliberez din robia aceasta de putina vreme, iar voi, de voiti, sarguiti-va a va elibera din robia diavoleasca. Si va veti elibera, daca ma veti asculta pe mine si va veti apropia de Hristos, adevaratul Dumnezeu. Acela va va darui voua vesnica libertate, pe care o au fiii lui Dumnezeu, si va va scrie pe voi printre ai Sai ostasi". Apoi intorcandu-se catre preot, i-a zis: "Iata, de acum, domnul meu, tie ti se cuvine sa te ingrijesti de toate acestea ce-ti sunt puse inainte si sa le randuiesti precum voiesti; pentru ca eu voi cauta pe Stapanul, Cel ce ma cauta pe mine".
Preotul, minunandu-se de o schimbare si o pocainta ca aceasta a ei, fara de veste si neasteptata si de o atat de mare caldura ce avea catre Dumnezeu, a zis catre dansa: "Fericita esti, Evdochia, caci printr-un lucru ca acesta te-ai facut vrednica a fi scrisa in numarul fecioarelor lui Hristos. Ai stiut ceasul venirii Mirelui si ai inteles pe ce cale ti se cuvine a intra in casa de nunta. Cu adevarat, prin trezire te-ai sarguit ca sa nu ramai afara din camara. Candela cu untdelemn ti-ai umplut si nu te va cuprinde pe tine intunericul. Sporeste in acea putere facatoare de bine si Dumnezeu iti va ajuta tie; si te roaga pentru mine pacatosul, ca una ce esti vrednica de ceata sfintilor!"
Pe cand vorbea cu fericita Evdochia, iata a venit cinstitul Gherman, fiind luminat de darul Sfantului Duh. Si vazand-o pe ea ca-si daduse averea sa lui Dumnezeu si pe slugile sale le eliberase, acum fiind saraca cu duhul si cu lucrul pentru Hristos, a luat-o si a dus-o in manastirea de fecioare pe care o avea in stapanirea sa in pustie, nu departe de manastirea sa cea de barbati. Si a facut-o pe ea monahie, si acolo petrecea in ostenelile si nevointele vietii monahicesti, ziua si noaptea slujind lui Dumnezeu.
Deci, avea fericitul Gherman in a sa viata de obste saptezeci de frati monahi, iar in manastirea de fecioare care era la zece stadii departare de a monahilor, treizeci de calugarite. Acolo a ramas si Sfanta Evdochia, care se nevoia mai mult decat celelalte. Si purta haina de la Botez, pe care i-o daduse episcopul cand a botezat-o, si pe care n-a dezbracat-o niciodata.
Dupa treisprezece luni a murit egumena acelei manastiri, cu numele Haritina, care vietuise cu sfintenie, sub a carei incepatorie Evdochia bine a sporit si a invatat Psaltirea pe de rost si toata Sfanta Scriptura citind-o odata cu luare aminte, o intelegea bine, luminand-o Duhul Sfant. Intrecand pe toate surorile cu ostenelile cele pustnicesti, a fost aleasa egumena de toate cu un glas in locul celei ce murise. Si Dumnezeu n-a zabovit a marturisi vrednicia ei si a intari alegerea aceea prin minune, precum se va spune indata.
Era un tanar oarecare, unul din iubitii ei de mai inainte, anume Filostrat, foarte bogat. Acela aducandu-si aminte de dragostea sa de mai inainte cu Evdochia si aprinzandu-se foarte mult dupa ea, diavolul intetindu-l spre aceea, gandea cum ar intoarce-o la viata ei de mai inainte si catre fapta sa de rusine. Cugetand mult la aceea si din zi in zi invapaindu-se cu mai multa dragoste spre dansa, a gasit un mestesug ca acesta: S-a imbracat in imbracaminte monahiceasca, a luat aur cat putea sa duca, l-a ascuns in haine si a plecat pe jos la manastirea Evdochiei, nadajduind fara de indoiala, ca-si va implini scopul.
Ajungand acolo si batand in poarta, portarita s-a uitat printr-o ferestruica mica si l-a intrebat: "Ce cauti aici, omule?" El a raspuns: "Sunt pacatos. Am venit sa va rugati pentru mine si sa ma invrednicesc de binecuvantarea voastra". Portarita i-a zis: "Frate, locul acesta este neingaduit pentru barbati. Dar mergi putin mai departe de aici si vei afla manastirea lui Gherman. Acolo te vei invrednici de rugaciune si de binecuvantare. Iar aici nu sta, nici nu supara batand, ca nu vei putea intra". Zicand acestea, fecioara aceea, a inchis ferestruica.
Filostrat, umplandu-se de rusine si de jale, arzand si cu iubi-rea spre Evdochia, s-a dus la manastirea lui Gherman. Nimerind vreme cu inlesnire, caci a gasit pe fericitul Gherman sezand langa poarta manastirii si citind pe o carte, i s-a inchinat cu smerenie pana la pamant. Apoi, dupa obiceiul monahicesc, dupa rugaciunea facuta de sfantul staret si dupa ce Filostrat a luat binecuvantare de la dansul, i-a zis lui Cuviosul Gherman: "Sezi, frate, si-mi spune, din ce parte esti si de la care manastire?"
El a raspuns: "Parinte, am fost singurul fiu nascut la parintii mei, care nu de mult au murit; n-am voit sa iau femeie, ci am ales sa slujesc lui Dumnezeu in randuiala monahiceasca, voind dupa aceea sa-mi caut loc si un povatuitor de la care sa invat viata monahiceasca. Auzind de sfintia ta, cinstite parinte, am venit cale multa catre acest loc, dorind sa cad inaintea sfintelor tale picioare si sa ma rog tie ca sa ma primesti in manastirea ta pe mine, cel ce doresc sa ma pocaiesc de pacatele mele de mai inainte".
Graind el acestea, fericitul Gherman se uita cu dinadinsul la el si, cunoscand patimasul lui narav dupa fata si ochii lui, i-a grait: "Fiule, de mare osteneala voiesti a te apropia, dar nu stiu de va fi dupa masura puterii tale. Noi, batranii, abia putem sta impotriva ispitelor celor grele ale diavolului, care ne indeamna spre necuratie; iar tu ce vei face aici in floarea tineretilor tale si in anii cei invapaiati ai aprinderii patimase?"
Filostrat raspunse: "Parinte, nu sunt oare pilde ale vietii celei imbunatatite la tinerii asemenea cu mine care au biruit poftele? Oare Evdochia aceea a voastra, de care am auzit multe, strabatand pretutindeni slava despre viata ei cea imbunatatita, n-a fost tanara si traita in desfatari, iar acum a alergat la povatuirea voastra si petrece in calugarie statornica, biruindu-si trupul? Iata, nu voi tacea, parinte, despre aceasta, ca prin chipul ei mai vartos sunt desteptat si voiesc sa-i urmez. Caci gandesc la floarea tineretilor ei, cat de frumoasa si de bogata, in ce fel de desfatari si-a petrecut anii ei de mai inainte. Apoi, dupa toate acestea, intr-un ceas schimbandu-se deodata, s-a dus sa slujeasca lui Hristos, pe calea cea stramta si cu scarbe. Si daca ea a putut sa treaca cu vederea toate si sa-si omoare poftele pentru dragostea lui Hristos, apoi de ce, parinte, deznadajduiesti de mine, care sunt parte barbateasca, mai tare decat dansa? Caci de as putea s-o vad vreodata, nadajduiesc sa iau atata tarie spre osardia cea calda si spre nevointa, incat sa poata a-mi fi pilda pentru invingerea si izgonirea tuturor ispitelor diavolesti, in toate zilele vietii mele"
Auzind asemenea cuvinte, robul lui Dumnezeu Gherman i-a crezut minciuna ca un adevar, pentru ca il socotea ca voieste cu adevarat sa slujeasca lui Dumnezeu; si a grait catre dansul: "Nu te vom opri, fiule, ca sa vezi pe Evdochia si sa auzi de la dansa cuvant de folos, deoarece prin chipul ei voiesti a merge la fapta buna". Deci, chemand egumenul Gherman pe un cinstit monah batran, care ducea tamaie in manastirea de fecioare si pentru alte trebuinte de nevoie era trimis acolo adeseori, i-a zis: "Cand vei merge in manastirea de fecioare, sa iei cu tine pe acest frate, sa vada pe roaba lui Dumnezeu Evdochia, ca voieste sa se foloseasca de la dansa si sa urmeze vietii ei cea placuta lui Dumnezeu".
Dupa putina vreme monahul acela, avand trebuinta a se duce la manastirea de fecioare, a luat cu el si pe acel frate tanar, precum i se poruncise de egumen. Filostrat, acoperit cu chipul monahicesc ca un lup in piele de oaie, intrand in manastirea de fecioare si vazand pe sfanta Evdochia, mireasa lui Hristos, s-a mirat de chipul ei cel smerit, de saracia ei si de chinuirea trupului. Caci vedea fata ei galbena, ochii plecati in jos, gura tacuta, hainele proaste, patul asternut cu rogojina si o invelitoare aspra pe el. Deci, gasind el vreme de vorba (alte monahii stand departe) a inceput a povesti catre dansa cu glas lin, graind astfel: "Ce este aceasta ce vad, o, Evdochia, cine te-a amagit pe tine care vietuiai in palate asemenea cu cele imparatesti si te indestulai de multe bogatii si cu toate placerile, fiind in toate zilele in veselie si in bucurie, si te-a departat in acest loc pustiu? Cine te-a lipsit de poporul cetatii, in care adeseori plimblandu-te in haine luminoase, toti te cinsteau, se minunau de frumusetea ta si cu glasuri de lauda te fericeau pe tine? Care inselator te-a adus dintr-atatea bunatati, in atata saracie si in aceasta viata urata? Iata, acum toata cetatea Iliopolis te cauta. Ochii tuturor doresc sa te vada. Insasi zidurile preafrumoaselor tale palate se tanguiesc. Eu sunt trimis la tine, sa spun despre dorirea poporului si, in numele tuturor, sa te rog ca sa te intorci in cetate si sa mangii cu a ta venire mahnirea poporului pentru tine.
Asculta-ma, doamna si urmeaza-mi. Iesi din locuinta aceasta proasta, din saracie, din hainele cele zdrentuite, din patul cel tare si intra in palatul tau cel dintai, in mangiierile si in desfatarile de mai inainte, cu care nu de mult erai indestulata. Si chiar de ti-ai pierdut bogatia, dand-o strainilor in zadar, insa sunt gata toti ca iarasi indata sa te imbogateasca.
Pentru ce zabovesti si te indoiesti? Pentru ce, cand toti iti sunt prieteni si-ti doresc binele, tu te faci insati vrajmasa si muncitoare? Au nu-ti este paguba a ascunde atata frumusete a fetei intr-acest intuneric al vietuirii monahicesti? Au nu-ti este paguba, ca ochii tai, cei asemenea cu razele soarelui, sa-i strici cu netrebnicia plansului? Ce folos iti este ca sa-ti omori tinerescul trup, cel atat de frumos, cu foamea, cu setea si alte cumplite asprimi? Unde iti sunt bunele mirosiri ale parfumurilor tale, cu care, umbland prin cetate, umpleai vazduhul de buna mireasma si toti te cinsteau ca pe o zeita? Iata, dupa acele placeri, singura, de voia ta, ti-ai ales partea vietii celei saracacioase si lepadate.
Cui urmezi in atata ratacire? Care nadejde desarta te-a scos din stapanirea bunatatilor atat de multe si din care mai multe era sa ai? Cine din oamenii bogati isi leapada insisi bogatia si o dau altora in zadar, precum ai facut tu? Dar stim unde sunt bogatiile cele lepadate de tine; putem cu inlesnire a le lua si a le intoarce in a ta stapanire; numai intoarce-te in cetate la noi, doamna noastra, Evdochia. Iata si aur destul ti-am adus pentru cale, iar pe celelalte risipite de tine, dupa ce vei veni in Iliopolis, le vom cauta indata".
Acestea birfindu-le el, Sfanta Evdochia cauta la el cu manie. Dupa aceea, nesuferind mai mult sa asculte viclenele si inselatoarele lui cuvinte, i-a zis cu manie: "Dumnezeul izbandirilor sa te certe; Domnul nostru Iisus Hristos, Dreptul Judecator, a Carui roaba nevrednica sunt, pe tine cel ce ai venit aici cu gand rau, sa nu te lase a te intoarce la ale tale, de vreme ce esti fiu al diavolului".
Aceasta zicand, a suflat in fata lui si indata acel mincinos monah, ticalosul inselator, a cazut mort la pamant inaintea ei. Iar surorile fecioare, privind la vorba lor, stateau departe, incat nu puteau intelege cuvintele graite de dansii; apoi, vazand pe acel om cazand, din suflarea Evdochiei, mort la picioarele ei, foarte s-au inspaimantat.
Deci, mai intai se minunau de un lucru ca acesta ce covarsea puterea fireasca si au cunoscut darul lui Dumnezeu intr-insa. Dupa aceea au inceput a se teme ca nu cumva sa afle mireni si judeca-torii si, facand cercetare ca pentru ucidere, le vor arde manastirea. Caci elinii, fiind inchinatori de idoli, urau pe crestini si manastirile lor. Deci se sfatuiau intre ele, ce sa faca, pentru ca nu indrazneau sa intrebe pe Evdochia de lucrul ce se facuse.
Una dintre dansele a zis: "Sa tacem acum, de vreme ce este seara si noaptea se incepe; insa sa ne rugam Domnului la noapte, doar ne va descoperi pricina mortii monahului aceluia si ne va povatui ce sa facem". Venind miezul noptii, cand avea indata sa se inceapa obisnuita cantare de miezul noptii, Domnul S-a aratat Evdochiei in vis, zicand: "Scoala, Evdochia, de preamareste pe Dumnezeul tau, si nu departe de trupul mort al ispititorului tau, trimis de diavol asupra ta, plecandu-ti genunchii, roaga-te catre Mine si indata ii voi porunci sa se scoale viu. Caci el se va scula cu puterea Mea si va cunoaste cine sunt Eu, Cel in care crezi tu; iar darul Meu in tine mai mult se va inmulti".
Sfanta Evdochia, desteptandu-se din somn, a facut multa rugaciune catre Stapanul ei, si a inviat pe cel mort. Deci Filostrat, sculandu-se din moarte ca din somn, si cunoscand pe adevaratul Dumnezeu, de a Carui milostivire s-a invrednicit, s-a aruncat la picioarele fericitei, zicand: "Rogu-ma tie, fericita Evdochia, adevarata roaba a adevaratului Dumnezeu, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc si iarta-ma ca te-am mahnit cu cuvintele mele viclene si necurate caci am cunoscut cat de bun si de puternic Stapan ai".
Fericita Evdochia i-a zis: "Mergi intr-ale tale cu pace si sa nu uiti facerile de bine ale lui Dumnezeu cele aratate spre tine, nici sa te departezi din calea cea dreapta a sfintei credinte ce ai cunoscut-o si pe care o fagaduiesti Dumnezeului meu".
Stapanea atunci in tara aceea imparatul Aurelian; nu acela care dupa acei ani a fost cezar al Romei, ci altul cu numele aceluia, care se supunea cezarului Romei. Catre acela Evdochia a fost clevetita, pentru ca adunandu-se unii din cei mai mari, care fusesera mai inainte in lume iubitii ei slaviti si de mare neam, si facand sfat, au scris imparatului o scrisoare, clevetind ca Evdochia a dus cu sine intr-un loc pustiu mult aur care se cadea vistieriilor imparatesti. Si-l rugau ca sa li se dea o ceata de oaste care sa mearga sa afle pe cea fugita si s-o intoarca in cetate; iar aurul sa-l ia spre paza poporului, de vreme ce ea s-a lipit de credinta galileieneasca ce marturiseste pe un oarecare Hristos, si asa a necinstit pe zei carora si imparatii li se inchina.
Aurelian, auzind despre aurul cel mult, s-a invoit cu lesnire la fapta lor. Si indata, chemand pe un sutas, i-a poruncit ca, luand ostasi, sa mearga sa ia pe Evdochia impreuna cu aurul, si s-o aduca inaintea lui. Iar comitele, luand trei sute de ostasi, s-a dus spre pustia aceea unde era Evdochia si manastirea de fecioare. Fiind ei pe cale, Domnul S-a aratat Evdochiei in vedere de noapte, zicandu-i: "Mania imparateasca s-a ridicat asupra ta, insa nu te teme, ca Eu totdeauna sunt cu tine". Iar dupa ce sutasul s-a apropiat cu ceata sa de acea manastire fecioreasca, vazand zidurile, se opri asteptand noaptea, caci era la asfintit; si oranduia oastea ca sa navaleasca noaptea deodata asupra manastirii din toate partile. Dar cand erau sa porneasca spre zidurile manastirii indata i-a impiedicat puterea cea mare si nevazuta a lui Dumnezeu, incat ei n-au putut sa pa-seasca catusi de putin spre manastire, in toata noaptea aceea.
Facandu-se ziua, vedeau zidurile manastirii, dar nu puteau sa vina la dansele; astfel trei zile si trei nopti ispitindu-se, nimic n-au sporit. Si nestiind ei ce sa mai faca, iata a navalit asupra lor deodata un balaur mare, infricosat; iar ei, lepadandu-si armele, au fugit de frica. Si macar ca au scapat de dintii balaurului, insa de veninul aceluia n-au scapat. Caci fiind foarte vatamati de duhul cel purtator de moarte al balaurului, unii dintre dansii au cazut deodata si au murit, iar altii, tavalindu-se abia vii pe cale, erau aproape de moarte. Numai singur comitele cu trei ostasi s-a intors la imparatul.
Imparatul, umplandu-se de manie, a zis catre boieri: "Ce vom face fermecatoarei aceleia, care a ucis cu farmecele sale atat de multi ostasi de-ai nostri? Caci nu se cuvine ca o fapta asa rea sa fie lasata fara de pedeapsa".
Facand sfat, s-a sculat fiul imparatului, zicand: "Eu voi merge cu mai multa putere de oaste si, daramand locasul desfranatei, voi aduce pe Evdochia aici". Invoindu-se imparatul cu toti, a doua zi s-a dus fiul imparatului cu ostasii, ca sa strice locasul acela pustnicesc si sa prinda pe Evdochia. Dar apropiindu-se el pe cale de un sat al tatalui sau si inserand, a voit sa ramana acolo, caci era frumos locul de odihna. Si, dupa obiceiul tinerilor, sarind de pe cal, s-a lovit cu piciorul de o piatra si si-a ranit piciorul foarte incat pe mainile ostasilor a fost dus pe pat. Iar la miezul noptii, nesuferind durerea ce se inmultise, a murit; si s-a intors oastea la imparatul, ducand mort la dansul pe fiul sau.
Imparatul, vazandu-si deodata mort pe fiul sau, a cazut de jale, apoi s-a strans toata cetatea si s-a facut tipat, jelindu-se poporul de moartea fiului imparatului, si insusi imparatul murea de jale. Si era acolo in popor si Filostrat. Acela, apropiindu-se catre cei ce erau aproape de imparat, le-a spus despre Evdochia, cum ca este roaba a lui Dumnezeu si nimeni nu poate s-o vatame, de vreme ce o pazeste pe dansa puterea cereasca. Iar de voieste impa-ratul sa-si vada fiul viu, sa trimita cu cinste la dansa rugaminte, ca sa roage pe Dumnezeul ei sa-l invieze pe mort. "Caci eu - zicea Filostrat -, am cercat asupra mea puterea rugaciunii ei si a lui Dumnezeu grabnica milostivire". Auzind acea vorba si putin venindu-si in putere imparatul si ascultand de la Filostrat cele ce i s-au intamplat, a crezut celor povestite. Apoi indata a trimis la fericita Evdochia pe tribunul sau, cu numele Vavila, cu cinstita si smerita scrisoare de rugaminte. Iar acela ajungand la locas, Sfanta Evdochia, cu smerenie luand imparateasca scrisoare si, inchinandu-se pana la pamant, a zis: "Pentru ce imparatul scrie cartea sa catre mine, care sunt saraca si pacatoasa?"
Iar tribunul, pana ce sfanta avea sa citeasca imparateasca scrisoare, s-a departat la oarecare loc deosebit al manastirii si a aflat acolo o carte deschisa. Apoi, privind intr-insa, a vazut scris aceasta: Fericiti sunt cei ce cearca marturiile Tale, Doamne. Si, citind pana la sfarsit psalmul acela, a adormit cu capul plecat pe carte. Si a vazut in vis pe un tanar luminat care, lovindu-l in coasta cu toiagul ce-l purta, i-a zis: "Scoala Vavilo, mortul te asteapta pe tine". Vavila, desteptandu-se, s-a spaimantat de ingereasca aratare si, alergand, a spus aceea fericitei Evdochia; si o ruga ca degraba sa-l elibereze pe el. Iar ea, chemand pe toate surorile, a zis catre dansele: "Surorile si maicile mele, ce ma sfatuiti sa fac fata de cele ce scrie imparatul catre a mea smerenie?" Iar ele, ca si cu o gura, au zis: "Darul Duhului Sfant te va povatui pe tine. Scrie la impa-ratul ceea ce place lui Dumnezeu".
Fericita, rugandu-se din destul, a sezut si a scris la imparatul astfel: "Eu, o femeie proasta, nu stiu pentru ce imparatia ta ai voit a trimite la mine scrisoarea ta? Pentru ca sunt ticaloasa si plina de pacate. Si mustrata fiind in constiinta mea de atat de multe faradelegi ale mele, nu am indrazneala catre Hristos, Dumnezeul meu a-L ruga sa se milostiveasca spre tine si sa-ti dea pe fiul tau viu. Insa nadajduiesc la adevarata bunatate si putere a Domnului meu, ca, daca tu cu toata inima vei crede intru adevaratul Dumnezeu, Cel ce inviaza mortii si vei crede in El cu neindoire, va arata spre tine si spre fiul tau mila Sa cea mare. Pentru ca nu se cuvine omului sa cheme sfantul si infricosatul Lui nume si sa se roage pentru orice, daca mai intai nu va crede in El cu suflet curat.
Deci, daca din tot sufletul vei crede, vei vedea puterea cea mare a lui Dumnezeu Celui fara de moarte, de milostivirea Lui te vei invrednici si te vei indulci de facerile de bine ale Lui". Acestea scriindu-le si pecetluind scrisoarea cu trei semne de cruce, a dat-o trimisului si l-a eliberat.
Iar tribunul, intorcandu-se la imparat, nu i-a dat scrisoarea Sfintei Evdochia, ci mai intai a pus-o pe pieptul mortului, chemand cu mare glas numele lui Hristos. Si indata mortul a luat putere de viata, a deschis ochii si a grait; apoi s-a sculat ca din somn, viu si sanatos, toti mirandu-se si spaimantandu-se de acea preaslavita minune. Atunci imparatul cu mare glas a strigat, graind: "Mare este Dumnezeul crestinei Evdochia, adevarat si drept este Dumnezeul crestinesc! Cu dreptate la Tine scapa multi si prin dreapta credinta fac minuni cei ce cred intru Tine, Hristoase, Doamne! Primeste-ma si pe mine, cel ce vin la Tine, caci cred in numele Tau cel sfant si marturisesc ca Tu esti Unul, Adevaratul Dumnezeu sfant si bine-cuvantat in veci".
Astfel, crezand imparatul in Hristos Dumnezeu, s-a botezat de catre episcopul cetatii, impreuna cu femeia sa, cu fiul cel inviat din morti si cu o fiica a lor anume Ghelasia, si a facut milostenii multe la saraci. Apoi fericitei Evdochia i-a trimis aur din destul pentru zidirea unei sfinte biserici si a poruncit sa se zideasca cetate in locurile acelea unde vietuia Sfanta Evdochia, si adeseori scria catre dansa, trebuindu-i sfintele ei rugaciuni. Sporind imparatul intru sfanta credinta si in fapte bune, nu dupa multa vreme s-a odihnit intru Domnul, asemenea si femeia lui. Iar fiul dupa aceea a fost facut diacon, apoi, murind episcopul cetatii aceleia, s-a facut episcop in locul lui. Dar inca si sora lui, Ghelasia, trecand cu vederea desertaciunea lumii si fugind de nunta, dandu-se Domnului spre slujba, s-a dus in taina, impreuna cu doi eunuci ai sai, in manastirea Sfintei Evdochia si a vietuit acolo pana la sfarsitul sau, slujind si bineplacand lui Dumnezeu.
Apoi, intarindu-se legea elineasca cea faradelege a inchinarii la idoli, multi care slujeau in taina adevaratului Dumnezeu, fiind vaditi de vrajmasii Lui erau siliti spre aceeasi pierzare.
Intr-acel timp in cetatea Iliopolis era un ighemon anume Dioghen, rivnitor al necuratilor zei si slujitor infocat al acelora, prigonind mult pe cei ce se lepadau de inchinarea idolilor. Acela voise sa-si ia femeie pe Ghelasia cea mai sus pomenita, fiica a imparatului. Iar tatal ei, imparatul Aurelian, nu-l oprea, cata vreme era in necredinta. Iar dupa ce s-a luminat cu Sfantul Botez, atunci n-a voit sa-si dea pe fiica sa unui barbat necredincios, fara numai daca ar primi si el credinta in Hristos. Apoi, nu dupa multa vreme, Aurelian murind in dreapta credinta, iar Ghelasia temandu-se ca nu cumva sa fie rapita cu sila spre nunta de Dioghen, a fugit, precum s-a zis, in manastirea Cuvioasei Evdochia. Si nimeni nu putea sa stie unde se ascunsese Ghelasia, fara numai se vorbea cum ca la Evdochia se ascunde.
Deci, Dioghen ighemonul a trimis cincizeci de ostasi ca sa prinda prin ispitire pe Evdochia, ca pe o crestina. Dar mergand ei pe drum, Evdochiei i s-a aratat Domnul, noaptea, zicandu-i: "Fiica Evdochio, trezeste-te si stai in credinta barbateste, ca a venit vremea ca sa marturisesti numele Meu si sa preamaresti slava Mea; iata ti s-a gatit nevointa prin care sa alergi. Vor navali asupra ta indata niste oameni infricosati ca niste fiare, iar tu nu te tulbura si nici nu te inspaimanta, ca Eu voi fi cu tine impreuna calator si ajutator, intru toate nevointele si ostenelile tale".
Sfarsindu-se vedenia aceea, ostasii au sarit noaptea peste zidul manastirii; care lucru simtindu-l cuvioasa, a iesit la dansii intre-bandu-i: "Ce va trebuie de aici si pe cine cautati?" Iar ostasii au prins-o si o intrebau despre Evdochia. Iar ea le-a fagaduit ca indata le va da in maini pe Evdochia, numai sa-i dea drumul putin.
Deci, alergand in biserica si intrand in Sfantul Altar, a descoperit chivotul cu preacuratele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos si, luand o parte din ele, a ascuns-o in sanul sau. Apoi, iesind la ostasi, a zis: "Eu sunt Evdochia! Pe mine sa ma prindeti si sa ma duceti la cel ce v-a trimis pe voi!" Aceia prinzand-o, au dus-o pe ea la drum.
Noaptea era fara luna si foarte intunecoasa, iar inaintea sfintei mergea un tanar preafrumos si luminat, ducand lumina inainte si luminand calea ei. Acela era ingerul Domnului, pe care ostasii nu-l vedeau si nici lumina nu o vedeau, ci numai pe singura Evdochia o priveau. Insa ostasii voiau sa puna pe Evdochia pe cal, dar ea nu a voit, ci le-a raspuns: "Acestia in carute si acestia pe cai, iar eu nadajduind spre Hristos, Dumnezeul meu, pe jos, cu bucurie, voi merge". Ajungand ei in cetate, a poruncit ighemonul sa inchida pe Evdochia in temnita, pana a doua zi.
A treia zi, chemand pe strajerul temnitei, l-a intrebat, zicand: "N-a dat cineva bucate sau apa fermecatoarei aceleia?" Strajerul a raspuns: "Ma jur pe mila ta, stapane al meu, ca nici mancare, nici bautura nu i-a dat ei cineva. Insa am vazut-o, de cate ori am privit-o, ca era intinsa cu fata pe pamant, inchinandu-se, precum gandesc, Dumnezeului sau". Zis-a ighemonul: "Maine de dimineata voi face cercetare si judecata despre dansa, ca acum ma indeletnicesc cu alte treburi".
Sosind a patra zi, Dioghen ighemonul a sezut la judecata si a poruncit sa-i aduca inainte pe Evdochia. Si, vazand-o pe ea cu chipul smerit, in haine proaste si uitandu-se in jos, a poruncit slugilor sa-i descopere fata ei. Si indata s-a luminat fata cea descoperita a Cuvioasei ca fulgerul. Iar Dioghen, inspaimantandu-se de negraita ei frumusete si de cinstea fetii ei cea stralucita cu dumnezeiescul dar si privind mult spre o frumusete ca aceea, slabea tot cu gandul. Dupa aceea, intorcandu-se catre ai sai, a zis: "Ma jur pe zeul meu, Soarele, ca nu se cade sa dam la moarte o frumusete ca aceasta cu raze de soare. Dar ce vom face, nu stim".
Deci a zis catre dansul unul din cei ce sedeau cu el, indrep-tator de lege: "Oare se pare mariei tale ca frumusetea ei este fireasca? Nicidecum, ci sunt fermecatoresti naluciri. Oare nu stii cat de mult pot fermecatorii? Cred ca daca fermecatoria se va izgoni, indata nefrumusetea fireasca se va arata". Iar ighemonul a zis catre fericita: "Spune-ne noua mai intai numele tau, neamul si viata ta".
Sfanta, ingradindu-se pe sine cu semnul Crucii, a zis: "Ma numesc Evdochia, iar de neamul meu si de ce fel de vita sunt, nu este trebuinta a afla. Una este de trebuinta a sti despre mine, cum ca sunt crestina. Iar Ziditorul tuturor, cu negraita Sa mila, de atata dar al Sau ma invredniceste pe mine nevrednica, incat nu ma opreste a ma numi roaba a Lui. De aceea ma rog tie, o, ighe-moane, nu-ti pierde in zadar vremea cu cuvinte desarte, ci degraba fa cu mine ceea ce v-ati obisnuit a face cu ceilalti crestini. Judeca, munceste-ma precum iti place tie si ma da la moarte; caci nadajduiesc spre Hristos, Adevaratul Dumnezeul meu, ca nu ma va trece cu vederea si nici nu ma va lasa".
Iar ighemonul i-a zis: "La a noastra intrebare, cu atat de multe cuvinte ai raspuns; dar cand vom incepe a te chinui cu multe rani, cat de multe vei grai? Insa spune-ne noua indata, pentru ce ai lasat cetatea si pe zei fara de cinste trecandu-i cu vederea, te-ai departat in locuri pustii si ai dus impreuna cu tine si averea poporului, cu inselaciune desertand vistieriile cetatii?"
Sfanta a raspuns: "Pentru ce am lasat cetatea cu un cuvant voi raspunde: libera am fost si, ce am voit, aceea am facut. Caci care lege opreste pe omul liber sa mearga oriunde va voi? Iar pentru aur cine ma intreaba? Voiesc ca sa-mi stea de fata cleve-titorul, caci indata se va arata ca este desarta clevetirea, si minciuna inaintea adevarului se va stinge. Au doara avere straina am luat eu?" Si facandu-se lunga disputa de amandoua partile, iar sfanta aflandu-se nebiruita in cuvant si cu credinta neschimbata, ighemonul a poruncit sa o dezbrace pana la mijloc si patru barbati sa-i striveasca coastele ei, pana i se vor vedea maruntaiele.
Deci, asa a muncit pe sfanta doua ceasuri, dandu-i crude dureri prin acele cumplite munci. Atunci iarasi a zis catre dansa stapanitorul: "O, femeie, fie-ti mila de frumusetea ta si jertfeste zeilor, ca sa nu piara chipul cel bun si frumusetea ta". Zis-a sfanta catre dansul: "Daca ai fi fost un om cunoscator, ca sa judeci drept, ai fi cunoscut si tu folosul tau, ca sa crezi in adevaratul Dumnezeu, si ti-ar fi iertat faradelegile tale ca un milostiv; dar fiindca consti-inta ta te osandeste la moarte, de aceea te asteapta munca focului celui vesnic".
Atunci, maniindu-se si mai mult, ighemonul a poruncit s-o dezbrace de tot, s-o spanzure de un lemn si s-o bata si mai tare. Deci, dezbracand-o ostasii, au gasit cutiuta cu partea preacuratului si de viata facatorului Trup al lui Hristos pe care ea o luase, iesind din manastire. Apoi luand-o slugile, nestiind ce este, au dat-o ighemonului; iar el deschizand-o, indata acea parte a preacuratului Trup al Stapanului Hristos s-a prefacut in foc si in vapaie mare, care, inconjurand pe slugile tiranului, i-a ars, vatamand chiar si umarul stang al ighemonului. Iar el, cazand la pamant, striga de durere catre soare, ca pe acela il avea el in loc de Dumnezeu, si zicea: "Stapane soare, vindeca-ma, ca indata voi da focului pe fermecatoarea aceasta, caci stiu ca pentru dansa ma pedepsesti, deoarece n-am pierdut-o pana acum!"
Zicand acestea, indata a cazut peste el foc ca un fulger si, arzandu-i trupul ca un taciune, l-a lasat mort, incat cuprinse pe toti frica si spaima. Iar unul din ostasi a vazut pe ingerul lui Dumnezeu luminos stand langa dansa, ca si cum ii vorbea la ureche si o mangiia. Apoi i-a acoperit umerii dezgoliti si pieptul cu o panza mai alba decat zapada. Ostasul vazand aceasta, s-a apropiat de sfanta si a zis: "Cred si eu in Dumnezeul tau! Primeste-ma pe mine, cel ce ma pocaiesc, roaba Dumnezeului Cel viu!"
Fericita raspunse: "Sa fie peste tine, fiule, darul intoarcerii celei bune, ca, precum te vad, acum incepi a vietui ca un nou nascut, si de voiesti sa te mantuiesti, fugi departe de necredinta cea de mai inainte". Grait-a ostasul: "Ma rog tie, roaba Domnului, milostiveste-te putin si spre ighemon si-i cere de la Dumnezeul tau intoarcere in viata, ca prin tine sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu si sa creada intr-Insul".
Zicand acestea, s-a apropiat de lemn si a dezlegat-o. Iar sfanta mucenita, plecandu-si genunchii, s-a rugat mult; dupa aceea s-a sculat si a strigat cu mare glas: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce stii tainele oamenilor, Cel ce ai intarit cerul cu cuvantul si toate le-ai facut cu intelepciune, porunceste ca, prin voia Ta cea tare si puternica, sa invieze toti cei arsi de focul cel trimis de la Tine; ca multi din cei ce sunt credinciosi sa se intareasca la sfanta credinta iar necredinciosii sa se intoarca la Tine, Dumnezeul cel vesnic, pentru a se preamari preasfant numele Tau in vecii vecilor".
Dupa aceea, s-a apropiat de cei morti si fiecaruia, luandu-l de mana, ii zicea: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a inviat din morti, scoala-te si fii sanatos ca si mai inainte". Si asa, unul cate unul desteptandu-i si sculandu-i ca din somn, pe toti i-a facut vii cu puterea lui Hristos.
Facandu-se aceste preaslavite minuni si toti privind la ele cu negraita mirare si spaima, deodata s-a facut tipat si plangere langa locul cel de judecata, pentru ca la comitele Diodor, cel ce statea acolo cu oastea, venise vestea despre moartea naprasnica a Firminei, femeia lui, care, inabusindu-se in baie, s-a lipsit de viata. Diodor, rupandu-si hlamida la vestea neasteptata, fiind cuprins de mare jale si tanguindu-se, alerga acolo unde i se spusese ca ii este femeia moarta si au alergat dupa dansul multi din popor.
Apoi s-a dus acolo si Diogen ighemonul, cel sculat din morti, ca din somn, si vazand cu adevarat femeia cea moarta a comitelui, s-a intors la Sfanta Evdochia si a zis catre dansa: "Cred cu adevarat ca Dumnezeul tau este cu neasemanare mai mare si mai puternic decat zeii nostri. Deci, daca voiesti sa inmultesti si sa intaresti in mine aceasta credinta, care s-a inceput si este inca slaba, ma rog tie, vino cu mine la Firmina cea moarta, pe care daca o vei scula din morti, atunci nelepadandu-ma, nici indoindu-ma, voi crede desavarsit in Dumnezeul tau". A grait lui Sfanta Evdochia: "Nu numai pentru tine va face Dumnezeu voia Sa, din nemasurata milostivire, dar si pentru toti cei ce doresc sa intre in Imparatia Lui! Deci, sa mergem unde zici si Dumnezeu sa ne ajute!"
Mergand ei impreuna cu poporul, i-au intampinat cei ce duceau patul cu trupul cel mort, si Sfanta a poruncit sa stea patul. Apoi, lacrimand, s-a rugat destul si a luat de mana pe cea moarta si a zis cu mare glas: "Dumnezeule Cel mare si vesnic, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce esti Cuvantul Tatalui, prin Care se scoala mortii, binevoieste, rogu-ma, sa faci aceasta mare minune, spre incredintarea celor ce stau inainte; porunceste Firminei sa invieze si da-i duh de pocainta, ca sa se intoarca la Tine, Dumnezeul Cel pururea viu si vesnic!"
Asa rugandu-se sfanta, indata Firmina s-a sculat de pe pat si tot poporul a strigat cu glas ca si cu o gura, graind: "Mare este Dumnezeul Evdochiei, adevarat si drept este Dumnezeul crestinilor; te rugam pe tine, roaba Dumnezeului Celui viu, mantuieste-ne si pe noi, caci credem in Dumnezeul tau!"
Diodor, vazandu-si femeia sa vie, s-a umplut de negraita bucurie si, aruncandu-se la picioarele cuvioasei, a zis: "Ma rog tie, roaba lui Hristos, fa-ma si pe mine crestin; caci acum am cunoscut cu adevarat cine si cat de mare este Dumnezeul Caruia Ii slujesti". Si a fost botezat Diodor, femeia lui si toata casa, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, cum si multi din popor. Asemenea s-a botezat si Dioghen cu toata casa sa, care a petrecut neschimbat in sfanta credinta pana la sfarsitul sau.
Dupa acestea Cuvioasa Evdochia petrecea in casa lui Diodor dupa dorinta lui, si invata cuvantul lui Dumnezeu pe crestinii cei din nou luminati. S-a mai intamplat ca, intr-o gradina din apro-piere, un tanar anume Zinon, care dormea la amiaza, a murit, fiind vatamat de veninul unui balaur purtator de moarte. Iar maica acelui tanar, fiind vaduva, se tanguia nemangiiata pentru dansul, ca era singurul nascut al ei. Instiintandu-se despre aceea mieluseaua lui Hristos, Evdochia, a zis lui Diodor: "Sa mergem sa mangiiem pe vaduva aceea care plange; si vei vedea minunata milostivire a Dumnezeului nostru". Deci mergand, a gasit pe tanar umflat foarte tare, si invinetit de veninul balaurului.
Apoi zis sfanta catre Diodor: "Acum este vremea sa se arate credinta ta ce o ai spre Dumnezeu. Roaga-te, ridicandu-ti ochii ini-mii sus, si sa inviezi pe mort". Diodor a raspuns: "Doamna mea, roaba lui Hristos, sunt nou in credinta si ochii inimii mele nu pot a-i intari in Dumnezeu, neclintit cu gandire la El". Sfanta i-a zis: "Eu cred Dumnezeului meu cu neindoire, ca pe pacatosii ce se pocaiesc ii asculta si le da degraba raspuns cererilor lor. Deci, cheama cu tot sufletul pe Domnul Cel Atotputernic si va face cu noi mila Sa".
Atunci Diodor, plecandu-si grumazul si batandu-si pieptul, a inceput cu lacrimi a grai cu mare glas inaintea tuturor: "Doamne Dumnezeule, Care pe mine nevrednicul, pacatosul si necredinciosul ai binevoit a ma chema la sfanta credinta in Tine si pe aceasta cinstita a Ta roaba ai trimis-o la noi spre mantuirea sufletelor noastre, auzi si a mea pacatoasa si nevrednica rugaciune, stiind credinta mea cea neschimbata si neindoita catre Tine, si porunceste tanarului cel omorat de balaur sa invie, intru slava Ta, ca si de el si de tot duhul sa se preamareasca sfantul Tau nume in veci". Astfel rugandu-se Diodor, a zis catre cel mort: "In numele lui Iisus Hristos, Cel rastignit in zilele lui Pilat din Pont, scoala-te, Zinone!" Mortul indata s-a sculat, a pierit vineteala trupului sau si s-a facut trupul lui sanatos ca mai inainte. Si toti slaveau pe Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului, si au crezut in El.
Vrand sa se duca poporul, a zis catre dansii fericita mielusea a lui Hristos, Evdochia: "Ingaduiti putin, fratilor, caci inca mai are a se preamari Hristos, Mantuitorul nostru!" Ascultand-o poporul, sfanta s-a rugat catre Dumnezeu, iar balaurul acela care-l vatamase pe tanar, fiind izgonit de un foc minunat, fugea suierand infricosat, aruncandu-se si infuriindu-se inaintea tuturor, dar s-a sfaramat si a pierit.
Atunci, toti cei ce priveau la aceea, mergand cu femeile si cu copiii la episcopul Iliopolei, au primit Sfantul Botez. Iar Cuvioasa Evdochia s-a intors la manastirea sa si vietuia in obisnuitele sale osteneli monahicesti. Insa venea uneori si in cetate, intarind pe credinciosi, iar pe necredinciosi incredintandu-i si aducandu-i la Hristos Dumnezeu.
Si a trait, dupa botezul ei, cam cincizeci si sase de ani si s-a sfarsit prin chinuire astfel: Murind in crestineasca credinta Dioghen ighemonul, a venit in locul lui alt ighemon, anume Vichentie, om manios si vrajmas crestinilor. Acela, auzind cele despre Cuvioasa Evdochia, a trimis ostasi de i-au taiat cinstitul ei cap. Si astfel, Prea Cuvioasa Mucenita Evdochia s-a sfarsit prin taiere de sabie, in luna lui martie, in ziua dintai, intru Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pomenirea Sfintei Domnina
Sfânta Muceniță Evdochia și Sfânta Cuvioasă Domnina
Aceasta s-a nascut din parinti dreptcredinciosi si bogati. Din pruncie, afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dat vietii pustnicesti si celorlalte patimiri ale trupului. Pentru ca, facandu-si o coliba langa gradina maicii sale, petrecea in ea, udandu-si fata cu lacrimi necurmate; iar imbracamintea ei era de par, pentru ca iubea haine ca acestea.
La cantatul cocosilor intra in sfanta biserica impreuna cu toata multimea si aduceau Stapanului tuturor cantare de lauda. Ca hrana avea linte muiata cu apa. Apoi toata osteneala o rabda, avand trupul subtire si slabit; si, cu dinadinsul invelindu-se, n-a vazut fata cuiva; nici altul pe a ei, si vorbea incet cu cei ce se intamplau. In acestea petrecand ziua si noaptea, s-a suit catre iubitul ei Mire, Hristos, prin faptele sale placute lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Antonina.
Sfânta muceniţă Antonina a suferit în Niceea, în timpul unei persecuţii sub împăratul Maximian (284-305). După ce a fost groaznic torturată, sfânta a fost aruncată în închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli.
În timpul torturilor îngerii Domnului au apărat-o pe martiră şi i-au înfricoşat pe călăi. Chiar şi când au întins-o pe un pat înroşit de foc, aceasta a rămas nevătămată prin puterea Domnului. În cele din urmă, după o mulţime de torturi au cusut-o într-un sac şi au înecat-o pe Sf. Antonina într-un lac.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Marcel şi Anton, care prin foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvestru şi Sofronie, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nestorian şi Tribimiu, care de sabie s-au săvârşit.
Sfinţii Mucenici Nestorian şi Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica. Ei îl propovăduiau cu mare râvnă pe Hristos în timpul unei persecuţii din timpul împărăţiei păgânului Decius (249-251).
Când sfinţii au fost aduşi în faţa curţii, guvernatorul a ordonat să se aducă în faţa lor tot felul de instrumente de tortură ca să-i sperie pe aceştia şi să se lepede de credinţa lor. Dar sfinţii le-au răspuns că nimic nu-i poate despărţi de Hristos. Atunci judecătorul mânios a dat ordin să fie torturaţi. Sfinţii au fost biciuiţi cu vine uscate de bou, au fost suspendaţi de un copac şi jupuiţi, dar cei doi nu au încetat să slăvească pe Dumnezeu. Când li s-a tăiat capul, sfinţii au primit cununile cereşti.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.
Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte.
Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcaşul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Când turcii au ajuns pe ţărmurile Athos-ului, aceştia l-au prins pe Agapie şi l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanţuri timp de 12 ani. În aceşti ani sfântul nu şi-a pierdut speranţa că se va elibera şi se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară.
Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugăminţile robului ei şi i-a apărut în vis poruncindu-i "să se întoarcă la părintele lui fără frică". Deşteptându-se din somn, Agapie a văzut lanţurile căzute şi uşile deschise. Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos. Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său: "Ai înşelat pe Hagarene" îi spuse, "dar pe Dumnezeu nu-L poate înşela nimeni. Dacă vrei să te mântuieşti, întoarce-te la stăpânul tău şi-i slujeşte lui". Sf. Agapie s-a întors fără să cârtească. Musulmanul s-a mirat tare când l-a văzut pe Agapie că se întoarce şi, la auzul poveştii sale, acesta a rămas impresionat de virtutea părintelui lui Agapie şi de nobleţea credinţei creştine. Atunci stăpânul şi-a luat cu el pe cei doi fii ai săi şi au mers împreună cu Agapie la Sf. Munte. Acolo ei s-au botezat şi s-au călugărit, petrecându-şi viaţa în sfinţenie pana la sfârşitul vieţii. Sf. Agapie a trăit în secolul al XIII-lea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu