Erau odata.. sus in Templu,
Lacas zidit lui Dumnezeu,
Doi oameni, fariseu si vames
Ce se rugau in felul lor.
Dar fariseul mandru foarte,
Frau liber da gandului rau
Caci judeca aspru pe oameni
Si pe-acest vames mult mai greu.
Isi prezenta cu ingamfare
Virtuti ca-i drept, bun, postitor..
Si ca dona chiar zeciuiala
Saptamanal din rodul sau.
Pe cand trist vamesul de-oparte
Cu ochii aplecati in jos
Se lamenta caindu-si fapta
Batandu-si pieptul zgomotos.
-O, Doamne, milostiv fii mie,
Ca sunt un mare pacatos!!
Acum venind umil la Tine,
Primeste-ma!! Te rog frumos.
Regret oricare fapta rea
Si iarta-I si pe cei din jur..
Si-aceasta rugaciune-a mea
Sa ma transforme-n rob din fur.
Atunci de sus veni raspunsul
Ca vamesul s-a indreptat
Folositor la casa lui,
Iar fariseul ingamfat
Si-a pierdut roada binelui.
Mandria, fratilor nu-I buna,
Prin ea multi ingeri au picat.
Cu ea s-a infiintat iadul
Scapati de-acest imens pacat.
Luati aminte de la vames,
Fiind bolnav, s-a vindecat.
Smeriti-va! V-asteapta raiul
Unde toti dreptii au urcat.
De luat aminte..
Cine mandru va trai,
Iadul il va inghiti,
Iar cine se va smeri,
In Rai se va ferici!
Doamne miluieste-ne si ne mantuieste, Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu