joi, 20 februarie 2014

Cântare de laudă la Sfântul Sadoc - 20 februarie


Cântare de laudă la Sfântul Sadoc
Ce este soarele?
Un ochi care nu vede.
Ce este focul?
Un rob lipsit de raţiune, împăratul Sapor lui Sadoc îi porunceşte:
Soarelui şi focului să te închini,
Acestor dumnezei care conduc lumea,
După cum înţeleptul Zoroastru
Ne învaţă pe noi.
Sadoc împăratului cu blândeţe-i răspunde:
O, împărate, pace, sănătate şi bucurie ţie!
Dar cum se va putea închina vreodată
Cel înţelegător, celor ce înţelegere nu au?
Şi cum vor putea lucrurile
Să slăvească cele ce materie nu au?
Frumos lucru al lui Dumnezeu este soarele,
Iar flacăra, mult slujitoare omului este;
Dar putea-vor vreodată ele
Pe Creator să-L înlocuiască?
Putea-vor morţii vreodată
Să facă lucrurile celor vii?
Este portretul mai mult
Decît pictorul care l-a făcut?
Sau plugul mai de preţ, decît plugarul?
In Ceruri, împărate, e doar un singur Dumnezeu,
Atotputernic, Atotcunoscător,
Frumos, şi Bun,
Al celor văzute şi nevăzute Făcător,
Al tuturor Plănuitor,
Al tuturor celor bune daruri Dăruitor,
Preaputernic este El şi iubitor de oameni,
Pe El, Unul-Născut Fiu al Său lumii L-a descoperit,
Din persieneştile înşelări El
Pe noi ne-a mîntuit,
Mai de preţ decît întreaga lume
El pe noi oamenii ne-a învăţat că sîntem,
Către El,
Făcătorul nostru ne-a învăţat  El
Să ne întoarcem faţa,
Către cer să ne întoarcem cu toată fiinţa noastră,
Acolo unde se află patria noastră cerească,
A îngerilor şi a oamenilor;
Patria
A grăit Sadoc – iar Sapor i-a tăiat capul.
Rugăciune către Sfântul Leon, Episcopul Cataniei

Focul nu te-atinge, Sfinte ca un leu,
Căci te ocroteşte Însuşi Dumnezeu.
Tu cu vrăjitorii lupţi prin rugăciune
Şi umpli pământul cu faptele bune!

Păstoreşti poporul cu blândeţe multă,
Zeii se dărâmă, regii te ascultă,
Creştineşti lăcaşuri, cu drag, ai zidit,
Întărind credinţa, tu eşti fericit!

Ajută-ne-n cale, astăzi, şi pe noi,
Te cheamă creştinii ce sunt în nevoi,
Spre tămăduire, milă, mângâiere,
Şi spre toate cele ce ei îţi vor cere!

Nu te-a atins focul, căci n-a îndrăznit
Să ardă pe Sfântul Leon cel vestit!

Niciun comentariu: