Arta dificilă a educării copilului aparţine în primul rând familiei, care, deşi astăzi se află în mare primejdie, este susţinută de Dumnezeu prin harul special pe care soţii îl primesc prin sacramentul căsătoriei.
În fiecare an, milioane de bărbaţi şi femei se avântă în slujba de a deveni părinte şi pentru aceasta nu li se cere examen sau licenţă. Cu toate acestea „una din cele mai provocatoare şi grele sarcini în viaţă este să iei un copil, o fiinţă mică, total neajutorată şi să-ţi asumi toată responsabilitatea pentru creşterea lui", astfel încât să devină o persoană stăpână pe sine, un membru folositor familiei, bisericii şi societăţii.
Pentru a-şi putea îndeplini misiunea încredinţată lor de Creator, părinţii - asemenea bobului de grâu, pierzându-şi viaţa lor trebuie să o trăiască pe cea a fiiilor lor, aceasta fiind expresia cea mai înaltă a iubirii. Prin jertfa lor, părinţii vor forma oameni de caracter care posedă o comoară inestimabilă - politeţea sufletului, datorată creşterii interioare care valorează mai mult decât frumuseţea exterioară. Astfel nu va putea nimeni spune: „Iată un om gol pe dinăuntru!".
Educaţia nu e programată să se desfăşoare în anumite zile, ore sau locuri, ci e urmărită continuu în desfăşurarea vieţii zilnice, într-un climat familial prin de încredere, într-un stil de iubire.
Educaţia o putem face iubind şi iubirea aparţine inimii. Fără iubire nu vom ajunge la sufletele copiilor care resping duritatea şi severitatea, care deşi nu se recomandă a fi folosite, din nefericre încă se mai practică.
Este necesar „să ne facem iubiţi, să introducem treptat simţul datoriei, al sfintei frici faţă de Dumnezeu" pentru ca inima lor să se deschidă cu uşurinţă şi să primească cu bucurie să fie modelate asemenea lutului ce devine vas ales în mâna olarului.
Există părinţi ce se plâng că, deşi se jertfesc zilnic pentru fericirea copiilor lor, aceştia totuşi nu ascultă şi se întreabă de ce? Pentru că, deşi copiii văd şi ştiu acest lucru, ei doresc mai mult decât atât, vor să ştie că sunt iubiţi. Cum le putem arăta acest lucru?
În tot ceea ce facem să nu uităm că nimeni nu e obligat să ne iubească, ci noi trebuie să ne comportăm astfel încât să atragem simpatia copiiilor noştri. „Cel care se ştie iubit, iubeşte şi cel care este iubit, obţine totul, mai ales de la copii şi tineri". Iubirea nu poate fi impusă cu forţa. Asemenea lui Isus Hristos suntem datori să ne facem mici cu cei mici. Să nu ne limităm doar la a asigura confortul material. Oricât de multe lucruri le-am oferi, nu vom reuşi niciodată să contrabalansăm lipsa afecţiunii, a iubirii dăruite necondiţionat, a timpului oferit cu generozitate pentru a-i asculta, a-i sfătui şi a-i ajuta ori de câte ori e nevoie, ţinând cont de unicitatea fiecărui copil şi de vârsta acestuia.
Un copil credincios este, in primul rand, un dar al lui Dumnezeu. Atunci cand Mantuitorul Iisus Hristos a spus parintilor: "Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor" (Matei 19, 14) a aratat, parca, inclinatia fireasca a copiilor spre credinta in Dumnezeu, pe care parintii nu trebuie sa o strice, cu patimile lor.
Credinta copilului trebuie ingrijita inca din perioada sarcinii, precum indeamna Cuviosul Paisie Aghioritul, zicand: "Educatia copilului incepe inca din perioada sarcinii: daca mama, care poarta in pantece, se supara si se mahneste, atunci si fatul se tulbura in ea, iar daca mama se roaga si traieste duhovniceste, copilasul din pantecele ei se sfinteste. De aceea, femeia, atunci cand este insarcinata, trebuie sa rosteasca rugaciunea lui Iisus, sa citeasca putin din Evanghelie, sa psalmodieze, sa nu-si pricinuiasca nelinisti, dar si ceilalti sa caute sa nu o mahneasca. Facand astfel, copilul care se va naste va fi sfintit, iar parintii nu vor avea probleme cu el nici cand este mic, nici cand va creste mare."
Fiecare copil are mai multa nevoie de modele, decat de critici, deoarece mai scurt si mai usor este drumul prin pilde, decat cel prin invataturi. Intr-un cuvant de invatatura, parintele Arsenie Muscalu, spune: "Copiii sunt o oglinda a parintilor, problema copiilor este aproape intotdeauna problema parintilor. Sa se ingrijeasca parintii sa locuiasca Hristos in ei, in inima lor, si atunci din inima lor va trece Hristos si in inima copiilor, fara indoiala."
Atunci cand copiii sunt ajutati de mici si se umplu de Hristos, ei vor fi langa El totdeauna, si chiar daca ar devia putin, atunci cand vor creste, datorita varstei sau a unei rele prietenii, pe urma iarasi se vor intoarce la El, pentru ca frica de Dumnezeu si evlavia, care au adapat inimile lor, inca din varsta copilariei, nu este cu putinta sa fie uitate vreodata."
Parintii smeriti atrag mila si ajutorul lui Dumnezeu. Daca parintii au smerenie si frica de Dumnezeu, toate lucrurile din casa lor merg bine, inclusiv purtarea copiilor, caci Domnul ii ajuta nespun de mult pe copiii ai caror parinti isi pun nadejdea in El. Parintii, insa, sa nu-si asuma virtutile copiilor, care sunt daruri ale lui Dumnezeu, ci doar pacatele acelora, care vin din nepurtarea lor de grija.
Educatia crestina trebuie sa se bazeze pe dragoste si intelegere, astfel incat copiii sa ajunga sa-L iubeasca pe Dumnezeu si Biserica Sa, iar nu sa o respinga, ca pe ceva impovarator, catre care au fost constransi. In acest sens, Cuviosul Paisie Aghioritul spune: "Scopul nu este sa-i duca pe copii cu sila la Biserica, ci sa-i faca sa o iubeasca. Viata sfanta a parintilor aduce in sufletul copiilor lor o incredintare launtrica, care ii face sa se supuna in mod firesc, si astfel cresc intr-o atmosfera de evlavie, avand o indoita sanatate, fara traume psihice."
Daca in casa este amenajat un colt de rugaciune, este bine ca rugaciunile sa fie savarsite acolo. Aprinderea candelei sau a lumanarii, inaintea icoanelor, tamaierea casei si stropirea acesteia cu Aghiasma este o randuiala care ii bucura mult pe copii, aceasta putand fi savarsita cand de un membru al familiei, cand de un altul.
Parintii sa se poarte cu noblete fata de copii, caci, altfel, daca ii vor tine pe copii la toate rugaciunile, acestia se vor plictisi si se vor revolta. Important este ca, indiferent cat de obositi sau bolnavi ar fi, copiii sa nu neglijeze complet rugaciunea, ci sa o pastreze catusi de putin, urmand parintilor lor.
Luarea mesei in familie este inca un prilej de a cultiva credinta copiilor, caci rugaciunea savarsita inainte de masa si rugaciunea de multumire, savarsita dupa masa, constituie un semn vazut al faptului ca Hristos salasluieste impreuna cu familia, la acea masa.
Culcarea copiilor este un moment de mare apropiere intre parinti si copii, drept pentru care, copiii il pastreaza multa vreme in inima lor. Astfel, cu aceasta ocazie, parintii pot citi copiilor povesti crestine pentru copii, pe piata aparand tot mai multe carti de acest gen, si le pot canta diverse cantari bisericesti scurte, precum "Sfinte Dumnezeule" sau "Doamne, miluieste!"
Cand scade increderea parintilor in Dumnezeu, scade si increderea copiilor in parinti. Parintii care au neglijat darurile si ajutorul lui Dumnezeu, in cresterea copiilor, se pot intoarce oricand catre Acesta, cu smerenie si cu pocainta, cerand mila pentru copiii lor necredinciosi, binestiind ca, atunci cand copiii lor nu ii mai asculta despre Dumnezeu, cu siguranta Dumnezeu inca ii asculta despre copiii lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu