”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
vineri, 14 februarie 2014
RUGĂCIUNILE PĂRINŢILOR PENTRU COPII
Sunt rugăciuni pe care parintii ar trebui sa le citească în fiecare zi pentru copiii lor. Rugăciunea pe care o rosteşte un părinte pentru copilul lui are o putere foarte mare. Rugaciunea părinţilor, darmai ales a mamei, deoarece se face din inima şi cu durere, este repede auzita.
De aceea, mai ales atunci cand copiii au probleme(sunt neascultători, sunt bolnavi, au examene de susţinut, au probleme în familiile lor mai târziu, sau nu pot avea la rândul lor copii, etc), rugăciunea părinţilor este grabnic ajutătoare. Părinţii trebuie să se roage neîncetat pentru copii, pentru ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să le dea sănătate, să le lumineze mintea, înţelepciune, credinţă, ascultare de părinţi, izbăvirea de patimi şi să-i păzească pe ei de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
Rugaciunea parintilor pentru binecuvantarea copiilor
Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvanteaza, sfinteste, ocroteste pe acest copil al meu cu puterea facatoare de viata a Crucii Tale. Amin.
Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
O, Preasfanta Stapana, Fecioara, de Dumnezeu Nascatoare, mantuieste si ocroteste pe fiii mei (numele), pe toti pruncii, pruncele, tinerii, pe cei botezati si pe cei fara de nume si pe cei ce se afla in pantecele mamei lor. Ocroteste-i pe ei cu acoperamantul tau de Maica, pazeste-i pe ei intru frica de Dumnezeu si intru ascultarea de parinti si roaga-te Domnului nostru si Fiului tau sa le daruiasca lor ceea ce le este de folos pentru mantuirea lor. Ii incredintam pe ei purtarii tale de grija, Maica, ca tu esti Acoperamant dumnezeiesc al robilor tai. Amin.
Rugaciune pentru copii
Dumnezeule, Parinte Ceresc Multindurat, miluieste pe copiii nostri (numele) pentru care Te rugam cu smerenie si pe care ii lasam intr-adins ocrotirii Tale. Asaza intru ei credinta tare, invata-i pe ei cucernicia inaintea Ta si invredniceste-i pe ei sa Te iubeasca cu putere pe Tine, Ziditorul si Mantuitorul nostru. Indreapta-i pe ei, Doamne, pe calea adevarului si a binelui, ca sa savarseasca toate spre slava numelui Tau. Invata-i pe ei evlavia si viata cea virtuoasa, ca sa fie buni crestini si folositori oamenilor. Da-le lor sanatate sufleteasca si trupeasca si spor in lucrarile lor. Izbaveste-i pe ei de vicleniile diavolului celui intunecat, de multimea smintelilor, de patimile cele scarnave, de toate necuratiile si de oamenii cei fara de randuiala. Pentru numele cel sfant al Fiului Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, cu rugaciunile Preacinstitei Sale Maici si ale tuturor sfintilor, indruma-i pe ei catre limanul linistit al vesnicei Tale imparatii, ca ei impreuna cu toti dreptii pururea sa-Ti multumeasca Tie, impreuna cu Fiul Tau cel Unul-Nascut si cu Duhul Sfant, Domnul de Viata facatorul. Amin.
Rugaciune mai inainte de a incepe sa-i invatam pe copii
Doamne Dumnezeule si Ziditorule al nostru, al Carui Chip suntem noi, oamenii, pe care ne-ai infrumusetat si ne-ai ales si pe care ne-ai invatat Legea Ta cea mantuitoare; Cel ce ai descoperit tainele Tale pruncilor, lui Solomon si tuturor celor care Te cauta pe Tine, Datatorule – deschide inima, mintea si gura robilor tai acestia, ca sa se intelepteasca prin puterea legii Tale si sa cunoasca invatatura care le este lor de folos pentru slava sfantului Tau nume, pentru folosul si zidirea Sfintei Tale Biserici, pentru intelegerea binelui si savarsirea voii Tale. Izbaveste-i pe ei de toate rautatile vrajmasilor, ocroteste-i pe ei in credinta cea crestina si in curatie, in toata vremea vietii lor – ca sa se intareasca cu intelepciunea si sa implineasca poruncile Tale, si astfel inteleptiti sa preaslaveasca preasfant numele Tau si sa se faca mostenitori ai imparatiei Tale, caci Tu esti Dumnezeu intru tot milostiv si intru tot bun, si Tie se cuvin toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alte rugaciuni folositoare ale parintilor pentru copii
I
Doamne, Dumnezeule! Fiii pe care ii am sunt un dar al bunatatii Tale. Tu ai facut a se naste in mine simtamantul care ii face scumpi inimii mele, simtamantul dragostei parintesti. Tie Iti inchin copiii mei, Doamne! Binevoieste a le fi lor Parinte, caci eu sunt un neputincios muritor si fara de ajutorul Tau nu pot face nimic. Tu, Cel ce dai hrana pasarilor cerului, Cel ce pazesti floarea ce rasare in mijlocul stancilor, Parinte a toata lumea, binevoieste a ingriji si de copiii mei, ca sa poata fi fericiti si in viata aceasta, si in cea viitoare. Ajuta-mi sa cultiv in ei bunatatea si printr-o buna crestere sa ii fac folositori semenilor. Da-le lor, Doamne, intelepciune, ca sa cunoasca si sa voiasca binele. Da-le lor comorile cele ceresti ale virtutii, ca acestea sunt bogatii nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogatii pamantesti care sunt supuse stricaciunii, ci Te rog sa le dai trupuri sanatoase si iubitoare de osteneala, ca sa poata birui relele vietii. Pazeste inimile lor de orice alunecare pacatoasa si apara nevinovatia lor. Randuieste, Preabunule Stapane, ca ei sa ajunga prin harul Tau fii credinciosi ai Sfintei noastre Biserici si sa binecuvanteze numele Tau in veci.
Doamne, Dumnezeule, iarta-ma ca nu stiu sa cresc cum se cuvine acesti copii pe care mi i-ai daruit! Iarta-ma, Dumnezeule, iarta-ma! In loc sa invete de la mine numai cele bune, copiii invata si cele rele si fara sa vreau devin prilej de sminteala pentru ei. Degeaba ii sfatuiesc sa faca binele si sa tina poruncile, daca ei vad ca eu nu le pazesc. Degeaba ii indemn cu vorbele, daca faptele mele nu sunt pe masura. O, cat sunt de vinovat in fata Ta si a lor! In loc sa Te marturisesc prin faptele mele, am facut impotriva. Greu cu adevarat este pentru mine, pacatosul, sa cresc copiii cum trebuie. Cum va creste un copil care nu a vazut in parintii sai pilda de fapte bune? Iarta-ma, Doamne, iarta-ma! Iarta-i si pe parintii, pe mosii si stramosii mei, pentru toate pacatele pe care le-au savarsit, fiind prin ele pietre de poticnire pentru urmasii lor. Indrepteaza-ma pe mine, pacatosul, Doamne, sa duc o viata curata, ca sa-mi pot indrepta copiii pe calea poruncilor Tale. Sa vina pacea Ta peste casa noastra, sa vina peste noi mila Ta, ca sa sporim in fapte bune si in tot ce e bineplacut Tie. Ca sa petrecem cealalta vreme a vietii noastre in pocainta si sa dobandim in aceasta viata darul Tau, iar in cealalta, bucuria cea vesnica. Pentru rugaciunile Preabinecuvantatei Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin.
II
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu intelepciunea Ta ai zidit pe om si ai suflat in fata lui suflarea de viata si, binecuvantandu-l, ai zis: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul, iar la Cana Galileei, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai binecuvantat nunta si deci nasterea de fii, cu multa umilinta rog marea Ta bunatate ca neincetat sa reversi harul Tau si sa Te milostivesti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit sa mi-i daruiesti. Umple-i pe ei de intelepciune si pricepere. Indreapta pasii lor pe caile omeniei, ale dreptatii, ale dragostei de oameni si ale bunei-cuviinte. Ajuta-mi a cultiva in ei bunatatea si a-i face folositori lorusi si obstii in mijlocul careia traiesc. Da-le lor comorile ceresti ale virtutii, care nu pier niciodata.
Nu cer pentru ei, Doamne, bogatii pamantesti, ci Te rog: da-le un trup sanatos si iubitor de osteneala, precum si suflet luminat si ravnitor spre tot binele, ca sa ajunga buni fii ai Sfintei noastre Biserici si vrednici cetateni ai Patriei, ca de-a pururi sa binecuvanteze numele Tau. Amin!
III
Atotputernice Stapane, Ziditorul si Parintele nostru cel Ceresc, care din bunatatea si prin binecuvantarea Ta mi-ai daruit copii: Insuti primeste multumita si lauda inimii mele pentru acest dar; si ma invredniceste de harul si ajutorul Tau, ca sa-mi pot indruma copiii pe caile credintei, ale evlaviei si dragostei Tale, ca odata cu varsta sa creasca si in har si intelepciune, si sa se invredniceasca de mostenirea vietii vesnice. Amin.
IV
Dumnezeule, Care esti intelepciunea si bunatatea nesfarsita, trimite-L pe Duhul adevarului asupra copilului/copiilor nostru/nostri ca sa ii (le) lumineze mintea si inima cu lumina Sa. Te rugam ca invatatura sa nu-l (-i) indeparteze de Tine, ci sa fie mereu pentru el (ei) o cautare a adevarului si o dobandire a cunostintelor necesare spre a-si implini rolul in societate, pentru a-si castiga cinstit existenta si pentru a-si ajuta mai bine semenii. Amin.
V
(Pentru fiul plecat departe)
Doamne, fiul nostru se afla departe de noi. Ne gandim deseori la el; fara el casa pare pustie, lipsa lui ne face sa suferim. Dar Tu il iubesti fara margini si esti aproape de el. Indeparteaza de la el orice primejdie trupeasca si sufleteasca, fereste-l de tovarasiile cele rele. Da-ne sa-l putem revedea printre noi cat mai curand. Amin.
VI
(Pentru copilul bolnav)
Doamne Iisuse, in timpul vietii Tale pamantesti Ti-ai aratat iubirea, ai fost miscat in fata suferintelor si de multe ori ai vindecat pe cei bolnavi, revarsand bucuria asupra familiilor lor. Copilul nostru e bolnav: noi incercam sa-l ajutam cu tot ceea ce e omeneste cu putinta. Dar ne simtim neputinciosi: viata nu e in mainile noastre. Iti oferim suferintele noastre si ale lui si le unim cu suferintele patimirii Tale. Fa ca aceasta boala sa ne ajute sa intelegem mai bine sensul vietii si daruieste fiului nostru sanatatea, ca impreuna sa-Ti putem multumi si sa Te putem slavi intotdeauna. Faca-se voia Ta! Amin.
VII
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, lumineaza mintile copiilor nostri cu harul Tau cel datator de viata. Tu, Care dai celor intelepti intelepciunea si celor priceputi priceperea, trimite peste ei Duhul Tau cel Sfant, datatorul intelepciunii, al cunostintei si al intelegerii. Tu i-ai luminat pe alesii Tai in toata vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascali ai lumii si Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul si Ioan Gura de Aur, si s-au aratat vase alese ale sfinteniei, raspandind in lume dreapta credinta. Tu ai luminat-o pe Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si ea a rusinat multimea ritorilor pagani. Tu, Doamne, lumineaza-i si pe copiii nostri (numele), ca sa invete cele bineplacute Tie si sa se umple de cunostinta adevarului. Da-le lor stiinta, pricepere, rabdare si chibzuinta. Sa nu primeasca ei cunostinte pierzatoare de suflet, nici sa invete ce e urat de Dumnezeu. Fa-i ascultatori fata de dascalii care ii invata cele bune si sarguinciosi in indeplinirea celor ce li s-au randuit. Iar la vremea potrivita, Doamne, ajuta-i sa gaseasca locul in care sa foloseasca cele pe care le-au invatat si sa munceasca spre binele lor si spre folosul aproapelui. Tu ii osandesti pe cei ce isi ingroapa talantii si ii binecuvantezi pe cei care ii inmultesc cu pricepere. Randuieste-le Tu, Doamne, Cel ce randuiesti toate spre mantuire, unde sa munceasca, ce sa munceasca si cum sa munceasca. Da-le lor, Doamne, spor in toata lucrarea cea buna si ii intareste in credinta, ca sa Te marturiseasca printr-o vietuire curata pana in ultima zi a vietii lor. Amin.
RUGACIUNE CATRE SFANTUL CUVIOS STELIAN, ocrotitorul copiilor si al mamelor
Cuvioase Parinte Stelian, sprijinitorul si calauzitorul in rugaciunile noastre, patimile trupesti biruind si impreuna cu ingerii locuind, privesti neincetat marirea cea gatita sfintilor, de lumina cereasca umplandu-te. Acum, in slava cereasca vietuind si inaintea imparatului Hristos stand, nu uita pe credinciosii care cu indrazneala inalta rugaciuni si cer sprijinul tau.
Cel ce de la sanul maicii tale ai fost sfintit, si vas ales al Duhului Sfant te-ai aratat, luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine.
Cel ce din pustiul Paflagoniei ai facut loc de preamarire a Sfintei Treimi, fa si din pustiul inimilor noastre tarina bineplacuta a harului dumnezeiesc, in care sa infloreasca crinii cei mantuitori ai credintei si sa se inmulteasca roadele sfintitoare ale faptelor bune; ocroteste cu rugaciunile tale familiile si pe copiii nostri, cerand de la Milostivul Dumnezeu iertare de pacate, sanatate si mantuire, ca prin tine si impreuna cu tine sa laudam numele cel sfant al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu