Hristoase, Dumnezeule, Cel Ce cu arma Crucii ai zdrobit capetele stăpânitorilor morţii,
Împărtăşeşte-i de viaţă cea veşnică pe cei ce şi-au pus nădejdea în puterea Vieţii.
Pe toţi cei care înotând prin valurile vieţii au ajuns la limanul ceresc, învredniceşte-o odihnei celei sfinte,
Pe adormiţii robii Tăi, cei ce s-au sfârşit în dreapta credinţă, îi aşează în locaşurile Tale cele de îngeri împodobite.
Primeşte-i pe toţi în lumina Ta, acolo unde ploaia tristeţii şi-a şters urma amintirii,
Unde Tu eşti Soarele veşnic strălucitor, ce împărtăşeşte tuturor razele iubirii.
Pe cei ce călătorind în corabia acestei vieţi au înfruntat furtuna necazurilor,
Îi primeşte întru odihna Ta, unde a pierit orice ameninţare a valurilor.
Celor suferinzi, care pe pământ s-au mişcat prin nădejdea milostivirii Tale,
Deschide-le porţile cereşti ca întru bucuria Ta să afle ei veşnica scăpare.
Ploaia îndurărilor Tale să şteargă păcatele celor ce au lucrat din neştiinţă,
Şi untdelemnul milostivirii Tale să mângâie sufletele rănite de necredinţă.
Ca Cel Ce ai iertat pe răstignitorii Tăi şi ai mijlocit înaintea Tatălui pentru cei întunecaţi de răutate,
Iartă şi acum pe cei ce având mintea umbrită de norul ispitelor, nu au lucrat faptele credinţei celei adevărate,
Cu judecăţile înţelepciunii Tale rânduieşte poartă de scăpare pentru cei ce se chinuiesc în flăcările iadului necruţător,
Strigătele lor sfârşite nu le trece cu vederea, ci trimite ploaia milostivirii Tale, ca să răcorească pe cei focul pururea arzător.
Nu pune capăt milei Tale negrăite, ca Cel pe Care Te ştim că eşti Adâncul fără sfârşit al milostivirii,
Ci revarsă şi acum roua Vieţii asupra celor adormiţi din neamurile noastre aflaţi în focul chinuirii.
Luminează-ne cu bunătatea Ta, ca despietrindu-ne inimile, pentru cei morţi să ne ostenim mai mult a ne ruga,
Căci acelaşi curs al vieţii cu toţii vom urma şi milei urmaşilor noştri şi noi ne vom încredinţa.
Rugăciunile Bisericii să le zidească celor din adâncul iadului scară ca să-i înalţe la lumină,
Ca izbăvindu-se ei din chinul cel nespus, să se îndulcească de a Domnului odihnă.
Pe toţi cei ce în viaţa pământească ne-au călăuzit paşii pe cărarea duhovnicească,
Dar şi pe toţi cei care din neputinţă nu au ştiu cum spre Tine să ne povăţuiască,
Îi împărtăşeşte aceleiaşi bucurii, iertând tuturor pentru iubirea Ta orice nedesăvârşire,
Ca slăvind bunătatea Ta, să Îţi mulţumească pentru revărsarea neîncetată de iubire.
Celor ce sfârşitul şi l-au aflat întru suferinţe amare, dă-le binecuvântarea bucuriei,
Celor ce toată vremea vieţii au călătorit în întunericul necazurilor dă-le lumina veseliei,
În cămările cereşti primeşte cu iubire pe cei adormiţi în dreapta credinţă,
Braţele părinteşti le deschide, îmbrăţişând pe toţi ce vin spre Tine cu umilinţă.
La masa îngerească îi aşează pe toţi, şi pe cei milostivi şi pe cei mai puţin,
Căci toţi sunt fiii Tăi şi spre bunătatea Ta nădăjduiesc ca să se izbăvească de chin.
Cel Ce hrăneşti toată făptura prin razele bunătăţii Tale, îngrijeşte-Te şi acum de cei ce bat la porţile veşniciei,
Şi-i ospătează cu îndurarea Ta, oprind chinurile celor ce milostivirea Ta o cer, dorind hrana veseliei.
Pe cei ce cuprinşi de valurile ispitelor au săvârşit faptele răutăţii îi primeşte în braţele blândeţii Tale,
Iertându-le lor cele lucrate din neputinţă şi arătând ca totdeauna întru desăvârşirea bunătăţii Tale neschimbare.
Pe cei care nu au dobândit smerenia cea adevărată şi din slăbiciune au alunecat în groapa mândriei,
Îi slobozeşte din chinuri ca Unul Ce eşti Singur Smerit şi arăţi totdeauna tuturor înălţimea smereniei.
Celor ce plâng cu suspinuri neîncetate în gheenă, alină-le durerea şi adapă-i din izvorul bucuriei,
Ca Cel Ce pe pământ Te-ai pogorât să iei suferinţele noastre şi să ne duci la cerurile veseliei.
Celor ce pe pământ au fost prigoniţi de patimi, deschide-le cămările cereşti,
Ca măcar acum să se slobozească, nemaiprelungind pătimirea vieţii lor pământeşti,
Celor ce nu şi-au curăţit oglinda inimii cu roua lacrimilor de pocăinţă
Arată-le picăturile iubirii Tale şi-i scoate din întunericul în care au căzut prin necredinţă.
Pe cei flămânzi de vederea Ta, care nu au ştiut unde să Te caute, fiind întunecaţi de neştiinţă,
Hrăneşte-i acum cu razele vederii Tale, ca să laude a Ta bunătate cu multă stăruinţă.
Pe cei ce n-au ştiut să se adape din izvorul milostivirii Tale îi răcoreşte acum,
Dezlegându-i din legăturile chinurilor şi îndepărtând neîncetatul suspin.
Celor adormiţi din neamurile noastre le deschide lăcaşurile cereşti ale bucuriei,
Ca cei ce au rămas pe pământ în cămara credinţei, nelepădându-se de nădejdea veşniciei.
Celor ce pe câmpurile de luptă şi în locuri neprimitoare şi-au odihnit ultimul suspin al vieţii,
Îi primeşte în grădina bucuriei veşnice, ca răsplătire pentru apărarea patriei până la hotarele morţii.
Celor ce au fost lipsiţi de rânduiala cea binecuvântată a rugăciunii le izvorăşte lumina slavoslovirii,
Pe cei ce întru sărăcie au apus din viaţa pământească îi acoperă cu vălul cel dumnezeiesc al iubirii,
Pe cei uitaţi din conştiinţele urmaşilor îi pomeneşte Tu ca un îndurat în cartea milostivirii Tale,
Pe cei lipsiţi de lumina rugăciunii celor vii îi încălzeşte ca un iubitor de oameni sub a Ta suflare.
Nu lăsa corabia sufletelor celor adormiţi să se cufunde în deznădăjduire,
Ci să biruiască iubirea Ta de oameni şi să-i aducă la liman de mântuire,
Pe părinţii şi fraţii noştri care prin veacuri au dus mai departe stindardul credinţei celei dreptmăritoare,
Îi fă părtaşi petrecerii la masa veşniciei, căci prin ei şi noi ne-am învrednicit de darul cunoaşterii Tale.
Celor ce au pătimit sfârşit năpraznic mai înainte de a trimite către Tine glasul pocăinţei,
Învredniceşte-i să audă glasul milostivirii Tale, iertându-le faptele nemărturisitoare ale credinţei,
Pe câţi prin botez s-au îmbrăcat întru Tine, Hristoase, nu-i lăsa fără acoperământul iubirii Tale,
Şi în locul lacrimilor nemângâiate dăruieşte lor izbăvirea din chinurile cele înfricoşătoare.
Pentru rugăciunile celor care şi-au aprins în suflete candela credinţei, luminează pe cei dintru întuneric,
Şi porţile milostivirii Tale deschide-ni-le tuturor, ca să pomenin îndurările Tale revărsate şi asupra celui nevrednic.
Pe cei ce au adormit slujind la altarul Tău spre mântuirea poporului, împărtăşeşte-i de mântuire,
Şi treci cu vederea, ca un Milostiv, micile lor nedesăvârşiri, ca Unul Ce eşti Singurul Izvor de nepătimire.
Pe cei ce şi-au aflat sfârşitul în locuri neştiute, îi cercetează, Doamne, ca un Atoatecunoscător,
Şi îi fă şi pe aceştia părtaşi milostivirii Tale, ca cei ce au fost lipsiţi de al oamenilor ajutor.
Numele şterse de valurile timpului din inimile celor vii le poartă în gândul Tău dumnezeiesc,
Ca nici aceştia să nu fie lipsiţi de îndurările Tale, ci să fie primiţi în lăcaşul Tău ceresc.
La înfricoşătoarea Judecată nu-i ruşina pe cei adormiţi întru dreapta credinţă înaintea îngerilor,
Ci mai înainte de ceasul sfârşitului cu rugăciunile celor vii îi curăţeşte, dându-le strălucirea Sfinţilor.
Pentru glasurile de rugăciune ale celor ce pomenesc pe cei adormiţi, domoleşte strigătele celor în iad chinuiţi,
Şi cu lacrimile de iubire ale celor vii, răscumpără-i pe cei căzuţi în întuneric, dăruindu-le bucuria celor mântuiţi.
Valurile timpului negreşit vor ajunge şi pentru noi la liman, moştenind noi soarta celor adormiţi,
Dar ca un iubitor de oameni milostiveşte-Te şi spre noi ca să nu fim număraţi cu cei osândiţi,
De veşnica muncă ne izbăveşte Hristoase, deşi până acum nimic vrednic de mântuire n-am lucrat.
Rânduieşte-ne pocăinţă mai înainte de sfârşitul vieţii, ca prin mila Ta, să ajungem în raiul luminat.
Neputincios sunt a ajuta cu ceva pe cei adormiţi, care strigă după rugăciunea celor de pe pământ,
Dar îmi pun toată nădejdea în iubirea negrăită de oameni a Multmilostivului Cuvânt.
Deşi, nu pot face nimic a mijloci uşurarea chinurilor celor ce pătimesc în focul nestins,
Totuşi, nu apune nădejdea că Cel Atotputernic va dezlega cu mila Sa pe cel de chinuri cuprins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu