http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/02/patimirea-sfintului-marelui-mucenic_08.html
Troparul Sfantului Teodor Stratilat
Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat, voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru aceasta, pe tine cu credinta pururea te fericim.
Troparul Sfantului Proroc Zaharia
Praznuind pomenirea proorocului Tau Zaharia, Doamne, printr-insul Te rugam, mantuieste sufletele noastre.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat († 320) – Sfântul Teodor a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Era originar din Evhaita şi era conducătorul cetăţii Iracleea, aproape de ţărmul Mării Negre. A fost un general vestit, de aceea i se zicea „Stratilatul” şi era prieten apropiat al împăratului Licinius (307-323). În urma unei inspecţii făcută de Licinius în anul 320 la reşedinţa Sfântului Teodor din Iracleea Pontului a aflat că acesta este creştin şi convertea mulţi păgâni la creştinism. Când Liciniu i-a cerut Sfântului Teodor să aducă jertfe idolilor păgâni, acesta nu numai că nu a adus jertfe, ci a sfărâmat statuile de aur şi argint ale idolilor şi le-a împărţit săracilor. Din porunca împăratului, Sfântul Teodor a fost întemniţat, supus la chinuri şi apoi ucis. Moaştele sale au fost mutate la Evhaita din Pont. În anul 950 s-a zidit în Evhaita o Biserică măreaţă în care au fost aşezate moaştele sfântului. După un timp au fost aduse în Constantinopol. În anul 1256, Iacob Dandolo, mai marele galerelor Republicii Veneţiei, le-a încredinţat fratelui său Marco. În anul 1260 acesta le-a aşezat în Biserica Sfântului Marcu din Veneţia. Astăzi, moaştele Sfântului Mucenic Teodor se află în Biserica Mântuitorului din acelaşi oraş.
2. Sfântul Prooroc Zaharia († 520 î. Hr.) – S-a născut în Haldeea în timpul robiei babilonice. Misiunea lui profetică a început în al doilea an al domniei lui Darius I al lui Histaspe, regele perşilor (521-485), adică pe la anul 520 î. Hr., după întoarcerea evreilor din robie. El a îndemnat poporul să înceapă lucrările pentru refacerea templului. Cartea proorocului Zaharia are 14 capitole. Ea cuprinde tot felul de încurajări de viitor pentru Ierusalim şi pentru poporul iudeu. Glasul proorocului Zaharia vesteşte printre veacuri împlinirea legii morale.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Macarie, Episcopul Pafosului; a Sfântului Cuvios Perghet; şi a Sfinţilor Mucenici Nichifor şi Ştefan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu