Cugetare Trebuie să învăţăm să îi respectăm şi să îi iubim pe oamenii umili. Căci aceştia sunt binecuvântaţii pământului, şi aceştia cei mai mari în împărăţia Cerurilor vor fi.

În ei mândrie nu se află. Cu adevărat, mândria este mai cu seamă boala care îi afectează pe cei bogaţi şi puternici ai acestei lumi.

Umilii îşi împlinesc desăvârşit îndatoririle lor în această lume; şi cu toate acestea, când se întâmpla să fie lăudaţi pentru valoarea muncii lor, lor li se pare că este o exagerare; câtă vreme cei care sunt mai marii lumii caută mereu să fie lăudaţi pentru munca lor, care de cele mai multe ori este foarte departe de desăvârşire.

Sfântul Alexandru fusese însă nu doar un cărbunar umil, ci mai înainte de aceasta un bărbat foarte bogat şi un mare filosof. Dar el a ales să lepede toate onorurile care cu dreptate îl înconjurau din toate părţile, şi s-a amestecat cu cei umili pentru dragostea mai mare a lui Hristos. El s-a făcut cărbunar, un dispreţuit între cei mai dispreţuiţi. În loc să suspine după onoruri, lui i-a plăcut ca pentru Hristos să fie batjocorit de copiii care alergau după el şi râdeau de el din pricina hainelor lui zdrenţăroase şi pline de funingine. Dar chiar şi aşa, Alexandru nu a fost singurul pe care exemplul vieţii lui Hristos l-a determinat să caute compania umililor şi dispreţuiţilor. Mulţi regi şi imperatori, aflând despre Cuvântul Domnului şi iubind dulceaţa Lui, şi-au dat jos de pe cap coroanele lor împărăteşti, au lepădat cu dispreţ toată fala şi mărirea lumii lor şi s-au îmbrăcat în simplitate, printre cei simpli şi umili. Dar oare nu a venit însuşi Domnul Universului şi Făcătorul lumii printre cei umili, între pescari şi păstori, şi a locuit cu ei? Sfântul Zeno ne învaţă: „Să nu vă alegeţi vouă spre locuire locuri slăvite, şi să nu vă adunaţi cu cei mari ai lumii”.