Cugetare - „Aduceţi slavă lui Dumnezeu, dar nu-i uitaţi nici pe oamenii Lui cei mari, adică pe săraci şi pe nevoiaşi, căci aceştia pot să facă foarte mult pentru voi, împreună cu Stăpânul Hristos”.

Acestea sunt cuvintele ilustrului ascet rus din veacul al nouăsprezecelea, Părintele Nazarie, stareţul mănăstirii Valaam. El a rostit aceste cuvinte către soţia unui oficial de rang înalt din oraşul Sankt Petersburg care căzuse în dizgraţia Ţarului din pricina unor acuzaţii foarte grave aduse împotriva lui. Cel acuzat s-a îmbolnăvit de grijă în urma acestei situaţii şi, slăbănogit de boală, nu se mai putea ridica din pat. Auzind că Părintele Nazarie se află la Sankt-Petersburg, soţia oficialului s-a grăbit să-1 caute şi să-i împărtăşească nenorocirea care s-a abătut asupra lor, rugîndu-1 pe Părintele Nazarie să se roage pentru soţul ei. „Ai vreun bănuţ la tine?” a întrebat-o Părintele. Femeia a scos tot mărunţişul ce îl avea la ea şi i 1-a dat. Apoi Părintele Nazarie a plecat.

Mai pe seară a revenit şi i-a adus femeii veste îmbucurătoare: „Slavă lui Dumnezeu! Toţi cei apropiaţi Ţarului au făgăduit să mijlocească pentru voi”, Femeia a gândit fireşte că „cei apropiaţi Ţarului” sunt curtenii din anturajul Ţarului Alexandru Pavlovici; pe când părintele cel duhovnicesc se referea la cerşetorii de pe străzile Sankt-Petersburgului, cărora el le împărţise mărunţişul, şi pe care îi rugase să se roage lui Dumnezeu pentru bărbatul femeii care le trimitea banii.

La scurt timp după această a ieşit vestea că Ţarul vrea să cerceteze din nou situaţia bărbatului femeii. Era tot ceea ce înaltul oficial îşi dorea. Când lucrul s-a clarificat şi nevinovăţia omului s-a dovedit, soţia lui a alergat la Părintele Nazarie ca să îi mulţumească. Atunci i-a zis Părintele aceste cuvinte: „Pentru aceasta pe Dumnezeu să Îl slăveşti, dar nici pe oamenii Lui cei mari să nu-i uiţi, adică pe săraci şi pe nevoiaşi, căci aceştia multă putere au, împreună cu Domnul şi Stăpânul Hristos”.