Sf. Cuv. Ioan de la Rila; Sf. Mc. Fior și Lavru; Sf. Mc. Emilian, episcopul cetății Trevi (Proloagele de la Ohrida) - 18 august

 Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan de la Rila

Acest mare ascet şi sfânt al Bisericii Ortodoxe s-a născut lingă Sofia, în Bulgaria, în oraşul Skrino, în timpul domniei Ţarului Boris. El s-a născut din părinţi săraci dar foarte credincioşi şi plini de toată cuviinţa. După moartea părinţilor lui, loan s-a tuns monah şi s-a retras în sihăstria unui munte, unde sălăşluindu-se într-o peşteră a dus o viaţă de mari nevoinţe. Acolo el a îndurat atacurile cumplite ale dracilor, atât ale celor nevăzuţi, cât şi ale slugilor lor văzute: oameni străini şi ticăloşi, tâlhari, şi propriile lui rudenii. La urmă el s-a strămutat în Muntele Rila şi s-a sălăşluit în scorbura unui copac. El s-a hrănit numai cu ierburi şi cu păstăi de fasole care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au început să crească în apropiere de scorbura lui. Iarăşi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, timp de mulţi ani Sfântul loan de la Rila nu a văzut nici o faţă de om; aceasta până când a fost descoperit de nişte păstori care îşi căutau oile pierdute. Aşa s-a făcut Sfântul cunoscut poporului, care a început să vină la el, căutând ajutor în boală şi sfat în greutăţile şi nenorocirile vieţii. Chiar Ţarul Petru al bulgarilor a venit la scorbura lui loan, căutând sfat de la el. Mulţi râvnitori pentru Sfânta Credinţă şi vieţuirea monahală au venit şi sau sălăşluit în apropierea Sfântului. În curînd acolo s-a înălţat o Sfântă Mănăstire, având o numeroasă obşte monahală. Sfiitul loan de la Rila s-a săvârşit către Domnul cu pace la anul 946, în optsprezece zile ale lunii august, în vârstă fiind de şaptezeci de ani. După moartea lui, el s-a arătat ucenicilor săi. La început sfintele lui moaşte au fost mutate la Sofia, apoi în Ungaria, apoi la Tîrnovo, iar la sfârşit înapoi la Mănăstirea Rila, unde odihnesc şi astăzi. De-a lungul veacurilor Sfânta Mănăstire din Muntele Rila a fost o făclie aprinsă norodului, un loc al puterilor de minuni făcătoare, şi o mângâiere duhovnicească pentru creştinii bulgari, mai ales în cumplitele vremuri ale robiei turceşti.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Fior şi Lavru

Aceştia au fost fraţi după trup, după duh şi după vocaţie: amândoi au fost creştini râvnitori, şi cu îndeletnicirea amândoi măiestri tăietori în piatră. Ei au locuit în Iliria. Un principe păgân i-a angajat să îi zidească un templu ce urma a fi închinat idolilor. Dar s-a întâmplat că la vremea lucrului, a sărit o aşchie de piatră şi a orbit ochiul fiului popei idolesc, Merentius, care se uită curios la lucrarea celor doi pietrari. Văzându-şi fiul plin de sânge şi cu ochiul scos, preotul cel idolesc a început să strige cu mânie la cei doi pietrari, voind să-i bată. Dar cei doi fraţi i-au zis că de va crede în Domnul Hristos lisus Dumnezeu în Care credeau şi ei, fiul lui se va vindeca. Păgânul a făgăduit. Atunci Sfinţii Fior şi Lavru s-au rugat cu lacrimi de umilinţă către Dumnezeu, Domnul Cel Viu, şi au însemnat ochiul curs al copilului cu semnul Sfintei Cruci. Copilul s-a vindecat numaidecât, şi s-a făcut cu totul sănătos, aşa cum fusese şi mai înainte. Atunci Merentius şi fiul lui au primit din tot sufletul Sfântul Botez. La scurt timp amândoi aveau să ia cununa muceniciei prin foc, ca mărturisitori ai lui Hristos. După ce sfinţii fraţi Fior şi Lavru şi-au săvârşit lucrarea templului, ei au ridicat deasupra lui o Cruce, au chemat toţi creştinii de faţă şi au făcut înaintea lui Dumnezeu rugăciuni de închinare a acestui templu Numelui Domnului lisus Hristos, cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări. Auzind acestea, cezarul Iliricului i-a aruncat pe toţi acei creştini în cuptoare de foc unde au ars de vii, iar pe Fior şi pe Lavru i-a aruncat într-un puţ adânc, pe care 1-a umplut apoi cu necurăţie. Astfel au murit sufocaţi sfinţii. Sfintele lor moaşte s-au aflat de abia după mulţi ani, şi au fost mutate la Constantinopol. Sfinţii Mucenici Fior şi Lavru au băut paharul muceniciei în veacul al doilea după Hristos.

Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Emilian, Episcopul cetăţii Trevi

Sfântul Emilian s-a născut în Armenia. Dorindu-şi mucenicia pentru Hristos, el a mers în Italia că să predice Sfânta Evanghelia lui la Trevi, sub domnia răului împărat Diocleţian. Acolo el a fost uns episcop al cetăţii Trevi. Ca urmare a celor multe minune lucrate de el prin puterea Duhului Sfânt, în timp ce era schingiuit pentru Domnul, cam la o mie de pagini dintre cei care stăteau de faţă au crezut în Hristos lisus şi L-au mărturisit atunci cu glas mare. Ei cu toţii au fost omorâţi pe loc prin sabie ca şi Sfântul Emilian, împreună cu Sfântul Ilarion, părintele lui duhovnicesc, şi împreună cu fraţii duhovniceşti Dionisie şi Hermippus.

Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Fior şi Lavru

Maica doi fii a născut, doi sfinţi;

Binecuvântată este maica cea lui Dumnezeu plăcută!

Minunatul Fior, şi cu Lavru-al său frate,

Piatra cu dalta au tăiat,

Iar sufletele credincioşilor le-au şlefuit cu Crucea.

Ce este dalta în piatră, aceea este Crucea pentru suflet;

Ei înşişi de Cruce şlefuiţi, pentru Cruce au murit.

Preotul idolesc văzut-a nemaivăzută minune:

Ochiul cel scos înapoi sănătos s-a făcut!

Uluitoare minune! – Aceasta de-ajuns i-a fost lui:

Pe fiul luându-şi alergat-a la Sfântul Botez

La Botezul Crucii, întru care muceniceşte

Şi tatăl şi fiul sângele şi-au dat.

Minunaţii fraţi mucenici, Fior şi cu Lavru,

Pietrari artişti, comandă au primit să ridice un templu.

Dar întru ale lor inimi ei lui Dumnezeu Adevărat Se închinau,

Pre El slăvind.

Templul păgânesc fraţii l-au săvârşit,

Dar deasupra cu Sfânta Cruce îl au însemnat

Şi iată minune! — Biserică Creştină a ieşit.

Ei templul l-au împodobit cu cântări de slavă

Dintru creştineşti inimi, lui Hristos.

Ei cu lumină de făclii curate l-au împodobit,

Şi cu bunămireasmă de tămâie.

Cu adevărat, oamenii la înfăţişare sunt cu toţii la fel,

Dar acesta e mândru, pe când acesta smerit.

Ei la trup sunt cu toţii la fel,

Dar nicidecum la fel la duh şi la cuget.

Întru unul se află Hristos şi vieţuire sfântă,

Iar într-altul pustietate şi patimi drăceşti.

Ci fie-ne nouă ale noastre trupuri dăruite de Domnul,

Adevărate temple închinate Duhului Lui Celui Sfânt.

Fie-ne nouă biserici sfinţite

Ale noastre suflete şi trupuri,

Pentru-ale lui Fior şi Lavru muceniceşti rugăciuni.