Icoana este una din puținele în care Fecioara Maria apare singură. Inima Ei este străpunsă cu șapte săgeți. Așezarea săgeților diferă: patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, sau invers, ori câte trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Acest număr, șapte, înseamnă plinătatea, dar în cazul de față înseamnă plinătatea necazului (a durerii și a suferinței). Originile Icoanei sunt în Biserica Romano-Catolică, și se crede că a fost adusă în Rusia de către iconografii polonezi. În conformitate cu tradiția răsăriteană, spre deosebire de cea a occidentului care se închină inimii Maicii Domnului, în această Icoană inima Fecioarei Maria este ascunsă, nevăzându-se prin hainele Sale.
Fundamentul scripturistic pentru această Icoană este proorocia Dreptului Simeon, (mai există o altă Icoană a Maicii Domnului numită „proorocia lui Simeon”), care a ieșit în întâmpinarea Domnului, atunci când a fost dus la Templul din Ierusalim de către Fecioara Maria și Iosif la patruzeci de zile după nașterea Sa. Atunci, Dreptul Simeon i-a zis Născătoarei de Dumnezeu: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Lc. 2, 34-35).
Acesta este modul în care a fost descoperită această Icoană făcătoare de minuni:
Un bărbat din împrejurimile orașului Kadnikov, apropiat de orașul Vologda din Rusia europeană, fusese bolnav mulți ani și mergea șchiopătând și suferea de o slăbiciune generală. El a auzit o voce într-un vis spunându-i că se va vindeca dacă va merge la Biserica Sfântul Ioan Teologul de lângă Vologda, să găsească Icoana Maicii Domnului în turnul clopotniței. De două ori s-a dus, dar nu a fost lăsat să intre în turn. Când s-a întors pentru a treia oară cu credință, cei ce îngrijeau Biserica, văzându-l din nou pe pelerinul bolnav, și-au făcut milă și l-au lăsat în clopotniță. El a descoperit imediat ceea ce a căutat. Icoana fusese întoarsă cu fața în jos astfel încât părea că e o simplă scândură, iar clopotarii mergeau pe ea în drumul spre clopot. Icoana a fost curățată și s-a săvârșit un Paraclis în fața ei. Pe când se ruga fierbinte în fața Icoanei, el s-a vindecat în mod miraculous.
Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” a revenit în atenția credincioșilor în anul 1830 când în orașul Vologda era o epidemie de holeră. Icoana a fost purtată într-o procesiune prin oraș, iar epidemia s-a oprit. De atunci, Icoana și copii ale acesteia (care poartă harul originalului) au fost sursă a numeroase vindecări și alte minuni.
Icoana a fost dusă într-un pelerinaj în orașul Cernigov în Ucraina pe 29 iulie 2004. Mai târziu pe 27 septembrie a aceluiași an, călugării de la Mănăstirea Tolga din regiunea Iaroslavl (unde noul mucenic, Arhiepiscopul Serafim (Samoilovici) născut în Mirgorod, regiunea Poltava din Ucraina a fost stareț în perioada 1907-1918), au adus Icoana în orașul Pușkino de lângă Moscova. Părintele Victor, eclesiarhul Catedralei Sfântul Ioan Teologul în care Icoana a fost așezată spre închinare a declarat cu această ocazie: „Toți cei care vin cu credință să se roage Icoanei „îmblânzirea inimilor împietrite”... vor simți o înmuiere a inimii. Suferințele sufletului și ale trupului se vor alina. Dacă te rogi pentru vrăjmașii tăi înaintea icoanei, gândurile lor ostile se vor depărta, și vor fi înlocuite de nobilul sentiment al milei.”
Această icoană este de asemenea una din „icoanele plângătoare”. Aceasta a lăcrimat în ziua de 12 august 2000, în momentul în care s-a produs dezastrul de pe submarinul Kursk, precum și pe 11 septembrie 2001, atunci când Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York au fost distruse de către teroriști.
Durerea Maicii din Icoană poate fi văzută ca un simbol al fiecărei persoane care suferă necazuri și durere ca urmare a abandonului, a pierdeii, a suferinței, a morții, a disperării, o mulțime de chinuri care ne ies în cale în această viață pământească. Fiul iubit al Fecioarei Maria nu este în brațele sale. El este pe moarte, sau a murit pe Cruce, o victimă nevinovată a cruzimii umane și demonice. Ea este singură. Totuși, această poartă a durerii duce la bucurie, pentru că de fapt Ea nu este singură! Moartea Fiului a fost un mijlocprin care El a biruit moartea pentru întreaga omenire. Durerea foarte mare și tristețea pe care Ea a îndurat-o (și noi) o leagă de pătimirile Lui. Și pătimirile Lui duc la Înviere și Schimbare.
Vremurile în care trăim sunt pline de ură, răzbunare, cruzime și indiferență totală pentru valoarea fiecărei vieți – umane și altfel, ne-ar putea duce la această Icoană făcătoare de minuni, să ne rugăm pentru dușmanii noștri, să ne perceapă altfel, cât și pentru noi: ca să fim tot mai conștienți de Împărăția Luminii, Iubirii și Bucuriei pe care am cunoscut-o prin venirea pe această lume a Domnului nostru, Fiul Mariei, Iisus Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Amin!
sursa doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu