• Pomenirea Sfântului Mucenic Miron Presbiterul
Sfîntul Miron a fost preot în cetatea Ahaiei. El a fost de origine nobilă şi foarte bogat, blînd şi smerit cu purtarea, şi iubitor de Dumnezeu şi de oameni. În timpul domniei împăratului Decius, la Praznicul Naşterii Domnului, păgînii au năvălit în biserică, 1-au înşfăcat cu barbarie pe Sfîntul Miron care atunci slujea, şi 1-au torturat cu foc. În timp ce era astfel torturat a venit la el un înger al Domnului care 1-a întărit. Păgînii au început să-i jupoaie pielea trupului, de la creştet pînă la călcîie. Mucenicul a apucat o astfel de curea din pielea propriului trup şi 1-a lovit cu ea peste figură pe judecătorul-torţionar ce şedea înaintea lui. Îndrăcindu-se, judecătorul Antipater a înşfăcat o sabie ce se afla la îndemînă şi s-a străpuns cu ea, sinucigîndu-se. La urmă păgînii 1-au dus pe Sfîntul Miron Presbiterul în cetatea Cizicului, şi 1-au omorît acolo cu sabia, la anul 250.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Patroclus
Sfîntul Patroclus a fost cetăţean al oraşului Trychasia, în prezent oraşul Troyes din Franţa.El a moştenit o mare avere de la părinţii lui şi, adevărat creştin fiind, a folosit-o spre chivernisirea zilnică a celor nenorociţi, în timp ce el însuşi s-a dat pe sine unei asceze foarte stricte, gustînd hrană doar o dată pe zi, după apusul soarelui. Pentru marea sfinţenie a vieţii lui, Domnul i-a dăruit plăcutului Lui, Patroclus, puterea vindecărilor, pentru care s-a făcut vestit ca făcător de minuni de-a lungul şi de-a latul acelui ţinut. Sosind în Galia, împăratul Aurelian a poruncit ca Sfîntul Patroclus să fie adus înaintea lui. Sfîntul şi-a mărturisit atunci credinţa lui în Hristos înaintea împăratului şi a întregii curţi, fără să se teamă şi fără să ascundă nimic. „O, împărate, dacă doreşti şi tu ceva din bogăţiile mele, eu îţi voi da ţie, căci văd că eşti sărac”, i-a zis Sfîntul Patroclus împăratului. La acestea împăratul a răspuns: „Cum mă numeşti sărac pe mine, împăratul, care posed nenumărate bogăţii?”. Atunci Sfîntul Patroclus i-a zis: „Bogăţiile tale cele nenumărate sînt pieritoare, împărate. Eşti sărac pentru că nu ai stăpînire asupra ta însuţi, şi pentru că îţi lipseşte credinţa creştină din inimă”. Sfîntul Patroclus a fost osîndit la moarte şi dat pe mîna soldaţilor, care aveau ordin să-1 ducă la o anumită mlaştină, acolo să-1 ucidă, iar apoi să-i lase trupul să fie înghiţit de noroi. Dar Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu ca să nu îngăduie ca trupul lui să se afunde în noroi. Dumnezeu i-a ascultat ruga plăcutului Lui şi 1-a făcut nevăzut de la faţa soldaţilor, ducîndu-1 minunat pe Sfînt, într-o clipeală de ochi, de cealaltă parte a rîului. După ce l-au căutat mult, soldaţii 1-au găsit, şi 1-au omorît la un loc tare şi uscat. Doi cerşetori, cărora Sfîntul Patroclus le făcuse mult bine, au aflat şi au recunoscut trupul ucis al binefăcătorului lor şi 1-au îngropat cu cinste.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Elisei cel din Calabria
Sfîntul Preacuvios Elisei a fost de neam grec, şi egumen al mănăstirii Mellicia din Calabria, în sudul Italiei. În timpul luptelor iconoclaste [de prigonire a cinstirii sfintelor icoane] ce se duceau sîngeros în Răsărit, mulţi monahi se refugiau în Calabria, aducînd cu ei şi sfintele icoane. În timp, viaţa monahală s-a întărit foarte mult în întreaga Calabrie, existînd acolo mulţime de obşti călugăreşti şi de mănăstiri ortodoxe. Monahii calabrezi erau vestiţi pentru marea lor învăţătură şi erudiţie, şi pentru marea austeritate a modului lor de vieţuire. La un moment dat, în Calabria se aflau atît de multe obşti monahale şi atît de multe mănăstiri ortodoxe, încît Calabria a ajuns să fie comparată cu pustia egipteană a Sfinţilor Părinţi din vechime. Peste cîteva veacuri, Calabria Ortodoxă a intrat sub autoritatea Arhiepiscopului de Ohrida. Sfîntul Preacuvios Elisei a trecut la cele veşnice la Tesalonic, în anul 903.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Alipie Iconarul de la Mănăstirea Lavrei Peşterilor din Kiev
Zugrăvind pe lemn chipurile sfinţilor, preacuviosul iconar Alipie le imita bunătăţile cu viaţa lui, îmbunătăţindu-şi sufletul după pilda vieţii şi chipului lor. El a vindecat un om de lepră, a văzut un înger al Domnului, şi s-a săvîrşit către Domnul cu pace la bătrîneţi adînci fiind, la anul 1114.
Cântare de laudă la Sfântul Patroclus
Sfîntul Patroclus drept înaintea împăratului stă,
Fără teamă pre Hristos Domnul slăvindu-L;
Împăratul întreabă cu-asprime, iar Sfîntul răspunde liniştit:
„Datori sînt bogaţii să miluiască săracii:
Mi se cuvine deci mie, care sînt bogat,
A te milui pe tine, împărate, care de multe duci lipsă;
Ci trebuie doar să ceri”.
„Nebune! Pe mine, împăratul, stăpînul Universului,
Cutezi a mă numi sărac!?
Şi ce bogăţii ai tu, afar’ de-a ta blestemată credinţă?!”
„Cu-adevărat bogat sînt eu, împărate,
Căci a mea credinţă ce blestem ţi-este ţie,
Mie şi multor, e de binecvuîntare nesecat izvor;
Ea bogăţie de mult aur mie şi multora este,
Ce nicicînd se termină, nicifurul o fură oarecînd;
Bogăţia mea veşnică este, împărate,
Ea întreagă mă aşteaptă în Ceruri, sporită”.
Împăratul strigă, dement:
„Ce tot aiurezi?!
Eşti în a mea putere!
Te dau la chinuri!!”
,,Bucuros, împărate”.
Sfântul stă liniştit:
„Domnului meu scumpe
Îi sînt ale trupului meu chinuri
Căci în astă viaţă trupul pentru chinuri e făcut.
Cu atît mai uşor duhul meu la cer va zbura,
Căci duhul creştinesc duh de libertate este,
El este-al oricărui creştin.
Pe mine sus slava m-aşteaptă, împărate,
Pe cînd, din păcate, pe tine, ruşinea cea mare, şi urgia.
Grăbeşte aşadar cu-ale tale chinuri,
Căci nu voi să mi se veştejească cununa”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu