Schimbarea la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Proloagele de la Ohrida) - 6 august

Prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Accesati linkul de mai jos pentru citirea acatistului :
 http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2011/08/acatistul-schimbarii-la-fata.html 

În anul al treilea al predicării Sale, Stăpînul Hristos a vorbit adesea ucenicilor Lui despre Patima Lui cea apropiată, şi de asemenea despre slava Lui care avea să urmeze chinului şi morţii Lui de pe Cruce. El le-a grăit acesea astfel încît Patima Lui cea de neocolit să nu îi înspăîmînte pe ucenici, să nu le slăbească credinţa, şi să nu îi lase să cadă în înşelarea că totul nu a fost decît un vis. El, Cel Atotînţelept, a voit să le dăruiască ucenicilor vederea a unei părţi măcar a slavei Lui, şi aceasta înainte de Patimă şi de Înviere. Astfel voind, El i-a luat pe Petru, pe lacov şi pe loan şi au urcat noaptea pe vîrful Muntelui Thabor, unde S-a schimbat la faţă înaintea lor: și S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Moise şi Ilie, proroci mari ai Vechiului Testament, au stat atunci de o parte şi de cealaltă a Lui, şi au grăit cu El. Văzînd aceasta, ucenicii au căzut în uimire, iar Petru a zis: „Doamne, bine este ca să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una” (Matei 17: 4). Pe cînd Petru încă vorbea, Moise şi Ilie s-au depărtat, iar locul s-a acoperit cu un nor luminos care i-a acoperit pe ei, iar din nor s-a auzit un glas zicînd: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L. ” Auzind glasul, ucenicii s-au spăimîntat foarte şi au căzut cu feţele la pămînt ca şi cînd ar fi fost morţi. Ei au rămas aşa, tremurînd de spaimă, pînă cînd Domnul a venit la ei şi S-a atins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” (Matei 17: 7). Dar oare de ce a luat Mîntuitorul doar pe trei dintre ucenicii Săi cu El? De ce nu i-a luat pe toţi?

Aceasta a fost pentru că Iuda nu putea fi vrednic să vadă slava cea dumnezeiască a învăţătorului, el, cel care se pregătea să îl vîndă. De aceea, luîndu-i pe toţi ucenicii cu El, ar fi însemnat ca numai Iuda să fie lăsat afară, la poalele muntelui, ceea ce nu ar fi fost drept: din pricina acestei excluderi, trădătorul şi-ar fi îndreptăţit cu atît mai mult trădarea lui.

Dar de ce S-a schimbat Domnul nostru la Faţă pe înălţimea unui munte şi nu într-o vale?

El a făcut astfel ca să ne înveţe pe noi două virtuţi de căpetenie: dragostea de nevoinţe şi obişnuirea cu gîndurile dumnezeieşti; căci urcarea la înălţimi cere nevoinţă, iar înălţimile însele reprezintă gîndurile noastre cele înălţate la cugetarea lucrurilor dumnezeieşti.

Dar de ce S-a schimbat Domnul nostru la Faţă noaptea?

El S-a schimbat la Faţă noaptea deoarece timpul nopţii este mult mai potrivit pentru rugăciune şi cugetări dumnezeieşti decît timpul zilei; şi pentru că întunericul nopţii ascunde ochiului toate frumuseţile cele de jos, de pe pămînt, şi dă la iveală frumuseţile cele de sus, ale bolţii celei înstelate a raiului.

Dar de ce au venit de faţă şi Moise şi Ilie?

Ei au stat atunci acolo de faţă şi au grăit cu Domnul în scopul de a face de nimic minciuna jidovească cum că Hristos a fost unul dintre proroci, adică, Ilie, Ieremia sau vreun altul.

De aceea S-a înfăţişat El înaintea ucenicilor ca un împărat, care este deasupra prorocilor, şi de aceea Moise şi Ilie au apărut ca nişte slujitori ai Lui. Domnul îşi arătase puterea Lui dumnezeiască înaintea ucenicilor şi poporului de multe ori şi pînă atunci, dar pe Muntele Thaborului El le-a arătat chiar şi Fiinţa Lui Dumnezeiască. Vederea Dumnezeirii Lui, şi auzirea mărturisirii dumnezeieştii Lui firi de Fiu al lui Dumenezu de către însuşi Tatăl – această faptă trebuie să îi fi ajutat şi mîntuit pe ucenici de lepădare în zilele cumplite ale prinderii, schingiuirii şi Răstignirii Lui pe Cruce. Această faptă le-a întărit lor credinţa în El şi în Biruinţa Lui finală.

Cântare de laudă la Schimbarea la Faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Acolo unde Israil l-au biruit pre Sisera,

Acolo voit-a să urce al Cerurilor împărat,

Acolo voit-a întru privegheri de noapte să Se roage,

Şi Slava Schimbării Lui la Faţă

Să o arate înaintea ucenicilor celor aleşi.

Acolo a voit Domnul Credinţa ucenicilor Lui să o pecetluiască,

Acolo şi veşnica Lui Biruinţă, de Biruitor.

Acolo a Lui Faţă a strălucit ca soarele

Cu dumnezeiasca lumină,

Lumină ce întunericul nopţii l-a risipit

Şi a luminat Taborul.

Lumina cea îndelung ascunsă întru Sine,

Cea care din timp în timp lumii s-a arătat în străfulgere de-o clipă,

Ea acum a stălucitputernic şi îmbelşugat

Ca un soare,

În valuri de bucurie şi dulceaţă.

Ea cerului a arătat stălucirea Omenităţii Lui,

Iar pămîntului şi oamenilor adevărul Dumnezeirii Lui.

Vadă cerurile pre Vestitorul luminii lor!

Şi recunoască pămîntul pre Domnul Dumnezeu, Mîntuitorul!