Sfantul Apostol Iacob (30 aprilie 2011)

Sfantul Apostol lacov, fratele Sfantului loan Evanghelistul, a fost unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Mantuitorului. Atat Sfantul Apostol Iacov, cat si fratele sau, l-au parasit pe tatal lor, Zevedei, precum si activitatea de pescar, pentru a urma lui Hristos. Sfintele Evanghelii amintesc faptul ca Apostolul Iacov a fost de fata la Schimbarea la fata, de pe Muntele Tabor, dar si la cele intamplate Mantuitorului in gradina Ghetsimani.

Dupa Cincizecime, Sfantul Apostol lacov a predicat Evanghelia in mai multe locuri, ajungand pana in Spania. Intors in Ierusalim, avea sa patimeasca multe chinuri din partea iudeilor. Sfantul Apostol Iacov, prin cuvatarile sale, pline de harul Duhului Sfant, a reusit sa aduca multi iudei si pagani la credinta in Hristos. Dintre acestia, traditia i-a consemnat pe vrajitorul Hermoghen, pe ucenicul acestuia, Filip, si pe Iosia, toti opozanti a Apostolului. Acesta din urma a fost chiar condamnat la moarte, impreuna cu Sfantul Apostol Iacov, luand amandoi cununa muceniciei in anul 45.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Clement;
- Sfantului Mucenic Maxim;
- Sfantului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei;
- Sfantului Donat, episcopul Evriei;
- Sfinta Mucenita Arghira;

Fotografii si filmulete -Denie - Slujba Prohodului si Procesiunea in jurul Sfintei Bisericii

Cele mai importante denii au fost cele de Joi şi Vineri seară, cunoscute şi sub denumirile de Denia mică şi Denia mare. Cea de Joi seară are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale Patimilor Mântuitorului Hristos şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, iar cea de Vineri seară se deosebeşte de celelalte denii prin cântarea Prohodului şi înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf.

Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii, zi când a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, în această zi, în orice biserică creştină din lume, nu se oficiază slujba Sfintei Liturghiei, care înseamnă jertfă şi se consideră că nu se pot aduce două jertfe în aceeaşi zi.

La Denia Prohodului din Vinerea Mare copii, tineri şi bătrâni, în lanţ neîntrerupt, trec pe sub masa plină de flori, peste care este aşternut Sfântul Epitaf, precum şi Evanghelia împreună cu Crucea.

Scopul slujbelor săvârşite în toată Săptămâna Mare este ca prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi, lumină revărsată în ziua Praznicului Învierii.

Deniile primenesc sufletul prin curăţare interioară, reculegere şi concentrare în rugăciune, pentru a putea trăi deplin şi profund taina şi bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Sfintei Biserici, ce simbolizează ducerea spre mormânt a Mântuitorului. Au fost patru opriri şi la fiecare oprire a fost rostită o ectenie. La finalul procesiunii toti credinciosii trec pe sub Sfantul Epitaf.

 

 

 

 

Păstrarea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă până la odovania Paştelui

După întoarcerea din procesiunea cu Sfântul Epitaf din timpul slujbei Utreniei din Sâmbăta Mare, acesta se pune pe Sfânta Masă şi rămâne întins pe ea până la odovania Paştelui, din miercurea de dinaintea Joii Înălţarii. Nu ar fi de preferat să se pună la locul lui, devreme ce Domnul a înviat?

Ce este Sfântul Epitaf? Sf. Epitaf (gr. epi tafos = mormânt). Acest cuvânt are două înţelesuri: ca obiect bisericesc de cult şi ca inscripţie pe o piatră de mormânt. Epitaful obiect de cult, numit şi Sfântul Aer sau Plasceniţa (slv.), este făcut din pânză de in, mătase, catifea sau muşama pe care se află imprimată, brodată ori pictată icoana înmormântării Domnului. Se foloseşte o singură dată pe an, la slujba  vecerniei din Vinerea Patimilor, când Epitaful este scos în procesiune din Sfântul altar şi aşezat în mijlocul bisericii pe o masă, şi apoi la slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor (Utrenia Sâmbetei celei Mari), când este purtat în procesiune  în jurul bisericii şi apoi adus în biserică în Sfântul altar, unde este aşezat pe Sfânta Masă; acolo rămâne până la Înălţarea Domnului, când este ridicat şi pus la locul lui, unde se păstrează în restul anului.

Epitaful închipuie Trupul mort al Domnului, amintind punerea Lui în mormânt, iar ridicarea Epitafului de pe Sfânta Masă, în Miercurea din ajunul Înălţării, simbolizează Înălţarea la cer a Mântuitorului. Punerea epitafului pe Sfânta Masă se leagă de sensul simbolic care se dă acestui act, adică faptului că închipuie mormântul lui Hristos. Astfel, după prohodirea de la epitaf şi procesiunea cu trupul Domnului, care este un anumit mod de reprezentare a funeraliilor Lui, se face şi o reprezentare a îngropării Lui prin punerea epitafului pe Sfânta Masămormântul lui Hristos.

În perioada dinaintea secolului al XIII-lea aproximativ, la stihoavna Vecerniei din Vinerea Mare, preotul nu „intra” purtând epitaful cum face astăzi, ci Evanghelia într-o parte, sprijinită pe umăr în aer. În felul acesta ieşea în public la închinare şi făcea procesiun în timpul cântării Sfinte Dumnezeule de la Doxologia Utreniei din Sâmbăta Mare. Evanghelia, după tâlcuirile simbolice ale Părinţilor, Îl închipuie pe Hristos iar Sfântul Aer, după aceleaşi tâlcuiri, giulgiul lui Iosif şi Nicodim cu care au înfăşurat Trupul mort al Domnului. Aceste simbolisme au influenţat puternic practica liturgică, precum şi forma Aerului.

În timp ce Aerul, după cum o indică numele, era iniţial un acoperământ uşor cu care se acopereau darurile din motive cu totul practice, drept pentru care se mai numea şi „nor”, „voal” sau „voalul cel mai de sus”, a început să fie împodobit cu reprezentări influenţate de simbolisme care erau puse pe seama lui. Adică pe el se înfăţişează Hristos mort, „mielul”, singur sau cu îngeri cu ripide, cu cei patru Evanghelişti, sau, în fine, şi în forma dezvoltată a plânsului de la mormânt, adică cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Ioan, mironosiţele, cu Iosif şi Nicodim.

Astfel Aerul s-a transformat în epitaf. Acest tip de aer-epitaf ni-l descrie şi Simeon al Tesalonicului în Dialogul său: „Apoi, la urmă, pune aerul (adică după celelalte acoperăminte ale Darurilor în timpul slujbei Proscomidiei)... care însemnează şi cerul în care este steaua şi giulgiul; căci de aceea şi ca pe un mort îmbălsămat cu miruri pe Iisus Îl poartă şi epi-tafios (adică pemormânt) se cheamă; aceasta ne învaţă până la sfârşit în mod curat Taina ca întru-un tablou”. Modificarea acesta a avut urmări directe în Liturghie pe de o parte şi în slujba  din Vinerea Mare pe de altă parte. Adică vechiul aer simplu şi uşor în timpul Vohodului mare se punea „în mâna stângă a diaconului” sau, mai exact, „pe umărul stâng al diaconului” şi, în lipsa diaconului, preotul îl punea „pe umărul său”.

După schimbarea sa în epitaf importanţa acestui acoperământ s-a golit şi mutarea lui de la proscomidiar la jertfelnic din timpul Vohodului mare se făcea în mod corespunzător importanţei sale. Adică la marile slujbe în sobor, după sfintele vase, el era purtat de diacon „pe cap”. Acest gest este mărturisit de codicii de la Sfântul Sava 362 (607) din secolul al XIV-lea şi de la Atena 754 din secolul al XVII-lea („iar în urma tuturor diaconii care ţin pe cap aerul”), precum şi de Simeon al Tesalonicului („cu care toţi ceilalţi şi cei care ţin pe cap Sfântul văl, care are înfăţişat pe el pe Iisus gol şi mort”, Interpretarea, 76).

Acoperirea vaselor după depunerea lor pe Sfânta Masă se făcea în mod analog cu cel din Vinerea Mare, zicându-se adică troparul „Iosif cel cu bun chip...”, în timp ce „se adunau la un loc toţi arhiereii, preoţii şi diaconii” (Sfântul Sava 362). Motive tehnice au contribuit de asemenea la schimbarea în modul în care se muta aerul-epitaf în timpul Vohodului mare. Dacă slujea un preot cu un singur diacon, aerul se punea pe spatele diaconului („ridică aerul şi îl pune pe spatele diaconului”, Atena 749), la fel ca şi astăzi, sau pe capul diaconului în felul în care se agaţă de spate („pe capul diaconului... acoperind acum capul diaconului, după cum am zis, cu aerul şi de la frunte până la spate fiind agăţat aerul”, Sinai 986). În mod asemănător se purta aerul şi când slujea preotul singur: îl agăţa adică, la fel ca şi astăzi, de umerii săi sau îl punea pe cap şi spate, cum face cu epitaful la procesiunea din Vinerea Mare.

Slujba coborârii de pe cruce şi a plângerii de la mormânt (a Prohodului) cu noua formă a aerului, având reprezentarea lui Hristos mort a primit o poziţie centrală. În timp ce înainte era pur şi simplu tipul giulgiului, în care înveleau Evanghelia, acum acesta devine deja trupul lui Hristos cel îngropat. Evanghelia s-a păstrat şi se pune la închinare împreună cu epitaful la stihoavna Vinerii celei Mari şi se poartă în procesiune  la Utrenia din Sâmbăta Mare, însă centrul de greutate a căzut pe epitaf. Acesta se şi „îngroapă”, după cum am văzut la început, depunându-se în mormântul lui Hristos, pe Sfânta Masă, după procesiunea-înmormântare de la Utrenia din Sâmbăta Mare.

În acest punct se găseşte şi răspunsul la întrebare, deoarece epitaful rămâne pe Sfânta Masă pe toată perioada pascală. În timpul Liturghiilor pascale din această perioadă nu ar fi în conformitate cu întreaga cromatică a Învierii purtarea aeruluiepitaf în timpul Vohodului mare. De aceea a şi rămas şi, din tradiţie, şi rămâne până astăzi, întins pe Sfânta Masă până la odovania Paştelui, chiar şi după separarea aerului de epitaf. Aceasta este provenienţa istorică şi sensul acestui obicei. Nu mai contribuie în mod sigur motivele practice care au provocat naşterea lui, deoarece epitaful-aer nu mai este purtat în procesiune  în timpul Vohodului mare.

bibliografie (Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. II, pag. 139-142).

Fotografii si filmulete - Izvorul Tamaduirii - Sfanta Liturghie si Sfintirea apei - Aghiazma Mica care protejează de farmece,boala,rele (29 aprilie 2011)

In fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, după Învierea Domnului, se prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, una dintre marile sărbători dedicate Maicii Domnului. Praznicul aminteşte de o minune săvârşită de Maica Domnului la Constantinopol. 
Cu puţin înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457 – 474) se plimba printr-o pădure de la marginea oraşului, când întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă. Ostenelile lui Leon sunt zadarnice: nici un fir de apă. Atunci aude glasul Maicii Domnului: „Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon face cum i se spune şi îşi recapătă vederea. În amintirea acestei minuni, când ajunge împărat Leon ridică lângă acel izvor o biserică.

Dupa oficierea Sfintei Liturghii ,credinciosii prezenti au participat pe platoul din curtea bisericii la  sfintirea apei  şi au cântat  „Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte călcând/ Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le“.

Preotii care au oficiat slujba le-au explicat credinciosilor ce semnificatie are sarbatoarea "Izvorul Tamaduirii" la crestini-ortodocsi. „Iubiti credinciosi si credincioase, in Saptamana Luminata sa ne aducem aminte de vindecarile pe care Iisus Hristos Le-a înfaptuit la Constantinopol. Apa aceasta sfintita astazi sa fie izvor de sanatate si sa  luati cu credinta , cu dragoste aceasta apa sfintita cu care se poate stropi  casa in locurile curate,se poate bea dimineata si e buna impotriva bolilor, farmecelor si impotriva raului“, au spus acestia.

„Se spune ca daca iei cu credinta aghiasma de la Izvorul Tamaduirii, aceasta este vindecatoare de boli,dar trebuie sa crezi cu adevarat“,sopteau cei prezenti la slujba, in timp ce preotii ii stropeau  pe credincioşi cu buchete de busuioc  inmuiate in aghiasma.

Fotografii si filmulete - Scoaterea Sfantului Epitaf in mijlocul bisericii - Vinerea mare (22 aprilie 2011)

Slujba Prohodului si sigilarea Sfantului Mormant

In Vinerea Mare praznuim rastignirea si moartea pe cruce a Mantuitorului Iisus Hristos. Este zi aliturgica, zi  in care nu se oficiaza Sfanta Liturghie.

In Sfanta si Marea Vineri, se scoate Sfantul Epitaf in mijlocul bisericii. Sfantul Epitaf este facut din panza de in pe care se afla imprimata sau brodata icoana inmormantarii Domnului. La slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor, Sfantul Epitaf este purtat in procesiune in jurul bisericii si apoi adus in Sfantul Altar. Iesirea din biserica si ocolirea ei, semnifica purtarea Trupului Domnului de la Golgota la locul mormantului. Este asezat pe Sfanta Masa, unde ramane pana la inaltarea Domnului, cand este ridicat si pus spre pastrare. Epitaful simbolizeaza trupul mort al Domnului, iar ridicarea de pe masa in miercurea din ajunul Inaltarii simbolizeaza inaltarea la cer a Mantuitorului.

In Biserica Sfantului Mormant, slujba Prohodului incepe de la orele 19.00 si se termina la orele 3.00 dupa miezul noptii, spre Sambata Mare. Cortegiul arhiereilor, clericilor si pelerinilor se organizeaza la Palatul Patriarhal. De aici se pleaca in procesiune spre Biserica Sfantului Mormant. Toti slujitorii sunt imbracati in vesminte negre. Episcopii duc inainte Sfanta Cruce cu lemn din Crucea Mantuitorului, cel mai de pret odor ramas lumii din timpul patimilor lui Hristos, si Sfantul Epitaf cu punerea Domnului in mormant.

Clericii pornesc din fata Sfantului Mormant, inconjoara baldachinul Sfantului Mormant, urca la Golgota, se inchina aici, coboara, inconjoara Biserica Invierii, se inchina la locul unde a plans Maica Domnului si in timp ce starea intai a prohodului se termina de cantat, cortegiul se opreste la Piatra Ungerii. Aici se asterne pe piatra Sfantul Epitaf, se cadeste, se zice ectenie mica si se incepe starea a doua a prohodului. La fiecare sfarsit de stare se pune Epitaful pe Piatra Ungerii si se rosteste ectenia. Dupa terminarea prohodului, slujitorii se aseaza in fata Sfantului Mormant si continua slujba Utreniei, dupa randuiala. Sfanta Evanghelie se citeste chiar in fata usii de intrare la Mormantul Domnului.

Slujba Prohodului ia sfarsit prin miruirea tuturor pelerinilor. La sfarsitul Utreniei se aduna cate un delegat din partea fiecarei Biserici oficiale - ortodoxa, catolica, armeana si copta - si, asistati de politie, se controleaza interiorul Sfantului Mormant sa nu fie vreo sursa de foc. Apoi se sting toate cele aproape 80 de candele din interior si se sigileaza ambele usi ale Sfantului Mormant cu sigilii de ceara si panza alba. Benzile de sigiliu se aseaza crucis. Fiecare delegat isi pune parafa pe sigiliul Bisericii sale. Din clipa aceasta nu se mai poate intra la Sfantul Mormant pana in seara Sambetei Mari, dupa ce se aprinde Sfanta Lumina. In timp ce pelerinii si clericii se retrag, politia sta de garda la usa Mormantului, o zi si o noapte. In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormant trei zile si in acest timp S-a coborat cu sufletul la iad, sfaramandu-i portile.

Interviu cu Preot Paroh Ciprian Petru Pricop ;Programul artistic sustinut de Corul de copii "Sfantul Ioan Botezatorul" ; Impartirea darurilor crestinesti copiilor, familiilor nevoiase din parohia noastra si copiilor din componenta Corului de copii - Vinerea Mare 22 aprilie 2011

PENTRU VIZUALIZARE  ACCESATI LINKUL  SI FILMULETELE DE MAI JOS :

http://www.ctvmedia.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=36&Itemid=55

si cautati articolul E Vinerea Mare din data de Vineri ,22 aprilie 2011

Vinerea Patimilor este ziua în care Fiul Domnului a fost răstignit pe cruce şi a murit. În mijlocul bisericii se obişnuieşte să se scoată Sfântul Epitaf, pe sub care trec toţi credincioşii. Preoţii spun că în această zi ar trebui ca românii să uite de cele lumeşti şi să se oprească să mediteze asupra chinurilor Mântuitorului.

Cu acest prilej, preotii care slujesc in Parohia Bisericii Nasterea Sf Ioan Botezatorul, impreuna cu dr.  Mihai Onciu, seful Medicinei Legale, au daruit cateva momente de bucurie  catorva zeci de enoriasi si copii care provin din familii nevoiase si copilasilor care fac parte din Corul de copii, oferindu-le pachete cu alimente,dulciuri,fructe pentru Sfintele Sarbatori Pascale. Tot în spiritul Sărbătorilor Pascale, preotii slujitori ai Bisericii Nasterea Sf Ioan Botezatorul le-a oferit  iconite, carticele de rugaciuni, cat si dulciuri, tuturor copiilor participanţi la taina sfintei spovedanii si  împărtăşanii.

In incheiere, Corul de copii al bisericii noastre ne-au incantat sufletele si ne-au facut sa ne aducem aminte ca in aceasta perioada trebuie sa iertam si sa fim cat mai buni.

Izvorul Tamaduirii - Traditii si credinte populare

In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

 Legamantul juvenil legat pana la moarte de puberi (9-14 ani) pe criterii de prietenie, sex si afinitate sufleteasca in zilele de Santoader, Mosii de Vara, Matcalau sau la alta data purta o bogata sinonimie zonala: Prinsul Verilor si Varutelor, Datul de-a Verisoarele, Insotirea, Matcutatul Fetelor, Matcalau si altele. Ceremonia se desfasura cu sau fara martori in camp, in cimitir, in casa, in jurul unui brad impodobit, in gradina, in jurul unui pom care infloreste si rodeste, pe grupe mici, de doi copii sau pe grupe mari, de 10-20 de copii, fete si baieti laolalta. Legamantul cuprinde mai multe momente rituale si ceremoniale: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale, joaca sau zbenguiala copiilor. In unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem etc.

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului (29 aprilie)

Vineri, in Saptamana Luminata, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica).

Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada. 

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

sursa:crestinortodox

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.


Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea. 


Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.


Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Sfintii Noua Mucenici din Cizic; Cuv.Memnon Marturisitorul (29 aprilie)

Cetatea Cizicului se afla intr-o parte a Asiei, care se numea Misia-mica, ce era veche si slavita, langa marea Elespontului, care desparte Asia de Europa invecinandu-se cu Troada, cea pe care picioarele invatatorului limbilor, adica ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au strabatut-o. Aceasta cetate a primit samanta Cuvantului lui Dumnezeu, tot de la Sfantul Pavel, vasul alegerii. Desi era stralucita cu lumina sfintei credinte, la inceput nu avea multi crestini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de catre paganii imparati ai Romei, care au imparatit mai inainte de marele Constantin, si care dadeau infricosate porunci prin toate tarile si se trimiteau ighemoni pagani, ca pe toti cei ce marturiseau numele lui Hristos, sa-i sileasca la inchinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci si cu moarte sa-i pedepseasca. Atunci multi credinciosi se ascundeau, fugind prin munti si prin pustie, iar altii petrecand intre pagani, isi tainuiau buna lor credinta in Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor si rivneau dupa El marturiseau pe fata Preasfant Numele Lui si de bunavoie se dadeau in mainile muncitorilor si isi puneau sufletele lor pentru El.

   

Unii ca acestia, in vremea aceea ni s-au aratat barbati viteji, care erau nemiscati in sfanta credinta, ca muntele Sionului si cu rivna dupa Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale caror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie si Filimon. Acestia, fiind din diferite locuri si tari, s-au adunat in Cizic si, nebagand in seama groaznicele porunci imparatesti si frica tiranilor, preamareau pe Hristos si cu toata indrazneala Il propovaduiau pe El, ca este Unul Dumnezeu Atoateziditor si Atoatetiitor. Iar ratacirea elineasca, cea fara de Dumnezeu si cinstitoare de multi zei idolesti, o ocarau si o mustrau, caci in loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; in loc sa se inchine Facatorului a toate, se inchinau fapturii celei nelucratoare, adica idolilor; in locul Celui viu, celor morti; in locul Celui adevarat, se inchinau mincinosilor zei si in locul Celui Preamilostiv si datator de bunatati, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfintii indemnau pe oamenii cei orbiti cu necredinta, ca, lepadand intunericul cel innegurat al mintii, sa vada adevarul; si luminandu-se cu lumina cunostintei, sa creada intru Unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce este in cer si toata lumea o stapaneste.

   

O indrazneala ca aceasta vazand-o slujitorii diavolului, i-au prins indata, ca niste lupi pe oi, cu salbaticie si fara de omenie si, legandu-i, i-au dus la judecata inaintea boierului cetatii, in Cizic. Deci, vitejii ostasi ai lui Hristos stateau inaintea stapanitorilor pagani cu dirzenie in suflet, avand inimile lor aprinse cu focul dragostei catre Dumnezeu si cu rivna, ca de o vapaie mare arzand dupa Dansul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca sa poata a se impotrivi muncitorului, si mai ales nevazutului boier al intunericului si la toata puterea lui cea diavoleasca, cu care mai ales voiau sa se lupte. Deci, erau obositi in multe feluri de chinuri si pedepse, fiind aruncati in temnita si iarasi scosi si chinuiti, ca sa se lepede de Hristos si sa jertfeasca idolilor. Iar ostasii lui Hristos nicidecum nu se departau de Domnul si, vazand inselaciunea paganeasca si desarta inchinare la idoli, au ocarat si au rusinat pe stapanitori. Pentru aceea, dupa alte munci, li s-au taiat capetele si tot in acel loc li s-au ingropat si trupurile.

   

Dupa cativa ani, imparatind marele Constantin, luminat cu Sfantul Botez, a incetat prigonirea si a rasarit lumina dreptei credinte in toata lumea. Atunci in Cizic, binecredinciosii crestini scotand de sub pamant trupurile celor noua sfinti mucenici, si gasindu-le nestricate, le-au pus in racla noua, zidind o biserica in numele lor, au adus intr-insa comoara cea de mare pret. Apoi s-au facut multe minuni si tamaduiri prin sfintele lor moaste: diavolii erau izgoniti, girbovii se indreptau si bolile de friguri cu desavarsire se tamaduiau.

   

Un vestit barbat s-a izbavit de idropica, atingandu-se de vestita racla a sfintilor, si cine era cuprins de orice boala, daca se atingea numai de racla sfintilor rabdatori de chinuri, indata primea tamaduire. Drept aceea, multime de popor necredincios, vazand unele tamaduiri de diferite boli, care se faceau la sfintele moaste ale mucenicilor, s-au intors spre Hristos. Apoi, nu dupa multa vreme, aproape toata cetatea a primit sfanta credinta in Hristos si a sfarimat idolii si capistile idolesti; iar in locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu si a inflorit in cetatea Cizicului sfanta credinta, cu minunile si rugaciunile sfintilor, cei noua la numar, care se odihnesc acolo.

   

Apoi, dupa marele imparat Constantin si dupa Constantie, fiul lui, care imparatisera multa vreme, luand imparatia Iulian Parava-tul, unii din elini care ramasesera in Cizic, s-au dus la imparat si au clevetit asupra crestinilor, cum ca in cetatea lor au stricat pe toti zeii si capistile si au rasturnat jertfele. Atunci imparatul, desi a poruncit sa innoiasca iarasi zeii si capistile, dar fiind in Cizic foarte mult popor crestin, n-a indraznit sa le faca vreo sila sau rautate, de teama sa nu se faca tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, si l-a bagat in temnita. Apoi ducandu-se asupra Persiei, a pierit ticalosul, liberandu-se astfel episcopul.

   

Deci, stralucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinte, intarindu-se si ingradindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfintilor mucenici facute pentru dansa catre Dumnezeu. Cu ale caror rugaciuni sa castigam si noi tamaduiri de bolile noastre sufletesti si trupesti si sa ne invrednicim darului si milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Pomenirea Cuviosului Memnon, facatorul de minuni

Cuviosul Parintele nostru Memnon s-a dat din tinerete lui Dumnezeu si s-a facut locas curat al Sfantului Duh; pentru ca a supus pe trup duhului, omorandu-si patimile cu petrecerea cea aspra in multe osteneli si a fost mai mare al calugarilor. Iar pentru viata sa asemenea cu ingerii, a luat de la Dumnezeu dar indestulat de faceri de minuni; caci tamaduia boli netamaduite si facea multe minuni. Pentru ca in loc uscat a scos izvor de apa cu rugaciunea sa; o corabie, inviforandu-se si afundandu-se in invaluirile marii, prin aratarea sa, a izbavit-o de la innecare de multe ori; lacustele ce navalisera si prapadeau tot felul de roduri si iarba, le-a izgonit, si altele preaslavite minuni facea.

   

De aceea s-a numit facator de minuni si, nevoindu-se in pustnicie multi ani si placand lui Dumnezeu prin viata lui cea imbunatatita, s-a dus bucurandu-se la Domnul, pe Care L-a iubit. Dar nu numai in viata sa, ci si dupa mutare facea minuni. Pentru ca de la mormantul lui se dadeau tamaduiri de toate bolile si prin chemarea numelui cuviosului se goneau lacustele si toata vatamarea diavoleasca, preamarind pe alesul Sau, Dumnezeu Cel slavit intre sfintii Sai. Amin.