Cetatea Cizicului se afla intr-o parte a Asiei, care se numea Misia-mica, ce era veche si slavita, langa marea Elespontului, care desparte Asia de Europa invecinandu-se cu Troada, cea pe care picioarele invatatorului limbilor, adica ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au strabatut-o. Aceasta cetate a primit samanta Cuvantului lui Dumnezeu, tot de la Sfantul Pavel, vasul alegerii. Desi era stralucita cu lumina sfintei credinte, la inceput nu avea multi crestini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de catre paganii imparati ai Romei, care au imparatit mai inainte de marele Constantin, si care dadeau infricosate porunci prin toate tarile si se trimiteau ighemoni pagani, ca pe toti cei ce marturiseau numele lui Hristos, sa-i sileasca la inchinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci si cu moarte sa-i pedepseasca. Atunci multi credinciosi se ascundeau, fugind prin munti si prin pustie, iar altii petrecand intre pagani, isi tainuiau buna lor credinta in Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor si rivneau dupa El marturiseau pe fata Preasfant Numele Lui si de bunavoie se dadeau in mainile muncitorilor si isi puneau sufletele lor pentru El.
Unii ca acestia, in vremea aceea ni s-au aratat barbati viteji, care erau nemiscati in sfanta credinta, ca muntele Sionului si cu rivna dupa Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale caror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie si Filimon. Acestia, fiind din diferite locuri si tari, s-au adunat in Cizic si, nebagand in seama groaznicele porunci imparatesti si frica tiranilor, preamareau pe Hristos si cu toata indrazneala Il propovaduiau pe El, ca este Unul Dumnezeu Atoateziditor si Atoatetiitor. Iar ratacirea elineasca, cea fara de Dumnezeu si cinstitoare de multi zei idolesti, o ocarau si o mustrau, caci in loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; in loc sa se inchine Facatorului a toate, se inchinau fapturii celei nelucratoare, adica idolilor; in locul Celui viu, celor morti; in locul Celui adevarat, se inchinau mincinosilor zei si in locul Celui Preamilostiv si datator de bunatati, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfintii indemnau pe oamenii cei orbiti cu necredinta, ca, lepadand intunericul cel innegurat al mintii, sa vada adevarul; si luminandu-se cu lumina cunostintei, sa creada intru Unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce este in cer si toata lumea o stapaneste.
O indrazneala ca aceasta vazand-o slujitorii diavolului, i-au prins indata, ca niste lupi pe oi, cu salbaticie si fara de omenie si, legandu-i, i-au dus la judecata inaintea boierului cetatii, in Cizic. Deci, vitejii ostasi ai lui Hristos stateau inaintea stapanitorilor pagani cu dirzenie in suflet, avand inimile lor aprinse cu focul dragostei catre Dumnezeu si cu rivna, ca de o vapaie mare arzand dupa Dansul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca sa poata a se impotrivi muncitorului, si mai ales nevazutului boier al intunericului si la toata puterea lui cea diavoleasca, cu care mai ales voiau sa se lupte. Deci, erau obositi in multe feluri de chinuri si pedepse, fiind aruncati in temnita si iarasi scosi si chinuiti, ca sa se lepede de Hristos si sa jertfeasca idolilor. Iar ostasii lui Hristos nicidecum nu se departau de Domnul si, vazand inselaciunea paganeasca si desarta inchinare la idoli, au ocarat si au rusinat pe stapanitori. Pentru aceea, dupa alte munci, li s-au taiat capetele si tot in acel loc li s-au ingropat si trupurile.
Dupa cativa ani, imparatind marele Constantin, luminat cu Sfantul Botez, a incetat prigonirea si a rasarit lumina dreptei credinte in toata lumea. Atunci in Cizic, binecredinciosii crestini scotand de sub pamant trupurile celor noua sfinti mucenici, si gasindu-le nestricate, le-au pus in racla noua, zidind o biserica in numele lor, au adus intr-insa comoara cea de mare pret. Apoi s-au facut multe minuni si tamaduiri prin sfintele lor moaste: diavolii erau izgoniti, girbovii se indreptau si bolile de friguri cu desavarsire se tamaduiau.
Un vestit barbat s-a izbavit de idropica, atingandu-se de vestita racla a sfintilor, si cine era cuprins de orice boala, daca se atingea numai de racla sfintilor rabdatori de chinuri, indata primea tamaduire. Drept aceea, multime de popor necredincios, vazand unele tamaduiri de diferite boli, care se faceau la sfintele moaste ale mucenicilor, s-au intors spre Hristos. Apoi, nu dupa multa vreme, aproape toata cetatea a primit sfanta credinta in Hristos si a sfarimat idolii si capistile idolesti; iar in locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu si a inflorit in cetatea Cizicului sfanta credinta, cu minunile si rugaciunile sfintilor, cei noua la numar, care se odihnesc acolo.
Apoi, dupa marele imparat Constantin si dupa Constantie, fiul lui, care imparatisera multa vreme, luand imparatia Iulian Parava-tul, unii din elini care ramasesera in Cizic, s-au dus la imparat si au clevetit asupra crestinilor, cum ca in cetatea lor au stricat pe toti zeii si capistile si au rasturnat jertfele. Atunci imparatul, desi a poruncit sa innoiasca iarasi zeii si capistile, dar fiind in Cizic foarte mult popor crestin, n-a indraznit sa le faca vreo sila sau rautate, de teama sa nu se faca tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, si l-a bagat in temnita. Apoi ducandu-se asupra Persiei, a pierit ticalosul, liberandu-se astfel episcopul.
Deci, stralucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinte, intarindu-se si ingradindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfintilor mucenici facute pentru dansa catre Dumnezeu. Cu ale caror rugaciuni sa castigam si noi tamaduiri de bolile noastre sufletesti si trupesti si sa ne invrednicim darului si milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Pomenirea Cuviosului Memnon, facatorul de minuni
Cuviosul Parintele nostru Memnon s-a dat din tinerete lui Dumnezeu si s-a facut locas curat al Sfantului Duh; pentru ca a supus pe trup duhului, omorandu-si patimile cu petrecerea cea aspra in multe osteneli si a fost mai mare al calugarilor. Iar pentru viata sa asemenea cu ingerii, a luat de la Dumnezeu dar indestulat de faceri de minuni; caci tamaduia boli netamaduite si facea multe minuni. Pentru ca in loc uscat a scos izvor de apa cu rugaciunea sa; o corabie, inviforandu-se si afundandu-se in invaluirile marii, prin aratarea sa, a izbavit-o de la innecare de multe ori; lacustele ce navalisera si prapadeau tot felul de roduri si iarba, le-a izgonit, si altele preaslavite minuni facea.
De aceea s-a numit facator de minuni si, nevoindu-se in pustnicie multi ani si placand lui Dumnezeu prin viata lui cea imbunatatita, s-a dus bucurandu-se la Domnul, pe Care L-a iubit. Dar nu numai in viata sa, ci si dupa mutare facea minuni. Pentru ca de la mormantul lui se dadeau tamaduiri de toate bolile si prin chemarea numelui cuviosului se goneau lacustele si toata vatamarea diavoleasca, preamarind pe alesul Sau, Dumnezeu Cel slavit intre sfintii Sai. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu