sâmbătă, 30 aprilie 2011

Fotografii si filmulete -Denie - Slujba Prohodului si Procesiunea in jurul Sfintei Bisericii


Cele mai importante denii au fost cele de Joi şi Vineri seară, cunoscute şi sub denumirile de Denia mică şi Denia mare. Cea de Joi seară are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale Patimilor Mântuitorului Hristos şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, iar cea de Vineri seară se deosebeşte de celelalte denii prin cântarea Prohodului şi înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf.
Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii, zi când a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, în această zi, în orice biserică creştină din lume, nu se oficiază slujba Sfintei Liturghiei, care înseamnă jertfă şi se consideră că nu se pot aduce două jertfe în aceeaşi zi.
La Denia Prohodului din Vinerea Mare copii, tineri şi bătrâni, în lanţ neîntrerupt, trec pe sub masa plină de flori, peste care este aşternut Sfântul Epitaf, precum şi Evanghelia împreună cu Crucea.
Scopul slujbelor săvârşite în toată Săptămâna Mare este ca prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi, lumină revărsată în ziua Praznicului Învierii.
Deniile primenesc sufletul prin curăţare interioară, reculegere şi concentrare în rugăciune, pentru a putea trăi deplin şi profund taina şi bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Sfintei Biserici, ce simbolizează ducerea spre mormânt a Mântuitorului. Au fost patru opriri şi la fiecare oprire a fost rostită o ectenie. La finalul procesiunii toti credinciosii trec pe sub Sfantul Epitaf.





 





















 



 












 













Niciun comentariu: