miercuri, 12 martie 2014

Liturghia darurilor mai inainte sfintite



Timpul celor 40 de zile de Post constituie pentru credinciosul de rit bizantin o provocare spre deschidere a propriei sale vieţi spirituale, timp de reinnoire şi mai ales timp de pocainta. Slujbele din aceasta perioada alitrughie Postului celui Mare (sau al Păresimilor sau Patruzecimilor) au un specific aparte, fiind singura perioada a anului liturgic bizantin în care schimbările sunt vizibile. În această perioadă au loc slujbe speciale, specifice numai acestui timp de pocăinţă. Într-o serie de articole vom încerca să le prezentăm pe scurt, spre o mai bună înţelegere a acestora.


Liturghia Înaintesfinţitelor (sau a Darurilor mai înainte sfinţite)


Cunoscută şi sub numele Sf. Grigore Dialogul, Papă al Romei, această slujbă este specifică numai Postului Mare. Ea constă de fapt într-un ritual de împărtăşanie a credincioşilor, grefat pe slujba vecerniei, prevăzut pentru zilele Postului în care de fapt nu se obişnuia a se celebra una din Liturghiile cu consacrare (a Sf. Ioan Hristostom sau a Sf. Vasile cel Mare), dovadă a vechilor practici care îndemnau la Împărtaşanie zilnic. Această Liturghie se face, de obicei, de luni până vineri, în toate zilele Postului Mare, mai puţin la sărbătoarea Bunei Vestiri, cu excepţia Joii Mari si a Vinerii Patimilor – conform deciziilor Conciliului Quinisext din 692, de la Constantinopol, canonul 52. De asemenea, este în specificul ei să fie celebrată spre seară, purtând în structura ei atmosfera spatiului monahal în care a fost creată.
Agneţul folosit la această Liturghie este consacrat la Liturghia din duminica precedentă, preotul scoţând pe lângă Agneţul de la Liturghia respectivă alte Agneţe, corespunzătoare numărului de Liturghii ale înaintesfinţitelor va celebra. După consacrarea de la Liturghie acesta este îmbibat cu vin consacrat şi aşezat în tabernacol (chivot) de unde va fi scos la vremea Liturghiei Înaintesfinţitelor).
Prima parte a acestei slujbe este exact slujba vecerniei. După binecuvântarea de la începutul Liturghiei, urmează psalmul de seara (103), ectenia mare şi catisma a 18-a a Psaltirii şi anume Psalmii 119 la 133. În timpul catismei de obicei se pregătesc deja la proscomidiar vasele pentru Liturghie. Tot la catismă se transportă, de la tabernacol (chivot) la proscomidiar Agneţul deja consacrat. Ritualul este plin de evlavie – preotul aşează pe disc Agneţul, pune steluţa, acoperă discul cu acoperământul şi ridicându-l în dreptul frunţii merge încet spre proscomidiar ocolind prin spatele altarului iar diaconul, dacă este, sau paracliserul merge înaintea preotului cu lumânarea în mâna stângă şi cu cădelniţa în dreapta, tămâind uşor spre disc. În unele tradiţii liturgice la acest moment solemn se face linişte deplină în biserică şi toţi îngenunchează. În unele biserici parohiale acest ritual are loc înaintea Liturghiei, omiţându-se astfel catisma, însă nu aceasta este rânduiala prevăzută de Liturghier.
Urmează cântările de la "Doamne, strigat-am", intercalate de troparele zilei. La finalul lor se face intrarea cu cădelniţa, ca la orice vecernie mare. La sfinţii mai importanţi (Sf. 40 de mucenici din Sebasta, Sf. Haralambie, etc) se face intrare cu Evanghelia. Dupa "Înţelepciune, drepţi!" se cântă "Lumina lină". Urmează apoi două lecturi (paremii) din Vechiul Testament, primul fiind de obicei din Geneză iar al doilea din Pildele lui Solomon. Între cele două lecturi (paremii) preotul cu lumânarea şi cădelniţa binecuvinteză pe credincioşi zicând "Lumina lui Hristos luminează tuturor", prevestind Învierea Domnul, scopul final al postului – pregătirea Învierii şi prezenţa lui Hristos în drumul nostru spiritual al Postului Mare. La finalul celei de a doua lecturi, se cântă "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta, ridicarea mâinilor mele, ardere de seară, auzi-mă, Doamne." intercalat de stihuri. La fiecare stih se tămâiază sfânta masă, pe fiecare latură a ei. Şi acest gest, probabil de origine monastică, aminteşte de slujba din noaptea pascală, când la fiecare stih a lui Hristos a înviat se tămâiază o latura a altarului. Ca o subliniere a faptului că suntem în post şi că aceasta celebrare este una şi a pocăinţei, la ultimul "Să se îndrepteze" preotul face trei metanii adânci. Ele sunt semn exterior al pocăinţei, insoţind mereu rugăciunile Postului, mai ales cea a Sf. Efrem Sirul.
Se urmeză apoi rânduiala cunoscută, ectenia stăruitoare, cu rostirea de trei ori la fiecare cerere a lui "Doamne, îndură-te spre noi", iar apoi urmau eteniile pentru cei care se pregăteau de botez (catehumenii care se botezau după tradiţie în Sâmbăta mare, la lecturile din Vechiul Testament de la Liturghie). Acum aceste ectenii se omit şi se trece direct la ectenia pentru credincioşi, urmată de heruvicul special "Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc căci iată, intră Împăratul măriri. Iată jertfa cea de taină săvârşită este înconjurată. Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem ca să fim părtaşi vieţii de veci. Aliluia." În timpul acestuia preotul tămâiază altarul şi biserica după obicei, ca apoi să facă intrarea cu Sfintele Daruri. La cuvintele înconjurată cantorul se opreste şi toată lumea îngenunchează, preotul ia discul în dreapta şi potirul în stânga şi fără să zică ceva merge precedat de diacon daca este întocmai ca la procesiunea de la altar la proscomidiar. În unele tradiţii, preotul se opreşte în mijlocul bisericii şi binecuvinteză cu discul pe credincioşi, se continuă apoi cântarea heruvimică. Urmează apoi rânduiala de dinainte de Împartăşirea clerului şi a credincioşilor, cu rugăciunea Tatăl nostru şi ecteniile aferente. De menţionat faptul că Agneţul nu se mai înalţă acum, fiindca a fost deja înălţat la Liturghia la care a fost consacrat, preotul doar îl arată zicând "Sfintele cele mai înainte sfinţite, sfinţilor".
Ritualul împărtăşaniei este cel cunoscut deja, se schimbă doar cântările, specifice atmosferei de post. Rugăciunea amvonului diferă însă, textul ei cerând sprijin Domnului în drumul postului spre sărbătoarea Învierii, care apare ca fiind centrul şi scopul Postului Mare.
Trebuie menţionat faptul că nu se ştie autorul exact al acestui ritual de Împartăşire special pentru zilele de post, însă el este atribuit Sf. Grigore I, cel Mare, Papa Romei. Însa Papa Grigore cel Mare doar o pomeneşte în scrierile sale, cel mai probabil fiindcă o va fi văzut la Constantinopol în vremea când era legat papal. Cu toate acestea, nu el este autorul ei, originea ei fiind in mod evident monahală, preluată probabil din evlavia monahilor palestinieni, dovadă prezenţa ei şi într-unul din riturile siriace, ritul siro-malankarez.
Această Liturghie poate fi considerată şi o formă bizantină de adoraţie a Euharistiei, deşi teologia bizantină nu cunoaşte această formulă. Ca dovadă în sprijinul acestei ipoteze stă şi faptul că la intrarea cu Sfintele Daruri, acum consacrate, se îngenunchează deplin, cu faţa până la pământ.

Bibliografie
Triodul, EIBMBOR, 2000
Liturghier, Roma-Blaj, 1996
Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, numită şi a Sfântului Grigorie Dialogul, Sfântul Munte Athos, 2008
Ieratikon Γ , Simonos Petras, 2008
Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de misiune ortodoxă, Bucureşti, 2012








Sursa liturgica.ro

Niciun comentariu: