sâmbătă, 22 martie 2014

Poezii creştine scrise de Neli Mihail , prietena parohiei noastre - A treia Duminică din Postul Mare - Duminica Sfintei Cruci - Iisuse Hristoase apără-ne cu Sfânta-Ţi Cruce!

       
              
         Ziua Crucii
(Marcu 8/34-38)


de Neli Mihail
Şi chemând Iisus la Sine
Toată adunarea..
Şi cu ucenicii Lui,
Le-a pus întrebarea..


Vreţi doar Mie să-mi slujiţi?!
Urmaţi-Mi, atuncea!
Lepădaţi-vă de sine,
Purtaţi-vă Crucea!

Căci, cine ţine la suflet
Curând îl va pierde.
Iar de-l pierde pentru Mine,
Sus în Rai îl vede.

Ce folos mai are omul
Să câştige lumea
Dacă sufletul şi-l pierde..
Mort va fi de-acuma.

Sau ce-ar mai putea să dea
La schimb pentru suflet??!
Sigur, nimic altceva..
Sufletul e unic!

Nu vă ruşinaţi de Mine,
De vorbele Mele
În acest neam desfrânat
Plin de cele rele.

Căci dacă voi veţi tăcea,
Pietrele vor spune, fără grai,
Dar semn vor da..
Crucea-Mi de pe umeri!

Şi voi pierde-n amănunt
Tot ce-aţi făcut bine,
Când Tatal-Ceresc Mă-ntreabă..
Ridic doar din umeri.


Doamne, ajută-ne să Te mărturisim cu timp şi fără timp, Amin!




Crucea mântuirii
de Neli Mihail

Crucea lui Hristos e taina
Ce aduce pe pământ
Mântuirea lumii întregi
Şi a neamului creştin

Crucea e tămăduirea
Bolilor ce sunt în om,
De păcate şi ispite
Lăsate în voia lor.

Crucea este viaţa noastră
Şi nicicum fără de ea,
Nu putem trage nădejdea
Urcând treptele spre rai

Deci cu grijă s-o purtăm,
Slavă Domnului să dăm!
Şi când este foarte grea
Să strigăm la Maică Să

Maică Sfântă şi Curată,
Dă-ne ajutorul tău!
Că suntem lipsiţi de vlagă
Şi-n genunchi cădem mereu

Dă-ne râvnă-n rugăciune,
Spor la multe fapte bune,
Lacrimi şi dorinţi curate
Să purtăm crucea în spate


Ca de vom cădea cu ea
Cam greu ne vom ridica
Şi putem în clipa grea
S-avem moartea cea mai rea.

                    

Niciun comentariu: