marți, 11 martie 2014

RUGĂCIUNE LA VREME DE BOALĂ


 Doamne, iată-mă doborât de boală. Nu mai pot munci, sunt o povară pentru ai mei. E greu, Doamne, însă îţi mulţumesc şi pentru această suferinţă: ea mă ajută să înţeleg cât de nestatornice sunt viaţa, sănătatea şi toate cele pământeşti. 
 Acum privesc cu alţi ochi ceea ce am, ceea ce sunt nu-mi aparţine, ci este un dar al tău. Ştiu ce înseamnă să depinzi de alţii, să nu poţi face nimic singur. Am gustat singurătatea, neliniştea, deznădejdea; am simţit însă şi prietenia şi dragostea atâtor oameni! Doamne, chiar daca îmi este greu, spun: facă-se voia ta! Îţi ofer suferinţele mele şi le unesc cu patimirile Fiului tău. 
Te rog, binecuvintează-i pe toţi cei care mă îngrijesc şi pe toţi cei care suferă împreună cu mine. Iar dacă vrei, dăruieşte-mi vindecare, mie şi celorlalţi. Amin. Doamne Dumnezeule ajută-ne să putem trecem cu bine în cazurile noastre de boală. Amin 

Niciun comentariu: