Astăzi, parcă mai mult ca oricând, se vorbeşte despre rolul
femeii în societate şi în creştinism. Biserica noastră strămoşească, ortodoxă,
ne arată în vederat, potrivit învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos şi a
Sfinţilor Apostoli, locul şi rolul femeii în creştinism.
În Epistola I către Timotei cap. II – 15, Sfântul Pavel,
Apostolul Neamurilor zice că “femeia se va mântui prin naştere de prunci, dacă
va vieţui cu smerenie, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie”. Iată răspunsul
căutat de către umanitate şi găsit în Cartea cea Sfântă, în Biblie. Femeia are
îndatorirea de a perpetua neamul omenesc, conform poruncii divine , primite de
către protopărinţii noştri Adam şi Eva: “Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi
pământul şi îl stăpâniţi”. Din acest punct de vedere, femeia împlinându-şi
rolul naturii ei, continuă în lume ceea ce a început Dumnezeu şi anume opera
creatoare a Ziditorului. Ea nu numai rodeşte viaţa, dar o şi creşte, o
întreţine şi o desăvârşeşte pe linie naturală şi educaţională. Mama este cea
care dăruieşte ceea ce a primit, viaţă din viaţa ei, trup şi suflet fiilor şi
fiicelor ei. Îi hrăneşte cu sângele şi laptele ei, îi încălzeşte cu căldura
trupului ei şi îi creşte cu sfinţenia sufletului ei.
Dumnezeu a binecuvântat-o pe femeie cu trei mari daruri,
calităţi: i-a dăruit inestimabilul talant – fecioria, căci ce poate fi mai
plăcut înaintea Domnului la o femeie ca fecioria? Maica Domnului, pururea
Fecioară, este modelul desăvârşit pentru toate femeile care îşi păstrează
fecioria.
A înzestrat-o Dumnezeu pe femeie şi cu darul de a fi soţie
prin Sfânta Taină a Cununiei şi numai prin această mare taină, ea se
împărtăşeşte de acest dar inefabil al lui Dumnezeu. “ În Cartea Facerii, găsim
scris : nu este bine să fie omul singur pe pământ, Să-i facem ajutor potrivit
pentru el…Şi luând Dumnezeu una din coastele lui Adam, a făcut-o pe femeie...
Şi văzând-o Adam, a zis: Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu!
Ea se va numi, femeie, pentru că din bărbatul ei s-a luat. De aceea va lăsa
omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi
un trup”. (Facerea II - 18).
Ca soţie, femeia trebuie să-l iubească pe soţul ei şi să-l
ajute întotdeaua, să nu-l descurajeze niciodată, să rabde cu statornicie şi să
fie alături de el şi la bucurie, şi mai ales la necaz, până la mormânt. Prin
muncă cinstită, printr-o viaţă curată, prin dragoste nefăţarnică, ea trebuie să
fie “cunună barbatului ei”, după cuvântul înţeleptului Solomon.
Al treilea dar nepreţuit pe care Cel PreaÎnalt i l-a dăruit femeii,
este acela de a fi mamă. Femeia este numită pe drept cuvânt, mama neamului
omenesc deoarece numai prin ea se perpetuează umanitatea, ea aducând în lume o
fiinţă nouă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De la mamă, copilul învaţă
toate lucrurile esenţiale pentru viaţă; să zâmbească, să vorbească, să-şi
împreuneze mâinile după rugăciune, să-şi ducă mâna dreapta la frunte, la piept
şi la umeri, adică să-şi facă Sfânta Cruce, să meargă la Biserică, să asculte
slujbele şi să se împărtăşească cu trupul şi sângele Domnului, devenind astfel
un pilon puternic pentru Biserică şi ţară. Mama este aşadar primul dascăl al
copilului, mai bine zis preotul casei ei, căci ea însăşi îşi transformă casa
într-un altar în care slujeşte cu abnegaţie. Ea face din fiul şi din soţul ei,
din curăţirea ei sufletească şi din dragostea incomensunabilă pe care o are în
inimă, altarul pe care se consumă şi se jerfeşte ce are ea mai scump – propria
ei viaţă.
La acest altar, numai ea slujeşte, nu poate fi înlocuită de
nimeni, căci numai ei i s-a dăruit misiunea aceasta sfântă de a fi preot în
căminul ei.
„Daţi-mi o generaţie de mame bune, zice un gânditor, şi voi
schimba faţa întregii lumi”. Iată ce pot face mamele bune: pot schimba viaţa pe
pământ, transformă pământul în cer, coboară cerul pe pământ, căci între cele de
sus şi între cele de jos trebuie să existe o simbioză, o sinergie, adică o
conlucrare continuă.
Femeia creştină este candela aprinsă a credinţei în Dumnezeu
în casa în care vieţuieşte. Marele savant G. Loginescu afirmă: „Două puteri
sunt în lume: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ. Un copil este aşa cum l-a
lăsat Dumnezeu şi cum l-a crescut mama lui.” Iar Vasile Militaru zice: „Din
acelaşi lemn se face şi icoană şi măciucă”.
Femeia poate mântui sau poate osândi.
Femeia creştină îşi poate mântui toată casa, căci ea nu
conteneşte să se roage şi să lăcrimeze pentru casnicii ei. Avem nenumărate
exemple de femei credincioase, care prin strădania, prin râvna şi prin
mărinimia lor le-au deschis celor din familiile lor accesul către o viaţă nouă
cu Hristos, în Hristos şi pentru Hristos – aşa cum zice Sfântul Ambrozie de
Mediolanum: “ Si fides in nobis Christus in nobis” (Dacă credinţă este în noi,
Hristos este în noi).
Istoria universală şi literatura sunt pline de figuri de eroine,
care au contribuit cu ajutorul harului cu care este înzestrată femeia la
propăşirea fiinţei umane, pe plan spiritual dar şi material. Marii oameni s-au
împărtăşit de credinţă, nu din cărţi, ci de la mamele lor, care le-au sădit din
leagănul copilăriei lor credinţa în Dumnezeu şi i-au învăţat pe aceştia “să se
ferească de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmeze pe ea” (Psalmul
33).
Înşişi marii Părinţi şi dascăli ai bisericii îşi datorează
evlavia şi formarea duhovnicească în cea mai mare măsură mamelor lor. Să ne
ducem cu mintea în primele veacuri creştine, la Emilia, mama sfântului Vasile
cel Mare şi la Macrina, bunica lui, care i-au insuflat copilului lor dragostea
de Dumnezeu şi de semeni şi acesta a devenit mare ierarh al bisericii şi cel
mai important filantrop din istoria bisericească. Să ne gândim la Antuza, mama
sfântului Ioan Gură de Aur, care la 20 de ani a rămas văduvă şi nu s-a mai
recăsătorit, ci viaţa ei şi-a închinat-o creşterii fiului ei; la Nona, mama
sfântului Grigorie de Nazianz, care ziua şi noapte lăcrima în faţa sfintelor
icoane pentru copilul ei, iar când a crescut în duhul lui Dumnezeu, sfântul
Grigorie Teologul a grăit despre maica lui Nona: “Unele femei îşi câştigau
lauda şi slava pentru ostenelile lor casnice, altele pentru bunătate şi
curăţire, altele pentru blândeţe şi înfrânarea trupului, unele pentru lacrimi,
evlavie şi îndurare de cei săraci, iar Nona a fost împodobită cu toate”.
Sfântul Grigorie de Nyssa – fratele sfântului Vasile cel
Mare, zice despre sora lui cea mare, Macrina: că l-a ajutat să îşi limpezească
gândurile şi înţelegerea, ce este sufletul precum şi relaţia lui cu întreaga
existenţă şi locul lui în înviere; o numeşte„ profesorul meu ”. Să n-o uităm
nici pe Sfânta Monica, mama fericitului Augustin, care timp de 18 ani s-a rugat
pentru reîntoarcerea fiului ei la Hristos şi cu multe lacrimi în ochi a alergat
la un episcop să îi ceară ajutorul, iar acesta îi spune: „Mergi de la mine şi
să vieţuieşti aşa, căci nu se poate ca fiul acestor lacrimi să piară”.
Sfânta Elena, mama sfântului Constantin cel Mare, a insistat
la fiul ei cu lacrimi fierbinţi ca să le dea creştinilor libertate, să-i scoată
din pământ, din catacombe la lumină şi să oprească persecuţiile în întreg
Imperiu Roman împotriva lor. Sfântul Constantin cel Mare a ascultat-o pe mama
lui şi în anul 313 a dat un edict la Mediolanum ,prin care creştinii primeau
libertatea de a se ruga pretutindeni şi oricând.
Regele Clovin al Francilor este încreştinat la stăruinţa
soţiei sale, Clotilda, care era o bună creştină.
Peninsula Iberică este încreştinată tot de o bună creştină,
Nunia.
Şi poporul nostru dreptcredincios s-a bucurat în decursul
istoriei de multe modele de femei virtuoase, soţii şi mame de domnitori care au
ctitorit alături de soţii şi fii lor, mânăstiri şi biserici. Oltea, mama Sf.
Ştefan cel Mare, a fost alături de fiul ei întotdeauna, şi la bine şi la rău.
Iată ce sfat i-a dat fiului ei Ştefan într-un moment de cumpănă: “Du-te la
oştire. Pentru ţară mori şi-ţi va fi mormântul încoronat cu flori” (Muma lui
Ştefan cel Mare - Dimitrie
Bolintineanu).
Teofana, mama lui Mihai Viteazul, dar şi vrednica de
pomenire soţia Sf. Constantin Brâncoveanu, Domnul Ţării Româneşti, mama a
unsprezece copii, a avut puterea să asiste la decapitarea soţului şi a celor
patru fii ai ei de către turci deoarece nu s-au lepădat de Hristos. Toate aceste mame şi soţii trebuie să fie
repere pentru fiecare dintre noi întreaga noastra viaţă.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “Priviţi la mai marii
voştri cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa”.
Peste tot şi peste toate este rânduită Maica Domnului,
Sfânta Fecioara Maria, cea care restabileşte demnitatea de femeie şi ridică
vrednicia ei mai presus de Heruvimi şi de Serafimi.
**
O istorioară care arată canonul mamei faţă de copiii ei este
bine venită. Se zice că Dumnezeu l-a chemat la sine pe Arhanghelul Mihail şi
i-a zis: Du-te jos pe pământ şi adu-Mi cea mai frumoasă jertfă de la om. Şi a
plecat Arhanghelul Mihail şi a dat ocol pământului şi s-a oprit în mijlocul unui
război, pe câmpul de luptă. Şi s-a dus la un tânăr căzut la datorie pentru
apărarea credinţei şi a patriei. Înainte de a muri acel tânăr erou, Arhanghelul
Mihail a luat o batista albă, a înmuiat-o în sângele lui, i-a luat ultima
suflare şi s-a dus la Dumnezeu. Când l-a văzut Domnul Milelor şi al
Îndurărilor, s-a bucurat, iar Arhanghelul Mihail i-a dat batista cu sângele
tânărului şi i-a spus despre jertfa lui. Atunci Dumnezeu i-a zis: “Într-adevăr,
aceasta este o ofrandă frumoasă din partea omului, să-şi dea viaţa pentru
credinţă şi patrie dar du-te din nou şi vezi dacă nu cumva găseşti ceva mai
preţios pe pământ!?”. Şi a plecat Arhanghelul şi s-a oprit într-un spital la o
soră medicală care era foarte bolnavă şi îngrijea un lepros. Ea însăşi se
îmbolnăvise de această boală. Văzând-o îngerul, s-a dus la ea. I-a luat jertfa
şi i-a dus-o lui Dumnezeu. Când l-a văzut Domnul a grăit: „Frumoasă jertfă ai
găsit pe pământ, Arhanghele, şi foarte rar întâlnită ca omul să-şi pună viaţa
pentru semenul său. Dar mergi din nou şi vezi, nu cumva găseşti ceva mai
sfânt!?”.
Şi a plecat îngerul iarăşi pe pământ. Şi s-a oprit la o casă
în care locuia o familie numeroasă şi credincioasă. Şi a stat îngerul la geam
şi s-a uitat cum mama îi învăţa pe cei patru copii ai ei să se însemneze cu
sfânta cruce şi să se roage. Deodată a apărut la uşa casei un tâlhar care era
pregătit să intre în casă cu cuţitul în mână, să-i omoare pe toţi cei
dinăuntru, să fure tot şi să plece. Dar înainte de a intra în casă, tâlharul
s-a dus la fereastră şi s-a uitat să
vadă ce se întâmplă înăuntru. Şi a vazut-o pe mamă care îşi închina copiii
înainte de culcare şi îi însemna cu Sfânta Cruce. Atunci, i s-a trezit
conştiinţa, a scăpat cuţitul din mână şi a început să plângă cu amar. Şi-a adus
aminte de vremea când el era copil şi mama lui îl închina înainte de culcare şi
îl săruta.
Văzând Arhanghelul această căinţă a tâlharului, i-a luat una
din lacrimile sale şi s-a dus la Dumnezeu şi i-a dăruit-o Lui. Iar Dumnezeu
mult s-a bucurat şi i-a zis Sfântului Mihail : Cu adevărat aceasta este cea mai
frumoasă jertfă pe care poate omul să mi-o aducă, jertfa lacrimilor, căinţa
pentru păcatele făcute.
**
Aşa cum am spus, femeia îşi poate şi osândi casa, prin
atitudinea ei nefireasca faţă de casnicii ei. Atunci când îşi neglijează
familia, pe soţ şi pe copii, când este nepăsătoare faţă de cei din casa ei,
când este distantă faţă de Dumnezeu sau chiar opozantă faţă de Hristos şi
trăieşte într-o indiferenţă continuă faţă de cele sfinte, ea se osândeşte şi
îşi conduce familia spre întunericul iadului, unde viermele nu doarme şi focul
nu se stinge, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
**
În acest sens, este sugestivă acea întamplare cu acel copil
de clasa a treia, care se juca singur, pe uliţa satului şi pe care l-a întrebat
un trecător: Cum te cheamă?, iar băiatul i-a răspuns dezinvolt: satana. Atunci
omul care l-a întrebat, voind să ştie de ce i-a dat acel răspuns, a continuat
să-l întrebe: Şi al cui eşti?, iar copilul i-a răspuns: Al dracului. Şi unde
locuieşti? În iad, i-a răspuns băiatul. Atunci omul, perplex, i-a cerut nişte
explicaţii: Dar ce te-a făcut să crezi
aceste lucruri? Atunci copilul i-a zis: În fiecare seară, părinţii mei se
ceartă şi chiar se bat. Tatăl meu vine acasă beat, iar mama când îl vede începe
să ţipe la el şi să-i spună: Ce faci drace? Iar ai venit beat acasă? Iar tatăl
începe şi el să ţipe. Atunci, eu, de frică, sar în braţele mamei, dar mama mă
respinge şi-mi zice: Pleacă şi tu satana de la mine căci m-am săturat de acest
iad în care stau. De aceea eu am învăţat de la mama mea că mă numesc satana şi
sunt copilul dracului şi locuiesc în iad.
**
Iată cum poate o femeie necredincioasă să se osândească şi
să-şi conducă propria familie spre iad.
**
În ceea ce priveşte ziua de 8 martie, zi aleasă de Dumnezeu
şi dedicată tuturor mamelor din toate timpurile şi toate locurile,aceasta are o
încărcătură spirituală şi o simbolistică deosebită. Aşa cum ştim foarte bine că
“nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator”, Dumnezeu a rânduit
această zi pentru mame la început de primăvară, când întreaga natură reînvie
pentru a arăta că prin mama credincioasă reînvie şi credinţa adevărată şi
nădejdea şi dragostea în sufletele şi în inimele fiilor şi fiicelor întregului
neam omenesc. Iar numărul 8, simbolizează veşnicia, căci mama este chemată să
le insufle copiilor dragostea de veşnicie, să le arate ţelul vieţuirii omului
în viaţa aceasta efemeră şi anume moştenirea vieţii veşnice, adică dobândirea
raiului.
**
Biserica noastră ordodoxă a mai aşezat o zi în cinstea
mamelor creştine, la 25 martie, de Bunavestire. S-a rânduit această zi de
sărbătoare pentru mamele creştine deoarece la 25 martie se prăznuieşte
Bunavestire, cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului şi se mai serbează şi
zămislirea Domnului nostru Iisus Hristos prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt
în pântecele Maicii Sale.
Nu era mai potrivită o altă zi de sărbătoare pentru mamele
creştine decât cea din 25 martie, când prin Maica Domnului oamenii primesc de
la Arhanghelul Gavriil cea mai frumoasă veste şi anume venirea în lume a
Mântuitorului, a Izbăvitorului nostru Iisus Hristos.
Ziua de 25 martie este o zi de o aleasă bucurie pentru
întreaga umanitate căci zice Troparul Sărbătorii: “Astăzi este începutul
bucuriei noastre şi arătarea Celui din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei
se face şi Gavriil binevesteşte”.
Prin cuvintele Maicii Domnului „fie mie după cuvântul tău”,
se pune început mântuirii noastre. La acest lucru sunt chemate şi mamele
creştine să pună început mântuirii copiilor lor. Aşa cum Maica Domnului a
răspuns atât de frumos arhanghelului Gavriil accept înăuntrul meu pe Fiul lui
Dumnezeu, tot aşa şi mamele creştine trebuie să zică : Împlinească-se Doamne
voia Ta în noi.
Dorim tuturor mamelor creştine sănătate, bucurie, pace şi
linişte sufletească şi mult spor în munca de mântuire a celor din casele lor.
Întru mulţi şi fericiţi ani!
Preot Paroh Iconom Stavrofor Dr. Petru Ciprian Pricop
Parohia "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul"
Constanta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu