Plânsurile Sfântului Efrem Sirul - Plânsul de Vineri seara

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2014/03/cele-sapte-plansuri-ale-sfantului-efrem.html

Suflet necăjit se apropie la Tine, Sfinte Stăpâne, și cu lacrimi vorbește Ție pentru vrăjmașul cel pierzător, și cu smerenie cade, rugându-se Ție pentru împotrivnicul ce îl necăjește pe el.

Deci, de vreme ce cu îndrăznire vine la Tine, auzi-l pe dânsul degrabă și, alergând la Tine cu dorire, cercetează-l pe el cu sârguință. Dacă-l vei trece cu vederea pe dânsul, necăjit fiind, va pieri; dacă vei zăbovi a-l auzi pe el, înconjurat fiind, se va pierde.

Iar dacă pentru îndurările Tale îl vei cerceta pe dânsul, se va afla; dacă îl vei căuta pe dânsul, se va mântui; dacă îl vei auzi pe el, se va împuternici. Să nu îl treci cu vederea pe dânsul, ca să nu îl apuce vrăjmașul, căruia i-ai dat carte de despărțire și pe care l-ai alungat.

Să nu pomenești întărâtările mele cele prea-rele cu care am întărâtat darul Tău, o, Stăpâne milostive, și să nu îmi faci după lucrurile mele, ci mai vârtos dăruiește-mi mie, păcătosului, puțină vreme, ca să aflu răgaz de pocăință adevărată, iubitorule de oameni, bunule.

Asuferit darul Tău multă mulțime de păcate și nelegiuiri ale tinereților mele și acum ar suferi și lepădarea, întărâtarea și obrăznicia. Eu însumi știu, Doamne, că Te-ai jurat asupră-Ți că nu voiești moartea păcătosului, ci mai vârtos să se întoarcă și să-l viezi pe dânsul, să se mântuiască de păcatele lui cu îndurările Tale.

Darul Tău, Stăpâne, iubitorule de suflete, totdeauna biruiește cu ale sale milostiviri și îndurări, ca să miluiască și să mântuiască pe cei ce Te doresc pe Tine. El îmi cercetează inima mereu și, de va afla odihnă, intrând va locui întru dânsa; iar de nu o va afla pe dânsa curată, se depărtează îndată.

Și iarăși îndurările Tale îl silesc pe el a veni și a mă cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticălosul, sunt de bună voie întors, iar nu după fire. Mă aflu pururea înalt-cugetător, molatic și viclean.

Nu-mi păzesc mintea, din trândăvie, și vrăjmașul îmi pune în minte gânduri de viclenie, necurată desfrânare, frumusețe femeiască îmi îndulcește mintea și-mi întinează sufletul meu, și de multe ori întru fărădelegile mele de mai înainte mă aflu, zăcând ca într-o mlaștină în gândurile cele spurcate.

Și venind darul Tău, întru inima mea află rea putoare, pentru gândurile cele spurcate, și îndată se depărtează, neaflând intrare să intre și să se sălășluiască întru mine precum voiește. Spală inima mea cu dulceață luminoasă, ca să-mi vin întru simțire, că m-a cercetat pe mine și nu a aflat intrare, ca așa să caute a o îndulci pe dânsa.

Și știu că, de către însăși milosârdia silindu-se să mă miluiască, nu se va depărta de la mine cu totul. Milele și îndurările Tale se propovăduiesc pretutindeni prin Evanghelii, și prin Apostoli, și prin toate scripturile Sfinților Părinți și Dascăli.

Eu - știind pilda curvarului, primirea lui Manase, a tâlharului, a lui Zaheu, a vameșului, a desfrânatei, a Cananeencei, a aceleia ce îi curgea sânge, a slăbănogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai înainte scriși - venind către Tine, mă rog să-mi deschizi milostivirile Tale și să mă primești și pe mine.

O, bunătate și iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum dorește și silește pe toți oamenii să se mântuiască! Cruță, Doamne, pe netrebnicul robul Tău. Cruță, milosârde Hristoase, Mântuitorule, zidirea Ta. Că de nu Tu, Doamne, mă vei înțelepți pe mine, ticălosul, și de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea răutate, să-mi văd lenevirea mea și moliciunea.

Ci, de vreme ce mă țin și mă biruiesc de amarul vrăjmaș care mă necăjește pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea și ziua către bunătatea Ta, ca să mă izbăvești pe mine din cursele lui, caci în fiecare ceas își înnoiește asupra mea măiestriile sale; în fiecare ceas, cu gânduri curvești și cu pofte de dezmierdări îmi necăjește sufletul meu.

Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile mării, să-l certe și pe dânsul, ca să se surpe de la mine, netrebnicul robul Tău; căci se sârguiește a-mi alunga gândirea de la îndulcirea și bună cugetare a poruncilor Tale.

Trimite-mi, Stăpâne, darul Tău degrabă, ca să alunge de la robul Tău pe balaurul cel mare, împreună cu toate gândurile lui cele rușinoase, și rele, și viclene; fiindcă străpunsăturile săgeților lui s-au făcut putrede putrejuni întru inima mea. Și eu în tot chipul le ascund pe ele întru a mea nebunie.

Doctorul cel bun strigă către mine; plăți nu caută, sângiuiri nu varsă. Pregetarea mea nu-mi îngăduie să mă duc către Dânsul. Vine El să mă tămăduiască pe mine și mă află mâncându-mi rănile mele. Când le-am mâncat, atunci mă căiesc, însă căința mea nu este adevărată.

Dătător al tuturor vindecărilor și Părinte al îndurărilor, Tu ești singur bun și milosârd Dumnezeu, Cel ce dăruiești de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindcă eu însumi cu adevărat am ispitit adeseori nemăsuratele vindecări și dăruirile cele bune care mi se dăruiesc mie zi de zi.

Nemăsurat este darul vindecărilor Tale, Stăpâne, și tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; căci și rănile mele adeseori se tămăduiesc cu îndurările Tale; și iarăși putrezesc pentru a mea lenevire.

Pentru acestea, fără de sfială, rog bunătatea Ta, suferitorule de rău, Doamne, ca să vină peste mine darul Tău, după obicei, și să-mi adune gândirea mea și să-mi vindece iarăși cumplitele mele răni. Căci iată, învăluirile și grijile vremii celei vremelnice mă apasă și mă fac fără de grijă de bunătățile Tale cele veșnice; ci Tu fii îndelung răbdător asupra mea.

Nici Cerul, nici pământul nu vor putea să răsplătească cu vrednicie pentru vindecările și darurile Tale, că nu au cinste vrednică să îți răsplătească Ție. Prin lacrimi le dăruiești pe dânsele și prin plânsul amar dai desfătare veșnică.

O, putere a lacrimilor, câte poți! Dăruiește-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tău, lacrimi de pocăință ca să-mi spăl păcatele mele, ca să se lumineze inima mea, ca să șterg zapisul cel mare prin puține lacrimi și să sting prin puțin plâns focul care arde pentru mine; căci cei ce aici vor plânge se vor izbăvi de plânsurile cele veșnice.

Căci iată, adun gândurile mele de pretutindeni și încă nu m-am slobozit de lucrările duhurilor celor rele și viclene ce vor să mă oprească pentru acestea în văzduh; încă nu am cunoscut greutatea mulțimii păcatelor mele; încă nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufundă pe mine într-însa poartă încă roade întru mine și toate lucrurile ei se mișca întru inima mea; cei ce mă îneacă pe mine într-însa poartă încă roade în trupul meu.

Până când eu, ticălosul, mă voi îmbăta fără de vin și mă voi lenevi de ale mele păcate, ca de unele străine? Ca un rob rău și viclean pe domnul sau, așa-mi bântuiesc și-mi vrăjmășesc eu singur mântuirea și, ca și cum vor lua alții ostenelile mele, așa nu voiesc să priveghez.

Totdeauna întărât îndelunga răbdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multă bunătatea Ta.

Dăruiește-mi mie, Doamne, doctorie de întoarcere, ca să-mi vindec rănile mele cele amare. Dăruiește-mi mie să intru în stadionul înfrânării. Dăruiește-mi mie ca întru umilința inimii să-mi trec toate zilele vieții mele.

Luminează-mi ochii cei întunecați ai gândirii mele și păzește-o pe dânsa, ca să nu se întunece de către vicleanul vrăjmaș vederea sufletului meu; și dă-mi mie putere ca măcar o săptămână să lucrez în via Ta, fiindcă mi-am pierdut vremea vieții mele întru deșertăciune și în gânduri de rușine.

Ceasul al unsprezecelea este al vremii vieții mele celei deșarte. Ocârmuiește, Doamne, corabia negustoriei mele și dăruiește-mi pricepere mie, prostului neguțător, ca să-mi neguțătoresc negoțul meu până am vreme. Căci și înotarea corabiei a ajuns la sfârșit.

Mare viscol este și vremea mă cheamă pe mine, cel înalt-cugetător: Vino, arată-ți, leneșule, tot negoțul vieții tale. Și ceasul morții mă înfricoșează pe mine, ticălosul; căci ceasul despărțirii a venit înaintea ochilor mei și foarte m-am înfricoșat văzându-mi sărăcia mea. În loc să mă bucur, eu mai vârtos m-am înfricoșat, nefăcând vrednice lucruri după dar.

Înfricoșată este cu adevărat, o, suflete, sosirea de față a morții celor împătimiți, și păcătoșilor, și trândavilor, și celor ce nu se sârguiesc să petreacă cu curăție întru această viață deșartă.

Căci lucrătorii și nevoitorii cei desăvârșiti se bucură în ceasul despărțirii, văzând înaintea ochilor osteneala cea mare a nevoinței, a privegherilor, a ajunărilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.

Saltă sufletul lor, căci se îndeamnă să se ducă la odihna din casa trupului; iar păcătosului ii este scârbă prea cumplită în ceasul despărțirii lui, căci vede înaintea ochilor lui lenevirea sa, neînfrânarea, trândăvia, materia multei agoniseli; însă nu i se ingăduie nicidecum să graiasca ceva, căci cu asprime pornește porunca.

Câtă căința cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mântuire! Cât este de mare chinul ascuns al sufletului său! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevești de viața ta? Pentru ce cu răspândire petreci zilele vieții tale?

Fără de veste se va face chemarea ta și ce vei face acolo, înaintea Divanului Judecătorului celui infricoșat, întru cele de aici lenevindu-te? Cum te fură pe tine vrăjmașul și nu pricepi? Cum te jefuiește pe tine de bogăția cea cerească și nu cunoști, înaltule și răspânditule?

Îndelung răbdătorule, sprijinește-mă, Fiule al lui Dumnezeu, nepăcătoase Hristoase. Dăruiește-mi mie, Mântuitorule, cugetare de viața ce va să fie, că doar aș putea să nu am niciodată întru inima mea altceva afară de această cugetare, ca să împlinesc voile Tale.

Măcar la bătrânețe fă-mă împreună lucrător al darului Tău, ca să neguțătoresc bine cu argintul pe care însuți mi l-ai dat mie, Împărate Ceresc.

Cum oare voi putea să stau înaintea înfricoșatului Tău Divan eu, răspânditul și înaltul? Cum eu, nerăbdătorul și cel fără de roadă, mă voi afla împreună cu cei desăvârșiți, care au făcut aici rodul dreptății?

Întru care petrecere mă voi cunoaște, când Sfinții se vor cunoaște unii pe alții întru cămările cele cerești? Cuvioșii, drepții, întreg-înțeleptii, smerișii, în lumina neapusă mergând; păcătoșii, cei răi, mândrii, trufașii, cei ce au benchetuit - în focul cel veșnic și nestins.

O, suflete nepricepute, o, suflete nesimțite, o, suflete, cel ce ți-ai urât viața ta cea veșnică! Până când învăluirile te târăsc pe tine pe pământ? Până când răul obicei al gândurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu știi că gândurile cele rele și viclene ca un nor întunecat se pun înaintea ta, ca să nu te trezvești către Dumnezeu?

Și tu aștepți întru lenevire să zăbovească a veni Mirele cel ceresc; însă ca un fulger va face venirea de față a Lui. Nădăjduiești întru lenevirea ta că întârzie a veni sfârșitul tău, dar ca un fulger va veni la tine.

Priveghează, o, suflete al meu, în ceasul războiului. Cucerește-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugându-te. Strigă din toată inima ta, strigă cu toată durerea inimii, ca să te afle pe tine întru întoarcere. Și îndată îți va trimite spre ajutor înger îndurat și te va izbăvi pe tine din războiul și din tulburarea vrăjmașului.

Milostiv fii mie, Doamne, păcătosului, și desparte-mă de păcatele mele, și mă întoarce mai înainte de a veni înfricoșata Judecată și a mă lua pe mine nepregătit și rușinat; pentru solirile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor Sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!