Denie - Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu (8 aprilie)

In saptamana a cincea a Postului Mare, in toate bisericile ortodoxe se oficiaza, vineri seara  Denia cu Acatistul Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist. Deniile sunt slujbe unice in serviciul liturgic ortodox. Deniile pot fi considerate slujbe specifice Postului Mare deoarece sunt savarsite numai in doua saptamani ale acestuia si anume: in saptamana a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) si a saptea (Deniile din Saptamana Patimilor - incepand cu seara Floriilor pana vineri seara, inclusiv).

Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, din anul 626. Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu relicvele Crucii, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului. El a incurajat tot poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei si-a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare imnul Acatist in sanctuarul Fecioarei de la Vlaherne.

Praznuirea eliberarii miraculoase a Constantinopolului cantata impreuna cu Acatistul a fost transferata la inceputul secolului VIII, de pe 7 august pe 25 martie, de catre patriarhul Gherman in virtutea legaturii intime a acestui imn cu Buna-Vestire. In secolul IX, patriarhul Metodie (842-847), sau, dupa alte surse, patriarhul Fotie (858-886) a deplasat inca o data aceasta praznuire a Acatistului intrand si in randuiala tipiconala a Postului Mare.

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Îngerul cel mai întâistătător, din cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a spăimântat şi a stat, strigat către dânsa unele ca acestea: 
Bucură-te, cea prin care răsare bucuria; 
Bucură-te, cea prin care piere blestemul; 
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut; 
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei; 
Bucură-te, înălţime, întru care anevoie se suie gândurile omeneşti; 
Bucură-te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne cu ochii îngereşti; 
Bucură-te, că eşti scaun Împăratului; 
Bucură-te, că porţi pe Cel ce poartă toate; 
Bucură-te, steaua, care arăţi Soarele; 
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări; 
Bucură-te, cea prin care se înnoieşte făptura; 
Bucură-te, cea prin care prunc se face Făcătorul; 
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!