Slujba
aceasta specifică Postului Mare evidenţiază necesitatea pocăinţei, fără de care
nu poate exista restaurare şi, respectiv, mântuire.
Canonul cel
Mare prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a
protopărinţilor, Adam şi Eva, şi până la Pătimirile şi Învierea Domnului.
Totodată, slujba exprimă pocăinţa şi dorinţa de îndreptare a omului căzut în
păcat şi biruit de patimi. Astfel, prin conlucrarea şi participarea
credincioşilor la actul pocăinţei şi al despătimirii, aceştia pun început bun
în călătoria lor duhovnicească spre
Înviere.
„Ajutor şi
acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi
slăvi pe El; Dumnezeul părinţilor noştri, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă
S-a preamărit!”
„Dacă te
pocăieşti cu adevărat şi iei hotărârea statornică de a nu mai repeta niciodată
acelaşi păcat, în trei zile te primeşte bunătatea lui Dumnezeu” (Sfântul Pimen
cel Mare), iar de vei cădea, totuşi, mereu în păcate, târât în ele de
înfricoşătoarea putere a relei obişnuinţe, nu părăsi niciodată nevoinţa şi,
după fiecare cădere, cu lacrimi în suflet şi cu durere în inimă, roagă-te lui
Dumnezeu cu toată puterea fiinţei tale: „Doamne, fie că vreau, fie că nu vreau,
mântuieşte-mă! Eu, ca un om de ţărână ce sunt, alunec cu uşurinţă în noroiul
păcatului; Tu, însă, ai puterea să mă sprijini ca să nu mai cad, să mă ierţi şi
să mă mântuieşti!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu