Sf. Mc. Conon Grădinarul; Sf. Sfinţit Mc. Conon din Isauria; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul - 05 martie

Troparul Sfantului Conon

Mucenicul Tau, Doamne Conon, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Isauria, cetatea domneasca a tarii cu acelasi nume, a primit sfanta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos de la Sfantul Apostol Pavel, propovaduitorul neamurilor, care a propovaduit acolo si a adus pe cativa la credinta.

In vremea propovaduirii apostolesti era un oarecare om, cu numele Nestor, care traia intr-un sat ce se chema Vidania, care era departe de cetatea Isauriei ca la optsprezece stadii. Acela avea o femeie ce se numea Nada, cu care au nascut pe acesta, de care ne sta inainte povestirea, adica pe Sfantul Conon.

Dupa ce a ajuns pruncul in varsta desavarsita, au voit parintii lui sa-l casatoreasca, si l-au logodit cu o fecioara frumoasa, anume Ana. Insa, mai inainte de legatura nuntii, s-a aratat lui Conon Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat prealuminos si, invatandu-l sfanta credinta, l-a pogorat la pirau, l-a botezat intru numele Preasfintei Treimi si, impartasindu-l cu dumnezeiestile Taine, l-a insemnat cu semnul Crucii si s-a facut nevazut. Tanarul Conon s-a umplut de Duhul Sfant si Arhanghelul Mihail era impreuna cu dansul nevazut.

Sosind ziua nuntii si toti veselindu-se, cand a fost dus mirele cu mireasa in camara, Conon a luat o lumanare aprinsa, si, punand-o intr-un vas, a zis catre fecioara: "Ce este mai bun, lumina sau intunericul?" Iar fecioara a raspuns: "Mai buna este lumina, decat intunericul".

Atunci Sfantul Conon, deschizandu-si gura sa cea plina de darul lui Dumnezeu, a inceput a invata pe fecioara despre pazirea fecioriei si despre viata curata, cu credinta intru Hristos, adevaratul Dumnezeu, spunandu-i ca aceea este lumina cea neinserata, iar faptele cele trupesti cum si necurata credinta cea elineasca sunt intuneric.

Fecioara, avand inima sa ca un pamant bun spre primirea semintei cuvantului lui Dumnezeu, s-a invoit cu mirele intru toate: caci a crezut in Hristos si a fagaduit a-si pazi fecioria sa. Si vietuia acea sfanta doime in curatenie fecioreasca, ca un frate cu sora sa, sau mai bine-zis ca doi ingeri ai lui Dumnezeu, arzand cu duhul dragostei catre Dumnezeu ca serafimii, slujind Domnului.

Dupa aceasta, fericitul Conon i-a indemnat si pe parintii sai a se lepada de idoli si i-a adus la Hristos, botezand pe tatal si pe mama sa, ca si pe mireasa sa. Si toti au placut lui Dumnezeu, fiind povatuiti si invatati de Sfantul Conon. Iar tatal lui, fericitul Nestor, s-a invrednicit si cununii mucenicesti, fiind ucis de inchinatorii de idoli, carora se impotrivea, mustrand ratacirea lor.

Dupa catava vreme, maica sfantului, fericita Nada, s-a mutat catre Dumnezeu, in buna marturisire. Apoi s-a dus si Sfanta fecioara Ana, cea logodita lui mireasa, catre camara cea nestricacioasa a cerescului Mire Hristos, si i-a ingropat Sfantul Conon intr-un mormant; iar el se indeletnicea cu gandirea de Dumnezeu, cu postul, cu ostenelile si cu rugaciunile cele de toata noaptea, omorandu-si trupul si robindu-l duhului. Iar comoara cea data lui, a darului Sfantului Duh, o tainuia pana la vremea aratarii sale, care a sosit dupa multi ani, in zilele batranetelor sale. Si s-a inceput aceasta intr-acest chip:

  

Era in tara aceea o pestera grozava si intunecoasa, in locuri pustii si in munti neumblati. Si aceea era capiste idoleasca si locas diavolesc, fiind acolo un idol de piatra, mare, al necuratului zeu Apolon, pe care tara Isauriei il cinstea mai mult. Si le era obiceiul isaurienilor ca, in toti anii, in ziua necuratei praznuiri a lui Apolon, sa se adune acolo cu jertfe si sa savarseasca acea praznuire urata de Dumnezeu.

Deci intr-un an oarecare, venind praznicul acela, si toti din cetate gatindu-se sa mearga la capistea ce era in pestera, Sfantul Conon miscandu-se de duhul, a venit in cetate si, vazand multimea poporului, pe unii pe cai inarmati, iar pe altii pedestri, gatiti ca la un razboi, a strigat catre dansii, graind cu mare glas: "O, barbati isaurieni, asteptati putin, caci am sa va vorbesc ceva. Pentru ce v-ati gatit intr-un chip ca acesta de ostire? Au doar a navalit vreun razboi fara de veste asupra tarii noastre si va cheama pe voi?" Iar ei i-au zis: "Ba nu, ci mergem la zeul Apolon, sa-i aducem jertfa si sa-i facem praznicul".

A zis catre dansii Sfantul: "Cine este Apolon si care este puterea lui? Voiesc sa aflu de la voi". Iar ei au zis: "Acela ne este purtator de grija, caci toate bunatatile ni le randuieste si ne intareste pe noi in razboaie, precum intarea si pe parintii nostri, care ne-au lasat noua acest obicei de praznuire".

Sfantul ii intreba, batjocorindu-i: "Oare ati auzit candva de la dumnezeul vostru glas sau vreun cuvant?" Ei au zis: "Nu! Dar de la parintii nostri am luat obicei a crede intr-insul". Grait-a catre dansii Sfantul Conon: "Parintii vostri au fost ca niste dobitoace necuvantatoare, nestiind din inselaciune pe adevaratul Dumnezeu. Caci, daca L-ar fi stiut, n-ar fi avut sarguinta catre un idol surd, mut si netrebnic. Ci, dati-mi stapanire asupra dumnezeului vostru si va voi arata voua pe cine cinstiti si cine este. Il voi innegri cu cerneala si sa vedem de se va putea spala? Il voi zdrobi cu ciocan de fier si va putea oare sa aiba iarasi chipul sau? Ii voi da mancare si sa vedem va intinde mana sa manance? Pana cand veti fi fara de minte? Oare aceasta n-o intelegeti? Sa ma ascultati, ca si eu sunt din a voastra semintie, dar sunt strain de lucrurile voastre.

Lasati-va de inchinarea idolilor si va voi invata pe voi pe care Dumnezeu se cade a-L cinsti si a va inchina Celui ce este intru inaltime. Ca Acela este Dumnezeu nevazut si pe toate le vede, Facator al cerului, al pamantului, al marii si al tuturor celor ce sunt intr-insele. El este Imparat tare si puternic, mantuind pe robii Sai si pierzand pe vrajmasii care se inchina idolilor si aduc jertfe diavolilor.

Aceluia nu-i trebuie jertfe sangeroase, ci voieste sa-L cunoasca cei ce vin la El fara de rautati si viclesuguri si sa creada in El; stiind cum ca El este adevaratul Dumnezeu, Tatal Unuia nascut Fiului Sau, al Domnului nostru Iisus Hristos, Care de Tatal nu se desparte, prin Care toate s-au facut, cu Care Duhul Sfant este partas vietii si Imparatiei si Care de la Tatal purcede. Si aceste trei fete sunt un Dumnezeu, Care arde cu foc pe slujitorii de idoli, cei ce-L urasc pe El si iubeste numai pe cei ce-L preamaresc, pentru ca este milostiv cu prisosinta tuturor celor ce cred in El si-L cheama cu adevarat".

Acestea si mai multe graind sfantul, s-a tulburat poporul si s-a facut multa gilceava; caci unii se repezeau asupra lui, vrand sa-l ucida, iar altii il aparau, nelasandu-i sa puna mainile pe el; si vrand a auzi ceva mai mult de la dansul, abia au potolit tulburarea poporului si au zis catre sfantul: "Cum poti sa ne incredintezi ca Dumnezeu este mai mare decat zeul nostru Apolon, pe care noi il avem mai cinstit, mai mult decat pe toti ceilalti zei? Arata-ne vreun semn al Dumnezeului tau ca sa credem in El".

Sfantul Conon, vazand ca ei cer semn, punandu-si nadejdea spre Dumnezeu, le-a zis: "Iata, multi din voi sunt pe cai si multi pedestri, tineri si voinici. Deci, sa mergem toti spre pestera lui Apolon, la locul adunarii voastre; voi inainte, iar eu, ca un batran, voi merge dupa voi. Insa sa ne dam cuvant unul altuia care pe care va intrece, Dumnezeul aceluia va fi mare si adevarat si vom crede apoi in El.

Daca voi, cei ce sunteti pe cai si pedestri, fiind voinici, ma veti intrece pe mine, cel batran si slab cu trupul, si de veti ajunge mai intai la locul lui Apolon, apoi zeul vostru sa fie mare; iar daca eu, batranul si pedestrul, intrecandu-va, voi ajunge acolo, apoi Dumnezeul meu este mai mare decat zeul vostru si datori veti fi a crede in Dumnezeul meu". Toti au primit cuvantul acesta si au facut legamant cu Sfantul Conon, caci ziceau intre ei: "Acest batran abia in patru zile va putea sa ajunga acolo, fiind departe si calea grea, pentru inaltimea muntilor si a vailor celor adanci".

Deci au pornit toti in grabnica calatorie, unii nadajduind in caii lor, iar altii in picioarele lor. Iar Sfantul Conon mergea dupa ei si se ostenea alergand. Insa s-a rugat lui Dumnezeu si indata i-a stat inaintea lui Sfantul Arhanghel Mihail. Acela luandu-l, l-a dus intr-un ceas la locul acela unde alerga. Iar pe cei ce alergau pe cai si pe cei pedestri i-a tulburat arhanghelul nevazut, incat rataceau prin munti si prin vai, calcand in prapastii de munti, sfaramandu-se ei si caii lor; si n-au putut toata ziua si toata noaptea sa nimereasca la pestera lui Apolon, nici sa-si cunoasca calea incotro calatoresc. Iar dimineata, Sfantul Conon a iesit in intampinarea lor.

Aceia vazandu-l, s-au inspaimantat, iar el a inceput a-i ocari, zicand: "Pentru ce v-ati lenevit a veni, caci eu, asteptandu-va mult, iarasi m-am intors spre voi?" Iar ei, fiind foarte osteniti, povesteau sfantului toate cele ce li s-au intamplat si-l rugau ca sa le arate calea spre locul lui Apolon. Iar el, mergand inaintea lor, i-a dus pana acolo si le-a zis: "Iata s-a implinit legamantul meu si eu, intrecandu-va, am sosit mai inainte aici. Deci se cade sa marturisiti ca mare este Dumnezeul meu si sa credeti in El; iar pe zeul vostru, dati-mi-l in stapanirea mea, ca sa va razbun, caci pana acum v-a inselat".

  

Ei au strigat: "Ba nu! Nu arunca vina asupra zeului nostru si nu indrazni a grai asupra lui, caci noi suntem vinovati, deoarece, ratacind in cale, am zabovit". Si astfel, neimplinind cuvantul cel intarit prin legamant, au facut nedreptate sfantului prin aceasta. Sfantul le-a zis: "Daca nu credeti Dumnezeului meu, apoi credeti zeului vostru. Cand va va grai ceva, veti implini cuvantul lui?" Iar ei toti i-au zis: "Numai de vom auzi pe zeul nostru graind ceva si indata suntem gata a-i implini cuvantul lui, caci credem in el fara indoiala". Si iarasi au facut cu sfantul legamant, iar cuvantul lor l-au intarit mai tare decat intai, ca sa creada cuvantul, oricare l-ar grai zeul lor.

Sfantul, stand inaintea acelei pesteri in care era capistea lui Apolon, a strigat cu glas mare catre idol: "Tie iti graieste si tie iti porunceste Domnul meu Iisus Hristos, sa iesi din capistea ta si sa vii aici la mine!" Indata idolul cel fara de suflet se facu ca si cum era viu, caci s-a cutremurat si a cazut din locul sau, tavalindu-se pe pamant, spre sfantul; apoi, venind aproape, s-a sculat de la pamant si sta drept inaintea Sfantului Conon. Si toata multimea poporului fiind cuprinsa de mare spaima, a strigat de frica si s-a pornit pe fuga. Iar sfantul facandu-le cu mana si poruncindu-le sa nu se teama, abia i-a oprit; si, potolind gilceava, s-au intors iarasi spre idol si toti luau seama cu dinadinsul ce are sa mai fie.

Sfantul Conon a zis catre idol: "Spune-mi, idole neinsufletit, cine este Dumnezeul cel adevarat, tu, ori Domnul meu Iisus Hristos, cel propovaduit de mine?" Si indata idolul, intinzand spre cer cu cutremur mainile sale cele de piatra, a grait cu mare glas omenesc, zicand: "Unul este Dumnezeu adevarat, Hristos Cel propovaduit de tine!" Zicand acestea, a cazut si s-a sfaramat.

Facandu-se aceasta minune, tot poporul a strigat cu mare glas, graind: "Unul este Dumnezeul cel adevarat, Dumnezeul lui Conon, Acela a biruit". Atunci a crezut multime de popor in Hristos Dumnezeu si sfaramandu-si idolii, a primit Sfantul Botez. Iar ceilalti impietriti erau in necredinta si se mahneau pentru sfaramarea idolului Apolon; dar, mai pe urma, au crezut si aceia, vazand multe feluri de minuni ce se faceau de Sfantul Conon.

In aceeasi tara a Isauriei, intr-o alta pestera, ce era la un loc pustiu, vietuia un diavol pierzator, care ca un tilhar navalea asupra oamenilor si a dobitocelor ce treceau pe acolo si-i pierdea. Isaurienii aduceau multe jertfe acelui diavol si-l rugau sa nu le faca si ucidere. Dar nu le era de nici un folos, ci spre mai mare vatamare. Deci, adunandu-se popor de credinciosi si necredinciosi, au rugat pe Sfantul Conon sa mearga si sa izgoneasca pe acel diavol din hotarele lor. Credinciosii il rugau cu credinta, neindoindu-se de puterea lui Hristos, care era cu Sfantul Conon; iar necredinciosii nu-l rugau cu credinta, ci cu ispitire, parandu-li-se ca Sfantul nu va putea sa izgoneasca de acolo pe acel diavol cumplit; nadajduiau chiar, ca el singur va fi ucis de diavol.

Ducandu-se Sfantul acolo, fiind urmat de popor, a stat inaintea pesterii. Iar poporul statea departe cu multa frica; si, certand Sfantul Conon pe necuratul duh, in numele lui Hristos, i-a poruncit sa iasa din pestera, la vederea ochilor, in privirea a tot poporul. Diavolul dinauntru, striga, rugand pe sfantul, sa nu-i porunceasca sa iasa in chip vazut, ca sa nu se vada de oameni necuratul lui chip, dar Sfantul ii poruncea cu multa certare, sa se arate.

Deci a iesit, vazandu-l toti, in chip femeiesc ca o baba necurata, tremurand si scuturandu-se. Apoi certand sfantul pe diavol sa nu faca rau cuiva, l-a trimis in gheena si indata se facu nevazut diavolul acela. Si poporul striga: "Mare este Dumnezeul lui Conon", si multi din necredinciosi au crezut atunci in Hristos. Iar Sfantul Conon, invatand mult pe popor a crede in Dumnezeu, s-a intors in cetate cu cantare. Caci el doar incepea cantarea si poporul o canta toata, slavind pe Hristos, adevaratul Dumnezeu.

Venind Sfantul Conon, a vietuit in satul sau, Vidania, in casa parinteasca, facand minuni si vindecand toate durerile celor ce veneau cu credinta la dansul; apoi izgonea diavolii, asupra carora i se daduse stapanire de la Dumnezeu. Un oarecare om, din cei dintai cetateni ai isaurienilor, a fost pradat de tilhari si i-a pierit mult aur. Pentru aceasta multi erau munciti pentru furtisag, pusi in legaturi si tinuti in temnita fara vina; dar nu s-a aflat aurul cel furat. Drept aceea, cetateanul cel pradat, alergand la Sfantul Conon, precum si rudeniile celor ce erau tinuti in legaturi, si, cazand la picioarele sfantului, il rugau sa se roage lui Dumnezeu, spre a se descoperi furtisagul.

Sfantul, milostivindu-se spre cei clevetiti si chinuiti fara de vina, s-a dus in cetate si, stand in mijlocul ei, si-a ridicat mainile la cer si a facut cu dinadinsul rugaciune catre Dumnezeu, pana ce i s-a descoperit unde este pus aurul cel furat. Deci, luand pe multi din popor, s-a dus cu dansii afara din cetate si, trecand multa cale care ducea in pustie, a ajuns la o piatra oarecare, ce i se aratase de Sfantul Arhanghel Mihail. Sub acea piatra era aurul ascuns de tilhari, aur pe care aflandu-l Sfantul Conon, a poruncit oamenilor care venisera cu dansul, sa-l ia si sa-l aduca in cetate.

Vazand aceasta, tot poporul isaurienilor se minuna foarte si preamarea pe Dumnezeu. Apoi, dorind cetateanul sa afle de la sfantul cine sunt tilharii, l-a intrebat despre aceasta; si i-a raspuns: "Ia-ti al tau ca sa fii indestulat, ca al tau ti s-a intors fara paguba, iar pe cei tinuti in legaturi sa-i eliberezi". Si asa a facut. Strabatand vestea de aceasta minune prin toata tara aceea, multi se intorceau la Dumnezeu si crestea si se inmultea din zi in zi Biserica lui Hristos.

Odata Sfantul Conon, sezand in casa sa, a vazut o tabara de diavoli care venise asupra lui. Caci cei din insula aceea, care erau izgoniti din oameni si din capistile idolesti, adunandu-se, s-au inarmat asupra sfantului si au venit sa-l vatame. Vazandu-i sfantul, i-a legat pe toti cu numele lui Iisus ca sa nu poata sa scape. Si diavolii rugau pe sfantul sa nu le porunceasca a se duce in adanc, ci orice voieste sa le porunceasca sa lucreze. Iar sfantul, certandu-i sa nu faca oamenilor nici un rau, i-a trimis la diferite lucrari: pe unii sa sape pamantul in gradini, sa smulga buruienele, spinii si palamidele; pe altii sa are tarinele si sa le semene, altii sa pazeasca roadele, altii sa pasca cireada dobitoacelor si s-o apere de fiare, iar altii sa taie si sa aduca lemne; si i-a randuit sa faca tot lucrul casei ca niste robi cumparati. Astfel, diavolii slujeau fericitului Conon ca robi si rascumparati, pana cand i-a fost voia lui, facand cu sarguinta tot lucrul poruncit; caci erau legati cu legaturile puterii lui Dumnezeu si robiti si supusi sub picioarele placutului lui Hristos.

Intr-o noapte, au navalit tilharii asupra casei sfantului, crezand ca vor gasi la dansul vreo bogatie, deoarece era slavit in toata tara aceea; si, legandu-l, voiau sa-l munceasca ca sa le spuna unde are aurul. Incepand ei a-l munci, indata, prin porunca lui Dumnezeu, strangandu-se diavolii care slujeau sfantului, au apucat pe tilhari si-i bateau fara de mila. Apoi, aprinzand foc in cuptor, le ardeau trupurile, iar pe sfantul l-au dezlegat din legaturi; dar el i-a certat, ca au lasat pe tilhari abia vii. Apoi sfantul s-a rugat pentru tilhari catre Dumnezeu si si-au venit intru sine; dupa care fericitul, invatandu-i ca sa nu mai faca tilharie, i-a slobozit cu pace.

Dar nu numai din mainile tilharilor au scos diavolii pe Sfantul Conon cu porunca lui Dumnezeu, ci si cinstea numelui lui o pazeau, asa voind Dumnezeu. Caci, atunci cand cineva dintre credinciosii isaurieni indraznea sa huleasca numele lui Conon, indata aceia erau batuti de diavoli nevazuti. Si se facuse numele lui Conon la toti cinstit si infricosat. Fiind oriunde pomenit numele lui Conon, unii din inchinatorii de idoli au inceput a-l huli pe Sfantul cu cuvinte ocaratoare. Si indata au navalit asupra lor diavolii si, batandu-i, ii trageau de par pe cale; apoi, aducandu-i la Sfantul, i-au aruncat inaintea picioarelor lui pe hulitorii aceia. Astfel, cuprinsese frica pe toti necredinciosii, incat nici cu mintea nu gandeau ceva rau asupra Sfantului Conon.

Pe un om care fura rodurile din tarina lui Conon, l-au prins acei nevazuti pazitori si, batandu-l, l-au adus la sfantul, cu asinul lui si cu sacul plin de roade. Pe acesta invatandu-l sa nu fure, l-a eliberat Sfantul la locul sau. O vaduva oarecare, saraca, purtand in brate pe singurul sau fiu, a mers la tarina in vremea secerisului sa adune spice in urma seceratorilor. Si a pus pe pamant pe pruncul sau si s-a dus la oarecare departare, adunand spice. Dar, indata alergand din padure, un lup a apucat pe prunc si l-a dus in pustie. Si a alergat femeia dupa el, dar n-a putut sa-l ajunga, nici sa scoata pe prunc din dintii lui. Apoi a alergat femeia aceea la facatorul de minuni, Sfantul Conon, de vreme ce era aproape locul lui. Plangand si cazand la picioarele lui, i-a spus primejdia. Iar el indata a poruncit nevazutilor robi si aceia, alergand in clipeala ochiului, au prins pe lup cu pruncul tinandu-l in dinti si l-au dus inaintea Sfantului. El a dat pruncusorul maicii sale viu si sanatos, iar pe lup l-a lasat intru ale sale.

Dupa aceea alti diavoli, care inca nu erau legati, incepusera in tara aceea a vatama pe oameni prin diferite boli, dar mai ales cu varsatul. Intelegand Sfantul vrajmasia acelora, s-a rugat lui Dumnezeu si indata i s-a dat putere asupra lor. Deci, prinzandu-i pe toti, i-a certat si pe unii i-a izgonit din hotare la locuri pustii; pe altii intru adanc i-a trimis, iar pe altii, legati, punandu-i in treizeci de vase de lut cu plumb si, pecetluindu-i cu puterea Crucii, i-a ingropat in pamant, sub temelia casei sale.

In acea vreme a sosit prigonire asupra crestinilor. Si a venit in Isauria, din porunca imparateasca, un voievod oarecare, anume Magdon. Acela, prinzand mai intai pe Sfantul Onisie, din satul Usorova, l-a muncit pana la moarte. Dupa aceea si pe Sfantul Conon l-a prins si-l muncea cu multe si cumplite rani, silindu-l spre idoleasca jertfa.

Auzind isaurienii ca voievodul munceste pe Sfantul Conon, s-au adunat multime de barbati inarmati si au alergat la satul Usorova, vrand sa ucida pe voievod. De acest lucru instiintandu-se voievodul, a incalecat pe cal cu slugile sale si a fugit din hotarele lor. Iar isaurienii au fugit dupa dansul si nu l-au ajuns. Iar pe Sfantul Mucenic Conon l-au aflat legat si peste tot trupul ranit si sangerat de batai. Apoi dezlegandu-l, plangeau pentru dansul; si, stergandu-i sangele, se ungeau pe trupurile lor, dorind sa se sfinteasca cu sangele lui, si-i sarutau cu dragoste ranile cele luate pentru Hristos. Iar Sfantul Mucenic se mahnea foarte ca nu-l lasara sa patimeasca pana in sfarsit, pentru ca dorea sa moara in munci pentru Hristosul sau. Dupa aceea l-au dus oamenii cei credinciosi in casa lui parinteasca din satul Vidania si se ingrijeau pentru vindecarea ranilor lui.

Trecand doi ani dupa patimirea aceea, s-a mutat Sfantul Conon catre Dumnezeu. Atunci, adunandu-se toata tara Isauriei, a facut plangere mare pentru dansul si l-au ingropat impreuna cu fericitii sai parinti si cu sfanta lui mireasa care si-a pazit fecioria sa fara prihana pana in sfarsit. Dupa adormirea si ingroparea Sfantului Conon, au voit isaurienii sa prefaca parinteasca lui casa cea muceniceasca intr-o biserica. Largind casa, au inceput a-i sapa temelia si au aflat in pamant acele mai sus pomenite treizeci de vase de lut, intru care Sfantul Conon inchisese pe diavoli.

Deci, nestiind ce este intr-acele vase, si parandu-le ca este ascuns intr-insele aur si argint, s-au bucurat; si degraba au spart un vas si indata au iesit dintr-insul diavolii in chip de fum intunecat si foarte necurat si, intunecand vazduhul, au facut vifor infricosat, incat toti oamenii, inspaimantandu-se, unii au cazut de frica, iar altii au fugit din locul acela. Iar diavolii, zburand in vazduh, faceau zgomot mare si unul pe altul se strigau pe nume. Si se facuse frica mare in satul acela, incat nimeni, dupa apusul soarelui, nu indraznea a iesi afara din casa sa, de vreme ce multe ingroziri diavolesti se aratau noaptea si speriau pe oameni si pe dobitoace. Iar aceasta o ingaduise Dumnezeu pentru pedepsirea oamenilor celor lacomi; caci, socotind ca este in vasele acelea comoara, au inceput a le sparge.

Dupa aceea, s-au izgonit acele diavolesti naluciri si ingroziri, cu rugaciunile Sfantului Conon. Iar celelalte vase, in numar de douazeci si noua, ce tineau intr-insele pe diavoli, au ramas si pana astazi in pamant ingropate sub temelia bisericii Sfantului Conon. Cu ale carui sfinte rugaciuni si noi sa petrecem totdeauna nevatamati de diavoli, slavind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu, in veci. Amin.

Pomenirea Sfantului Mucenic Conon gradinarul

Acest Sfant Conon a fost pe vremea lui Decius imparatul (249-251), cu neamul din Nazaretul Galileii. De acolo a venit in cetatea Mandon, a Pamfiliei si la un loc ce se numea Carmila, si-a facut o gradina de gospodarie in care semanand verdeturi, isi agonisea hrana dintr-aceea. Era bun cu obiceiul, fara de rautate si nevinovat cu inima, desi era neinvatat la carte, ci, fiind crestin, vietuia cu placere de Dumnezeu. Si Puplius ighemonul, instiintandu-se despre el, a trimis ostasi ca sa-l prinda. Iar aceia, spre batjocura, inchinandu-se lui cu cuvinte frumoase, el a raspuns cu bucurie la inchinarea lor, prin cuvinte de urare si de dragoste. Ostasii i-au spus: "Te cheama Puplius, ighemonul". El le-a raspuns: "Ce trebuinta are de mine, mai vartos ca eu sunt crestin? Sa cheme la sine pe cei de un gand cu el". Dar a fost legat Sfantul Conon si l-au dus la ighemon, silindu-l sa aduca jertfa idolilor; atunci a suspinat din adancul inimii, pentru orbirea si ratacirea necredinciosilor, si, pe ighemon ocarandu-l cu cuvinte, era neclintit intru marturisirea lui Hristos. Deci i-au batut in picioarele lui piroane de fier si a fost silit a alerga inaintea caretei ighemonului pana intr-atat, incat, slabind, a cazut in genunchi si, rugandu-se lui Dumnezeu, in mainile Lui si-a dat duhul sau.