Cuviosul Paisie Aghioritul – Mare Sfant ortodox contemporan

Cuviosul Paisie Aghioritul este un Mare Sfant grec contemporan al Bisericii Ortodoxe si cel mai iubit monah de la Sfantul Munte Athos - 25 iulie 1924 - 12 iulie 1994.

Dumnezeu a randuit ca pe 25 iulie 1924 sa rasara in binecuvantatul pamant al Capadociei (cel care a odraslit cei mai mari Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe¹) o floare preafrumoasa si mult inmiresmata: Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cuviosul Paisie Aghioritul este o stea care lumineaza pe cerul Bisericii, un dar al lui Dumnezeu si al Maicii Domnului pentru Ortodoxie, monahism si pentru oamenii epocii noastre.

Parintele Paisie Aghioritul a fost un mare ascet care a trecut pe pamant, un monah ortodox care sprijinea intreaga lume cu rugaciunile sale. Prin viata lui sfanta si prin puterea sa facatoare de minuni, Cuviosul Paisie Aghioritul a descoperit in ochii oamenilor lumina lui Hristos si puterea lui Dumnezeu.

“Astfel de Sfinti ca Parintele Paisie trimite Dumnezeu pe pamant o data la patru sute de ani!” - a spus Staretul Porfirie Kafsokalivitul².

“Monahul care strabatea cerurile”

Smeritul Parinte Paisie Aghioritul dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui.

Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni.

Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lui Dumnezeu a dat deja binecuvantarea sa fie popularizat, lucru pe care Cuviosul Paisie Aghioritul nu l-a urmarit niciodata.

Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta - doua sute de oameni, pentru a-i primi sfatul. Atunci cand iesea din Sfantul Munte pentru a vedea pe femeile si pe bolnavii neputinciosi care nu puteau veni in Sfantul Munte, mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu Parintele Paisie. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile Cuviosului Paisie Aghioritul. Masinile parcate pe marginile drumului depaseau distanta de un kilometru. La Sfanta Manastire de maici a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti – Tesalonic (care a fost intemeiata de Cuviosul Paisie Aghioritul), masinile veneau si plecau continuu. Parintele Paisie Aghioritul le-a fost calauzitor multora, mari si mici, insemnati si neinsemnati. Pe smeritul monah Paisie Aghioritul il cercetau oameni din toate paturile sociale: eruditi si neinvatati, persoane politice, deputati, ministri, senatori din Statele Unite, profesori universitari, medici, teologi, episcopi si oameni de alte religii.

Cu miile erau scrisorile pe care oamenii i le trimiteau. Problemele psihologice, cancerul, familia despartita – cel putin una din acestea trei era cuprinsa in scrisori. Durerea curgea la Parintele Paisie fie personal, fie prin scrisori. Durerea altuia o facea a sa; nu voia si nu putea ramane indiferent, atunci cand ceilalti sufereau. Daca se putea, ridica toata greutatea crucii pe umerii sai, pentru a-l usura pe aproapele. Parintele Paisie Aghioritul aduna durerea, nelinistea si problemele lumii si dadea inapoi solutii, bucurie si pace. Cand trebuia si unde anume era nevoie, Cuviosul Paisie Aghioritul intervenea in mod minunat cu stapanire dumnezeiasca si dezlega cele de nedezlegat.

Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul ii ajuta pe oameni prin scrierile sale. Cartile sale au un rasunet nemaiintalnit, sunt citite cu nesat, sunt traduse in multe limbi straine, deoarece vorbesc direct inimii, ii misca sufleteste si pe cei simpli, si pe cei culti. Prin invatatura pe care a lasat-o, Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul s-a dovedit a fi un mare dascal contemporan al vietii duhovnicesti.

Adormirea Cuviosului Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul a murit la 12 iulie 1994 si a fost ingropat in curtea Sihastriei de maici a Sfantului Ioan Teologul, intemeiata de el la Suroti, langa Tesalonic. Mormantul sau a devenit loc de inchinaciune si izvor de tamaduiri. Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul continua sa faca minuni atat la mormantul lui, cat si in alte parti.

Desi nu este inca canonizat, constiinta soborniceasca a plinatatii Bisericii deja il cinsteste ca Sfant pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Iar aceasta cinstire vine din toate straturile societatii si este unul din elementele de baza care contribuie la inceperea formalitatilor canonice pentru trecerea in randul Sfintilor a Cuviosului Paisie Aghioritul.

---

¹ Cei mai renumiti Sfinti Capadocieni sunt: Sfintii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur), Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Arsenie Capadocianul.
² Staretul Porfirie a adormit intru Domnul pe 2 decembrie 1991.

Fericitul monah Paisie Aghioritul, cu numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a nascut pe 25 iulie 1924, in comuna Farasa din Capadocia¹ (Asia Mica).

Farasa era, inaintea Schimbului de populatie², o comuna bine gospodarita, cuprinzand sase sate, ce se aflau la aproape doua sute de kilometri sud de Cezareea. Locuitorii Farasei erau renumiti pentru vitejia lor, datorita careia comuna lor a ramas necucerita de catre teti (turci razvratiti), devenind o insula de pamant grecesc liber la marginile Capadociei.

Desi erau prigoniti de catre turci, farasiotii, ca niste adevarati "macabei"³, au reusit sa-si pastreze curata ortodoxia, constiinta nationala si limba.

In comuna Farasa - o adevarata oaza ortodoxa din Asia Mica - existau cincizeci de biserici si multe agheasme (izvoare iesite prin minune), cunoscute in toata Capadocia pentru minunile savarsite prin ele.

Farasiotii erau evlaviosi, iubeau Biserica si aveau duh de nevointa (in zilele de post, cei mai multi dintre farasioti mancau o data in zi), continuand astfel traditia ascetica inceputa de marii Parinti capadocieni.

Ultimul mare ascet capadocian a fost preotul comunei Farasa, Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul, Mare Facator de minuni (1841-1924). Datorita minunilor uimitoare pe care le savarsea, alergau la el crestini, dar si musulmani din toata Capadocia.

Familia Cuviosului Paisie Aghioritul  

Traind in acest mediu binecuvantat, stramosii Cuviosului Parinte Paisie  Aghioritul se distingeau prin deosebita lor evlavie.

Tatal Parintelui Paisie  Aghioritul se numea Prodromu Eznepidis si a fost primar al Farasei timp de cateva decenii, deoarece avea darul bunei ocarmuiri; era credincios si evlavios; avea o deosebita evlavie la Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul si il asculta in toate. Prodromu era un bun mestesugar (se pricepea la toate); era mai ales un barbat curajos, un foarte bun patriot, un luptator viteaz, un foarte bun tragator si un neinfricat granicer; a salvat de multe ori satul de teti. Era drept, iubitor de oameni si milostiv.

Mama Cuviosului Paisie Aghioritul se numea Evloghia (mai tarziu, in Konita, o strigau Evlampia) si era ruda cu Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul. Era inteleapta, harnica, foarte evlavioasa si fusese crescuta sub povatuirea Sfantului Arsenie Capadocianul.

Aceste suflete binecuvantate - Prodromu si Evloghia - au dobandit zece copii. Primii doi, Ecaterina si Sotiria, au murit de mici. Atunci cand Sfantul Arsenie Capadocianul l-a botezat pe cel de-al treilea copil, a spus sa-l numeasca Zoe (adica viata) si de atunci toti copiii au ramas in viata . Numele lor, in ordinea descrescatoare a varstei, sunt: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul), Hristina si Luca. Doi dintre ei - Rafail si Hristina - inca mai traiau in 2004.

Botezul si exilarea

Asadar, in Farasa din Capadocia cea nascatoare de Sfinti, pe 25 iulie 1924, in ziua pomenirii Sfintei si Dreptei Ana (mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria), s-a nascut Arsenie Eznepidis - cel care avea sa devina Marele Sfant Ortodox contemporan: Cuviosul Paisie   Aghioritul.

In Farasa, la 7 august 1924, cu putina vreme inainte de plecarea lor in Grecia, odata cu Schimbul de populatie², Parintele Paisie  Aghioritul a fost botezat de Sfantul Arsenie Capadocianul, care i-a daruit numele sau si a profetit ca pruncul va deveni calugar.

In anul in care s-a nascut Cuviosul Paisie  Aghioritul a avut loc Schimbul de populatie² si a fost dezradacinat elenismul din Asia Mica. Atunci si familia Cuviosului Paisie , impreuna cu ceilalti farasioti si cu Sfantul Arsenie Capadocianul, a luat drumul amarei pribegii. In corabia care ii ducea in Grecia, in mijlocul imbulzelii, cineva a calcat din neatentie pe pruncul Arsenie. Parintii lui au crezut ca a murit, dar Dumnezeu l-a tinut in viata pe alesul Sau, deoarece acesta urma sa devina povatuitor al multor suflete catre Imparatia Cerurilor.

Atunci era necunoscut printre multimile de refugiati pruncul Arsenie, care, dupa ani de zile, urma sa devina cunoscut in toata lumea si sa povatuiasca multimi de oameni pe calea credintei. Chiar din primele zile a cunoscut durerea si chinurile oamenilor. Mai tarziu el insusi urma sa devina liman de mangaiere pentru miile de suflete chinuite.

Pe 14 septembrie 1924, de sarbatoarea Sfintei Cruci, dupa multe primejdii, refugiatii au ajuns cu vaporul in portul Pireu, si de acolo s-au stabilit la inceput in Kerkira. Acolo, dupa 40 de zile - conform propriei proorocii ("Eu voi trai patruzeci de zile in Grecia si voi muri intr-o insula") - a adormit in chip sfant si a fost inmormantat Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul, lasand urmas vrednic al mostenirii sale duhovnicesti pe micul Arsenie, devenit Parintele Paisie  Aghioritul dupa aceea. Dupa putin timp, familia Cuviosului Paisie Aghioritul a plecat din Kerkira si s-a stabilit in Konita din Epir, unde Parintele Paisie Aghioritul si-a petrecut anii copilariei.

Micul Arsenie, inca de la varsta copilariei, si-a aratat marea sa iubire fata de Domnul Iisus Hristos si fata de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, aratandu-si chemarea speciala pentru viata   monahala.

Binecuvantatul Arsenie a invatat de la parintii sai evlavia fata de Dumnezeu. In loc de basme si povesti, acestia ii spuneau istorioare despre viata si minunile Sfantului Cuvios Arsenie Capadocianul. Dragostea si admiratia micutului Arsenie fata de acest Mare Sfant Facator de minuni au nascut in el dorinta de a deveni monah, pentru a se asemana cu Sfantul Arsenie Capadocianul.

Persoana care l-a influentat cel mai mult pe Cuviosul  Paisie Aghioritul, dupa Sfantul Arsenie Capadocianul, a fost mama sa, care l-a invatat de mic smerita cugetare (il sfatuia sa nu doreasca sa-si invinga colegii la jocuri, ca sa nu se mandreasca), infranarea (il sfatuia sa nu manance inainte de ora mesei, iar calcarea acestei reguli o considera mama sa ca fiind desfranare), simplitatea, harnicia, spiritul gospodaresc, comportarea deosebita fata de altii.

Micutul Arsenie a invatat de la parintii sai sa fie evlavios (atat de mare era evlavia parintilor sai, incat, atunci cand mergeau la munca campului, nu luau cu ei decat anafura), sa posteasca, sa se roage (toata familia se ruga de doua ori pe zi in fata iconostasului, iar mama sa continua sa se roage spunand mereu Rugaciunea lui Iisus in timp ce facea treburile casei), sa mearga la biserica. Copilul Arsenie era cel mai iubit dintre toti copiii familiei: tatal sau il iubea deoarece avea inclinatie catre mestesuguri si era indemanatic, iar mama sa pentru ca era evlavios.

Nevointe ascetice

Inca din copilarie, Cuviosul Paisie  Aghioritul visa sa devina monah, asa cum profetise Sfantul Arsenie Capadocianul atunci cand l-a botezat. Atunci cand era intrebat ce va deveni cand va fi mare, micul Arsenie raspundea hotarat: "Calugar". Si-a trait perioada copilariei in rugaciuni, posturi si dorinta pentru viata  ascetica.

Din clasa a doua primara, micul Arsenie citea din Vietile Sfintilor, din Biblie si din Sinaxare, si se straduia sa puna in practica tot ceea ce citea. Nu se juca cu ceilalti copii, ci se retragea sa se roage: pleca dimineata de acasa cu putina apa, se catara pe o stanca pe muntele de langa sat si se ruga ca stalpnicii; cand pe la amiaza il apuca lesinul din pricina foamei, pleca acasa si manca putin.

Micul Arsenie incerca sa se obisnuiasca cu greutatile vietii monahale. Prefera mancarurile mai putin gustoase. Nu punea sare in mancare ca sa nu bea multa apa. Isi spala singur hainele, nelasandu-le pe mama sau surorile lui sa i le spele.

Copilul Arsenie postea aspru si, pentru a nu manca mult, isi strangea cureaua tare. Odata a postit atat de mult, incat a cazut la pat istovit. Intrucat organismul sau fusese lipsit de alimentele de baza, mainile sale erau subtiri ca cele ale copiilor mici din Africa; gatul ii devenise subtire ca o coada de cireasa, incat copiii ii spuneau adesea micului Arsenie: "O sa-ti cada capul."

Odata, cand lucra cu fratii sai la camp, micul Arsenie a ramas in urma fratilor sai, si-a scos incaltamintea si a alergat descult pe un camp cu trifoi proaspat cosit. Era ca si cum ar fi alergat pe niste cuie subtiri; tulpinile trifoiului ii gaureau talpile si ii intrau in carne. Desi talpile ii sangerau, rabda cu bucurie durerea, deoarece isi dorea sa se asemene Mucenicilor si sa devina partas la patimile lor. O astfel de cugetare muceniceasca si dragoste de Dumnezeu ii inflacara sufletul sau de copil.

Atat de multa evlavie si ravna avea pentru cele sfinte, incat nu manca mancarea pe care mama sa o fierbea in oalele in care facea mancare cu carne, desi aceasta era foarte curata si spala bine oalele cu lesie.

La biserica, micul Arsenie mergea dimineata devreme, inainte de a suna clopotul si de multe ori astepta preotul sa deschida biserica.

Cand era tanar, pentru a nu fi ispitit din partea fetelor, Cuviosul Paisie  Aghioritul se uita tot timpul in jos, atunci cand mergea pe drum; astfel, nu vedea cine trecea pe langa el. Uneori treceau chiar si cunoscuti, rude si se suparau pentru ca nu ii saluta. Odata, o vara de-a tanarului Arsenie s-a plans mamei sale ca nu o saluta, la care tanarul Arsenie i-a raspuns mamei sale: "Mama, alta treaba nu am decat sa casc gura la fete pe drum?"

Copilul Arsenie simtea o mare dragoste catre Dumnezeu, iar rugaciunea lui era o manifestare a acesteia. La marile sarbatori priveghea, aprindea candela si se ruga in picioare toata noaptea. In fiecare noapte se scula ca sa citeasca Psaltirea.Intr-una din zilele saptamanii, urca pe munte si petrecea in post, rugaciune, studiu duhovnicesc si metanii. Dorea sa traiasca ca pustnicii. Purta la el intotdeauna o Cruce de mana. Avea o asa de mare credinta, incat urca pe munte cu Crucea si nu se temea de nimic.

Vazandu-l pe micul Arsenie ca face nevointe prea mari, fratele sau mai mare - Rafail - incerca sa-l impiedice, pana la varsta de cincisprezece ani, cand i-a inteles chemarea catre viata monahala. Parintii tanarului Arsenie, fiind evlaviosi, intelegeau scopul nevointelor si nu se nelinisteau, ba chiar se bucurau si il laudau pe micul Arsenie.

Insa Arsenie nu se nevoia numai cu entuziasm tineresc, ci si cu prudenta de om batran; se cerceta pe sine in fiecare zi - cum a vorbit, ce a facut, daca a ranit pe cineva cu purtarea sa.

Copil binecuvantat

De mic copil, rugaciunea Cuviosului Paisie Aghioritul  Aghioritul era ascultata. Odata parintii sai erau la munca campului si a inceput sa ploua; micul Arsenie s-a gandit la acestia ca vor fi udati si de aceea a luat pe cei doi frati ai sai mai mici, au ingenuncheat in fata iconostasului, s-au rugat si imediat ploaia a incetat.

Dupa marturiile colegilor sai, atunci cand era la scoala primara, era foarte atent, cuminte, cu o deosebita sensibilitate in comportament si evlavie pentru lectiile de religie. era un elev bun, ager la minte si marinimos. Avea ochi vioi si expresivi si atat de luminosi incat il numeau "Gumbisia", care, in limba farasiota, inseamna licurici.

Maretia sufleteasca a micului Arsenie a fost descoperita si de copiii cu care se juca, deoarece, in neinsemnatele lor confruntari copilaresti, Arsenie era singurul care prefera sa fie nedreptatit decat sa nedreptateasca.

Dupa terminarea scolii primare, micul Arsenie nu a vrut sa-si continue studiile pentru ca dorea sa devina tamplar, fiindca iubea mestesugul Domnului Iisus Hristos. Inca de cand era doar ucenic de tamplar, se distingea prin sprinteneala, bunavointa si mai ales omenie. Mesterul sau spunea mai tarziu: "Unul a fost Arsenie!" Cand mergea cu mesterul sau sa lucreze la consateni, nu manca la acestia, ci mergea acasa sa manance si apoi se intorcea iarasi la lucru; facea aceasta pentru a nu-si strica postul.

Dupa ce a invatat bine mestesugul tamplariei, copil fiind, si-a deschis atelierul sau de tamplarie, astfel isi agonisea cele necesare traiului, isi ajuta familia si putea da si milostenie. Micul Arsenie era un mestesugar "cu mana de aur". Oamenii din Konita erau multumiti de felul cum lucra, il preferau pe el si spuneau: "Ce copil are matusa Evlampia! Mester bun, constiincios si iute. Este un om drept si sincer."

Locuitorii din Konita isi dadeau seama ca este un copil binecuvantat, inzestrat de Dumnezeu cu un har deosebit si era respectat atat de compatriotii sai, cat si de musulmani. O turcoaica din sat il lua pe micul Arsenie la ea acasa pe data de intai a fiecarei luni, ca sa-i mearga bine toata luna. Arsenie mergea la scoala cu copiii ei, iar unii dintre ei s-au botezet crestini. Respectul pe care turcoaica il avea pentru el si l-a exprimat si atunci cand l-a vazut monah, spunandu-i: "Sunt gata sa ma jertfesc pentru tine." Si, plina de emotie, lua praf de pe incaltamintea Cuviosului Paisie  Aghioritul si isi ungea cu credinta mana paralizata.

Il vede pe Domnul Iisus Hristos

Fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie  Aghioritul cauta pe orice cale sa-l determine pe micul Arsenie sa renunte la aspra lui nevointa (post, priveghere, cititul Vietilor Sfintilor) si, pentru ca nu a reusit, a apelat la un prieten de-al lui, Kostas, care a inceput sa-i spuna mult-nevoitorului Arsenie despre teoria lui Darwin. Atunci Parintele Paisie , copil fiind, a inceput sa se clatine in credinta si s-a rugat Domnului Iisus Hristos ca sa i Se arate, daca intr-adevar El este Dumnezeu. S-a rugat foarte mult, a facut nenumarate metanii, timp de ore intregi, asteptand sa i se arate macar o umbra, un glas. Dar nimic, nici un semn. In cele din urma, fiind istovit, a incetat.

Atunci si-a amintit ceva ce ii spusese Kostas: "Sunt de acord, Hristos a fost un om important, drept, virtuos, pe Care L-au urat din pizma pentru virtutile Lui si L-au osandit cei din neamul Lui." Atunci nevinovatul Arsenie si-a spus: "De vreme ce este asa, si om sa fi fost, merita sa-L iubesc, sa-L ascult si sa ma jertfesc pentru El. Nu doresc nici Rai, nici altceva. Pentru sfintenia si bunatatea Lui se merita orice jertfa." De aceea nu i Se aratase Dumnezeu, intrucat asteptase sa vada cum infrunta micul Arsenie aceasta situatie.

Dar vazand gandul lui cel bun si marimea sa de suflet, Insusi Iisus Hristos i S-a aratat intr-o lumina negraita, de la mijloc in sus, l-a privit cu multa dragoste si i-a spus: "Eu sunt Invierea si Viata ; cel ce crede in Mine, chiar de va muri, viu va fi." Aceste cuvinte erau scrise si in Evanghelia pe care o tinea Domnul Iisus deschisa in mana Lui stanga.

Acest fapt dumenzeiesc i-a alungat lui Arsenie, tanarul de cincisprezece ani, toate gandurile de indoiala care ii tulburau sufletul sau de copil. Astfel, prin harul dumnezeiesc, L-a cunoscuit pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevarat si Mantuitor al lumii. S-a incredintat nu de la om sau din carti, ci de la Insusi Domnul Iisus Hristoas, Care i S-a aratat, ca Hristos este Dumnezeu si Om.

Grija tanarului Arsenie pentru altii

Prin exemplul vietii sale si prin sfaturle pe care le dadea copilul Arsenie, ajuta duhovniceste si pe alti tineri. De obicei se imprietenea cu copiii mici, ii aduna la Bisericuta Sfintei Varvara, unde citeau Vietile Sfintilor si ii indemna sa faca metanii si sa posteasca.

Tanarul Arsenie isi dorea foarte mult ca oamenii sa-L cunoasca pe Dumnezeu. A adus la Hristos un cioban batran care traia singur in munti si care mersese la biserica doar de doua-trei ori in toata viata  lui. De asemenea a ajutat un tanar sa devina preot. Pe un cleric, originar din Konita, l-a ajutat sa-si descopere chemarea pentru viata  monahala.

Micul Arsenie era deosebit de milostiv si, asemeni Domnului Iisus Hristos, ii ajuta pe oameni, indiferent de credinta pe care o aveau. Astfel, mergea noaptea si o ajuta pe mama bolnava a unui musulman din Konita; vazand daruirea si jertfirea de sine a tanarului Arsenie, musulmanul s-a facut crestin.

Putinii bani pe care ii castiga Arsenie ca ucenic de tamplar, ii dadea milostenie copiilor saraci de la orfelinat. Aducea si la el acasa copii saraci ca sa le dea sa manance.

Singura straduinta a tanarului Arsenie era sa-L marturiseasca pe Dumnezeu. Avea intotdeauna in buzunar o carte religioasa, din care citea adeseori. Auditoriul sau era format numai din copii, carora le facea toate treburile (le pazea animalele, le cara apa), numai ca ei sa-l asculte cand le citea din Sfanta Scriptura. Vorbea cu atata inflacarare despre Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului Iisus Hristos si era atat de convingator, incat atragea atentia si celor mai zburdalnici copii. Se vedea foarte limpede pe chipul sau tineresc satisfactia si veselia pe care le avea pentru ca putea sa invete cuvantul Domnului pe niste fiinte atat de curate. A propovaduit astfel patru-cinci ani, pana cand a mers in armata.

Milostenia si jertfirea de sine era caracteristica intregii familii binecuvantate de Dumnezeu a Cuviosului Paisie Aghioritul. Aceasta s-a dovedit mai ales in anii ocupatiei germane, cand multi saraci veneau la mama tanarului Arsenie pentru a schimba obiecte de mare pret pe doua maini de faina. Mama lui le dadea si faina, si paine, fara se le ia nici un ban si nici podoabele lor. Fratele sau mai mare, Rafail, le dadea porumb fara sa ia bani sau il schimba pe untdelemn pe care il daruia la biserica. Cuviosul Paisie   Aghioritul se mahnea mai tarziu pentru ca, datorita varstei sale, nu putuse sa-i ajute mai mult pe oamenii saraci in anii grei de foamete din timpul ocupatiei germane.

Primejdii si incercari

In timpul razboiului civil, Cuviosul  Paisie Aghioritul a fost luat ostatic si inchis; in temnita a suferit din cauza paduchilor si a inghesuielii. La ancheta, a dat dovada de sinceritate si curaj, fapt pentru care a fost eliberat.

Timp de cateva luni, casa lui parinteasca a fost ocupata de opt razvratiti, iar tanarul Arsenie s-a ascuns doua luni intr-o casa turceasca. Altadata, in timpul iernii, cand era multa zapada, a stat ascuns prin padure.

Odata, razvratitii l-au luat ostatic si l-au dus pana in Macedonia. In timpul luptei din Konita a ajutat ca voluntar la ingrijirea ranitilor si la ingroparea mortilor.

Intrucat familia sa avea nevoie de ajutorul sau (deoarece fratii lui erau in razboi), tanarul Arsenie si-a amanat plecarea la manastire, ramanand acasa sa o ajute pe mama sa in aceasta perioada grea. Cu toate acestea, ravna lui pentru viata   monahala nu i s-a racit, chiar se nevoia mai mult decat inainte, deoarece vedea ca starea generala a tarii sale era foarte grea.

Tanarul Arsenie si-a dat seama ca urma sa fie chemat curand la razboi, de aceea s-a rugat Maicii Domnului astfel: "Maica Domnului, prmesc sa fiu chinuit, sa ma primejduiesc, numai sa nu omor vreun om, ca sa ma invrednicesc sa devin monah." I-a promis Maici Domnului ca, daca-l va pazi in timpul razboiului, va sluji trei ani la Manastirea ei - Stomiu - pe care nemtii o arsesera, si va ajuta sa fie zidita din nou.

Bibliografie:
"Viata Cuviosului Paisie Aghioritul", de Ieromonahul Isaac, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2005
"Sfantul Arsenie Capadocianul", de Cuviosul Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2006

¹Regiunea Capadocia din Asia Mica, actualmente situata in Turcia, facea parte din Grecia inca de acum aproape 2000 de ani inainte de Iisus Hristos si a fost patria primilor crestini si a celor mai vestiti Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe: Sfintii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Printre cei mai populari Sfinti greci, numerosi sunt cei legati de Asia Mica: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Ierarh Nicolae si Sfantul Mare Mucenic Haralambie.

²Dupa razboiul cu turcii din 1922, Tratatul de la Lausanne din 1923, ca urmare a infrangerii grecilor in Asia Mica, prevedea schimbul de populatii: grecii care locuiau in Asia Mica au trebuit sa mearga in Grecia, in vreme ce turcii care locuiau in Grecia au trebuit sa plece in Turcia. Astfel, populatiile grecesti (doua milioane de greci), dupa aproape doua mii cinci sute de ani de prezenta continua in Asia Mica, au fost nevoite sa-si paraseasca caminele stramosesti si sa se refugieze in Grecia, pentru a scapa de prigonirile si de macelurile turcilor.

³Familie preoteasca iudaica care a condus lupta impotriva lui Antioh al IV-lea cel vestit (175-164 i.Hr.). Metaforic, termenul "macabeu" simbolizeaza luptatorul zelos pentru credinta si patrie.

Mormantul Cuviosului Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul a adormit intru Domnul la 12 iulie 1994 (intr-o zi de marti) si a fost inmormantat in spatele Bisericii Sfantului Arsenie Capadocianul, din cadrul Manastirii "Sfantul Ioan Teologul" de la Suroti, Tesalonic (manastire care a fost intemeiata de insusi Cuviosul Paisie Aghioritul).

Dorinta Parintelui Paisie a fost ca inmormantarea lui sa se faca in taina, fara ca sa afle cineva si fara sa cheme pe cineva la inmormantarea sa, iar maicutele de la Sfanta Manastire “Ioan Teologul” de la Suroti i-au respectat dorinta.

Dar, dupa 3 zile, cand adormirea Cuviosului Paisie s-a facut cunoscuta, din toate partile a venit puhoi de lume pentru a se inchina la mormantul lui. Se puteau vedea manifestari spontane de iubire si de evlavie. Unii il chemau in rugaciune ca pe un Sfant, altii, din evlavie, luau pamant de la mormantul lui. Cei care aveau un obiect personal de-al Cuviosului Paisie considerau aceasta o mare binecuvantare.

Coliba sa (Panaguda) din Sfantul Munte Athos a fost vizitata de foarte multi inchinatori care au intrat pe sub gardul de sarma, s-au catarat chiar si pe balcon si au luat tot ce gaseau: cani, cutite, lemne, covorase, funii, hartii, pana si buturugi pe care Parintele Paisie Aghioritul le folosea ca scaunele. Aceasta o faceau fara sa fie indemnati de nimeni, era o manifestare de evlavie fata de Cuviosul Paisie Aghioritul; ei luau aceste lucruri ca sa le aiba ca binecuvantare de la el.

Tanguirile si lacrimile ii inecau pe multi, mai ales pe cei care fusesera ajutati de Parintele Paisie. Ii simteau lipsa, se simteau orfani. Dar dupa aceea a incoltit in inimile lor nadejdea plina de mangaiere ca aflandu-se acum mai aproape de Sfanta Treime, Cuviosul Paisie Aghioritul se roaga mai usor pentru toti. Deasupra mormantului sau simplu, pe o placa de marmura, a fost incrustat poemul care a fost scris de el insusi:

Aici s-a terminat viata mea,

aici si rasuflarea mea.

Aici trupul mi se va ingropa,

Iar sufletul mi se va bucura.

Sfantul meu aici locuieste,

Iar aceasta ma cinsteste.

Si cred ca el se va milostivi

si pe Izbavitorul Il va imblanzi,

ca sufletul meu cel ticalos

sa aiba alaturi pe Maica

Domnului Hristos.

Monahul Paisie Aghioritul

Nota:
Acest text este preluat din cartea: “Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisa de Ieromonahul Isaac, aparuta la Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2005 (vizitati pagina "Cartile Cuviosului Paisie Aghioritul").